Interviuri - RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR

Rugul lui Zamolxe

RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI,

RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR

Serie de interviuri iniţiată de Editura Flori Spirituale din Deva cu scriitorul australian de origine română Octavian Sărbătoare. Prezentul, primul din serie, are ca temă:

Zamolxianismul ca religie populară a românilor

Interviu - Martie 2009

I: În 24 februarie 2009, la sărbătoarea Dragobetelui, aţi lansat în ziarul Ziua, Ziua online şi pe Internet sub formă de articol, proiectul numit Înregistrarea legală a zamolxianismului ca religie în România şi Republica Moldova. Cum vi s-a înfiripat în minte această idee?

R: Sunt profesor de studii ale religiilor şi filosofie. Caut elemente de factură spirituală pretutindeni. Deşi am fost conştient de mult timp de existenţa unei religii populare a românilor, abia acum în anul 2009 m-am angrenat în acest proiect.

I: Legaţi intrinsec religia populară a românilor de zamolxianism, tradiţiile păstrate de noi în popor cu crezul aparţinând străbunilor românilor, geto-dacii. Credeţi că elementele religioase populare ale românilor de azi exprimă zamolxianismul ca religie?

R: Sunt încredinţat că ceea ce se întâmplă la nivel popular la români, cu privire la misterele lumilor spirituale, exprimă zamolxianismul zilei, nu pe cel al vremurilor apuse ale geto-dacilor. Mai mult, pot afirma că există o continuitate evolutivă între religia geto-dacilor şi cea practicată astăzi de poporul român la nivel popular.

I: Ce înţelegeţi prin religie la nivel popular?

R: Aş da ca exemplu relevant religia aborigenilor australieni, un cumul de credinţe exprimând raportări specifice ale comunităţilor umane la elementul spiritual, la misterul a ceea ce există dincolo de aparenţele existenţei materiale. Aborigenii australieni cred în simbioza existenţială dintre oameni şi mediul în care trăiesc. Relaţia lor cu felurite divinităţi, cărora le atribuie spirite sau suflete, se face în mod pragmatic, simbiotic existenţial. Cu alte cuvinte, religia serveşte omul, nu omul serveşte religia. Putem face o paralelă între religia aborigenilor australieni şi tradiţiile populare religioase ale românilor. Pe aceste coordonate credinţele sunt asemănătoare cu divinităţile noastre populare exprimate prin Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian, aşa cum am arătat în proiectul amintit.

Oamenii din poporul românesc nu adulează zânele şi zeii. Ei sunt în simbioză existenţială cu zeităţile. Aici este deosebirea fundamentală între tradiţia populară românească şi religiile abrahamice. La nivel popular astfel de divinităţi participă la viaţa omului servindu-i unor scopuri utile. Iar tradiţia prezentă la români este un cumul de crezuri care datorită elementului spiritual se poate numi religie populară.

I: Iniţiativa dumneavoastră îndrăzneaţă a surprins prin felul în care puneţi problema reîntoarcerii la rădăcinile religioase ale poporului român. Cum legaţi zamolxianismul străbunilor de religia populară a românilor?

R: În proiectul meu am afirmat că nu este posibilă reconstituirea zamolxianismului timpurilor geto-dacilor, cel practicat de personalităţile istorice existente atunci, Deceneu sau Decebal. Aceasta în primul rând pentru că nu avem date suficiente privind codul de legi al zamolxianismului acelor vremuri. Din informaţiile sporadice ale istoricilor nu se poate avea o imagine clară a religiei zamolxiene. În schimb ceea ce se întâmplă în prezent cu credinţele populare la români este o realitate palpabilă. Tocmai aceste elemente constituie materialul documentar şi faptic prin care putem readuce zamolxianismul la viaţă, în sensul de a căpăta o formă legală, deşi el ca religie nu a încetat niciodată să existe. Zamolxianismul străbunilor este reprezentat în acest fel, astăzi, de religia populară a românilor. Zamolxianismul contemporan pe care îl propun, fiind ecuat cu religia populară a românilor, exprimă în esenţă sufletul românesc. Se poate numi religia populară zamolxiană.

I: În scrierile istoricilor, despre geto-daci, se fac referiri la sacrificii umane către zei, pentru a obţine favoruri, precum sunt victoriile în lupte, de exemplu. Cum reconciliaţi astfel de informaţii despre practicile religioase ale geto-dacilor şi zamolxianismul românesc care doriţi să dobândească statut legal în România şi Republica Moldova?

R: Nu există o problemă în sensul acesta deoarece zamolxianismul pe care îl promovez eu ca religie se bazează pe elementele contemporane ale practicii lui, cele care se află prezente în tradiţia populară. Faptul că au existat în vechime astfel de sacrificii, nu interesează zamolxianismul contemporan ci pe cel istoric. Religia populară a românilor nu are prezente elemente care să amintească de sacrificiu, sub orice formă. Dar cultul focului se menţine încă practicat de ciobanii carpatini. Este o temă vastă care poate fi discutată cu o altă ocazia.

I: Au religiile nevoie de statut legal din momentul în care prin constituţie există libertate religioasă? Nu poate o religie funcţiona şi fără a fi legalizată?

R: Religiile pot funcţiona în orice societate care respectă toleranţa religioasă, indiferent de nivelul de dezvoltare la care au ajuns acele religii şi fără a ţine seama de criteriile de evaluare a religiei respective. În prezent legile din România şi Republica Moldova cer ca religiile practicate în aceste ţări să aibă statut legal şi ca atare să fie înregistrate. Avem de exemplu în România Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Poate că prin aplicarea legislaţiei la nivel de Uniune Europeană astfel de formalităţi să dispară şi prin urmare fiecare să fie liber, în toată puterea cuvântului, de a practica religia pe care şi-o doreşte. În acest sens rămâne să monitorizăm evoluţia legislaţiei.

I: Aţi menţionat faptul că nu există un cod de legi al zamolxianismului istoric, cel al vremurilor lui Deceneu sau Decebal. Fără cod de legi o religie este greu să funcţioneze la nivelul societăţilor bine organizate, cum este cea în care trăim noi. Cum veţi depăşi această problemă?

R: În cazul zamolxianismului promovat de mine, deşi aşa cum am afirmat, el este o realitate a zilelor noastre, fiind practicat cu precădere la sate, este necesar un cod de legi. În prezent, bazat pe ceea ce se întâmplă cu religia populară zamolxiană, lucrez la elaborarea unui astfel de cod care va ţine seamă într-o mică măsură şi de zamolxianismul istoric, relevat prin cercetările făcute în acest domeniu. Un astfel de cod trebuie să aibă forma de precepte şi recomandări spirituale. Dar modul în care pun astfel de probleme este cel modern în care raţionalitatea predomină. Deci voi ţine seama de faptul că printr-un astfel de cod religios mă adresez omului secolului XXI. Nu vor exista descrieri naive ale facerii lumii în şapte zile, ci idei ştiinţifice şi filosofice care concordă cu vremurile noastre.

I: Aţi menţionat în proiectul dumneavoastră sincretismul istoric dintre zamolxianism şi creştinismul ortodox la români. Cum va evolua religia populară, zamolxianismul contemporan, ţinând cont de faptul că este deja acceptat parţial sub patronajul creştinismului ortodox la români?

R: Este vorba de a permite maturizarea unui copil care a rămas mult timp în stadiul copilăriei, în relaţie cu mama care l-a adoptat, care în acest caz este religia creştin ortodoxă. Dar aşa cum ştim din viaţă, cu timpul un copil se va maturiza, pe când mama va îmbătrâni.

