La putin timp dupa ce m-am intors, sub imperiul recentelor impresii, m-am apucat cu elan, dupa cum ti-am promis, sa-ti relatez excursia pe care am facut-o de Craciun in Egipt. Am scris cu placere, pentru ca in acest fel am retrait oarecum senzatiile si impresiile ce mi-au traversat sufletul si mintea si, pot sa spun, m-au inbogatit spiritual cu emotiile si amintirile unei experiente unice. M-am intrerupt din motive de conjunctura la jumatatea povestirii; cand am putut sa reiau, am tot amanat de pe o zi pe alta, pana cand mi-am dat seama ca vraja se risipise in cotidian si ca existau prea putine sanse de a-mi reconstitui starea de spirit necesara pentru a sfarsi relatarile. Ca atare m-am hotarat sa-ti trimit aceasta prima si unica jumatate de povestire. Chiar si-asa pe jumatate, a iesit prea lunga; citeste-o numai daca n-ai alceva mai bun de facut.

Daca eram mai cu minte, cu banii economisiti ar fi trebuit sa reparam acoperisul si sa inlocuim giurgiuvelele putrezite si ferestrele smulse de vant, pentru ca ne ploua in casa. Gardul care de cativa ani sta intr-o rana, l-am fi facut din economiile urmatoare, ca ne arata vecinii cu degetul. Din punctul Hanei de vedere, urgenta intai ar fi fost sa-i aranjam apartamentul. Reparatul masinii, �dintii de mizerie� si restul mizeriilor ramaneau, dupa posibilitati, pe pozitia sine die... Dar de unde atata minte? In plus, in cea putina cu care m-a daruit Cel-de-Sus, se cuibarise de catava vreme cel-de-jos si ma tot ispitea cu vorba: �Daca mori, acoperisul sau gardul se pot face si fara tine, dar Egiptul nu-l mai vezi!�
Cu 500$ de persoana, TAROM impreuna cu MASS Travel Egipt organiza excursii de 7 zile, mai avantajos raportat la serviciile oferite decat alte agentii de voiaj. Costul excursiei trebuia platit in lei la cursul dolarului din ziua respectiva. La un moment dat diferenta dintre valoarea dolarului la fixing si cea de la casa de schimb era foarte mare si asta m-a decis. Am vandut la 3100 si am platit la valoarea de 2400 scotand astfel excursia la mai putin de 400$.
Hana a preferat sa nu mearga cu noi, ceea ce s-a dovedit a fi o hotarare inteleapta. Bine�nteles ca excursia o interesa, mai ales din punct de vedere "profesional", asa ca va merge cu alta ocazie. In locul ei am vrut s-o luam pe Olga care s-a aratat foarte incantata dar care pe parcurs a renuntat in ideea de a pastra banii �pentru cand voi fi imobilizata la pat�. Retinusem bilete pentru o �tripla� pentru care tariful era cel mai mic si ne-am cuplat cu Felix, prietena noastra de 2 Mai - mica, rotunda, filoloaga si regizoare la Sahia, banateanca, desteapta, vorbareata si haioasa cat cuprinde.
In asteptarea plecarii trepidam de nerabdare si ma rugam la Dumnezeu sa nu ne imbolnavim sau sa murim intretimp. M-am afundat in ghiduri, harti, pliante, reviste si note de calatorie - jalonati de piramide, temple, obeliscuri si sfinxi, ne asteptau 5000 de ani de istorie si civilizatie, asternuti cu migala in hieroglifele scrijelite in piarta. Macar ca spatiile ce trebuia sa le parcurgem se relevau la distante continentale si inter-continentale, excursia se contura mai mult ca o incursiune in timp. Distantele urma sa le strabatem cu avionul, cu autocarul si cu trenul. Suferind de �complexul de prabusire�, Daniela era ingrozita de perspectiva zborului peste Mediterana. Colac peste pupaza, cu cateva zile inainte de plecarea noastra se prabuseste un avion romanesc la Palermo, un autocar cu turisti se rastoarna in Turcia si in Egipt se ciocnesc doua trenuri!
