Cr?ciun '89

A început la Timisoara: un preot reformat persecutat, enoriasi ce l-au protejat împotriva celor ce veniserå så-l aresteze. Pasnic, oamenii au iesit în stradå, câteva incidente, militia, câtiva morti. A continuat în ziua urmåtoare, luând tot mai mare amploare. Au apårut blindate, mitraliere, armata si securitatea cu scuturi si cåsti. Au încercat så risipeascå multimea. Oamenii strigau "noi suntem poporul, voi pe cine apårati?!" A urmat måcelul - zeci, sute de morti. Securitatea lua actele cadavrelor pentru a nu putea fi identificate. Areståri si executii. Gropi comune såpate în pripå, prea mici, neîncåpåtoare. Spitalele pline de råniti. Securitatea confisca rezerva de sânge si de medicamente. Medicii fac apeluri urgente pentru donare de sânge. Salvåri mitraliate, medici arestati. Mortii se transportå cu camioanele, metri cubi de cadavre. Corpurile a trei copii împuscati sunt proptite de un monumet într-o piatå "så fie învåtåturå de minte". Elicoptere mitraliazå ferestrele locuintelor.
Vestea se transmite din om în om, Europa Liberå emite continuu - Consternare, nu se poate, nu putem crede. Disperare si ura - NOI suntem poporul, ei în cine trag!? ...Au fost zilele de vineri, sâmbåtå si duminicå, cu o såptåmânå înainte de Cråciun.
Ceausescu pleacå în Iran. Odatå cu avionul prezidential, decoleazå un cargou plin cu colete. In Iran, Ceausescu depune coroane de flori la mormântul lui Komeny. Reîntors în tarå, fatå de evenimentele din Timisoara, Ceausescu då un comunicat la televiziune: "Bande de huligani au tulburat linistea si ordinea...elemente reactionare, soviniste si hitleriste s-au infiltrat si încearcå så destabilizeze regimul...grupuri de teroristi si spioni ai unor agenturi stråine au atacat unitåtile bravelor noastre forte de securitate care, dupå multå tolerantå, au respins atacurile în legitimå apårare...înfieråm abaterile..." Umilinta noastrå este pe måsura cinismului dus la extrem.
Joi 21 decembrie Ceausescu ordonå organizarea în Piata Palatului a unui miting "spontan" de adeziune "generalå si totalå" la comunicat, de înfierare a evenimentelor din Timisoara. La miting, populatia Bucurestiului urma så aprobe måsurile de reprimare a demonstratiilor de la Timisoara.
Se adunå securitatea, activistii, turma. In turmå sunt "oamenii de încredere" - cei din partid, lasii si amorfii. Mitingul începe cu mesajele de adeziune ale întreprinderilor. Mesajele sunt citite de fruntasii din colectivele de muncå, cu patos si glas "sincer". Noi cei nedemni de cinste, ascultåm de la locurile de muncå la radio sau la televizor. Nu ne vine så credem; chiar asa de jigodii, asa de canalii sunt românii!
De la tribunå începe så vorbeascå "cel mai iubit fiu al poporului", cel cåruia i s-au fåcut cele mai mari elogii, pentru care s-au inventat noi superlative. De abia începuse discursul, când în multime s-a auzit pocnetul unei petarde. Femeile au început så tipe, oamenii de ordine au încercat så linisteascå lucrurile, agitatie, "nu trageti!", panicå, îmbulzealå, "Jos Ceausescu!".
S-a întrerupt emisiunea. In fata televizorului mut, am råmas nemiscat, fårå respiratie, tremurând tot. Lacrimile mi-au tâsnit din ochi. "Doamne, acum, nu ne låsa!".
Numai un idiot dement putuse sa riste så adune atâta pulbere la un loc, tocmai acum când febra spiritelor ajunsese la o mie de grade. Dupå câteva minute de întrerupere, transmisia din Piata Palatului s-a reluat.
"Si am hotårât împreunå cu Comitetul Central ca pentru cresterea nivelului de trai så mårim salariul minim cu 200 de lei, alocatiile pentru copii cu 30 de lei, pensiile cu...".
In piatå nu mai erau decât primele rânduri de aplaudåtori si difuzoarele cu urale gata imprimate. Se auzeau fluieråturi si huiduieli. Dupå putin timp, "adunarea popularå spontanå" s-a încheiat.
O parte din manifestanti s-au retras spre caså rupti, cålcati în picioare, îngroziti. In locul lor au råsårit altii, tot mai multi, îndreptându-se cåtre zonele din centru ale orasului. Au apårut auto blindate, tancuri, cordoane de militie si armata cu scuturi. In douå ore orasul era plin. Am luat metroul si am coborât la b.dul Magheru. Multimea striga "si nou suntem români", "fårå violentå", "nu trageti în noi!". Au fost câteva împuscaturi, câtiva tineri au fost prinsi sub senilele blindatelor. Încet, încet, ne-au despårtit si ne-au risipit. Am ajuns acaså la 8 seara într-o stare de mare surescitare. In aceeasi noapte, în Piata Universitåtii s-au tras focuri de armå în manifestanti, oameni au fost loviti cu paturile pustilor si s-au fåcut areståri. La Jilava, cei arestati urmau så fie executati în 24 de ore.