I: Vreţi să spuneţi că zamolxianismul va înlocui cândva creştinismul ortodox la români?

R: Există o astfel de posibilitate, ţinând cont de faptul că zamolxianismul contemporan este o creaţie a românilor prin filierele geto-dacă şi romană, pe când creştinismul este un crez care a venit din afară, exprimând mai degrabă setul de idei spirituale ale poporului evreu, poporul lui Dumnezeu în Biblie. Însăşi persoana de la care a pornit creştinismul, Iisus Hristos, s-a manifestat în cadrul religiei poporului evreu, venise să salveze acel popor. Lucrurile au luat cu totul altă întorsătură atunci când salvarea pe care le-o oferea nu a fost acceptată. Există o întrebare fundamentală care nu a putut fi rezolvată nici astăzi: Cum pot neamurile să fie salvate mai înainte ca poporul lui Dumnezeu să fie salvat? Aceasta a dus la o evoluţie ideologică fără sens, precum este crezul mormonilor, de exemplu, că ei sunt de fapt evreii, justificând astfel că poporul lui Dumnezeu este salvat prin Iisus Hristos. Dar după cum vedem în zilele noastre, poporul lui Dumnezeu, poporul evreu, trăieşte în Israel şi în alte părţi din lume, şi îşi aşteaptă încă salvatorul. Considerând acest argument, se poate spune că poziţia spirituală a creştinismului este slabă şi în timp va slăbi, pe măsură ce oamenii fac o evaluare din ce în ce mai logică. În schimb poziţia zamolxianismului se întăreşte continuu, filonul spiritual al românilor este viguros în această direcţie. În timp, românii vor reveni la ceea ce îi defineşte ca popor spiritual, la regăsirea de sine contribuind rădăcina ancestrală din care cred eu că în viitor se va ivi un falnic copac spiritual.

I: Religiile dacă nu evoluează mor. Ce se va întâmpla cu sincretismul creştinism ortodox – zamolxianism, despre care aţi menţionat în proiectul lansării înregistrării legale a zamolxianismului?

R: Este întocmai precum spuneţi – religiile dacă nu evoluează mor. Faptul că românii au în prezent un creştinism destul de viguros, în comparaţie cu alte grupări creştine din lume, se datorează tocmai faptului că acesta a intrat în sincretism cu tradiţiile populare româneşti. Acest fapt este foarte important pentru creştinismul ortodox la români, care în acest fel şi-a creat o latură evolutivă, dar care a dus la o continuă opoziţie internă. Creştinismul ortodox la români este dezbinat deoarece facţiunea conservatoare doreşte o apropiere cât mai mare de filonul de idei exprimat în Biblie, pe când facţiunea progresistă vede stagnare în menţinerea strictă a acestor idei şi doreşte să aducă un suflu nou. Elementele zamolxiene prezente în creştinismul ortodox al românilor aduc într-adevăr acea prospeţime şi bucurie a vieţii, pe când în esenţa lui, creştinismul este trist prin simbolistica crucii însângerate, paragon al suferinţei divine. În timp oamenii vor opta pentru bucuria vieţii. Este greu de anticipat cum se va reforma creştinismul ortodox al românilor în veacurile ce vor urma.

I: Cum va rezolva zamolxianismul disensiunea internă, caracteristică în general religiilor?

R: Trebuie spus de la început faptul că în zamolxianism nu există o autoritate centrală care să dirijeze orientarea grupărilor religioase. Lipsa autorităţii centrale elimină din start orice disensiune pe teme de interpretare a codului de legi religioase. Zamolxianismul este, în esenţă, o religie de tip primar şi nu creată prin revelaţie, aşa cum sunt religiile abrahamice şi buddhismul de pildă. Religia populară a românilor exprimă o relaţie directă om - natură, se aseamănă în această privinţă cu religiile indienilor nativi americani, a aborigenilor australieni şi a indienilor hinduşi. Toate aceste crezuri nu sunt centralizate, aderenţii lor având libertatea de a alege spiritul cu care zeitate să intre în relaţie simbiotică existenţială. În cazul zamolxianismului, de pildă, oamenii cred în participarea spiritelor la viaţa lor prin credinţa în Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian şi altele.

I: Cum vedeţi evoluţia zamolxianismului la români în următorii 20 de ani?

R: Ideile reformatoare au nevoie de timp să se maturizeze. Dar în momentul în care mase mari de oameni înţeleg relevanţa zamolxianismului, lucrurile pot evolua repede. Voi urmări atent cum se va merge în această direcţie. Până în prezent principalul handicap este inexistenţa unui cod de legi, dar, aşa cum am menţionat, acest fapt se va rezolva poate chiar în cursul anului 2009. Aş fi bucuros să văd înfiriparea comunităţilor care să construiască lăcaşe noi de cult zamolxian, precum sunt vetre, sanctuare şi temple. În prezent le avem doar pe cele moştenite de la geto-daci.

I: Puteţi spune că sunteţi de religie zamolxiană?

R: Absolut. În prezent sunt milioane de români care parţial practică zamolxianismul, fiind mai mult sau mai puţin conştienţi că aplică religia strămoşilor, nu cea creştină. Cadrul legal în România şi Republica Moldova va facilita apariţia noilor lăcaşe de cult.

I: Vă mulţumim pentru acest interviu. Dorim să ne permiteţi să continuăm în viitor această temă fascinantă, practica religiei zamolxiene de către români.

R: Cu plăcere. Vă voi ţine la curent cu evoluţia proiectului meu.

Copyright © Ileana Speranţa Baciu şi Octavian Sărbătoare 2009 şi anii următori. Autorii dau dreptul de copiere şi publicare a conţinutului, parţial sau integral, în orice formă, fără modificări, cu condiţia ca dreptul de autor să fie menţionat şi păstrat.

Din seria de interviuri RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, iniţiată de Editura Flori Spirituale din Deva cu scriitorul australian de origine română Octavian Sărbătoare. Cel de-al doilea interviu are ca temă:

Sincretismul

dintre

creştinismul ortodox şi zamolxianismul contemporan

în

creştinismul ortodox românesc

Interviu - Martie 2009

I: Iniţiativa dumneavoastră, din luna februarie 2009, de înregistrare a zamolxianismului ca religie, a suscitat interesul publicului larg românesc. Interviul, pe care ni l-aţi oferit apoi tratează doar tangenţial sincretismul dintre ideile creştinismului ortodox şi ale zamolxianismului zilelor noastre, ceea ce dumneavoastră definiţi a fi religia populară a românilor. Această „alianţă spirituală“ formează specificitatea creştinismului ortodox românesc. Iscaţi multe întrebări doritoare să clarifice poziţia pe care o susţineţi. Vă reamintesc una dintre cele prezente în interviul din martie 2009:

„Ce se va întâmpla cu sincretismul creştinism ortodox-zamolxianism, despre care aţi menţionat în proiectul lansării înregistrării legale a zamolxianismului în România şi Republica Moldova?”

Doriţi să continuaţi răspunsul?

