PESCARUSUL
JONATHAN LIVINGSTONE
Adevaratului Pescarus Jonathan
care traieste in noi toti
Partea
intai
Era dimineata si un soare proaspat stralucea in aur peste clipocitul marii
domoale.
La o mila de tarm, o barca de pescari legase prietenie cu
apa, iar chemarea pentru Breakfast Flock (Breakfast
Flock este numele prin care autorul indica organizarea stolului in vederea
obtinerii hranei de dimineata) scinteiase in aer, pina
cind aparu un stol de o mie de pescarusi care incercau, zvicnind si
zbatindu-se, sa obtina citeva firmituri de hrana. Incepea o noua zi de
munca.
Dar departe si
singur, strain de orice barca si tarm, Pescarusul Jonathan Livingstone
exersa. La trei sute de picioare inaltime, el isi cobori picioarele palmate,
isi ridica ciocul straduindu-se sa-si mentina, cu greutate, aripile intr-un arc
dureros.
Acesta ii ingaduia sa
zboare nespus de incet, si-acum el incetinise pina ce vintul ii devenea o soapta-n
obraz, iar oceanul statea neclintit sub el. Isi ingusta ochii intr-o
concentrare cumplita, isi tinea rasuflarea, isi incorda aripile ... inca ...
inca putin. Penele i se zburlira, se afla in limita de viteza si
cazu. Pescarusii, dupa cum stiti, n-ating niciodata acest prag.
A se poticni in zbor
este pentru ei rusine si mare ocara.
Dar Pescarusul Jonathan
Livingstone, fara a se rusina, isi intinse din nou aripile in arcul acela
tremurator, mai incet, si mai incet, si incerca poticnindu-se din nou ; nu era
o pasare ca oricare.
Cei mai multi pescarusi
nu cauta sa invete decit elementele de baza ale zborului - cum sa ajunga de pe
mal la hrana si inapoi. Pentru cei mai multi pescarusi, nu zborul conteza, ci
hrana. Dar pentru acest pescarus, insusi zborul era o hrana. Mai mult decit
orice pe lume, Pescarusului Jonathan Livingston ii placea sa zboare.
Acest fel de a
gindi, observase si el, nu este deloc mijlocul prin care sa devina
popular printre celelalte pasari. Chiar si parintii lui se ingrozisera vazind
ca Jonathan isi petrecea zile intregi de unul singur, facind sute de planari
joase, exersind.
Nu stia de ce, dar cind
zbura deasupra apei, la altitudini mai joase decit jumatate din
intinderea aripilor sale, putea sa stea in aer mai mult, cu mai multa usurinta.
Plutirile lui nu se mai incheiau cu obisnuita cadere in picioare care improsca
marea, ci cu un lung siaj orizontal, in care atingea suprafata cu picioarele
strinse aerodinamic pe linga corp. Cind isi incepuse glisadele aterizind cu
picioarele in sus pe plaja, strabatind apoi cu pasul lungimea glisadei sale in
nisip, parintii lui se ingrozisera si mai mult.
"
De ce, Jon, de ce ? " il intreba mama lui.
"
De ce-ti vine atit de greu sa fii la fel cu ceilalti din stol, Jon ? De
ce nu lasi pelicanii sau albatrosii sa zboare asa de jos ? De ce nu maninci ?
Fiule, ai ajuns numai pene si os! "
"
Nu-mi pasa ca am ajuns numai pene si os, mami. Vreau sa stiu ce pot realiza in
vazduh si ce nu. Atita tot. Vreau sa stiu . "
"
Asculta Jonathan ", i-a spus tatal, nu fara blindete.
"
Iarna nu e prea departe. Barcile or sa fie putine, iar pestele de
la suprafata va inota mai la fund. Daca tot vrei sa inveti, invata despre hrana
si cum se obtine. Povestea asta cu zborul e buna, nu zic nu, dar nu poti sa te
hranesti cu glisade, o stii si tu. Nu uita ca zbori ca sa te
hranesti".
Supus,
Jonathan a incuviintat. Zilele urmatoare, a incercat sa se poarte ca ceilalti
pescarusi; a incercat, intr-adevar, tipind si luptind cot la cot cu stolul, pe
linga diguri si barci de pescuit, plonjind dupa resturi de peste si piine. Dar
nu a reusit deloc.
Nu are
nici un rost, se gindea el, scapind intentionat un mic hering -
obtinut cu multa greutate, drept in gura unui pescarus batrin si flamind care-l
fugarea. Mai bine mi-as petrece timpul asta invatind sa zbor. Sint atitea
lucruri de invatat.
N-a trecut mult si Pescarusul Jonathan era din nou singur, departe pe mare,
flamind fericit, invatind. Il preocupa viteza si dupa o saptamina de
exercitiu stia, despre viteza mai multe lucruri decit cel mai rapid
pescarus in viata.
La o mie de picioare, dind din aripi cu toata puterea, s-a angajat
intr-un picaj vertical ametitor, si astfel si-a dat seama de ce
pescarusii nu se lanseaza in picaj. In numai sase secunde atinsese saptezeci de
mile pe ora, viteza la care daca iti ridici aripile, iti pierzi echilibrul. De
fiecare data se intimpla la fel. Desi era prudent, desi se folosea de intreaga
sa indeminare, la viteze foarte mari isi pierdea controlul.
Se inalta la
o mie de picioare. La inceput, cu toata puterea drept inainte apoi isi
lua avint, dind din aripi, si-si dadea drumul vertical. Atunci, de
fiecare data, aripa stinga i se bloca la ridicare, el se rasucea violent
spre stinga, isi oprea si aripa dreapta ca sa se redreseze, si tisnea ca
focul intr-o vrila salbatica spre dreapta.
Nu
putea sa se concentreze indeajuns, cind isi ridica aripile. De zece ori a
incercat si tot de zece ori - zburind cu saptezeci de mile pe ora - a explodat
intr-o masa involburata de pene, fara control, prabusindu-se in apa.
Secretul,
isi spunea el apoi, ud leoarca, este sa-ti tii aripile nemiscate la
viteze mari - sa dai din aripi pina atingi cincizeci de mile pe ora, si
apoi sa le tii nemiscate.
A incercat
din nou, de la doua mii de picioare inaltime, rostogolindu-se in picaj,
cu ciocul drept in jos, cu aripile intinse si nemiscate din clipa in care a
depasit cincizeci de mile pe ora. I-a trebuit o forta teribila, dar a izbutit.
In zece secunde a atins peste nouazeci de mile pe ora. Jonathan stabilise
recordul mondial pentru pescarusi de viteza.
Dar victoria
a fost de scurta durata. In clipa in care a inceput redresarea, in clipa
in care si-a schimbat unghiul aripilor, a cazut in acelasi dezechilibru cumplit
care, la nouazeci de mile pe ora, l-a izbit cu puterea dinamitei.
Pescarusul
Jonathan a explodat intre cer si pamint si s-a izbit de apa tare ca
piatra. Cind si-a revenit era noaptea tirziu, iar el plutea in
lumina lunii pe suprafata oceanului.
Aripile-i erau doua bare
zgrumturoase de plumb, dar greutatea insuccesului parca atirna si mai greu pe
umerii lui. Isi dorea, vlaguit, ca aceasta greutate sa-l traga incet la
fund, sa puna capat la toate.
Pe cind se
scufunda usor, o voce seaca, stranie se ridica din launtrul lui.
N-am ce sa fac.
Sint un pescarus. Sint marginit prin insasi natura mea. Daca as fi invatat atit
de multe despre zbor, as avea in cap diagrame, nu creier.
