Romania pe un road to nowhere



de CRISTIAN STEFANESCU

Societatea romaneasca traverseaza o epoca a intrebarilor fara raspuns si, concomitent, a raspunsurilor la intrebari niciodata puse. O epoca a incertitudinilor cvasicotidiene, a unui cotidian mascat de indivizi atoatestiutori dar incapabili sa se comunizeze. Dupa jumatate de veac de comunizare fortata (egalitarism extremist, asadar), nimanui nu-i mai pasa de cetate. Dar, biata cetate, maltratata de sadismul deceniilor de mentalitati ultrastangiste, s-a ruinat si continua sa o faca. In Romania, cetatea se regaseste in ipostaza unei fecioare. Sedusa, violata si abandonata. Sau, cronologic, violata si, abia apoi, sedusa pentru a fi abandonata.

Torentul de incertitudini de care vorbeam ascunde oceanul de intrebari. Si, vorbind de ocean, una din intrebari ne aseaza intr-un balansoar: incotro? Reformulez: care model merita preluat?

Ochii Romaniei se scalda in apele tot mai involburate ale Atlanticului. De-o parte, America individului nascut pentru a fi atotputernic, America unui copil care aduna, azi, capace de Coca-Cola pentru a ocupa, peste ani si ani ("americani", desigur!, vorba cantecului), fotoliul incomod din Biroul Oval. De cealalta parte, Franta statului providenta, Franta lui joie de vivre , a iubirii vesnice, boeme si extrem de sofisticate.

E clar, Romania de astazi nu este Cehia lui Vaclav Klaus, care, intr-un 1990 considerat termen de referinta, isi permitea sa transpuna in practica teoriile unui Frederick A. Hayek sau Adam Smith, transferand toate parghiile ce pun in miscare societatea civila in chiar mainile respectivei societati civile. In Romania anului de gratie 1998 nu se mai poate experimenta deloc ceva nou, fara sa risti un esec rasunator. In Romania secolului XXI, politica lui Prin noi insine nu mai poate functiona. Dar Romania mileniului trei trebuie sa existe. Cum? Dumnezeu, care stie, iti da, dar, vorba romanului, nu-ti baga in traista.

Pentru asta, civilizatia umana a inventat elitele. Intre cizmarii care s-au perindat printre generatii (nici o aluzie) numai unul a inventat cizmele de cauciuc gratie carora treci prin apa fara sa te uzi. Acel cizmar era, fara doar si poate, membru al elitei breslei sale. In antichitate, fenicienii nu se urcau, cu mic, cu mare, in minunatele lor masini plutitoare. Unii ramaneau acasa si intretineau cetatea.

Intre romani, insa, 22 de milioane si ceva fac politica. Restul stiu sa o faca dar se ascund. Se tem sa devina elite. Se tem sa urce la amvonul amplasat in agora. Asa ca avem, in contemporaneitatea Romaniei, o coloana nesfarsita de false elite. Unde sunt cei care pot plasa Romania pe traiectoria de care are, cu adevarat, nevoie?

Departe de a fi o Noua Zeelanda din dosul Cortinei de Fier, Romania s-a dovedit, dupa Caderea Zidului Berlinului, un stat cu o Administratie extrem de subtire. Nu in sensul pe care Milton Friedman sau Thomas Jefferson il acordau sintagmei. "Statul" la romani este ultraminimal ca aptitudini, nu ca fiinta.

Felul de a fi al politicienilor pare o dovada ca, dupa ani de dictatura a non-valorii adapostite in paftalele soldatilor sovietici, traim - cum spunea Tocqueville despre America anilor sai - o tiranie a opiniei publice. Nimic mai fals. Nu opinia, si, cu atat mai putin publicul conteaza, ci dependenta dintre opinie si soliditatea pseudo-statusurilor arogate de functionarii publici alesi. S-a spus, de mii de ori, in anii trecuti de la instituirea pluripartitismului in Romania: avem politicieni lasi. Sunt chiar mult prea lasi pentru a accepta ca nu durata unui mandat conteaza, ci consistenta actiunilor savarsite in aceasta epoca.