R: În primul rând aş dori să clarific ce se înţelege prin sincretism religios: o reuniune forţată de religii în care sunt puse împreună elemente eterogene ca provenienţă. Această coexistenţă sub acelaşi acoperământ creează tensiuni atunci când ideile aduse în comun sunt acut contradictorii, În cazul nostru, cazul creştinismului ortodox românesc, scindarea este între gruparea conservatoare şi cea progresistă, în conturarea sensului direcţiei ei evolutive. Prima doreşte o apropiere cât mai mare de filonul original al ideilor exprimate în Biblie, în schimb gruparea progresistă ar dori ca sincretismul cu religia populară românească să fie cât mai profund. Acest fapt se reflectă mai cu seamă în rândul clerului, care prin atitudinea lor desigur că influenţează psihologia maselor. Sunt preoţi care înclină cu ardoare către frumuseţea etosului românesc, alţii în schimb se ţin strâns de sacrificiul lui Iisus pe cruce. Pentru mase, relaţia om-natură, în religia populară a românilor, este mult mai atractivă în comparaţie cu tristeţea suferinţei lui Iisus Hristos, Dumnezeu pe cruce, dacă se poate spune că Dumnezeu poate suferi cumva în lumea pe care a creat-o. Tocmai această tendinţă către elementul natural face ca ponderea influenţei religiei populare a românilor în sincretismul amintit să crească în timp.

I: Deci însuşi clerul este împărţit, deşi în prezent nu se face o departajare netă între cei care susţin o grupare sau alta. Ce înseamnă aceasta?

R: Logica ne îndeamnă să împărţim preoţii actuali, din sânul bisericii, în creştin-ortodocşi şi zamolxieni. Un preot care înclină mai mult către latura progresistă poate în esenţă să fie numit zamolxian. El a fost ordinat preot în contextul spiritual al creştinismului ortodox românesc, care aşa cum am spus reprezintă atât creştinismul ortodox cât şi zamolxianismul contemporan.

I: Cu alte cuvinte preoţii zamolxieni, cei care în vechime erau numiţi preoţi decenei, sunt printre noi, ACUM ŞI AICI.

R: Întocmai. Deocamdată ei nu pot ieşi la suprafaţă deoarece nu există un cod de legi al neozamolxianismului pe care să-şi bazeze crezul inimii. Preoţii creştini ortodocşi ai românilor activează în prezent doar din perspectiva Bibliei.

I: De ce aceasta?

R: Explicaţia impune cunoaşterea unor momente din istoria religiilor pe teritoriile locuite astăzi de români. Preponderenţa răspândirii Bibliei trebuie văzută în contextul istoric în care a evoluat sincretismul despre care vorbim. Trebuie amintit că zamolxianismul, atunci când romanii au cucerit parte din Dacia, exista ca religie populară, care cel mai probabil avea doar o formă rudimentară de codificare scrisă a legilor religioase, deşi ca practici era evoluată. Astăzi tot ce ştim, sub formă scrisă despre religia geto-dacilor, este prin intermediul istoricilor altor popoare şi în limbi diferite de cea geto-dacă rămasă în linii mari o necunoscută.

Prin urmare, odată cu pătrunderea romanilor în Dacia au venit şi practicile lor religioase legate de zeii care nu erau în disonanţă cu cei ai geto-dacilor, în comparaţie cu ceea ce a urmat, adică răspândirea creştinismului în imperiul roman. Pătruns în Dacia romană, creştinismul a găsit acolo un amalgam religios. Cuvântul care defineşte astăzi la români numele zeului suprem Dumnezeu provine din acea vreme din latină, domine deus. Înseamnă: Stăpâne zeu.

Din momentul în care creştinismul a intrat în sincretism cu crezurile religioase din Dacia romană, Biblia a avut avantajul net prin existenţa elaborată, scrisă, a codului de legi creştin, astfel că treptat a devenit dominantă. De aceea am afirmat anterior că preoţii creştini ortodocşi ai românilor activează în prezent doar din perspectiva Bibliei deşi ei sunt atât preoţi creştini cât şi zamolxieni.

I: Afirmaţiile dumneavoastră vor fi o mare surpriză pentru credincioşii ortodocşi români. Vă rog să dezvoltaţi mai amplu cele spuse anterior.

R: Am menţionat faptul că preoţii decenei sunt actualmente parte din clerul ortodox al românilor. Ei participă la sărbătorile populare, sunt îndrăgostiţi de munte, întreţin etosul zamolxian chiar dacă nu îl denumesc astfel. Peştera lui Zamolxe, de pildă, se află pe lângă Mănăstirea Polovraci. Alţi preoţi cutreieră munţii atraşi de spiritele acelor locuri mai degrabă decât de crucea suferinţei lui Iisus. Ei bine, aceşti preoţi sunt filonul uman spiritual din care se va desprinde un cler independent, al credincioşilor zamolxieni. În timp, departajarea, despre care am menţionat mai sus, va deveni din ce în ce mai netă, astfel că apariţia preoţimii decenee este un proces natural. În viitor unii preoţii ortodocşi pur şi simplu se vor desprinde din clerul creştinismului ortodox românesc şi vor servi ca preoţi decenei. Odată cu crearea unui cler neozamolxian incipient, vor fi ordinaţi şi alţii, după reguli specifice. În cler vor fi şi femei, astfel va înceta discriminarea spirituală, care este astăzi un subiect de controverse acerbe în toată lumea creştină. Neozamolxianismul va avea preoţi decenei şi preotese decenee. Se va înlătura astfel patriarhatul religios, bărbatul cât şi femeia având drepturi sacerdotale egale.

I: Vă rog să definiţi neozamolxianismul.

R: Noul crez este o religie modernă care are trei componente, cu ponderi diferite. Prima este reprezentată de religia populară a românilor, ceea ce eu numesc zamolxianism contemporan. A doua este formată din informaţiile istorice referitoare la religia zamolxiană, practicată de geto-daci. Iar a treia componentă este cea filosofică, fiind o interpretare a ideilor religioase compatibile cu timpurile în care trăim. Intenţionez ca din aceste componente să creez un cod de legi al neozamolxianismului care să reflecte atât aspectul raţional al unei religii cât şi cel mistic, misterios. Noul crez elimină sacrificiul sub orice formă, diavolul, păcatul originar al omului, vina veşnică a femeii, glorificarea durerii cu scopul mântuirii. Înlocuieşte frica de Dumnezeu cu dragostea de Dumnezeu. Nu se va acorda nici o importanţă ideilor aberante de facere a lumii în şapte zile, virginitate după naştere, etc. Cu alte cuvinte neozamolxianismul va servi omul mileniului trei. Va ieşi din primitivismul exprimărilor fără sens precum este cea că viaţa pe pământ trebuie să fie o suferinţă, ca în felul acesta să ne pregătim o fericire veşnică pe lumea cealaltă. Neozamolxianismul este foarte diferit de esenţa spiritualităţii creştine originare care este creştinismul iudaic. Tocmai de aceea spun că sincretismul religiilor înglobate în creştinismul ortodox, la români, nu poate rezista în timp, cele două componente ale sale sunt prea discrepante, şi treptat se vor despărţi.

I: Desprinderea zamolxianismului din biserica creştină ortodoxă românească va duce la o altă scindare în creştinism. Poate oare fi justificată?

R: În cazul nostru nu avem de-a face cu o altă ruptură în biserica creştină pentru a crea o altă biserică alături de puzderia de grupări creştine. În situaţia de faţă este vorba de departajarea unei grupări care susţine idei spirituale proprii şi diferite de ce înseamnă creştinismul ortodox la origini. Neozamolxianismul, bazat mai ales pe religia populară românească, va avea cu totul o altă chintesenţă de idei religioase.

I: Vorbim aici despre o separare religioasă netă. Cum aţi împărţi ponderile creştinism ortodox - zamolxianism în biserica creştină ortodoxă românească?