Am pregatit sarmale si friptura pentru craciunul Hanei, am impodobit bradul, am impachetat cateva T-shirts, ne-am imbracat in geans, pullover si adidas si am decolat pe 23 decembrie seara la ora 10.
Am zburat cu un Boeing 737 doua ore si jumatate, timp in care Daniela a tremurat cu mainile inclestate pe bratele fotoliului si privirea lipita de monitoarele care prezentau traseul si date despre zbor. Felix, care luase cateva beri �la bord�, incerca s-o linisteasca pe Daniela povestindu-i si gesticul�nd repezit, pana ce a reusit sa-i dea peste cafea si sa i-o verse peste bluza, ceea ce i-a pus capac Danielei care a inceput sa planga. Odata aterizati la Cairo, toata tensiunea a disparut si Danielei i-au revenit culorile in obraz. Dupa formalitatile vamei, un agent de la MASS Travel ne-a condus la autocar, in parcarea aeroportului. Am stat pe langa autocar aproape doua ore asteptand sa soseasca grosul grupului care decolase, cu alta cursa, dupa noi. Ca si atunci cand am pus piciorul pe peron la Paris si acum ma simteam coplesit de emotie - m-am asezat pe jos, sa stau pe Africa! Traiam din plin importanta evenimentului chiar daca pana una alta Africa mi se prezenta doar la dimensiunile parcarii din aeroport, in care zeci de autocare manevrau cu indemanare sub lumina puternica a lampilor cu halogen, inghitind sau revarsand valuri de turisti din cele patru colturi ale lumii.
Cand a sosit si restul grupului, ne-am imbarcat cu totii si am pornit spre Cairo. Cu nasul proptit de geamuri priveam avizi primele case ce defilau pe langa soseaua ce patrundea in oras. Cate un bec slab, agatat deasupra unei intrari fara poarta, arunca o lumina bolnava asupra unui grup de case construite direct pe pamant, ca niste excrescente ale acestuia, cu ferestre putine si mici, fara acoperis, sugerand ruina de indata ce erau construite. Pe panouri uriase, reclame pictate naiv in culori tipatoare animau putin atmosfera dezolanta a mahalalei. Intram in oras pe sub zidurile unui templu musulman. Apar magazine, statii de benzina, cladiri mai mari, lumina. Majoritatea locuintelor sunt din caramizi facute din noroi de nisip si argila, nezugravite si tot fara acoperis, dand impresia ca au fost abandonate inainte de a fi terminate. Lipsa acoperisului se explica in parte prin faptul ca aici nu ploua niciodata. Dar lipsa ploii face ca praful adus de vanturile desertului sa se depuna peste tot ca un strat de mohoreala. Parcurgem o zona care incepe sa semene cu cartierele vechi din Constanta. Cateva coturi si pe neasteptate ne oprim in fata hotelului Pyramids - luxos, cu o arhitectura interioara putin cam incarcata, agreabil decorat pentru sarbatori; camere comode si curate, cu aer conditionat si bai moderne cu ventilatie proprie. Eram deja obositi iar Daniela �zdrobita� de frica zborului a adormit prima. Dupa ce am gustat din tuica, carnatii si jumarile aduse de Felix, prea surexcitat pentru a adormi, am mai fumat proptit in coate pe balcon, incercand sa descopar de la inaltime orasul care palpaia dedesupt, in intuneric.� M-am trezit pe la noua in exclamatiile de surpriza ale Danielei: prin peretele de geam, piramidele pareau ca se pravalesc peste noi, in camera. Rasarit in spatele lor, soarele le contura si le invaluia intr-un halou ca o aura ce tremura marunt in aburul desertului. Nu ne mai induram sa ne luam privirile de pe�cele trei piramide care pareau ca sunt la o aruncatura de bat - Keops, Kefren si Mykerinos, prin forma si dimensiuni, vedete incontestabile ale intregii antichitati. In urma cu o suta de ani, accesul in zona lor era mai dificil; dupa ce paraseai Cairo, trebuia sa te afunzi in desert cale de 15 Km. Un timp zona a fost protejata impotriva noilor constructii, dar o data cu cresterea vertiginoasa a populatiei (16 milioane in prezent fata de doua cat era in anii 50), orasul s-a extins pana in marginea platoului.