Daca m-as fi
nascut sa zbor cu viteza, as avea aripi scurte ca soimul si m-as hrani cu
soareci in loc de pesti. Avea dreptate tata. Trebuie sa uit astea. Trebuie sa
ma intorc acasa la stol si sa fiu multumit cu ceea ce sint, un biet
pescarus marginit. Vocea se stinse, si Jonathan aproba. Noaptea, locul
pescarusului e pe mal, si din clipa aceea el jura ca va deveni un pescarus
normal. Asa toata lumea va fi multumita. Si se desprinse cu greu de apa
intunecata si zbura catre tarm, multumit de ceea ce invatase despre zborul jos
care usureaza munca.
Nu,
si-a spus. Am terminat cu ceea ce am fost, s-a terminat cu tot ce
am invatat. Sint un pescarus ca oricare alt pescarus, si voi zbura ca un
pescarus de rind. S-a ridicat, cu greu, pina la o suta de picioare, si a dat cu
putere din aripi, grabindu-se spre tarm.
Hotarirea de
a se comporta ca orice alt pescarus din stol, il facea fericit. Nu va mai avea
nici o legatura cu forta care-l indemnase sa invete, nu va mai cunoaste nici
ispita, nici infringerea. Si era atit de bine, sa nu se mai gindeasca la nimic
si sa zboare spre tarm.
"
Intuneric !" Vocea scrisni alarmata.
"
Pescarusii nu zboara niciodata pe intuneric".
Jonathan nu i-a dat ascultare. E atit de bine, isi spunea el. Luna si luminile
care licareau pe apa, aruncind mici reflexe de far in noapte, iar in jur atita
liniste, atita nemiscare ...
Coboara! Pescarusii nu zboara niciodata pe intuneric! Daca ai fi fost nascut sa
zbori pe intuneric, ai avea ochi de bufnita! Ai avea diagrame in loc de creier.
Ai avea aripile scurte ale soimului!
Acolo,
in noapte la o suta de picioare inaltime, Pescarusul Jonathan Livingston clipi.
Disparusera toate, si hotaririle lui si durerea.
ARIPILE SCURTE. " Aripile scurte ale soimului ".
Iata raspunsul! Ce prost am fost! Am nevoie de niste aripioare minuscule,
trebuie sa-mi indoi aripile si sa zbor numai cu virful lor! "Aripi
scurte !".
Se inalta la
doua mii de picioare deasupra apei intunecate si, fara sa se mai gindeasca la
insucces sau la moarte, isi strinse aripile pe linga corp.
Isi intindea
numai virfurile lor, pumnale inguste si ascutite, si se lansa intr-o cadere
verticala. Vintul ii huruia monstruos in cap. Saptezeci de mile pe ora,
nouazeci, o suta douazeci, si mai repede; cu o zvicnire a aripilor usoara, abia
simtita se redresa din picaj si zbura pe deasupra valurilor, o ghiulea cenusie
de tun sub lumina lunii. Inchise ochii impotriva vintului, cuprins de fericire.
O suta patruzeci de mile pe ora! Iar controlul perfect!
Daca
as plonja de la cinci mii de picioare, in loc de doua mii, ma intreb
oare, cit de repede... Juramintul de mai inainte fusese uitat.
Pierise odata cu vintul. Si totusi nu se simtea vinovat ca nu se tinuse de
cuvint. Asemenea fagaduieli sint pentru pescarusii de rind! Dar cel care
a atins maiestria, nu are nevoie de asemenea juraminte.
La
rasaritul soarelui, Pescarusul Jonathan exersa din nou. De la inaltimea
de cinci mii de picioare, barcile de pescari pareau mici puncte pe suprafata
albastra a apei. Breakfast Flock era un nor difuz din fire de praf, care se
roteau. Era viu, cuprins de un tremur de placere abia simtit, mindru ca isi
stapinea frica.
Atunci, fara
ceremonie, isi strinse aripile, intinzindu-si numai virfurile scurte si
ascutite, si plonja in apa. Dupa ce trecu de patru mii de picioare,
atinse viteza maxima; vintul era un zid puternic de sunet.
Nu mai putea
mari viteza. Zbura drept in sus, cu doua sute paisprezece mile pe ora. A
inghitit in gol, stiind ca daca i s-ar desface aripile la o asemenea viteza
s-ar transforma intr-un milion de farimituri de pescarus. Dar viteza era
putere, viteza era bucurie, viteza era frumusete pura. Incepu redresarea la o
mie de picioare, iar virfurile aripilor tremurau si vuiau inabusit in vintul
acela cumplit, barca si multimea de pescarusi se
clatinau si veneau cu iuteala de meteori, chiar in intimpinarea
lui. Nu se putea opri; nici macar nu stia cum sa se intoarca la viteza
asta.
Ciocnirea
insemna moarte fulgeratoare. Asa ca inchise ochii. In dimineata aceea,
indata dupa rasaritul soarelui, Jonathan L.P. a trecut ca o sageata prin
Breakfast Flock, depasind doua sute douasprezece mile pe ora, cu ochii inchisi,
intr-un urias tipat vijiitor de vint si de pene. Pescarusul Norocului i-a
zimbit de data aceasta, nimeni nu a fost omorit.
Cind si-a
ridicat ciocul drept spre cer, inca mai gonea cu o suta saizeci de
mile pe ora. Cind a coborit la douazeci de mile pe ora si a desfacut din nou
aripile, barca parea o firimitura pe apa, la patru mii de picioare sub
el.
Gindul
l-a dus la triumf. Viteza maxima. Un pescarus zburind cu doua sute
paisprezece mile pe ora! Era un record, cea mai mare clipa din istoria stolului
si in acea clipa in fata lui s-a deschis o noua era. Zburind spre
locul pustiu unde exersa, stringindu-si aripile pentru un picaj de la inaltimea
de opt mii de picioare, s-a hotarit deodata sa studieze cum sa se intoarca.
A descoperit
ca o singura pana din virful aripii, miscindu-se mai putin de un
centimetru, provoca la viteze mari o intoarcere corecta dar fulgeratoare.
Inainte de a invata aceasta descoperise oricum ca, daca misca mai multe
pene la o asemenea viteza, se rostogolea ca un glonte... si astfel
Jonathan realiza primele exercitii de acrobatica aeriana ale unui pescarus de
pe Pamint.
In ziua
aceea, nu si-a pierdut vremea in conversatii cu alti pescarusi, ci a zburat
fara intrerupere pina dupa apusul soarelui. A descoperit loopingul, tonoul
lent, tonoul strins, vria inversa, buntul pescarusului, roata.
Cind
Pescarusul Joanathan s-a intors la stol, pe plaja era noaptea tirziu. Se simtea
ametit si grozav de obosit. Totusi, imbatat de placere, mai facu un looping la
aterizare, insotit de un tonou rapid chiar inainte de a lua contact cu
solul. Cind vor auzi de Recordul meu, se gindea el, vor innebuni de
fericire.
Viata are o alta
semnificatie acum! In locul zborului nostru istovitor pina la barcile de
pescari si inapoi, iata adevarata noima a vietii! Ne putem ridica noi
insine din ignoranta, putem deveni noi insine fiinte ale perfectiunii,
inteligentei si talentului. Putem fi liberi! PUTEM SA EXPLORAM!
ZBORUL! Ii stateau in fata ani cintind si stralucind de promisiuni.
Cind ateriza, pescarusii erau adunati in Consiliu; parca se adunasera mai de
mult. De fapt, asteptau.
"
Pescarusul Jonathan Livingston! In Centru! " Cuvintele Batrinului
vibrau de o adinca solemnitate. In Centru insemna fie ocara, fie onoare. Cind
se alegeau cei mai importanti
conducatori ai pescarusilor, acestia erau chemati in Centru pentru
Onoare.
Cu
siguranta, se gindi el, Breakfast Flock a urmarit recordul meu de azi
dimineata! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau sa fiu conducator.
Vreau doar sa le impartasesc experienta mea, sa le arat orizonturile care
ni se deschid noua, pescarusilor.