R: O astfel de evaluare nu este uşoară. Dar putem compara ortodoxismul românilor cu cel al altor popoare ortodoxe. Extrăgând ceea ce reprezintă creştinismul ortodox la origini din ortodoxismul românilor, constatăm că în pondere mare românii practică într-un mod propriu ortodoxismul. Considerând de pildă cât timp românul acordă într-un an pentru practicile legate de Hristos şi cât pentru cele care reflectă religia populară, aş înclina să spun că ponderea este de 50% pentru fiecare. Românii au sărbători populare dese. Deşi ele pot avea un alt înveliş, ca de pildă în forma venerării unui sfânt, miezul lor este cel geto-dacic. Se ştie de pildă că, peste zeii şi eroii consideraţi păgâni, creştinismul a suprapus sfinţii şi martirii. Evaluarea mea este subiectivă, deoarece sincretismul despre care vorbim s-a produs pe un spaţiu temporal larg şi continuă chiar şi astăzi.

I: Să presupunem că ne aflăm la mijloc, 50% - 50%, cu procentajul ponderii celor două componente, în sincretismul analizat. Ce credeţi, putem spune că zamolxianismul a asimilat creştinismul sau invers?

R: Nici una nici alta. Sincretismul religios nu reprezintă un proces de asimilare, ci unul în care ideile sunt puse una lângă alta, coexistă independent, deşi apar ca făcând parte din aceeaşi conceptualizare.

I: Sincretismul, aşa cum aţi afirmat, este o reunire forţată de idei religioase. Să presupunem că în viitor va avea loc desprinderea zamolxianismului popular al românilor, din creştinismul ortodox românesc, şi funcţionarea lui ca neozamolxianism. Ce se va întâmpla cu creştinismul ortodox românesc?

R: Un timp (este greu de estimat cât va dura aceasta), creştinismul ortodox românesc va continua să funcţioneze în forma în care este, adică în sincretism cu religia populară a românilor. Dar faptul că zamolxianismul contemporan va reuşi să iasă la suprafaţă ca religie, constituindu-se ca neozamolxianism, va elimina patronajul creştinismului asupra datinilor, obiceiurilor şi sărbătorilor populare. Desigur că va exista opoziţie, dar creştinii ortodocşi români vor fi în măsură să aleagă religia care îi serveşte mai bine. Repet ceea ce am afirmat şi în interviul anterior, din martie 2009, că religia serveşte omul, nu omul serveşte religia. La acel timp, cândva în viitor, va exista un cler zamolxian care va împlini funcţii specifice, satisfăcând astfel nevoile spirituale ale românilor.

Trebuie spus cu claritate că neozamolxianismul nu va fi angrenat într-o luptă cu creştinismul ortodox românesc, care este de fapt o religie soră, în sensul că deja conţine parte din neozamolxianism, prin aportul religiei populare a românilor prezent în creştinismul ortodox românesc. Treptat se va face trecerea populaţiei la neozamolxianism. Cu alte cuvinte se va produce procesul invers celui întâmplat la pătrunderea creştinismului în Dacia, atunci când credinţele locale au fost luate sub aripa protectoare a creştinismului, care apărea superior deoarece avea Biblia scrisă, ca bază religioasă. Codul neozamolxianismului umple golul care persistă de veacuri.

I: Nu credeţi că se poate ajunge la o sinteză în creştinismul românilor şi astfel să se depăşească sincretismul în cauză?

R: Uneori în istorie a fost posibil ca un sincretism religios să se transforme în sinteză. Dar în situaţia noastră lucrurile sunt mult prea divergente. Astăzi mai mult ca oricând în istoria creştinismului românilor se observă discrepanţa între cele două curente puse sub un singur acoperiş. Românii pur şi simplu se trezesc la o nouă realitate a vieţii. Se întreabă de ce oare trebuie să suferim dacă suntem religioşi? De ce să ducem crucea suferinţei? Mulţi ies din cadrul spiritual local interesându-se de alte religii sau practici cu caracter religios, precum sunt: Zen, meditaţie, Yoga, arte marţiale, bahaism, etc. Toate acestea ne spun ceva. Este vorba despre tristeţea în care îi proiectează creştinismul pe oameni. Şi au dreptate. Citesc în Lumea Credinţei din martie 2008 la pagina 38: Ce trist mi-e rodul Doamne, când viaţa mi se ţine/ cu prea mult râs şi cântec, iar lacrimi prea puţine./ Tu plâns avut-ai, Doamne, adesea-n viaţa toată,/ cântare prea arare, iar râsul niciodată... (un întemniţat al Domnului). Un astfel de crez îl proiectează pe om în temniţă de unde contemplă relaţia cu Domnul Hristos care nu râde niciodată. Ce viaţă religioasă poate fi aceasta dacă suntem condamnaţi să-l căutăm pe Dumnezeu în lacrimi din temniţă?

Pe când religia populară a românilor este veselă. Sărbătorile populare sunt sufletul ei. Natura este partenerul simbiotic existenţial. Nu degeaba se spune: Codrul frate cu românul. O astfel de discrepanţă nu se poate concilia, temniţa din care să privim la Dumnezeu nu poate face casă bună cu codrul frate cu românul. Lucrurile sunt cât se poate de clare.

I: Ce se poate spune despre viabilitatea altor forme de creştinism ortodox la alte popoare?

R: Formele creştinismului ortodox, precum sunt practicate la greci, la ruşi, la ucrainieni, la ortodocşii de pretutindeni, se vor menţine cât vor dori acele popoare să le susţină. Eu, în tot ce întreprind referitor la neozamolxianism, o fac doar în relaţie cu poporul român, care iese net din sfera obişnuită a creştinismului ortodox prin existenţa sincretismului despre care am vorbit. Noi românii avem marele avantaj, faţă de alţi ortodocşi creştini, că ne menţinem încă viguroasă religia strămoşilor într-o formă contemporană, pe când la alte popoare, majoritar creştin-ortodoxe, acest fapt nu este prezent.

I: Au existat şi mai există oare astfel de precedente de reînnoire religioasă a unui popor?

R: Avem exemple în istorie. Iudaismul de pildă. Atunci când evreii s-au întors acasă din captivitatea babiloniană au revenit la filonul ancestral al credinţei lor, deşi unele influenţe noi au fost adoptate ca urmare a timpului petrecut în afara pământului lor, cei 70 de ani. Acest fapt s-a repetat iarăşi de curând, desigur cu specificitatea epocii moderne, odată cu revenirea poporului evreu la pământul lor şi constituirea statului Israel. Pe aceleaşi coordonate de idei, există actualmente printre români chemarea ca România să se numească Dacia.

I: Ce credeţi despre aceasta?

R: Este foarte posibil ca în viitor acest fapt să se împlinească. Sufletul unui popor trebuie căutat în „talpa ţării“ nu la vârfurile sociale. Şi „talpa ţării“ este la sate. Acolo ne definim cel mai bine ca popor şi spiritualitate. Numele Dacia, ca ţară în viitor, va putea fi adoptat aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Israelului, o ţară care nu a existat înainte de 1949, decât în timpurile foarte vechi. Pământul pe care se află acum Israelul se numea anterior Palestina, dar la întoarcerea poporului evreu la matcă s-a numit iarăşi Israel. Tot aşa şi cu schimbarea numelui din România în Dacia, cu revenirea la numele ţării din vechime. Astfel de schimbări sunt destule. Ca exemple avem, Ceylonul devenit Sri Lanka, Burma-Miyanmar, India-Bharat, Rodezia-Zimbabwe, etc.