Micul dejun se servea in restaurantul de la ultimul etaj al hotelului, dupa principiul �mananci ce vrei si cat poti�. Eu doream din toate, nu atat de profitor, cat de pofticios: lapte cu fulgi de cereale, nuci si stafide, ceai cu unt si branzeturi, salate, cornuri calde, pufoase, dulci sau sarate, suc de portocale. Cafeaua am servit-o pe terasa, cu fata spre soare si privirile in decor.
Oarecum odihniti dar pe deplin satui si bine dispusi, am plecat cu autocarul la piramide. Am ajuns destul de repede, printr-o circulatie intensa, fara a depasi propriu zis zona urbana. In jurul piramidelor se adunasera deja cateva autocare, taxiuri si masini particulare, iar turistii misunau printre�camile�si magari, vanzatori de cola, carti postale, artizanat local si false antichitati.
Vazute de aproape, piramidele isi pierd din mister. Incerci in van sa intelegi logica contructiei si te intrebi cum poate trufia omeneasca sa duca la o asemenea risipa de efort uman. Speculatiile legate de civilizatii extraterestre care au coordonat constructia acestora in nu se stie ce scopuri oculte, sau cultul exagerat al vietii de dupa moarte nu par a fi niste explicatii satisfacatoare. Din curiozitate, am coborat in interiorul unei piramide printr-un tunel ingust si atat de jos ca era imposibil sa nu dai cu capul de bolta. M-am aplecat mai mult ca sa-mi protejez capul si-am dat cu cocoasa. Cand ziceam ca nu mai pot, am ajuns intr-o camera mai mare, apoi intr-o alta in care se presupunea ca fusese �fericita� mumie. Se simtea lipsa aerului si mirosul de transpiratie al vizitatorilor care priveau cam nauci incercand sa afle ce era de vazut. Nu era nimic de vazut, cu exceptia unor nemtzoaice ciupite de molii, care scoteau sunete stranii ce semanau a incantatii, stand in pozitie de lotus, cu mainile lipite de piatra milenara, pentru ca in felul acesta sa se incarce cu energii pozitive (!). Am iesit din nou la lumina cu gandul reconfortant ca, decat un mare mort, mumie de faraon cu o piramida de granit deasupra, infinit mai bine un nimeni respirand sub soare.
�M-am fatait printre vanzatorii ambulanti de suveniruri, am facut poze ca sa vada posteritatea pe unde am trecut, ne-am salutat cu camilele inzorzonate cu ciucuri, panglici si cuverturi colorate si ne-am amuzat de turisti care cedau insistentelor invitatii de a se urca pe ele - urcatul era gratuit, descalecatul insa te costa ceva!
�Mai jos, spre marginea platoului, sapat direct in roca inca din timpul faraonului Kephren, marele Sfinx�parea ca pazeste piramidele ce se profilau in spatele sau. Sculptura monumentala de dimensiuni comparabile cu cele ale piramidelor, leul cu cap de om a fost identificat, in timpul Noului Imperiu cu Zeul Soare, intre labele sale uriase depunandu-se ofrande pe o stela de granit rosu. Erodat de vant si nisip, Sfinxul troneaza peste mit si istorie, cu figura imperturbabila, nasul spart si privirile indreptate spre soare-rasare.