Pasi
in fata.
"
Pescarus Jonathan Livingston ", spuse batrinul.
"
In Centru pentru Ocara in vazul tuturor pescarusilor ".
Parca-l pocnise cineva-n cap cu o scindura. I se muiasera genunchii, i se
pleostira aripile, urechile ii tiuiau. Pentru ocara? Nu se poate! Si
recordul?! Nici nu-si dau seama ce spun! Nu au dreptate! Nu au
dreptate!
"...pentru cumplita sa nesabuinta ", intona vocea solemna, "
Pentru violarea demnitatii si traditiilor neamului pescarusilor...
".
A fi
chemat in centru pentru ocara inseamna alungarea din obste si exilarea pe
Stincile Indepartate.
"...
intr-o zi, Pescarus Jonathan Livingston, vei intelege ca orice nesabuinta
e fara rost. Viata este necunoscutul si icognoscibilul; noi am fost adusi pe
Lume ca sa mincam si sa supravietuim cit mai mult ".
Un
pescarus n-are dreptul sa replice in fata Consiliului, dar vocea lui Jonathan
se auzi:
"
Nesabuinta? Fratilor! " striga el.
"
Oare un pescarus care descopera si urmeaza un sens in viata, un tel mai
inalt, este nesabuit? Mii de ani ne-am zbatut sa obtinem peste; Acum,
ratiunea vietii noastre e alta - sa ne desavirsim, sa exploram, sa fim liberi!
Mai dati-mi o sansa, lasati-ma sa va arat ce am descoperit ....
".
Stolul era
parca de piatra.
"
Fratia noastra a incetat! " au intonat pescarusii intr-un singur glas si
astupindu-si solemn urechile, i-au intors spatele.
Pescarusul Jonathan si-a petrecut restul zilelor singur, zburind dincolo
de Stincile Indepartate. Singura lui suferinta nu mai era singuratatea, ci
faptul ca ceilalti pescarusi nu vroiau sa creada in stralucirea zborului
care-i astepta, nu vroiau sa deschida ochii si sa vada.
In fiecare
zi se desavirsea mai mult. Deprinsese, de pilda, ca picajul aerodinamic de mare
iuteala il facea sa ajunga la pestele rar si gustos care se gasea, in bancuri,
la zece picioare adincime; nu mai avea nevoie de pescari si de resturile de
piine pentru a supravietui. Deprinsese sa doarma in vazduh, plutind noaptea
spre vintul care batea dinspra tarm, acoperind o suta de mile de la apusul pina
la rasaritul soarelui. Gratie aceluiasi control interior, zbura prin
picla deasa a marii, si se ridica deasupra ei prin vamile clare,
orbitoare... in timp ce toti ceilalti pescarusi stateau pe pamint, umiliti de
ceata si ploaie.
Deprinsese
sa inainteze mult peste uscat, calare pe vintul puternic, si sa se hraneasca
acolo cu delicate insecte.
Ceea
ce visase cindva pentru stol, cistiga acum doar pentru el; isi desavirsea
zborul si nu regreta pretul pe care-l platise.
Pescarusul Jonathan descoperea ca pescarusii traiesc atit de putin din cauza
plictiselii, fricii si miniei, ca acestea, odata alungate din minte, viata lui
era lunga si frumoasa.
Venira in
amurg, si-l gasira pe Jonathan plutind linistit si solitar pe cerul
mult iubit. Cei doi pescarusi care-si facusera aparitia erau curati ca lumina
stelelor. Lumina pe care o raspindeau in inaltul cerului de noapte era blinda
si prietenoasa.
Dar mai frumos ca orice era indeminarea cu
care zburau, batind aripile la aceeasi distanta de el.
Fara sa le
spuna vreun cuvint, Jonathan i-a supus probei sale de zbor, aceea pe care
nici un pescarus n-o trecuse vreodata.
Si-a rasucit aripile, a
incetinit zborul pina la limita. Cele doua pasari luminoase au incetinit si
ele, lin, pastrindu-si simetric pozitia. Zborul incet nu le era strain.
Si-a strins aripile, a facut un tonou, si s-a angajat intr-un picaj, la o suta
nouazeci de mile pe ora. Ei au plonjat impreuna cu el, liniind cerul in
formatie perfecta. In sfirsit, a trecut, din viteza, intr-un tonou incetinit,
pe verticala. Zimbind, ei s-au rostogolit odata cu el. A revenit la zborul
orizontal si, dupa citeva minute de tacere, a vorbit.
"
De acord, cine sinteti voi? "
"
Sintem din stolul tau, Jonathan. Sintem fratii tai ".
Cuvintele lor sunau ferm si linistit.
"
Am venit sa te luam mai sus, sa te luam acasa ".
"
Nu am casa. Nu am Stol. Sint un Proscris. Iar acum zburam peste Great
Mountain Wind. (Great Mountain Wind
pare a fi, in intentia autorului, o stare a vazduhului, ultima limita
compatibila cu zborul unei pasari.) De aici,
trupul asta al meu se mai poate ridica doar citeva sute de
picioare."
" Ba se
poate mai mult Jonathan. Pentru ca te-ai desavirsit. Ai terminat o scoala, acum
e timpul sa incepi alta ".
In acel
moment, intelegerea care pilpiise in el toata viata, se aprinse. Aveau
dreptate. Putea sa zboare mai sus si era vremea sa ajunga acasa. Arunca o
ultima privire cerului, minunata intindere argintie unde invatase atitea
lucruri.
" Sint
gata ", spuse el, intr-un sfirsit.
Si
pescarusul Jonathan Livingston se inalta, impreuna cu cei doi
pescarusi scinteind ca stelele si disparura cu totii in intunericul deplin al
cerului.
Iata si paradisul, se gindi el si zimbea. Nu prea se cuvine sa
critici paradisul tocmai cind te indrepti spre el.
Pe
masura ce se inalta de la pamint, pe deasupra norilor, in formatie strinsa cu
cei doi pescarusi, vedea cum propriul sau trup, incepea sa straluceasca. E
adevarat, se afla acolo acelasi tinar Jonathan Pescarus, care
traise din totdeauna indaratul ochilor sai aurii, numai ca aspectul exterior se
schimbase.
Era
tot un trup de pescarus, dar care incepea acum sa zboare mult mai bine
ca-nainte. Ei, se gindea el, cu jumatate de efort am sa zbor de doua ori mai
iute si o sa-mi dublez recordul celor mai bune zile ale mele de pe
Pamint!
Penele i se
facusera albe si stralucitoare, iar aripile-i erau netede si fara cusur ca
niste foi de argint slefuit. Incepu sa le puna la incercare cu voluptate,
punind vigoare in aripile acelea noi.
La doua sute
cincizeci de mile pe ora, simti ca se apropie de viteza maxima pe orizontala.
La doua sute saptezeci si trei de mile pe ora, i se paru ca nu poate zbura mai
repede si incerca o usoara dezamagire. Deci, si chiar acest trup nou isi avea
limita lui si, desi zbura mult mai iute ca-nainte, exista totusi o limita de
viteza pe care cu greu ar fi putut-o depasi. In paradis, se gindea el, nu ar
trebui sa existe limite. Norii se desfacura, cei doi insotitori ii
strigara,
" Noroc
la coborire, Jonathan " si disparura fara urma.
Plutea
deasupra marii, spre un tarm crestat. Rari pescarusi aduceau pestele prins pe
stinci. Mai incolo spre nord, chiar la orizont, zburau alti citiva. Privelisti
noi, ginduri noi, intrebari noi. De ce atiti de putini pescarusi?
Paradisul ar trebui sa fie intesat de pescarusi. Si oare de ce sint atit
de obosit, dintr-odata ?! In paradis pascarusii n-ar trebui sa se simta obositi
sau sa sa doarma niciodata.