I: Ce vă face să credeţi că neozamolxianismul are viitor, că va cuprinde sufletul românilor?

R: Mai cu seamă cuvintele părintelui Arsenie Boca: Va lua ţara foc din Prislop! Aparent s-ar crede că este vorba de o renaştere naţională sub stindardul crucii, cel al creştinismului ortodox. Dar afirmaţia sa are o semnificaţie pe care puţini o înţeleg. Nu este vorba de faptul că se va produce o explozie de credinţă creştin-ortodoxă, ci de faptul că acel foc, despre care vorbeşte părintele, este al înnoirii religiei zamolxiene, care după cum ştim din vechime, se bazează pe cultul focului. Ţara se va trezi prin focul sacru al religiei zamolxiene, rugul lui Zamolxe, care „o va cuprinde“. Ca dovadă sunt chiar faptele ce se petrec pe arena credinţei la români de la moartea părintelui Boca, întâmplată cu puţin timp înainte de revoluţia din 1989. Nu sunt deloc semne că ţara „ar lua foc“ din perspectiva creştinismului, ci mai degrabă din cea a credinţei vechi a românilor, zamolxianismul. Există o explozie, un interes crescând şi constant în această direcţie, se scriu cărţi, au loc întâlniri pe tema istoriei geto-dacilor, profesorii predau cu sârg elevilor istoria neamului românesc, omul spiritual cât şi cel de rând cheamă naţiunea la reînvierea credinţelor geto-dacilor, au loc festivaluri de glorificare a strămoşilor daci, ca de exemplu cel de la Cricău, Alba. De asemenea s-au făcut descoperiri arheologice remarcabile.

I: Deci îl consideraţi pe părintele Arsenie Boca mai mult ca fiind preot deceneu, prin urmare un zamolxian, decât ca pe un sfânt creştin ortodox, aşa cum se crede în general?

R: Exact. Deşi părintele Boca nu s-a declarat niciodată deceneu sau zamolxian, el este un premergător. Iar dacă ţara trebuie cumva să „ia foc“ din Proslop, conform spuselor părintelui Boca, rămâne să se confirme în viitor dacă afirmaţia lui vizionară se referă la creştinismul ortodox sau la zamolxianism. Eu susţin că spusele părintelui se referă la focul zamolxian, rugul lui Zamolxe, care actualmente este practicat în ţară, care în acest fel „va lua foc“.

I: Puteţi să numiţi zamolxieni contemporani, mai mult sau mai puţin declaraţi ca atare?

R: În primul rând sunt preoţii zamolxieni, care aşa cum am menţionat activează încă sub semnul crucii lui Hristos, semnul durerii. În viitor ei vor renunţa la el preluând simbolurile daco-geţilor.

Sunt zamolxieni printre personalităţile de cultură şi artă. Foarte reprezentativ este astăzi scriitorul Pavel Coruţ, care prin poemele sale, cu o voce poetică de neegalat, a stârnit un val uriaş al chemării la rădăcini. Sunt versuri care sublimează instantaneu, citez: Sămânţa geţilor rodeşte, căci timpul i-a trimis poruncă. Un neam întreg din mine creşte, un neam de foc şi flori de stâncă. Această strofă practic sintetizează ceea ce va urma: ne vom ridica din foc, aceasta însemnând practica ritualului focului, adică rugul lui Zamolxe. Strofa punctează deductiv ideea că acolo unde sunt florile de stâncă, adică în munţi, ne este zeul Zamolxe, care va face să rodească sămânţa geţilor la timpul potrivit. Dintre poeţii contemporani de excepţie îl menţionez pe Robert Trif, ale cărui versuri pline de curaj ne cheamă să ne întoarcem la originile neamului. Citez dintr-un poem remarcabil: De ce să ne închinăm unor falşi Zei, străini de neamul nostru, când aici era cândva ţara zeilor? Ne-am uitat istoria, ne-am alungat eroii şi am înălţat altare unor zei străini. Aceste cuvinte ne pătrund în străfundurile sufletului.

Îi numesc zamolxieni pe cei care militează pentru regăsirea identităţii românilor, precum sunt Eduard Tănase de la Asociaţia „Dacia Nemuritoare“ din Bucureşti, şi Cătălin Borangic şi Diana Petcu de la Asociaţia „Sarmizegetusa“ din Alba Iulia. Identitatea noastră nu este pierdută în negurile istoriei, ci este ACUM ŞI AICI ÎN NOI. Trebuie doar să ardem praful care o acoperă. Nu încape îndoială că evoluăm în direcţia spuselor vizionare ale părintelui Arsenie Boca. Ţara va „lua foc“ din Prislop, dar este vorba de focul lui Zamolxe, nu de cel al creştinismului. Deşi părintele Boca nu poate fi numit neozamolxian el este un premergător, ne-a făcut cunoscută viziunea renaşterii spirituale a românilor.

I: Spusele dumneavoastră realmente uluiesc. Să urmărim cum cititorii le vor primi. Vă mulţumim pentru acest interviu. Vom continua, cu permisiunea dumneavoastră, seria interviurilor tematice despre aşteptata religie neozamolxiană la români.

R: Cu bine. Foc zamolxian în inimi tuturor.

Despre neozamolxianism şi poporul zeilor şi zânelor

Interviu – aprilie 2009

I: În interviurile anterioare, oferite Editurii Flori Spirituale, aţi punctat idei generale privind iniţiativa de reînviere a zamolxianismului. Aţi creat nucleul neozamolxianismului, definindu-i totodată direcţiile şi perspectivele. Aţi dori să specificaţi forma acestei religii?

R: Renaşterea zamolxianismului din vechea religie a geto-dacilor, atât cât ştim despre ea, nu este posibilă şi nici de dorit. Urmele vechii religii a geto-dacilor există ACUM ŞI AICI cu noi ca religie populară a românilor, aflată în sincretism cu creştinismul ortodox, cu care formează un gen aparte de creştinism, creştinismul ortodox românesc. O conceptualizare a zamolxianismului contemporan nu poate lua decât forma unei noi religii care poate fi numită neozamolxianism.

I: De ce neo?

R: În primul rând, ceea ce avem astăzi ca religie populară reprezintă stadiul evoluat al vechiului zamolxianism. De aproape 2000 de ani credinţa geto-dacilor nu a stagnat, ci a evoluat, existând ca tradiţie populară. Tocmai aici este marele mister al spiritualităţii românilor: religia strămoşilor nu a pierit, aşa cum s-a întâmplat la alte popoare europene care au fost creştinate, ci a continuat să existe şi să evolueze. Este firesc ca o reconstituire contemporană a zamolxianismului să se facă pe realitatea spirituală a zilei, sufletul neamului românesc, nicidecum pe cea care a existat la timpul geto-dacilor. Prin urmare, o astfel de reînviere nu poate îmbrăca decât o formă nouă. O putem numi neozamolxianism, nu zamolxianism.

I: Cum veţi „îmbrăca” neozamolxianismul?

R: Vechea religie a geto-dacilor, existentă acum ca tradiţie populară, purtând hainele noi, va fi prezentată doctrinar cu o continuitate sacerdotală, aşa cum se întâmplă şi în marile religii ale lumii. Va trebui prin urmare să fie o structură închegată şi să corespundă criteriilor de evaluare a conceptelor atribuite unei religii. Un cod de legi al neozamolxianismului este un prim pas. Formaţia mea profesională mă ajută să pun cap la cap elementele esenţiale care constituie o religie.