In programul zilei erau trecute vizite la fabrica de papirus, la fabrica de parfumuri orientale si la scoala de covoare si tapiterii. Ulterior am putut constata ca aceste vizite fusesera incluse in program mai putin pentru interesul nostru si mai mult in scop comercial. Egiptul este o tara saraca, industria rezumandu-se la cultivarea si prelucrarea trestiei de zahar si a bumbacului, ce-i drept de foarte buna calitate, dar nici acestea in cantitati suficiente pentru a compensa alte lipsuri. Din fericire stramosii au lasat urmasilor mostenire�templele la care se inchinau zeilor si propriile lor morminte in care si-au scris toata istoria; atrasa de mirajul pietrei, lumea vine sa-si afle originile, astfel ca o mare parte din actualul venit national provine din turism. Fiecare egiptean, de la cel mai batran, pana la copilul de 7 ani, de la cel mai necajit, pana la boss-ul care se plimba in mercedes, simte ca o datorie patriotica nevoia de a scoate bani de la turisti. Pacaleala clientului la socoteala sau la pret este mai mult decat o practica curenta, este un obicei traditional; ca si bacsisul, care ti se pretinde chiar si atunci cand ai prins in obiectivul aparatului� de fotografiat un batran pufaind din narghilea, un magarus inzorzonat cu clopotei sau doar o gramada de balegar pe care se harjonesc un copil si un caine. Totusi, nimeni nu fura; conceptul de hotie a fost desfintat de Coran cu cateva sute de ani inainte. Arta lor este de a te pacali cu stirea si acordul tau. Nu te poti supara pe ei si nici ei nu se supara cand ii prinzi cu �ocaua mica�. Sunt prietenosi si simpatici si chiar si numai pentru asta merita uneori sa te lasi �ciupit�.
Asa-zisa fabrica de papirus era in fapt o camera in forma de U pe peretii careia atarnau papirusuri de toate dimensiunile, cu reproduceri dupa desenele unor papirusuri originale gasite in mormintele regilor. La intrare, o tanara la o masuta facea demonstratii de preparare a papirusului, in timp ce eram serviti cu sucuri reci de flori aromate, cafea sau ceai fierbinte, �on the house�. Demonstratiile au durat mai putin de 5 minute, dupa care am fost invitatii sa cumparam din papirusurile expuse, calitatea acestora fiind atestata de un certificat - cel mai ieftin era 25 lire (1$=3.4 lire); aceleasi reproduceri, dar fara certificat de calitate pentru papirus, le-am gasit mai tarziu in bazare, la pretul de o lira, spre necazul celor care se grabisera sa cumpere acum, printre ei numarandu-se si Felicia.
�De la �fabrica� de papirus am mers la cea de parfumuri orientale - undeva intr-o casuta pitita pe o strada colorata; am urcat o scara in spirala si am patruns intr-o sala cu peretii plini de rafturi din sticla si oglinzi, pe care se insirau mii de sticlute de toate formele, culorile si dimensiunile. A urmat protocolul cu bauturi, dupa care un tip simpatic a inceput sa ne prezinte esentele cele mai folosite (zicea el) de marile case de parfumuri din toata lumea. Nu lipseau desigur moscul, ambra, lavanda, santalul...Un baiat trecea si ne miruia pe rand de la inchieturi la coate, cu parfumurile despre care ne povestea simpaticul prezentator, cu referiri la modul de preparare si aluzii licentioase privind efectele folosiri. In ciuda eforturilor mele de descurajare, Felicia care nu rezistase nici la papirusuri, a cumparat un flacon cu esenta si cateva sticlute mici, goale, �hand made�, care se pretindeau a fi Murano.
Pranzul din ziua aceea nu intra in serviciile pe care la platisem, astfel ca dupa o scurta �sedinta de familie�, la propunerea lui Sahid, ghidul agentiei, ne-am hotarat sa servim o masa traditionala sub palmieri - saoarme, kebab, linte, chiftelute de verdeturi aromate, sosuri iuti, sosuri dulci, salate, portocale...- in gradina unui restaurant decent si cochet, la un pret care noua ni s-a parut cam indecent. Meschinele socoteli banesti nu ne-au stricat totusi cheful; eram in prima zi de excursie, veseli, galagiosi, surexcitati, decisi sa ne simtim bine.