Dar de
unde stia el toate lucrurile astea? Memoria vietii de pe pamint il parasea.
Pamintul fusese, fara indoiala, locul unde invatase atitea lucruri, dar
detaliile nu-i mai erau clare - parca lupta pentru hrana, parca era
Proscris. Cei citiva pescarusi de pe acolo il intimpinara fara sa-i adreseze
nici un cuvint.
Simtea
doar ca e bine venit si ca aici e acasa. Fusese o zi mare pentru el; nu-si mai
amintea cum incepuse. Executa o intoarcere, pentru a ateriza pe
plaja, batind putin din aripi,in vazduh, dupa care cobori lin pe nisip.
Ceilalti pescarusi aterizara si ei, dar fara ca vreunul din ei sa miste o
pana macar. Se leganasera in vint, cu aripile luminoase desfacute, apoi isi
schimbasera cumva unghiul aripilor, oprindu-le chiar in clipa in care atingeau
pamintul cu picioarele. Control admirabil, dar Jonathan era prea obosit ca sa
mai exerseze. Stind acolo, pe plaja, fara sa schimbe vreun cuvint, a
adormit.
In zilele
urmatoare, Joanathan a vazut ca si acolo avea de invatat la fel de multe
lucruri despre zbor ca si in lumea pe care-o lasase in urma. Cu deosebire
aici, pescarusii gindeau ca si el. Pentru multi dintre ei, cel mai important
lucru din viata era sa nazuiasca si se atinga desavirsirea in ceea ce le placea
mai mult, zborul. Erau niste pasari magnifice, toti pina la unul, si isi
petreceau fiecare zi exersind, testind metode Aansate in aeronautica.
Jonathan
uitase de mult lumea din care venise, locul acela unde Stolul traia, strain de
bucuria zborului, folosind aripile doar ca mijloc pentru a obtine hrana. Dar
din cind in cind, fie numai pentru o clipa, gindul il purta inapoi la ei.
Si-a amintit de ei intr-o dimineata cind, impreuna cu instructorul lui de zbor,
se odihnea pe plaja, dupa o lectie de tonouri rapide, cu aripile strinse.
"
Unde sint ceilalti, Sullivan? "intreba el, tacut, pe deplin
familiarizat acum cu telepatia care se stabilea intre acesti pescarusi in loc
de tivlit si ciriit.
"
De ce nu sintem mai multi aici?Acolo de unde am venit, erau .."
"
... mii si mii de pescarusi. Stiu. " Sullivan dadu din cap.
"
Singurul raspuns pe care ti-l pot da, Jonathan, este ca o pasare ca tine este
una la un milion. Cei mai multi dintre noi au atins acest prag, foarte greu.
Noi am trecut dintr-o lume intr-alta si desi aceasta nu se deosebea cu nimic de
prima, uitam imediat de unde am venit, ne era indiferent incotro mergem ,
traiam clipa.
Banuiesti prin cite
vieti am trecut pina sa ne dam seama ca viata inseamna mai mult decit
hrana, lupta si putere in Stol? O mie de vieti, Jon, zece mii!
Si apoi, inca o
suta de vieti, pina am inceput sa ne dam seama ca exista
perfectiune, si inca o suta, pina ne-am dat seama ca scopul nostru in viata
este sa atingem acea desavirsire si s-o dezvaluim celorlalti. Aceeasi
lege se aplica si acum : ne alegem lumea urmatoare, in functie de ceea ce
invatam in aceasta lume. Daca nu inveti nimic, lumea urmatoare este intocmai ca
aceasta, cu aceleasi limite si aceleasi suparatoare greutati pe care
trebuie sa le birui." Si-a intins aripile,
si-a indreptat fata spre vint.
"
Dar tu Jon, " spuse el, " ai invatat atit de multe lucruri deodata,
incit n-ai avut nevoie de o mie de vieti ca sa ajungi aici ".
In clipa
urmatoare erau din nou in vazduh si exersau. Tonoul strins, in formatie era
greu de realizat, pentru ca in timpul rostogolirii, Jonathan trebuia sa
gindeasca cu capul in jos, inversind unghiul aripilor, si anume
inversindu-l in armonie perfecta cu instructorul sau.
" Sa
incercam din nou ", repeta mereu Sullivan.
" Sa
incercam din nou ". Apoi, in sfirsit.
" Bine
". Incepura sa exerseze buclele inverse. Intr-o seara, pescarusii
care nu faceau zboruri de noapte, stateau pe nisip si meditau.
Jonathan isi lua inima in dinti si apropie de Pescarusul Staroste care,
se spunea, urma curind sa treaca hotarele acestei lumi.
"
Chiang...", ii spuse el, putin emotionat. Batrinul Pescarus il
privii cu bunatate.
"
Spune Fiule !" In loc sa-l vlaguiasca, batrinetea il invirtosase; putea sa
intreaca in zbor orice pescarus si dobindise o maiestrie pe care ceilalti abia
acum incepeau sa si-o insuseasca.
"
Chiang, lumea asta, de fapt nu e paradisul, nu-i asa ? ".
Batrinul zimbi in lumina lunii.
"
Te desavirsesti mereu, Jonathan ", spuse el.
"
Bine, dar ce se va intimpla acum ? Unde mergem? Oare paradisul nu exista
nicaieri ? ".
"
Nu, Jonathan, nu exista. Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desavirsit - iata paradisul." Tacu
pentru o clipa.
"
Tu zbori foarte iute, nu-i asa ?".
"
Imi ... imi place viteza " spuse Jonathan surprins, dar mindru ca
Starostele observase asta.
"
Vei incepe sa atingi Paradisul, Jonathan, in clipa in care atingi viteza
perfecta. Si asta nu inseamna o mie de mile pe ora, sau un milion, sau viteza
luminii. Pentru ca orice numar este o limita, iar desavirsirea nu are
limita. Viteza perfecta, fiule, este sa fii acolo." Fara nici-o vorba
Chiang disparu si aparu, intr-o sclipire de o secunda, la marginea apei, la
cincizeci de picioare mai departe. Apoi disparu din nou si aparu, chiar
in aceeasi fractiune de secunda, pe umarul lui Jonathan.
"
E destul de placut ."
Jonathan era uluit. Uitase sa-l mai intrebe despre paradis.
"
Cum reusesti sa faci asta ? Ce senzatie iti da? Cit de departe poti merge
?"
"
Poti merge oriunde in timp si spatiu " spuse Batrinul.
"
Eu am fost oriunde mi-a trecut prin minte, oricind ".
Strabatea marea cu privirea.
"
Ciudat. Pescarusii care dispretuiesc desavirsirea de dragul calatoriei nu
ajung nicaieri, chiar asa, incet, cum zboara ei. Cei care renunta la calatorie
de dragul desavirsirii ajung peste tot, imediat. Nu uita, Jonathan,
Paradisul nu este un loc sau un timp, pentru ca locul si timpul nu au inteles. Paradisul este ... "
"
Ai putea sa ma inveti sa zbor asa ? " Pescarusul Jonathan tremura la
gindul ca va invinge din nou necunoscutul.
" Daca vrei, sigur ca te pot invata."
"
Vreau. Cind incepem ? "
"
Daca vrei, putem incepe chiar acum. "
"
Vreau sa invat sa zbor ca tine, " spuse Jonathan, in timp ce ochii ii
straluceau ciudat.
"
Spune-mi ce trebuie sa fac. " Chiang vorbea incet si-l urmarea pe tinarul
pescarus cu multa atentie.
"
Ca sa zbori repede ca gindul, adica oriunde ", spuse el, "
trebuie sa incepi prin a-ti da seama ca ai si ajuns acolo..."
Dupa
parerea lui Chiang, secretul consta in a-l face pe Jonathan sa nu se mai
considere ferecat intr-un trup limitat, cu o deschidere fixa a aripilor
si cu o putere de zbor care ar putea fi inregistrata pe o diagrama. Secretul consta in a
sti ca adevarata ta natura - perfecta ca un numar nescris - traieste
oriunde simultan, in timp si spatiu.