I: Care ar fi acestea?

R: În primul rând o definire a realităţii ultime, cea a lui Dumnezeu, adică Zamolxe în cazul nostru, ca Mântuitor. Apoi trebuie clarificată relaţia omului cu Dumnezeu. Alte teme esenţiale sunt teologia şi practicile religioase. Vor trebui luate în considerare temele sociale precum şi viziunea de viitor. Dihotomiile bine-rău, lumină-întuneric şi altele, tratate de religiile lumii, vor fi prezentate dintr-o perspectivă a umanismului contemporan. Primitivismul ideilor despre facerea lumii în şapte zile, existenţa persoanei diavolului care amăgeşte pe oameni, păcatul originar, vina veşnică a femeii şi altele de acest gen pueril, nu au ce căuta în mintea adevăratului om religios. Astfel de idei rămân doar în minţile care stagnează.

I: Zamolxe Mântuitorul. Cum conceptualizaţi această sintagmă?

R: Dumnezeu în esenţă este transcendent, nimeni nu-L poate accesa direct, ci doar printr-un intermediar, în acest caz, Zamolxe. Personalitatea Mântuitorului Zamolxe este paradigmatică, oferă o cale practică privind mântuirea ce duce la apropierea de Dumnezeu în această lume şi la unirea sufletului omului cu cel al lui Dumnezeu în lumea de după moartea corpului fizic. Se ştie foarte bine de existenţa credinţei dacilor în nemurirea sufletului. Zamolxe este Mântuitor deoarece a parcurs calea către Dumnezeu, un drum spiritual pe care ni l-a lasat moştenire nouă, urmaşilor: a fost om obişnuit, apoi căutător spiritual, învăţat, ascet, ca apoi să se mântuie mergând la Dumnezeu şi devenind una cu Dumnezeu.

Concepul este clar, fără ambiguităţi, este vorba de accesul fiecărui om la mântuire, ACUM ŞI AICI, fără să fie nevoie de suferinţe în această lume pentru ca să ne calificăm pentru mântuire în lumea cealaltă. Ideea de suferinţă terestră pentru a dobândi „comoara”, cum spun creştinii, în lumea de după moarte este puerilă şi exploatatoare. A generat toată obida creştinului care se străduieşte, săracul, să fie cât mai umil aici pe pământ pentru a dobândi mântuirea, dincolo. Din păcate, nici măcar aceasta nu este sigură, deoarece omul trebuie să aştepte învierea de apoi (despre care nimeni nu ştie când va veni), judecata şi verdictul.

Dar pentru cel care crede în Zamolxe posibilitatea mântuirii există AICI ŞI ACUM, are o raţionalitate, elimină exploatarea religioasă şi oferă o soluţie spirituală tangibilă. Căutarea mântuirii este un efort personal şi nu depinde de plata preoţilor şi de victimizarea credulităţii. Preoţii decenei au funcţii de cult, nicidecum de intermediere între om şi Dumnezeu. Credinciosul, deşi poate primi ajutor spiritual de la orice alt om pentru a merge pe calea lui Zamolxe, calea mântuirii, este în esenţă singur în atitudinea pe care o are faţă de viaţa-i spirituală. Dacă gândeşte bine, vorbeşte frumos şi este drept, este pe calea cea bună către mântuire. Dacă nu, va trebui să se reîncarneze pentru a relua şi continua periplul spiritual către Dumnezeu. Deci oricine are şanse multiple de a se mântui, nu doar una singură, precum se crede în creştinism.

I: Ideile sunt cunoscute din alte filosofii orientale, care zugrăvesc calea către Dumnezeu ca pe o desfăşurare în trepte, şi, ca atare, parcursă de-a lungul mai multor vieţi.

R: Exact. Nemurirea geto-dacilor trebuie înţeleasă în acest context, nicidecum ca fiind o plecare a sufletelor care rămân veşnic în suspensie, fiind astfel nemuritoare. Logica îndeamnă să se dea omului şanse multiple pentru mântuire. Soluţia reîncarnarii este cea mai plauzibilă.

I: Se prefigurează deci o religie a mileniului al III-lea?

R: Întocmai. Va fi modernă, pozitivă, uşor de practicat. Va întruchipa frumuseţea sufletului poporului românesc. Dacă priviţi adunările populare ale românilor îmbrăcaţi în strai popular, veţi înţelege foarte bine ceea ce doresc să prezint: omul frumos, omul drept, care trăieşte în modul lui propriu, liber de complicaţiile de cult ale altor popoare, care nu îl reprezintă. Istoria poporului evreu nu îi aparţine românului, relatările biblice sunt cât se poate de relevante pentru poporul evreu, care îşi preţuieşte trecutul şi istoria. Noi, românii, deşi respectăm credinţele altor popoare, nu avem nevoie să le importăm, să le plagiem. Reprezentările noastre au rădăcini bine ancorate în arealul carpatin. Deşi… chiar după exemplul lui Zamolxe, putem învăţa de oriunde, şi adapta la modul nostru specific de a ne raporta la lume.

I: Care ar fi acest mod specific?

R: Avem o istorie şi o spiritualitate soteriologică, a salvarii. Suntem născuţi spiritual dintr-un popor al zeilor, ne putem numi în prezent poporul zeilor. Să lăsăm deci poporul evreu în credinţa lui – că este un popor sfânt – iar noi să revenim la credinţa noastră:-- că suntem un popor al zeilor. În acest fel trăim în specificitatea noastră care, deşi asimilează ceea ce s-a dovedit bun la alte popoare, ne păstrează filonul ancestral de oameni frumoşi şi drepţi. Tocmai aici este calitatea remarcabilă a poporului român, suntem creatori, nu avem nevoie să fim plagiatori.

I: Ce aduce neozamolxianismul nou în comparaţie cu alte religii?

R: Intenţia mea în reînnoirea zamolxianismului este de a oferi o alternativă spirituală românilor interesaţi de aspectele lor religioase native. Neozamolxianismul este pur românesc şi se doreşte o soluţie spirituală, la mulţimea de probleme cu care ne confruntăm actual în viaţă. Religiile, în principiu, conţin astfel de idei.

I: Problemele curente ale naţiunii române sunt mai ales de natură economică şi socială. Latura spirituală a socialului, religia, nu este vădit cea mai importantă, deşi există astăzi o polemică serioasă privind predarea religiei în şcoli.

R: Aparent aşa este. Dar să nu uităm că civilizaţiile sunt create de o anume spiritualitate, care înseamnă religie. Luăm ca exemplu leagănul civilizaţiei creştine, care este în Europa, de unde s-a întins şi pe alte meleaguri, dusă de oamenii care au populat noile pământuri, în urma cuceririlor. Aceasta spune ceva, faptul că există o componentă agresivă în creştinism, nu numai cu privire la istoria lui, dar şi la întregul sistem economic pe care l-a generat prin exploatarea altor popoare.

I: Deci şi sistemul economic se supune unei spiritualităţi?