�Pe drumul de intoarcere n-am oprit la scoala de covoare orientale - o cladire urata si labartata, pe doua niveluri; parterul, cam intunecos si insalubru era mobilat cu cateva razboaie de tesut in fata carora, cate 3-4 copii pe o bancuta lucrau dupa model bucatica lor din viitorul covor. Privirile n-au fost atrase de o fetita de 10-12 ani, ale carui brate se miscau cu precizia si repeziciunea unui robot industrial; cu ochii in urzeala, cu degetele albite si lustruite ce impleteau, rasuceau, inodau si bateau firele cu gesturi scurte si sacadate, aveai impresia ca vezi o zombie! S-au impartit cativa gologani copiilor, dupa care am urcat la etaj unde erau expuse spre vanzare o multime� diversa de covoare, cuverturi si tapiterii, mai mici sau mai mari, din la�na sau din matase. Cele din matase isi schimbau culorile dupa directia din care venea lumina. Din grupul nostru n-a cumparat nimeni, desi unele erau foarte reusite. Mie mi-au ramas ochii pe o tapiterie mare, executata mai mult in tonuri de gri, reprezentand cateva case pe o straduta in panta, la vremea inserarii; costa 1000 $.
�Ne simteam obositi dupa ziua aceasta atat de incarcata, mai ales ca nu dormisem destul noaptea si ne tremura sufletul la gandul ca urma sa plecam cu autocarul in aceeasi seara si sa calatorim toata noaptea pana la Luxor. Am prins doua ore de somn inainte de cina. Era ajunul Craciunului si ne cam asteptam la o masa deosebita, dar ce-am gasit pe mese depasea cu mult asteptarile noastre. Fiind evident ca n-aveam cum face fata tuturor bunatatilor etalate, trebuia facuta o optiune judicioasa pentru a renunta la cat mai putine. Cel mai greu a fost cu dulciurile: o masa lunga plina de prajituri cu creme, frisca, jeleuri si fructe peste care trona un tort cu cinci etaje. Am gustat mai mult sau mai putin cam din toate, iar cu ultimile puteri am ras o jumatate de platou cu cataifuri. Ciudat era ca la atata risipa de bunatati incluse in serviciile hotelului, nu se servea nici un strop de bautura, fie ea macar si apa chioara. Apa trebuia s-o platesti separat, ceea ce s-a confirmat mai t�rziu ca regula generala pe tot parcursul calatoriei.
Pe la noua seara n-am urcat in autocar. Schema excursiei era Cairo-Luxor cu autocarul, Luxor-Assuan cu vaporul pe Nil si inapoi la Cairo cu trenul, clasa I. Aflasem de la alti premergatori ca cele doua drumuri - pana la Luxor si intoarcerea la Cairo, sunt daramatoare, asa ca eram pregatiti pentru tot ce putea fi mai obositor. Soseaua se abatea spre est, prin desert pana la Marea Rosie si mergea paralel cu aceasta, cea mai mare parte din drum. Inedita noapte de Craciun! Am pus casete cu colinde, am aprins lumanarele, Felix a scos cozonac, vin si portocale; am mancat si am cantat. Timpul trecea greu. Intre doua casete de-ale noastre, soferul mai punea una de-a lor. Se parea ca-i placeau la nebunie, canta si el odata cu casetofonul. La inceput ritmurile si vocile lalaite ce-mi aminteau cantecele din filmele cu Raj Capur, imi cam calcau pe sistem; toate melodiile mi se pareau la fel, pana cand, intr-un tarziu mi-am dat seama ca era doar o singura caseta, cu cateva melodii pe care soferul le asculta la rand, aceleasi, fara sa se mai sature. Oboseala si lipsa de somn se faceau simtite; motaiam in scaunele nu tocmai comode. Ma gandeam la soferul autocarului care, decand ne preluase de la aeroport cu o seara mai inainte, dormise probabil mai putin ca noi; in paralel, ma gandeam la autocarele cu turisti rasturnate sau izbite de curand pe soselele din Turcia, accidente despre care auzisem cu putin inainte de a pleca. Nu era luna, noaptea era ca smoala, nici un sat pe marginea drumului, nici un semn de viata in afara rarelor masini care ne luminau cu farurile din sens opus. Soferul s-a dovedit deosebit de experimentat si masina sigura astfel ca ne-am lasat cu incredere in grija lor, ca oricum n-aveam de ales. Pe parcurs ne-am oprit de trei ori, chipurile ca sa ne mai dezmortim, in fapt ca sa mai tragem de timp, pentru a ne aduna cu alte autocare cu care urma sa parcurgem ultima parte a drumului, in convoi; convoiul se insotea cu doua masini militare ce trebuiau sa ne protejeze in cazul unui eventual atac al extremistilor fundamentalisti.