Jonathan
exersa, cu incrincenare, zi de zi, din zori pina dupa miezul noptii. Si cu tot
efortul pe care il depunea, nu progresa nici cit negru sub unghie.
"
Lasa la o parte credinta ! " Ii tot spunea Chiang.
"
Ca sa zbori, n-ai avut nevoie de credinta. A fost nevoie sa intelegi zborul.
Acum e la fel. Hai, incearca din nou ... "
Intr-o zi, in timp ce statea pe mal, cu ochii inchisi, concentrat, Jonathan
intelese intr-o clipa, ceea ce-i spusese de atitea ori Chiang.
"
Da, a avut dreptate! SINT un pescarus desavirsit, fara limite !" Simti
iuresul unei imense bucurii.
"
Bravo !" spuse Chiang si glasul lui rasuna de triumf.
Jonathan deschise ochii. Se afla, cu Batrinul, pe un alt tarm.
Copacii cresteau pina aproape de malul apei, iar deasupra capului straluceau
doi sori galbeni ingemanati.
"
In sfirsit ai inteles, " ii spuse Chiang, " dar ai nevoie de mai
mult control... ". Jonathan era uluit.
"
Unde ne aflam ?"
Cu
totul nepasator la privelistile ciudate din jur, Batrinul trecu
peste aceasta intrebare.
" Sintem, evident, pe vreo planeta cu un cer verde si cu doua astre in
locul Soarelui" .
Jonathan scoase un strigat ascutit de placere, primul strigat de cind parasise
Pamintul.
"
AM REUSIT !"
"
Sigur ca ai reusit, Jon" , spuse Chiang.
"
Intotdeauna reusesti cind stii ce faci. Si acum, sa revenim la control
..."
Cind
s-au intors, se intunecase. Cind ceilalti pescarusi se uitau la Jonathan,
in ochii lor aurii se citeau veneratie si teama; caci il vazusera cum disparuse
din locul in care parea tintuit. Nu i-a lasat sa-l felicite prea mult.
"
De abia am venit aici! Sint un incepator! Eu am de invatat de la voi
!"
"
Ma indoiesc ca asa stau lucrurile, " spuse Sullivan, care statea
alaturi.
"
In zece mii de ani nu am vazut alt pescarus mai curajos ca tine."
Stolul amutise, iar Jonathan nu-si gasea locul, de stinjenit ce era.
" Daca
vrei, putem incepe sa invatam cum sa invingem timpul", spuse
Chiang, " pina vei ajunge sa zbori in trecut si viitor. Atunci vei
fi in stare sa inveti lucrul cel mai greu, cel mai serios si cel mai
placut. Vei fi in stare sa pornesti in sus si sa cunosti ce inseamna bunatatea
si dragostea.".A trecut o luna - sau ceva ce semana cu o luna
- si Jonathan a invatat intr-un ritm impppresionant. Intotdeauna prindea repede,
in experienta obisnuita, dar acum, cind devenise elevul favorit al Starostelui
insusi, inghitea idei noi, ca un computer aerodinamic cu pene.
Dar a venit si ziua cind Chiang disparu. Vorbise
linistit cu ei, indemnindu-i sa nu renunte la invatatura, la exercitiu, la
efortul de a intelege cit mai mult din principiul invizibil, dar perfect, al
vietii. Apoi, in timp ce vorbea, penele
i se facura treptat atit de stralucitoare, ca nici un
pescarus, nu putu sa-l mai priveasca.
"
Jonathan," acestea i-au fost ultimele cuvinte, " nu uita sa te
desavirsesti in iubire." Cind
au putut sa vada din nou, Chiang nu mai era acolo.
Zilele
treceau si Jonathan isi dadea seama ca se gindea tot mai des la locul de
unde venise, la Pamint. Daca pe vremea cind traia acolo, ar fi stiut macar o
farima din cite stia acum, viata ar fi avut o alta semnificatie. Statea
pe nisip si se intreba daca exista vreun pescarus, acolo, pe Pamint care
incearca sa evadeze din limitele sale, sa vada sensul zborului, dincolo de
folosirea acestuia ca un simplu mijloc pentru a ciuguli o farimitura
dintr-o barca de pescari. Ba poate ca unul dintre ei a si fost Proscris pentru
ca a indraznit sa spuna adevarul in fata intregului Stol. Si cu cit isi
exersa mai mult bunatatea, cu cit incerca mai mult sa cunoasca natura
iubirii, cu atit mai mult dorea sa se intoarca pe Pamint. Pentru ca, in
ciuda trecutului sau singuratic, Pescarusul Jonathan era sortit sa fie dascal.
Isi manifesta iubirea, impartasind cunostintele lui, oricarui pescarus care
dorea sa cunoasca adevarul. Sullivan, care era acum in stare
sa zboare cu viteza gindului si care-i ajuta pe ceilalti sa-i patrunda tainele,
se indoia.
"
Jon, tu ai fost Proscris odata. De ce crezi ca unul dintre cei care te-au
proscris atunci te-ar asculta acum ? Doar intelegi adevarul proverbului: Cu cit zbori
mai sus cu atit vezi mai departe. Pescarusii de la
care ai venit stau pe pamint ciriind si luptindu-se intre ei. Sint la o mie de
mile de Paradis - si tu vrei sa le arati Paradisul de acolo,
de jos ! Jon, ei nu-si vad nici
macar virful aripilor ! Stai aici. Ajuta-i pe noii veniti de aici, pe cei
care sint destul de sus ca sa priceapa ce ai tu de spus." Tacu o clipa,
apoi spuse:
"
Ce s-ar fi intimplat daca si Chiang s-ar fi intors in vechea lui lume ? Unde
ai fi tu azi ? " Ultimul argument fu hotaritor. Sullivan avea dreptate. Cu
cit zbori mai sus, cu atit vezi mai departe.
Jonathan ramase sa lucreze cu noii veniti; toti erau inteligenti si
invatau foarte repede. Dar vechiul sentiment reveni; nu putea sa nu-si spuna
ca, poate si pe Pamint era vreun pescarus care ar putea sa invete. Ar fi
inaintat cu mult mai repede pe calea desavirsirii, daca Chiang ar fi venit la
el, in ziua cind fusese proscris.
"
Sully, trebuie sa ma intorc" spuse el, intr-un tirziu. " Elevii
tai merg bine. Te pot ajuta ei insisi sa razbesti cu noii veniti."
Sullivan suspina, dar nu se impotrivii.
"Iti voi duce lipsa, Jonathan," - astea au fost singurele
lui cuvinte.
"
Rusine, Sully !" ii spuse Jonathan cu repros, " nu te mai purta
prosteste ! Oare ce exersam in fiecare zi ? Daca prietenia
noastra depinde de timp si spatiu, atunci in ziua cind vom invinge in sfirsit
spatiul si timpul, ne vom fi distrus si propria noastra fratie. Daca invingem
spatiul, raminem numai cu AICI. Daca invingem timpul, raminem numai cu
ACUM. Si intre AICI si ACUM, oare nu crezi ca ne-am putea vedea din cind
in cind ? "
Pescarusul Sullivan nu se putu impiedica sa rida.
"
Pasare nebuna ", spuse el, cu bunatate.
"
Daca va fi cineva in stare sa le arate celor de pe Pamint cum sa vada la
o inaltime de o mie de mile, acela va fi Pescarusul Jonathan Livingston"
Isi cobori privirea. " La revedere, Jon, prietene.".
"
La revedere Sully. Ne vom revedea." Si zicind acestea, Jonathan
vazu, in gind, imaginea unui stol de pescarusi de pe tarmul unui alt timp;
stia, in urma unui exercitiu indelungat, ca el nu era pene si os, ci
ideea desavirsita a libertatii si zborului, neingradita de nimic.