Vineri 22 decembrie, abia sosisem la birou, când apare dinspre Pipera o enormå si compactå coloanå de demonstranti, înaintând spre centru si scandâd "Moarte tiranului", "Veniti cu noi", "Ieri în Timisoara, azi în Bucuresti!".
Am tâsnit împreunå cu un coleg - doi din sapte câti eram în birou - în 3 minute eram în stradå. Coloana a mers pe Barbu Våcårescu, apoi la dreapta pe Stefan cel Mare, pe Dorobanti spre Lahovari. Oamenii se alåturau cu miile. Se aflase ca alte asemenea coloane se formau în tot Bucurestiul. La geamuri, femeile fluturau baticurile si plângeau. Ambasadele stråine de pe Dorobanti filmau si fotografiau. Am ajuns în Magheru, în dreptul hotelului Lido. 40m mai sus, în intersectia de la Scala era un baraj de tancuri cu mitralierele îndreptate spre noi. Stiam ca nu vor trage, nu ne temeam. In spatele meu, bulevardul era plin. Intre barajul de la Scala si cel de la Inter era pustiu. Dincolo de Inter, se vedeau pancarte si multime de demonstranti. Ne-am asezat pe jos - participam pentru prima datå la un miting spontan. Stând pe asfalt, scandam: nu plecåm acaså, mortii nu ne laså. Pe neasteptate s-a tras o rafalå care a durat 10 secunde. O spaima de neståpânit ne-a cuprins instantaneu. Ne-am târât, ne-am îmbrâncit, ne-am cålcat în picioare unii pe altii. Când a încetat focul, mi-am dat seama cå nu tipa nimeni - am realizat cå se tråsese cu gloante oarbe. Ne-am ridicat så ne îndepårtåm. A urmat o altå rafalå, mai lungå. Am fugit, am cåzut, altii au cåzut peste mine. M-am refugiat în portalul hotelului Ambasador. Nu stråbåtusem mai mult de 15 m, dar nu-mi mai regåseam suflul. Aveam genunchiul zdrelit si o coastå ruptå. Am privit înapoi. Bulevardul aproape se golise, se vedeau pantofi, genti, pålårii pierdute, câteva pete de sânge - oamenii se loviserå si se råniserå unii de altii. Lângå tancuri mai erau câteva rânduri de tineri. Nu clintiserå - fii ai poporului, adevåratii fii ai poporului român. Ai Doamne grijå de ei! Drepti, cu picioarele înfipte în asfalt, cu bratele ridicate si pumnii strânsi, cu piepturile bombate atingând tevile tunurilor. Nu-i voi uita cât voi tråi. Bravo lor, revolutia lor!
Spre noi nu s-a mai tras; se trågea în celelalte coloane, focuri de intimidare. Am mai stat pânå m-a cuprins frigul. Båtea vântul si eram îmbråcat prea subtire. Nu mâncasem de dimineatå. M-am dus acaså, am înghitit ceva la repezealå si m-am îmbråcat mai gros. Înainte de a pleca, mi-a venit så deschid televizorul. Ce-am våzut m-a paralizat de emotie: Caramitru cu un crucifix în mânå hohotea în microfon "Tiranul a fugit, tråiascå România liberå, Dumnezeu så ne ajute!"
Pentru ce am simtit atunci, pentru aceste cuvinte ce le-am asteptat atâta, cu teama cå voi muri înainte, pentru intensitatea emotiei si a bucuriei pe care nu am avut-o nici chiar când s-a nåscut Hana, pentru speranta vie si încrederea de bine, pentru cå prima datå am fost mândru cå sunt român, pentru toate astea am îngenunchiat si i-am multumit lui Dumnezeu.
