CARPII
Populatie de origine dacică. În secolele II-III e.n.
au locuit teritoriul de la est de Carpati până la
Nistru.
După unii cercetători, denumirea de carpi vine de la
Carpates (munte), nume ce derivă fie din rădăcina
sker=”a tăia”, fie din alfabetul Karpë, Karme
(karp-m)=”stâncă; după altii, el ar deriva din
rădăcina iddo-europeană Kar=”a lăuda”. Indiferent dacă
numele carpilor vine de la Carpates (munte), ori de la
forma indo-europeană Kar, un lucru este sigur si anume
că populatia carpică a locuit în preajma muntilor
Carpati. V.Pârvan si alti istorici consideră însă că
muntii Carpati au luat numele de la carpi.
Majoritatea cercetătorilor, români si străini, ai
presupus originea dacică a carpilor pornind de la
interpretarea unor izvoare literare. Astfel, denumirea
de carpodaci, folosită de istoricul antic Zosimos (IV,
34,6), a fost tradusă prin “carpii de origine dacică”.
Originea dacică a carpilor poate fi, însă, dovedită cu
prisosintă pe cale arheologică.
Analiza atentă a izvoarelor scrise (antice) si a
datelor arheologice sprijină autohtonia carpilor în
spatiul est-carpatic românesc si infirmă ipotezele
conform cărora carpii au venit din nord sau din est pe
actualul teritoriu al Moldovei. Acei problematici
calipizi, amintiti de învătatii antici Herodot
(IV,17), Strabon (XII, 3,21) si Pomponius Mela
(II,1,7) ca si carpizii întâlniti la Ephoros
(frag.158,78) si Pseudo Scymnos (842-844), nu sunt
carpi, asa cum consideră majoritatea cercetătorilor
(W.Tomaschek, E.H.Minns, V.Pârvan, etc.) ei pot fi,
cel mult, triburi înrudite cu carpii. În felul acesta
nu mai putem sustine că cele mai vechi izvoare
literare îi fixează pe carpi în sud-vestul Ucrainei.
Urmele carpilor au fost identificate pe teritoriul
Moldovei în cca. 200 puncte, majoritatea
concentrându=-se în zona subcarpatică si centrală a
provinciei, acolo unde au fost îngropate (tot de
carpi) si cele mai multe tezaure monetare (romane).
Vestigii ale civilizatiei carpilor s-au descoperit si
în zona dintre Prut si Nistru.
Organizati într-o puternică uniune tribală, carpii,
au dominat, din punct de vedere economic, politic si
militar , atât unele triburi de origine dacică (dacii
liberi din Muntenia), cât si populatiile “barbare”
pătrunse în zona extracarpatică a României, din rândul
cărora amintim pe sarmati.
După înfrângerea costobocilor de către romani si
asdingi (anii 170-172) carpii au fost nu numai cei mai
puternici dintre dacii liberi, ci si cei mai
periculosi dusmani ai Imperiului roman la Dunărea de
Jos (Iordanes, Getica, XVI,91;CIL,III, 12455, etc.) Ei
au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri,
fie în aliantă cu sarmatii, gotii si alte semintii.
Izvoare literare si epigrafice (texte, inscriptii pe
unele stele funerare, diplome militare, etc.)
consemnează numeroase conflicte în secolele III-IV
e.n.
(anii:214-238,245-247,272,295-297,302-303,306-311,313-318).
Ca urmare a victoriilor obtinute asupra carpilor,
unora dintre împărati li s-a conferit titlul onorific
de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian,
Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus si
Constantin cel Mare). În urma acestor conflicte, o
bună parte dintre carpi au fost transferati în
Imperiul roman, iar altii au continuat să trăiască pe
teritoriul lor de bastină, alături de goti si huni,
asa cum arată stirile litarare antice si datele
arheologice. Teza conform căreia întreaga populatie
carpică a fost transferată în imperiu:Carporum natio
translata omnis in nostrum solum sau Carporum
gensuniversa in Romania se tradidit (Aurelis Victor,
Caesares, 39, 43; Consularia Constantinopolitan, ad.
A. 295-MGH, IX, 230), nu mai poate fi sustinută.
Între carpi si romani au existat si relatii pasnice,
fapt dovedit de o serie de materiale arheologice si
tezaure monetare romane (peste 75) descoperite în
teritoriul carpis. Unele dintre tezaure provin,
probabil, din vânzarea unor produse, iar altele din
subsidii plătite de romani, carpilor.
Cultura carpică, datată între anii 107-319, este
dacică în esenta ei si poate fi considerată ca o formă
evoluată a La Tene-ului getodacic, căreia I s-au
adăugat influentele romane si sarmatice. Este una din
cele mai frumoase culturi materiale cunoscute de-a
lungul istoriei, fapt ce atestă deopotrivă talentul si
hărnicia oamenilor care au creat-o, cât si treapta de
civilizatie pe care au atins-o.
Carpii sunt mentionati pentru ultima dată în anul 381
de către istoricul grec Zosimos (IV, 34,6) sub numele
de carpodaci. La acea dată, alături de huni si sciri,
ei au făcut o nouă incursiune în imperiu si au fost
respinsi de împăratul Theodosiu I, fiind obligati să
se întoarcă în locurile de unde veniseră.Istoricul
antic a folosit denumirea de carpodaci pentru a arăta
că cei alungati la nord de Dunăre au fost carpii din
Dacia si nu cei care se aflau în imperiu,
transplantati aici la sfârsitul sec.III si începutul
sec.IV.
Sisnsibili si receptivi la influenta romană, într-o
măsură mai mare au asimilat treptat numeroase grupuri
de populatii migratoare si au contribuit din plin la
etnogeneza poporului român. Pătrunzând pe teritoriul
fostelor provincii romane Dacoa si Scythia Minor, ei
au revitalizat elementul daco-roman si l-au făcut să
reziste si să iasă vistorios din confruntarea cu
neamurile germanice si cu alti migratori. Carpii au
cunoscut atât romanitatea, cât si asa-zisa”barbarie”,
dar au optat, până la urmă, în favoarea celei dintâi.
|