Pescarusul Fletcher Lynd, desi era inca foarte tinar, stia ca nici o alta
pasare nu fusese mai brutal si mai nedrept tratata de Stolul sau, ca el.
"
Nu-mi pasa ce spun ", se gindea el inversunat, cu ochii tulburati, pe cind
zbura spre Stincile Indepartate.
"
Zborul inseamna mult mai mult decit sa dai din aripi de colo-colo! Asta poate
sa faca si un ... tintar! Doar un tonou in jurul Batrinului Pescarus, in gluma,
si iata-ma Proscris! Oare sint orbi ? Nu-si dau seama ? Nu-si pot imagina ce
extaz este sa stii sa zbori cu adevarat? Nu-mi pasa ce gindesc.
O sa le arat
eu ce inseamna ca zbori! O sa fiu pur si simplu un proscris, daca asa vor ei! O
sa fac eu sa le para rau.."
O voce
rasuna in el si, desi foarte blinda, il facu sa tresara atit de puternic, incit
se clatina, impiedicindu-se in vazduh.
"
Nu fi prea aspru cu ei, Pescarus Fletcher. Izgonindu-te ceilalti
pescarusi si-au facut rau numai lor si, intr-o buna zi, isi vor da seama de
asta. Intr-o buna zi, vor vedea si ei ce vezi tu acum. Iarta-i si ajuta-i
sa inteleaga."
Chiar linga
aripa lui dreapta, zbura cel mai stralucitor pescarus alb din lume, plutind
cu usurinta, fara sa-si miste vreo pana, si asta la viteza maxima pe care el,
Fletcher, o putea atinge.
Pentru
o clipa, tinara pasare fu cuprinsa de panica.
" Ce se intimpla ? Am innebunit ? Am murit ? Ce-i asta?"
Joasa
si calma, vocea ii patrunse gindul, cerind un raspuns.
"
Pescarusule Fletcher Lynd, vrei sa zbori ?"
"
DA, VREAU SA ZBOR !"
"
Pescarus Fletcher Lynd, doresti asta atit de mult incit sa fii in stare
sa-ti ierti Stolul, sa te desavirsesti si, intr-o zi, sa te intorci din nou la
ei ca sa-i ajuti si pe ei sa se desavirseasca ?" Nu incapea minciuna in
fata unei asemenea fapturi magnifice si maiestre, ori cit de mindru si jignit
s-ar fi simtit Pescarusul Fletcher.
"
Doresc, " spuse el incet.
"
Atunci Fletch, " ii spuse faptura stralucitoare, si vocea era nespus de
blinda, " sa incepem cu Zborul Orizontal..."
Jonathan se rotea incet peste stincile indepartate, urmarindu-l pe Fletcher
Pescarus. Acest tinar neinstruit, era un elev aproape perfect. In vazduh era
puternic, usor iute, dar cu mult mai important decit toate acestea, o dorinta
arzatoare il indemna sa zboare.
Iata-l
acum venind, o silueta cenusie, neclara, tisnind cu forta dintr-un
picaj trecind ca un fulger pe linga instructorul sau, cu o suta cincizeci de
mile pe ora. Se angaja brusc intr-un alt tonou lent de saisprezece puncte,
numarind cu glas tare :
"...opt ...noua ...zece ...vezi, Jonathan, sint in pierdere de
viteza ... Unsprezece ...vreau sa capat siguranta in opriri, ca tine
...doisprezece ...pe dracu, nu merge deloc ...treisprezece ...ultimele
trei puncte ...fara ...paisprezece... AUU ! "
Pierderea de viteza fu cu atit mai nereusita cu cit Fletcher era
peste masura de furios la gindul esecului. Cazu pe spate, se rostogoli,
se izbi intr-o vrila inversa si isi reveni intr-un tirziu, gifiind, la o
suta de picioare mai jos de instructorul sau.
"
Iti pierzi vremea cu mine, Jonathan! Sint un dobitoc! Un prost! Incerc si
incerc si nu iese nimic !".
Pescarusul Jonathan se uita in jos, la el si dadu din cap.
"
N-o sa-ti iasa, atita vreme cit pornesti prea brusc. Fletcher, ai pierdut
patruzeci de mile pe ora la pornire. TREBUIE sa pornesti mai lin!
Hotarit, dar lin, nu uita !" Cobori si el la nivelul pescarusului mai
tinar.
" Hai
sa incercam impreuna, in formatie. Si fii atent la pornire. O pornire usoara,
lina."
Dupa trei luni, Jonathan mai avea sase elevi, toti Proscrisi, dar curiosi sa
afle ce insemna zborul, bucuria pe care ti-o poate oferi.
Le era
mai usor sa exerseze zborul la inaltimi mari decit sa inteleaga sensul
zborului.
"
Fiecare dintre noi este, in adevar, o idee a Marelui Pescarus, o
nesfirsita idee de libertate", le spunea Jonathan seara, pe
plaja, " si zborul perfect este numai un pas in directia
exprimarii adevaratei noastre naturi. Trebuie sa inlaturam tot ce ne
poate limita. De aceea aceste exercitii de zbor rapid sau lent,
acrobatia aeriana..."
...dar elevii lui dormeau, extenuati in urma unei
zile de zbor. Le placea sa exerseze, pentru ca iubeau viteza care le
dadea senzatii tari si le domolea foamea de invatatura, care crestea cu
fiecare lectie.
Dar
niciunul dintre ei, nici macar Pescarusul Fletcher Lynd, nu
ajunsese sa creada ca zborul ideilor putea fi la fel de real ca si zborul
vintului si al penelor.
"
Intregul vostru trup, de la o aripa la alta ", le spunea alta data
Jonathan, " nu este altceva decit gindul vostru, intr-o forma
vizibila. Daca sparge-ti lanturile in care va este
ferecat trupul...".
Dar orice le
spunea el, parea doar o placuta nascocire, iar ei aveau nevoie de
somn.
De-abia peste o
luna, Jonathan le-a spus ca era timpul sa se intoarca la Stol.
"
Nu sintem gata ! " spuse Pescarusul Henry Calvin.
"
Nu vom fi bineveniti ! Sintem Proscrisi. Doar nu putem sa ne impunem cu
forta intr-un loc unde nimeni nu ne doreste ! "
"
Sintem liberi sa mergem unde vrem si sa fim ceea ce sintem "
raspunse Jonathan, ridicindu-se de pe nisip si intorcindu-se spre Est,
catre locul unde traia stolul.
Printre invatacei se simtea oarecare neliniste pentru ca Legea Stolului
spune ca un proscris n-are voie sa se mai intoarca acasa, si de zece mii
de ani aceasta lege nu fusese nicicind calcata.
Legea
spunea - STAI! Jonathan spunea DU-TE! si el strabatu-se
deja o mila de drum. Daca ei mai zaboveau mult, te pomenesti ca Jonathan
va infrunta de unul singur Stolul dusmanos.
" Dar daca tot nu mai facem parte din Stol, de ce sa respectam legea
? " spuse Fletcher, destul de sfios.
"
Si apoi, daca se isca vreo lupta, mai bine sa fim acolo, cu Jonathan
".
Pornira in zbor dinspre vest, opt pescarusi, cite patru asezati in
romb, aripa linga aripa. Ajunsera pe plaja unde se tinea Sfatul Stolului,
cu o suta treizeci si cinci de mile pe ora, Jonathan in frunte, Fletcher
tinindu-se precis in dreapta lui, Henry Calvin jucaus la stinga. Apoi, intreaga
formatie facu un tonou spre dreapta perfect sincronizati
...orizontal ...invers... iar orizontal, cu vintul care-i biciuia pe
toti.