R: Exact. Prezentul sistem economic mondial este o reflexie a iudeo-creştinismului. Spun iudeo-creştinism, deoarece aceasta este titulatura corectă a creştinismului, prin cărţile religioase ce îl reprezintă, - Vechiul Testament este la origine cartea spirituală a poporului evreu, iar Noul Testament este ceea ce creştinii au adus ca adaos la scriptura veche (Vechiul Testament). Împreună, aceste două cărţi oferă o viziune totală a existenţei, intenţionând să dea soluţii pentru toate marile probleme care caracterizau vremea scrierilor părţilor componente ale Sfintei Scripturi. În acest fel iudeo-creştinismul este şi un sistem economic. Dovadă este faptul că atât vechii profeţi, cât şi Iisus, dau sfaturi de natură economică. Tocmai aici este problema cu care omenirea se confruntă astăzi. Prezentul sistem economic, urmând ideologia iudeo-creştină structurată pentru vremea aceea, duce totdeauna la crize economice, şi s-a dovedit în timp, falimentar. Priviţi la ceea ce se întâmplă în prezent cu criza mondială. Ideologia religioasă transpusă în criză economică este practic falimentară.

I: Cum poate îndrepta neozamolxianismul criza mondială actuală?

R: Nu doresc să fac speculaţii asupra beneficiilor unei noi orientări religioase. Nu vreau nici să mă aventurez în a emite idei salvatoare la nivelul omenirii. Sunt un realist. Revitalizarea religioasă despre care vorbesc poate pune bazele unui alt mod de a gândi viaţa omului, cel puţin pentru români. Uitarea rădăcinilor străbune ne face să fim ca toţi ceilalţi creştini, urmând o ideologie străină de noi, care s-a dovedit falimentară. Putem în schimb să ne debarasăm de această ideologie şi să revenim la rădăcini. Trezirea noastră spirituală nu poate fi înfăptuită decât printr-o renaştere. O gândire profundă ne face să înţelegem de ce ne găsim astăzi acolo unde suntem, într-o criză economică ale cărei consecinţe devastatoare le observăm clar, deşi suntem deocamdată în faza ei incipientă. Ce va urma, Dumnezeu ştie. Sunt oameni rămaşi pe drumuri, fără servicii, cu economiile dispărute în speculaţiile financiare. În Statele Unite, de unde criza a pornit, aceste fapte sunt de acum evidente, aşa cum ştim de la ştiri, din ziare şi TV.

Revenind la întrebarea dumneavoastră pot spune că neozamolxianismul este bazat pe înţelepciunea populară a românilor. Priviţi de exemplu gospodăria unui ţăran român. Omul munceşte în sezonul de lucru apoi se odihneşte atunci când nu mai sunt prea multe de făcut în gospodăria lui. În perioada de pauză, de obicei iarna, ţăranul şi familia sa trăiesc bine, nu se poate spune că intră într-o criză economică ce trebuie să facă neapărat victime, aşa cum se întâmplă cu economia mondială în prezent. Prin urmare, baza ideologică a ţăranului, care este fondată pe crezul lui, este sănătoasă. Ei bine, tocmai aici este întreaga esenţă a neozamolxianismului, se hrăneşte dintr-o înţelepciune care s-a dovedit trainică în timp, în ciuda vicisitudinilor istoriei zbuciumate a românilor. Întoarcerea la rădăcini înseamnă că revenim în noi înşine şi părăsim ideologia rapace a sistemului economic mondial constituit ca o consecinţă a crezurilor violente care l-au creat. Concepţiile individualiste ale lumii actuale sunt străine de matricea noastră strămoşească. Priviţi la bătălia ideologică de la Roşia Montană, cum lăcomia, ca violenţă economică, a creat o tragedie pe care o trăim în prezent. Este un rezultat al violenţei religioase transpuse în experimente economice, creând o psihologie umană care niciodată nu se poate opri să tot adune.

Pe când ţăranul român îşi agoniseşte cât are nevoie şi puţin mai mult ca să poată da şi la altul. Spuneam, în comentariile de răspuns la întrebările conţinute în paginile internetului, că religia populară poate vindeca poporul român de durerea continuării ritualului de veacuri a sacrificiului crucificării lui Iisus. Întreaga ideologie religioasă iudeo-creştină este constituită pe frica de Dumnezeu, o stare patologică care-l poate mutila pe om de la naştere (zămislirea în păcat, după cum se crede!) până la moarte (în teama că va merge în iad, unde satana îl va chinui). De aproape 2000 de ani păstrăm în noi aceste spaime ancestrale şi sechele mentale. Vindecarea noastră sufletească începe cu renunţarea la zeii străini. Avem zânele şi zeii noştri, care s-au dovedit sănătoşi. Ei dau sănătate, nu boală, oamenilor.

I: În ce stadiu vă aflaţi cu proiectul dumneavoastră? Ce susţinere şi opoziţie există?

R: Eu nu cochetez cu creştinismul, cum de multe ori s-a făcut în trecut de oameni de bună credinţă, care au dorit reînvierea spiritului străbunilor geto-daci. Ideea separării religiei populare a românilor, provenită din zamolxianism, de cea creştină ortodoxă, este radicală. Proiectul a generat reacţiile la care mă aşteptam. De la oamenii cu intenţii bune am primit încurajări, iar alţii nu au întrezărit beneficiul de a fi liberi spiritual. Urmăresc atent reacţiile publicului odată cu promovarea ideii reînvierii zamolxianismului. Alegerea ce trebuie făcută este între raţionalitate şi ignoranţă. Neozamolxianismul este prezentat ca o credinţă a zilelor noastre. Este vorba de o înnoire spirituală şi găsesc normal să genereze reacţii din partea trecutului, reprezentat aici de creştinismul ortodox calcinat. Dar, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în istorie, logica şi raţiunea triumfă. Suntem în mileniul al III-lea şi avem multe şanse ca în câteva zeci de ani peisajul spiritual al românilor să se schimbe radical. Neozamolxianismul este vizionar.

I: Puteţi să prefiguraţi posibilitatea ca lumea întreagă să se inspire din ideile de sănătate sufletească şi trupească cu care este înzestrat poporul român şi neozamolxianismul care îl caracterizează?

R: Este foarte greu să fac astfel de afirmaţii. Vreau să punctez doar un singur aspect care subliniază reînvierea religiilor considerate de către creştinism, păgâne. Există în ultimii 20 de ani un interes crescând pentru crezurile vechi, în ţările unde au mai rămas frânturi din aceste izvoare. În ţările scandinave de pildă oamenii sunt captaţi de religia veche a divinităţii lor, Odin. În Statele Unite religiile vechi ale amerindienilor sunt realmente copleşite de presiunea civilizaţiei rapace. Aici, în Australia, unde locuiesc eu, religiile aborigene sunt cercetate cu atenţie şi corect documentate. Spiritualitatea aborigenilor australieni este o sursă de inspiraţie pentru cei care cer schimbări radicale ale modului în care ne trăim viaţa ca oameni, cum ne raportăm la mediul înconjurător ameninţat de distrugere prin poluare, în numele creşterii economice bazate doctrinar pe ideologia pragmatismului creştin protestant. Ne întrebăm firesc: până când putem continua cu o astfel de filosofie a vieţii care ne conduce la o viaţă plină de dezechilibre? Priviţi la jalea mediului înconjurător, la cursa înarmărilor, toate acestea au substrat ideologic religios, în spate se găseşte totdeauna o justificare biblică.

I: Ce v-a determinat să porniţi acest proiect?