Romania de astazi este suma unor individualitati barbare, ce se manifesta in planuri ultra-paralele. Nimic, insa, din visul american . Romania de astazi este un ilogic amestec eteorgen intre America salbatica a lui Jefferson si Franta vesnicului citoyen cautand cu disperare aripa ocrotitoare a nemuritorului Etat-providence . Si va ramane asa cat timp anarhia va stapani relatia masa-elite. Si va ramane asa cat timp politicienii nu-si vor lasa alegatorii sa-si aleaga elitele pe care si le doresc. Sau, ma rog, si le merita. Asteptarea va dura pana la o reala descentralizare politica si economica, pentru ca diversitatea sa functioneze ca o piata cu adevarat libera. Antreprenorul (individul, deci) stie mult mai bine care-i sunt nevoile decat o face Statul. Acel stat care pe Pierre Lemieux il trimite cu gandul numai la constrangeri: Puterea nu poate conduce o societate fara a provoca uniformizarea si diverse forme de egalitarism . Chiar si cand perceptele promovate sunt progresiste. De la America anilor '60, a emanciparii femeii, a negrilor si, mai apoi, a minoritatilor sexuale, America anilor '90 a ajuns o tara a constrangerilor auto-impuse. A prigoanei starnite de cei ce se simt (pe buna dreptate sau nu) discriminati . Si asta numai si numai pentru ca, in aplicarea legilor impuse, Statul a abuzat de puterea sa.

In Romania post-ceausista, Puterea nu a invatat unde se ascund cei care, cu adevarat, au nevoie de ajutor dar nu i-a descoperit pe cei care pot ajuta, cu adevarat, Statul. Puterea a mostenit de la precursori sa-si apere propriile interese. In rest.. Cetatea? Care cetate? Statul a fost darnic atunci cand nu trebuia sa fie. Si se zgarceste fata de cei care ar fi capabili sa-i faca functiile functionale. Dupa ce a pierdut un start, Puterea continua din eroare in eroare. In loc sa se debaraseze de labirintul birocratic, Statul ramane anchilozat intr-un pagubos status-quo.

Scarbit - vorba presedintelui - de farsa momentelor ratate din ratiuni (oare?) de desincronizare sau ezitari, dar si de corputie, fripturism, nepotism, clientelism, diletantism, gerontocratie (si lista, vai!, e mult prea lunga...), Individul nu mai este interesat (dar nici nu stie cum), la sfarsitul mileniului, sa-si caute elita. Individul va uita cat de mult a dorit, Ieri, sa se sacrifice pentru un altfel de Maine. La cat de lunga e trena perenului Ieri, mai ca-ti vine sa te intrebi daca experienta absenteismului electoral al Serbiei nu a fost o joaca nevinovata?! O tara neguvernabila este Zairul (RD Congo). Dar catre fostul regat al lui Mobutu se indreapta atentia multor oficiali, de pretutuindeni. Romania este evitata sistematic, chiar daca, nu o data, Administratiile post-ceausiste de la Bucuresti s-au inghesuit sa sara in ochii lumii. Suntem, fara doar si poate, lipsiti de improtanta, cat timp nu prezentam garantii de securitate. Si nu exista semnale ca cineva ar crede in vreun viitor al Romaniei. Stabil sau instabil. Situatia este extrem de delicata, si un alarmant semn de intrebare isi asteapta raspunsul urgent: va mai exista o Romanie a mileniului trei?

Cristian Stefanescu, licentiat in sociologie, psihologie si pedagogie, specializarea sociologie al Universitatii Bucuresti , este jurnalist de politica internationala, activand in cadrul echipei redactionale a ziarului ZIUA. Este colaborator al revistei LUMEA MAGAZIN

COPERTA