Tivliturile si ciriiturile obisnuite ale Stolului fura taiate brusc,
parca formatia de pescarusi ar fi fost un cutit urias, si opt mii de ochi
de pescarusi ii urmareau fara sa clipeasca. Unul cite unul, cei opt
pescarusi se avintara cu putere in sus, intr-un looping complet, dupa
care zburara jur-imprejur, aterizind incet, in picioare pe nisip. Apoi,
ca si cum asta se intimpla in fiecare zi, Pescarusul Jonathan
incepu sa critice zborul.
"
In primul rind ", spuse el, zimbind cam strimb, " a-ti cam
intirziat la alcatuirea formatiei..."
Vorbele lui trecura ca un fulger prin Stol. Astia erau Proscrisi!
Si s-au intors! Una ca asta... nu s-a mai intimplat! Prorocirea lui
Fletcher in legatura cu o eventuala lupta se topi in confuzia Stolului.
"
OK, stim cu totii ca sint Proscrisi " spuse un pescarus mai tinar, "
dar fir-ar sa fie, unde-or fi invatat sa zboare atit de bine
?"
Fu
nevoie de o ora intreaga pina ce porunca Batrinilor patrunse in
Stol:
"
Ignorati-i! Pescarusul care sta de vorba cu un Proscris va fi el
insusi Proscris. Pescarusul care acorda atentie unui Proscris incalca
Legea Stolului."
Din
acea clipa pescarusii le intoarsera spatele. Dar Jonathan nu parea prea
impresionat. Isi tinu orele de zbor chiar deasupra plajei unde se
intrunea Sfatul si, pentru prima data, incepu sa-si sileasca elevii sa
zboare cit puteau mai bine.
"
Pescarus Martin !" striga el in vazduh,
"
Zici ca stii sa zbori incet. Nu stii nimic, pina nu-mi dovedesti !
ZBOARA !".
Tacutul
pescarus Martin William, surprins de iesirea instructorului, se depasii
pe sine devenind un expert al zborului incet.
In
briza abia simtita, el isi indoi penele si se ridica, fara sa dea
din aripi nici macar o data, de pe plaja pina in nori si inapoi.
Tot
asa Pescarusul Charles Roland zbura peste Great Mountain Wind, la doua
zeci si patru de mii de picioare, si cobori albastru de aerul rece si
rar, uluit si fericit, hotarit sa zboare si ai sus in zilele
urmatoare.
Pescarusul Fletcher, care indragea acrobatia aeriana ca nimeni altul,
reusi sa faca un tonou lent de saisprezece puncte, iar a doua zi dobori
propriul record cu o tumba tripla, cu penele aruncind raze
stralucitoare spre plaja de unde era urmarit pe furis, de mai multe
perechi de ochi.
Clipa
de clipa, Jonathan se afla alaturi de fiecare dintre elevii sai,
demonstrind, indemnindu-i, dindu-le sfaturi.
Zbura
cu ei prin intuneric, printre nori, prin furtuna din pura placere, in
timp ce stolul se inghesuia jalnic pe pamint.
Dupa
ce-si terminau programul de zbor, elevii se odihneau pe nisip si, cu
timpul, incepura sa dea tot mai mult ascultare celor spuse de Jonathan.
Avea el tot felul de idei nastrusnice, pe care ei nu le puteau intelege,
dar mai avea si unele idei bune pe care le intelegeau cu totii.
Treptat, treptat, noaptea, in jurul elevilor se forma un alt cerc
de pescarusi curiosi, care-i ascultau ore in sir, pe intuneric,
ferindu-se sa vada sau sa fie vazuti unul de celalalt, disparind inainte
de revarsatul zorilor.
La o
luna dupa Reintoarcere, un prim Pescarus din Stol trecu linia si ceru sa
ia si el lectii de zbor. Spunind acestea, Pescarusul Terrence Lowell
deveni dintr-o data, o pasare osindita, un Proscris, dar in acelasi timp,
al optulea elev al lui Jonathan.
Noaptea urmatoare, din Stol se desprinse Pescarusul Kirk
Maynard care, impleticindu-se pe nisip, tirindu-si aripa stinga, se
prabusi la picioarele lui Jonathan.
"
Ajuta-ma", spuse el incet, cu o voce de muribund.
"
Mai mult ca orice pe lumea asta vreau sa zbor..."
"
Hai atunci " spuse Jonathan, " hai sa ne ridicam impreuna, sa incepem
"
"
Dar nu vezi ? Aripa..., nu pot sa misc aripa "
"
Pescarus Maynard, ai libertatea sa fii tu insuti, cu adevarat, aici
si acum. Nimic nu-ti poate sta in cale. Este Legea Marelui
Pescarus. Adevarata Lege ".
"
Vrei sa spui ca pot sa zbor ? "
"
Iti spun ca esti liber. "
Si pur
si simplu Pescarusul Kirk Maynard isi desfacu aripile, fara efort,
si se ridica in vazduhul intunecat al noptii.
Strigatul lui puternic,
de la cinci sute de picioare inaltime, trezi Stolul :
"
Pot sa zbor! Ascultati! POT SA ZBOR ! "
La rasaritul soarelui, aproape o mie de pasari se adunasera linga elevi,
privindu-l cu curiozitate pe Maynard. Acum nu se mai temeau ca sint
vazuti.
Ascultau, incercind sa-l inteleaga pe Pescarusul Jonathan. El le
vorbea despre lucruri foarte simple: ca e drept ca un pescarus sa zboare,
ca libertatea este chiar natura fiintei lor, ca tot ceea ce se opune
libertatii - ritual, superstitie sau orice alt fel de obstacol -
trebuie inlaturat.
"
Inlaturat", se auzi o voce din multime, " chiar daca este Legea
Stolului?"
"
Singura lege adevarata este aceea care ne conduce spre libertate ",
spuse Jonathan.
"
Alta nu este ".
"
Cum iti inchipui ca noi o sa putem zbura ca tine ? " se auzi o
alta voce.
"
Tu esti ales, inzestrat si divin, esti deasupra celorlalte pasari.
"
"
Priviti-l pe Fletcher! Pe Charles-Roland! Pe Judy Lee! Sint oare si
ei alesi, inzestrati si divini ? Sint la fel ca voi, la fel ca mine. Singura
deosebire, dar chiar singura, este ca ei au inceput sa inteleaga ceea ce
sint cu adevarat, si au inceput sa treaca la fapte. "
Elevii
lui, cu exceptia lui Fletcher, se foiau incurcati. Nu-si dadeau seama ce fel de
drum strabatusera.
Multimea se marea in fiecare zi; veneau sa puna intrebari, sa cada in
extaz, sa-i batjocoreasca.
Intr-o
dimineata, dupa lectia de zbor rapid pentru avansati, ii spuse Fletcher
lui Jonathan:
"
In Stol se spune ca tu, daca nu esti Fiul Marelui Pescarus, esti in orice caz
cu o mie de ani inaintea vremii tale. "
Jonathan suspina. Iata la ce duce o intelegere gresita, se gindi el.
Pentru ei esti ori diavol, ori Dumnezeu.
"
Tu ce crezi Fletch ? Sintem oare inaintea vremii noastre ? " Tacere
lunga.
"
Ma gindesc ca zborul, asa cum il intelegem noi, a existat dintotdeauna,
si a asteptat sa fie descoperit de cineva; nu are nici-o legatura cu
timpul. Putem sa spunem ca sintem inaintea comportamentului
general. Zburam altfel decit ceilalti pescarusi
"
Cam asa ceva ", spuse Jonathan, terminind cu o planare lina.
"
In orice caz, mult mai buna explicatie decit aceea cu vremea noastra
".