Ultima oprire a fost la o �cafetaria� in plin desert - se crapa de zi, era frig, eram obositi si nedormiti; cativa beduini cu femeile si copiii, dormeau pe nisip in jurul camilelor, proptiti de ele, beneficiind de caldura lor. Femeile, cu capul si fata acoperite de li se vedeau doar ochii, purtau bratari de argint la brate si la glezne. Privirea lor misterioasa si adanca promitea o frumusete stranie sub valul cu care �si acopereau chipul. Turistii sositi mai inainte misunau in jurul vanzatorilor de turbane si saluri, sau pe la bar, sau la closet. Au mai venit cateva autocare si-am pornit in convoi, insirati ca bomboanele de coliva pe soseaua care serpuia larg prin desert. Perspectiva ne era limitata de sinuozitatile drumului iar in lateral, de dealurile de stanca, nisip si argila rosie, de unde ar fi putut sa ne atace Ali Baba si cei partuzeci de hoti. Nici fir de iarba, nici zgomot, nici miscare - geneza si apocalipsa se petrecusera aici aproape in acelas timp. Ne departam de malul marii pe care in cursul noptii n-o vazusem, ci doar ii respirasem briza sarata si, �ratacind� prin pustiu, reveneam, cap sud-vest, spre Nil.
In Luxor unde ne astepta vaporul cu care urma sa ajungem la Assuan - limita sudica a traseului nostru - autocarul ne-a adus pana pe chei unde erau amarate o seama de vase de croaziera, elegante, colorate, vesele. Unele nu mai prinsesera �locuri de parcare� si erau aliniate in planul al doilea, lipite de cele care pluteau chiar la mal. Al nostru era la chei, dintre cele mai aratoase, cu trei punti suprapuse, saloane, restaurant, bar, cabine cu baie-televizor-radio-figider. Iata-ne asa dar picati intr-un decor de film cu bogatani - covoare groase, lambriuri din mahon, lumini discrete, fotolii generoase, masute din lemn dantelat incrustat cu fildes, boys tuciurii imbracati in alb servindu-ne bauturi racoritoare intr-o atmosfera inmiresmata de santal si ambra, in timp ce, de nu stiu unde, se auzea o muzica in surdina. Nu reuseam sa scapam de o oarecare senzatie de impostura si cred ca dac-ar fi strigat cineva le noi, am fi rupt-o la fuga, inapoi la saracia noastra. Cu racoritoarele in mana am urcat pe upper deck - piscina, masute, fotolii si chese-long-uri din rafie, prelata si umbrele de soare colorate.
Am dormit putin, am mancat si am plecat sa vizitam....................................

Ar fi urmat partea cea mai placuta si instructiva: croaziera pe Nilul albastru ca cerneala, cu maluri de palmieri templele, necropolele, obeliscurile,�statuile, nesfarsitele alei de sfinxi, toate din granit, negand vremelnicia; istoria sacra, scrisa in limbajul pietrei; rafinamentul decoratiilor si estetica hieroglifelor; mestesugaritul alabastrului; gradina hotelului Cataracts unde s-a filmat �Moarte pe Nil� si unde-si petrecuse craciunurile Mitterand cu iubirea lui secreta, inclusiv acest ultim Craciun, inainte de a muri; plimbarea� pe Nil in�feloca�m�nuit� de doi nubieni tuciuri imbracati in djalabii albe; nebunia�bazarelor si cum ne-am cumparat djalabii fara sa vrem; berile Feliciei si formidabila ei verva cu care ne facea sa murim de ras; plimbarile cu caleasca prin vechiul Cairo; Muzeul de arheologie, cele partu masti de aur si restul comorilor gasite in mormantul lui�Tutankamon; trupurile mortilor eternizate in mumii; eleganta Cairo-ului nou, cosmopolit....
Poate ca toate astea ti le voi povesti prin viu grai, daca vom mai avea ocazia. Sau poate, oprindu-ma unde era mai interesant, am reusit sa-ti starnesc curiozitatea si dorinta de a le vedea la fata locului.