R: Vă mărturisesc că nu m-aş fi preocupat de a conceptualiza o religie care se credea dispărută de mult, zamolxianismul, fără să analizez cu atenţie baza care o susţine. Dar studiile făcute de mulţi cercetători în domeniul religiilor indică fără tăgadă că zamolxianismul nu a murit, ci vieţuieşte, la români, în tradiţiile populare. Am citit cu atenţie reacţiile publicului după lansarea proiectului de înregistrare legală a zamolxianismului. Precizez pentru toţi: eu nu sunt întemeietor al unei religiei, ci pur şi simplu un cercetător în domeniul social religios, care, prin colectarea de informaţii, încheagă o religie din realitatea existentă şi din trecutul istoric, cu un liant filosofic specific unei religii moderne. Filonul religios este înţelepciunea poporului. Eu adun memoria colectivă a neamului românesc şi o conceptualizez ca religie. Neozamolxiansmul se hrăneşte din toată înţelepciunea lumii adusă în arealul carpatin. Legenda lui Zamolxe ne spune că, pe când trăia pe pământ, geto-dacul a cutreierat lumea-n lung şi-n lat învăţând din înţelepciunea popoarelor pe care a adus-o neamului său.

Proiectul meu acumulează informaţii care trebuiesc formatate pentru a crea o coeziune între ideile pe baza căreia o religie poate funcţiona. Cred în viabilitatea acestui proiect deoarece cred în adevărul religiei străbunilor şi în izbânda adevărului. Ştiu că a aduce la lumină sufletul frumos al românilor are viitor. Treptat oamenii vor înţelege absurditatea de a venera un om mort pe cruce. Mizez pe ideea că omul va alege raţionalul. Sunt astăzi în lume religii care au grad avansat de raţionalitate: hinduismul, zoroastrismul, budismul. Crezurile iraţionale, precum creştinismul, nu au viitor. Cât despre a spune lucrurilor pe nume, adevărul necesită curaj, iar curajul nu este la îndemâna oricui.

Repet că ceea ce se presupune că exista în vechime despre zamolxianism interesează istoricii. Eu conceptualizez neozamolxianismul din tradiţia populară românească, oglindă a sufletului neamului românesc, nu din istorie.

I: Neozamolxianismul va fi funcţional, tot aşa cum este actual religia creştină, de pildă?

R: Doresc utilitate acestei religii care are o caracteristică raţională dominantă: serveşte omul. Permite românului să-şi arate cu mândrie frumuseţea sufletului său fără să se mai închine zeilor aparţinând altor popoare. Să lăsăm conceptul creştin al salvării în mâinile poporului evreu, din sânul căruia a pornit creştinismul. Aflaţi că există în prezent o mişcare de reînnoire în această direcţie, cea a evreilor mesianici, care îl recunosc pe Iisus drept salvator. Sunt activi şi în România. Poziţia lui Iisus ca salvator să o lăsăm să fie evaluată de poporul evreu pentru poporul evreu, cunoscători a tuturor condiţiilor care trebuiesc îndeplinite pentru ca cineva să se califice să fie numit mesia în obştea originară. Noi, neamurile, nu avem nimic în comun cu disputa coreligionară dacă salvatorul poporului evreu a sosit sau nu, sau dacă va trebui să vină în viitor. Toate acestea sunt dezbateri doctrinale pentru poporul evreu, poporul sfânt; noi, românii, suntem poporul zeilor.

I: Cum credeţi că va decurge proiectul dumneavoastră privind înregistrarea legală a zamolxianismului, mai precis a neozamolxianismului?

R: În conjunctura României, ca membră a Uniunii Europene, este posibil ca o astfel de înregistrare să devină perimată în următorii ani, deoarece Uniunea Europeană nu are un regim general al cultelor ca în România. În virtutea libertăţilor religioase, în România şi Republica Moldova neozamolxianismul poate fi practicat în prezent de orice cetăţean.

Dar, în momentul în care se va înfiripa clerul neozamolxian, adică clerul deceneu, născut aşa cum am spus, din clerul ortodox creştin românesc, lucrurile pornesc din plin. Reînnoirea spirituală este impetuoasă. Apar templele neozamolxiene, altarele şi vetrele de cult. Artiştii decorează minunat interiorul templelor, iar sculptura altarelor aflate în aer liber, reprezintă chipul lui Zamolxe, Zăul Moş, cum i se spune în popor, şi chipuri de zâne şi zei. Se compun incantaţii, cântece specifice despre zeităţile noastre şi credinţele spirituale pe care le avem, pe lângă cele deja existente: Ielele, Drăgaicele, Caloianul, Crăciunul, Solomonarii, Paparudele. Toate acestea fac parte din filonul identitar al poporului român.

I: O altă idee ce dorim să o discutaţi în acest interviu este cea legată de credinţa dumneavoastră că renaşterea zamolxianismului a fost anticipată de părintele Arsenie Boca, numit „sfântul din Carpaţi”. Aţi dat o interpretare neobişnuită spuselor sale „Va lua ţara foc din Prislop!”. De ce?

R: Afirmaţiile mele au creat surpriză printre cei care văd în părintele Arsenie Boca doar pe creştinul ortodox. Dar eu am văzut pe zamolxianul Arsenie Boca, înţeleptul şi ascetul care întruchipează spiritualitatea poporului român în forma ei cea mai înaltă, cea mai pură. Priviţi la fotografiile părintelui Arsenie Boca. Nu poartă crucea cu Iisus răstignit ci crucea zamolxiană, cea care are în centru reprezentat soarele printr-un cerc. Eu susţin că a primit misiunea de la Dumnezeu să ne prevestească renaşterea neamului românesc prin duhul rugului aprins, rugul lui Zamolxe, chiar dacă părintele nu s-a referit niciodată la Zamolxe. Oamenii pot fi purtători de mesaje de la Dumnezeu fără să-şi dea seama, numai generaţiile următoare pot realiza adevărul.

Şi noi românii suntem astăzi în această situaţie, părintele Boca a vestit renaşterea neamului. Afirmaţiilor mele numai timpul le va dovedi validitatea, aceea de a-l numi pe părintele Boca premergător al neozamolxianismului. El este conducătorul nevăzut al renaşterii noastre. Eu, ca cercetător în domeniul social al religiilor, nu am nici un rol sacerdotal. Părintele Arsenie Boca este primul preot deceneu trimis de Dumnezeu ca să ne arate calea focului, iar afirmaţia sa „Va lua ţara foc din Prislop!” este mesajul de care aveam nevoie ca naţie pentru ca să reînviem spiritual. În prezent neozamolxianismul este centrat în jurul acestei idei: vom renaşte din duhul rugului aprins, rugul lui Zamolxe, profeţit de „sfântul din Carpaţi”.

I: Este înălţător momentul în care ne dăm seama, ca români, că suntem privilegiaţi. Zestrea spirituală ce o avem de la strămoşii noştri este pusă în evidenţă atât de BRILIANTELE ARHITECTONICE NATURALE existente în ţara noastră (munţi piramidali cu baza pătrată care în anumite zile ale anului creează adevărate holograme energetice - Vârful Toaca din Ceahlău; apa nemuritoare a izvoarelor Ialomiţei - Cheile Zănoagei, cu puritate nemaiîntâlnită niciunde pe globul pământesc, Izvorul Tămăduirii de la Sâmbăta de Sus, cu proprietăţi recunoscute de însănătoşire, doar o spicuire a lor) cât şi de cele lăsate ca urme în istoriile scrise sau nescrise ale timpurilor. Zestrea folclorică parcă se ia la întrecere cu cea creată de natură. Vă mulţumim şi de această dată pentru lărgirea cadrului de definire a neozamolxianismului românilor.

R: Cu plăcere. Să auzim de bine. Frumuseţe şi bucurie tuturor.

[Home]