Ce a urmat s-a desfåsurat într-o succesiune rapidå de evenimente si în exaltarea ce ne cuprinsese cu greu am putut så-mi fixez niste repere în timp. Înainte de anuntul lui Caramitru, Ceasescu apåruse în balconul prezidential si anuntase "sinuciderea trådåtorului" Minea, ministrul apårårii si instituirea stårii de necesitate. Multimea furioaså a påtruns în sediul Comitetului Central, în timp ce Ceausescu se retrågea pe acoperisul clådirii de unde a fugit cu helicopterul. A urmat o stare de confuzie generalå, de dementå colectivå. Securitatea a tras în populatie, armata a ezitat, apoi s-a retras. De nu se stie unde veneau ordine contradictorii. Televiziunea a cerut populatiei så-i vinå în ajutor. In drum spre televiziune am intrat într-o coloanå de demonstranti care se îndreptau prin Beler spre Palatul Primåverii. Asa am påtruns în locuinta sotilor Ceausescu. M-a izbit opulenta, luxul desåntat si prostul gust. Oamenii priveau si înjurau. Atunci nu s-a atins nimeni de nimic. Mai târziu au devastat. Eu m-am asezat într-un fotoliu, în camera lui. Am stat si am fumat. Dintr-un cos de lângå cheminée am luat un båt de mesteacån. Îl am si acum, am gravat pe el "22 decembrie 1998". In fiecare încåpere erau platouri imense cu fructe în aranjament "cornul abundentei". Am ciugulit un bob de strugure cât o prunå, mi-am amintit foamea si mizeria în care tråiam de atâtia ani, mi s-a fåcut greatå si am iesit.
In fata Televiziunii multime fericitå, camioane cu oameni fluturând steagul României cu stema decupatå, lacrimi de bucurie, îmbråtisåri pe stradå. La radio si la televizor se fåceau anunturi în legåturå cu fuga celor doi: i-au prins, nu i-au prins! Ametit si fericit, am pornit-o înapoi spre caså. De la o fereastrå deschiså se auzea Tudor Gheorghe cântând "acolo este tara mea si neamul meu cel românesc, acolo eu så mor as vrea, acolo vreau eu så tråiesc"
Acaså, cu ochii în televizor, nu eram în stare så facem nimic. In Bucuresti ca si în toatå tara, militia si securitatea treceau sau nu treceau de partea armatei. Se fåceau anunturi care când te ridicau în slava cerului, când te bågau în groapå. Au apårut "fanatici" lui Ceausescu care trågeau în tot ce misca, copii sau tineri. Intr-o pauzå de emisie, ne-am împachetat sarmalele pentru Cråciun cu lumina camuflatå. Pe la ora 1 noaptea, am plecat cu o sacoså cu ceva alimente din caså pentru cei ce påzeau sediul Televiziunii. Am trecut prin baraje, am fost perchezitionat de gårzile patriotice. Deasupra se auzeau helicoptere zburând cu luminile stinse si rafale de focuri automate. Nu stiam pe cine vizau, mi-era o fricå teribilå, la auzul lor må adåposteam sub portalurile caselor. Dupå ce am predat sacosa cu alimente, m-am întors rapid acaså unde fetele må asteptau îngrijorate. Grupuri de teroristi ceausisti bine pregåtiti si dotati cu armament si munitie fåceau pråpåd încercând så recâstige obiectivele pierdute. Replica armatei era promptå si durå. Am adormit târziu în zgomotul împuscåturilor din zona Dinamo, cu toporul lângå pat.
In zilele urmåtoare, atmosfera s-a påstrat încinså. "Nu beti apå, în Sibiu si Timisoara apa a fost otråvitå!", urmat de un alt anunt care infirma cele spuse mai înainte. La televizor apar redactori concediati, detinuti politici eliberati de câteva ore din puscårii, preoti; se cântå colinde de Cråciun. Trec cortegii funerare, majoritatea celor morti sunt pânå în 25 de ani, se sapå gropi în parcuri, påmântul României îsi primeste eroii.
Se constituie organizatii ale Frontului de Salvare Nationalå; vechile javre încearcå så se infiltreze - altii, cei care au tåcut pânå acum, vor så se afirme. Sunt si oameni de bunå credintå, pentru unii poti pune mâna-n foc. In rest, se susoteste, se plåtesc polite, apar denunturi, oameni care abea råspundeau la salut te sårutå si-si cer scuze pentru întâmplåri de care nu-ti mai amintesti.
Vânzåtoarele te întâmpinå cu zâmbet. Pe piatå au apårut portocale, ouå, unt, zahår, tigåri BT, bomboane si cutii de pateu. Din lumea civilizatå ne vin ajutoare materiale. Seara ajunului de Cråciun am petrecut-o doar noi trei, mâncând sarmale cu vin rosu, cu ochii în televizor, temåtori dar fericiti.
Luni, 25 decembrie, în prima zi de Cråciun s-a comunicat cå cei doi tirani au fost judecati, condamnati si executati. Dupå îndelungi asteptåri, televiziunea a dat filmul procesului lor. I-am våzut morti - abea atunci ne-am linistit….
Am scris cum mi-a venit în minte si în suflet, pe måsura derulårii evenimentelor. N-am scris numai pentru tine, ci si pentru mine, så nu uit niciodatå. Încearcå så multiplici si då la cunostintele tale de acolo, så stie, så fie mândrii cå sunt români! Aprindeti lumânåri pentru cei care au murit pentru libertatea României. Parcå tot nu cred, plâng. Så ne ajute Dumnezeu!

Dan, 21-29 decembrie 1989