Intimplarea avu loc peste o saptamina. Fletcher tocmai demonstra
tehnica zborului rapid unui grup de elevi noi. Se redresase dintr-un
picaj de la sapte sute de picioare inaltime, tinind ca o dunga cenusie,
foarte aproape de plaja, cind un pui de pescarus, la primul lui zbor, plana in
calea lui, strigindu-si mama. Avind doar o zecime de secunda pentru
a-l evita, Pescarusul Fletcher Lynd se izbi, spre stinga, cu o viteza
de peste doua sute de mile pe ora, de o faleza masiva de granit.
Stinca
i se paru o uriasa de piatra care ducea spre o alta lume. O
explozie de teama, de durere, si de intuneric, dupa care se trezi purtat
la intimplare, pe un cer foarte ciudat, uitind, amintindu-si, uitind din
nou; era infricosat, trist si, mai ales ii parea rau, nespus de
rau.
Auzi o
voce, vocea pe care o auzise si atunci cind l-a intilnit pentru prima oara pe
Jonathan Livingstone.
"
Fletcher, sa nu uitam ca noi incercam sa ne depasim limitele una
cite una, cu rabdare. Programul nostru prevede zborul prin stinca ceva
mai tirziu, nu acum. "
"
Jonathan !? ".
"
Cunoscut si sub numele de Fiul Marelui Pescarus " ii spuse instructorul
sec.
"
Ce faci aici ? Faleza! Cum... eu... am murit ? "
"
Ei, Fletch, fii serios. Gindeste-te, daca-mi vorbesti, inseamna ca n-ai
murit, nu ? Ai reusit sa faci altceva: ti-ai modificat cam brusc nivelul de
constiinta. Acum, alege. Poti sa ramii aici, sa inveti la acest
nivel - care de altfel e mult mai inalt decit cel pe care l-ai parasit -
sau te poti intoarce sa lucrezi cu Stolul. Ce-i drept, Batrinii
sperau sa se intimple o catastrofa, dar nu credeam ca o sa mearga chiar
asa usor."
"
Sigur ca vreau sa ma intorc la Stol. De-abia am inceput lectiile cu noul
grup de elevi !"
"
Foarte bine Fletcher. Tine minte ceea ce spuneam, ca trupul nostru nu e altceva
decit gindirea insasi !... "
Fletcher dadu din cap, isi desfacu aripile si deschise ochii la poalele
stincii, in mijlocul Stolului care se strinsese acolo.
O
larma de tivlituri si ciriituri se stirni din multime, cind facu prima
miscare.
"
Traieste! Cel care a murit traieste ! "
"
L-a atins cu virful aripii! L-a adus la viata! Fiul Marelui Pescarus !
"
"
Nu! El neaga asta! Este un diavol! UN DIAVOL! A venit sa distruga
Stolul"
In
multime erau patru mii de pescarusi, ingroziti de ceea ce se intimplase,
iar strigatul " DIAVOL !" trecu printre ei ca o furtuna pe ocean. Cu
ochii stralucitori si cu ciocurile ascutite se adunara in jurul lui ca sa-l
ucida.
"
Te-ai simti mai bine daca am pleca, Fletcher ? " il intreba
Jonathan.
"
Nu m-as impotrivi prea mult... "
In
acea clipa se aflau la o jumatate de mila departare, iar ciocurile
scinteietoare ale pescarusilor se nimerira in gol.
"
De ce oare " spuse Jonathan nedumerit, " cel mai greu lucru pe
lume este sa convingi o pasare ca e libera si ca cu putin efort si-o
poate dovedi siesi ? De ce oare o fi atit de greu ?"
Brusca
schimbare de scena il facea inca pe Fletcher sa clipeasca.
"
Ce-ai mai facut ? Cum am ajuns aici ? "
"
Doar tu ai vrut sa pleci din mijlocul multimii, nu ? "
"
Da, dar cum ai... "
"
Simplu, Fletcher. Prin exercitiu. "
Spre dimineata, Stolul se
potolise; nu insa si Fletcher.
"
Jonathan, iti amintesti ca mi-ai spus, odata de mult, ca cine isi iubeste
Stolul indeajuns se intoarce la el si-l ajuta sa se desavirseasca
"
"
Da, sigur. "
" Nu inteleg cum
poti iubi un cird de pasari care tocmai au incercat sa te ucida.
"
"
Dar, Fletcher, nu asta iubesti la ei ! Nu iubesti ura si rautatea.
Trebuie sa te straduiesti sa vezi adevaratul pescarus, partea buna din
fiecare. Trebuie sa-i ajuti si pe ei s-o vada in ei insisi. Asta inteleg
eu prin dragoste. E grozav cind intelegi asta. Imi aduc aminte, de pilda, de un tinar pescarus
aprig, pe nume Fletcher Lynd. Tocmai fusese Proscris. Era gata
sa-si distruga intregul Stol, incepind sa-si construiasca propriul sau
iad cumplit pe Stincile Indepartate. Si iata-l ca, astazi, isi
construieste propriul sau paradis si conduce intregul Stol intr-acolo.
"
Fletcher
se intoarse spre instructor, cu teama in ochi.
"
Eu sa conduc ? Adica cum, eu sa conduc ? Tu esti dascal aici. Doar
n-ai sa pleci ? "
"
Zau ? Nu crezi ca s-ar putea sa mai existe si alte Stoluri si alti
Fletcher care sa aiba mai multa nevoie de un dascal decit cel de fata
care, oricum e pe drumul cel bun catre lumina ? "
"
Eu ? Jon, eu nu sint decit un pescarus obisnuit, iar tu esti...
" ...unicul Fiu al Marelui
Pescarus, nu ? " Jonathan suspina si se uita in larg. " Nu
mai ai nevoie de mine. In fiecare zi trebuie sa descoperi cite
putin din adevaratul, nemarginitul Fletcher Pescarus. El iti este dascal.
Trebuie sa-l intelegi, trebuie sa-i urmezi invatatura. "
O
clipa mai tirziu, trupul lui Jonathan se clatina in aer, pilpiind si
deveni transparent.
"
Nu le da voie sa umble cu zvonuri prostesti despre mine, sa faca din mine
un zeu. Ne-am inteles Fletch ? Sint numai un pescarus. Imi place sa zbor,
nu zic nu... "
" JONATHAN. "
" Sarmane
Fletch, sa nu crezi ce-ti spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile.
Priveste cu gindul, descopera ceea ce stii deja si vei vedea cum trebuie sa
zbori. "
Pilpiirea inceta. Pescarusul Jonathan disparuse in vazduh.
Nu
peste mult timp, Fletcher se ridica cu greu si dadu de un grup nou de
elevi, gata pentru prima lor lectie.
"
Pentru inceput," spuse el apasat, " trebuie sa intelegeti ca un
pescarus este ideea nelimitata a libertatii, imaginea Marelui Pescarus,
iar intregul vostru trup de la o aripa la alta, nu este decit gindul vostru
insusi."
Tinerii pescarusi il priveau neincrezatori.
"
Ce sa spun, " se gindeau ei, " oare asta e o regula pentru un
looping ? "
Fletcher suspina si o lua de la capat.
"
Bun... Foarte bine ", spuse el aruncindu-le o privire critica.
" Sa
incepem cu Zborul Orizontal." Si zicind acestea, intelese dintr-o data ca prietenul
sau nu fusese cu nimic mai divin decit el insusi.
Fara limite, Jonathan ? se gindea el. Ei atunci nu va trece
multa vreme si voi aparea ca din senin pe plaja ta ca sa-ti arat
cite ceva din tehnica zborului !
Si desi incerca sa para in ochii lor sever, asa cum s-ar fi cuvenit, pescarusul
Fletcher isi vazu dintr-odata elevii, pentru o clipa numai, asa cum erau ei de
fapt; si-i placu la nebunie ceea ce vazu. Fara limite Jonathan ?
isi spuse in gind si zimbi. Pornea pe
calea lui spre desavarsire.
- Sfarsit -
******* *******