F r a g m e n t a r

...fragmente de zile strecurate intr-un sertar la indemana... ...

...numar de toamna al "Dilemei", 2002

Aurora Liiceanu, ''Traiti marunt!" (descurajant titlu): vorbeste despre saracia ca mentalitate, saracie recunoscuta de cel sarac, in functie de educatia sa . Separa doua tipologii: venitul de la tara, muncitor calificat (meserias), familist bun cat timp viciile sunt cat de cat tinute departe de urmele unei educatii rurale, nu isi recunoaste saracia, "realizat" prin bibelouri chinezesti, imitatii de carpete turcesti si tavanul de calciu din sufragerie, critica guvernantii, mesianism politic. Altfel: orasanul, autodeclarat sarac, nu are ce-si doreste - masina de lux, casuta de vacanta, viseaza un concediu la Bodrum, eventual Halkidiki, abonat al talkshowurilor, partizan liberal sau democrat conform unor criterii nedescoperite...

O lume a surogatelor. De la o emisiune TV: "Ideea specialistului era ca traim intr-o lume mincinoasa, care alina saracia si minte oamenii. Dar, mai reiesea din acea emisiune ca multi oameni traiesc in ceea ce as putea numi obsesia constrangerilor." Vrei mai mult decat poti avea, esti urmarit de neputinta propietatii unor lucruri, mereu vrei ceea ce nu ai pentru ca nu stii cine esti.

Sunt atacate conservele de toamna. "Traditionalismul nu este decat saracie". Borcanele de toamna nu sunt traditie sau nutritie naturala cat politica de agonisire a cashului atat de minim pe economie.

O concluzie: exista o clasa de mijloc a celor ce "traiesc marunt". Nu mori, ai cam de toate, iesi modest din tiparul cotidian de sarbatori, dar tot ce ai exclude diferenta, exceptia, ceremonialul intamplator, curiozitatea. Mai putin cash (chiar si electronic/psihologic), mai putine grade de libertate. Oare?

O concluzie personala: problema culturala, mai ales spirituala. Ne-am lepadat traditia, parasit matca, ingropat credinta. Siliti de istorie? Poate, nu chiar, in meditatile sale despre istorie Cuviosul Sofronie ne spune ca istoria este oarecum oglinda sufletelor noastre. Nu mai stim cine suntem pentru ca ai nostri parinti au apostaziat candva cultural si spiritual, poate secolul trecut, "cugetand liber", poate secolul acesta, "intovarasindu-se" cu cine nu trebuie. Iar noua ni se strepezesc dintii. Ce bine ar fi ca saracia noastra sa fie a duhului. Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor. Smeriti, am fi cu adevarat bogati, Dumnezeu ar locui in noi.
Sa ne inteleptim, cum sa ne inteleptim daca nicisuferind nu o facem?

*

"Vedere din scaunul copilului", Andrei CODRESCU. Despre Springsteen, autostrazi, un muzeu american ciudat, un eveniment care l-a conectat la aceasta particula a lumii, ea insasi un univers: bancheta din spate. Sigur, numai un poet putea vorbi despre animale imaginare ca vinilul din care se face tapiteria masinii. Fina ironie, altfel, la inlocuitorii din epoca noastra industriala.
Apoi simpatica idee a Pasagerului perfect si imagini sparte din filmele generatiilor trecute.
Si rolul acestui spatiu in memorie: Copilul (scaunul copilului), cel care vede retroactiv tot ce s-a intamplat in masina parintilor si care preia in masina sa toate personajele de aici.
Mai mult: WWW.CORPSES.COM
UN site cultural, o revista de opinie si ideea unui panou-jurnal cu scrisori, o revista a scrisorilor.
UN stil : dicteul automat si sincer al mintii pe care sa-ti desiri cumva, ca de pe o insula, cu speranta aptoapelui, problematica ta interioara.

*

...continui lectura: "Podul saracilor", Simona ROTA. Un pod care sa rezolve problemele, o speranta de iesire din visul urat al mizeriei. Evenimentul mesianic care sa dezlege la bucurie visul urat de zi cu zi al somerului. Fiecare se anina de un astfel de pod. De-ar duce dincolo de moarte.

fragment dintr-un mail in care se arata ca si calea marturisirii trebuie neaparat luminata de dragoste, 2002

"...cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate" si toti ceilalti se inseala: corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala" atunci cand este administrata fara dragoste si toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte a cuiva. O astfel de „corectitudine" produce pururea numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia."
Serafim Rose

la inceputul lui decembrie, 2002

...colindand la inceputul lui decembrie in biblioteca virtuala de la adresa http://literature.go.ro/, in cautare de bune poame de post, mi-a atras atentia o traducere a lucrarii CARMINA BURANA. Alaturi de traducere, originalul in latina si germana, purtand subtitlu deloc incurajator pentru un colindator, fie si virtual: Cantiones profanae cantoribus et choris catande comitantibus instrumentis.
Pentru ca am asistat la mai multe replici in taioasa polemica, despre cat de pagana este opera lui Carl Orff, am perindat rapid textul pe ecran, in cautarea unui folos sau unei lamuriri.

Pe scurt, temele: soarta oarba la dorintele omului si necrutatoare cu cel sarac sau bogat, bucuria primaverii si a verii vazuta ca puternic indemn la erotism, desertaciunea amara a vietii, crasma si bucuriile bahice.

Distante prietene invocate : Fortuna, Venera, Afrodita, alaturi de tristii Cupidon, Amor ( mai trist decat un Cupidon care nu cunoaste iubirea dar tinteste inima, ce poate fi?).

Gloria este deconsiderata din primele cantari, fie ca pleaca prea repede, fie ca vine la batranete, aripile ei par straine de firea micsorata a omului. Sentinta o da cantarea aproape evanghelica inchinata sortii in care bogatul se transforma in sarac si saracul in bogat (ca in cantarea de la vecernie).

''Eu cobor umilit, altul este ridicat in slavi chiar prea mult. Ca un rege sta pe culme.''

Romantism profan, hedonist si angoasat, o voie buna care nu reuseste sa acopere durerea, adanca si tragica . Chiar daca natura indeamna la dragoste, bucuria din freamatul ei paleste in versurile pline de erotism fara sens. Primavara nu reuseste sa alunge umbra mortii, natura ramane neinteleasa in invierea ei . Strivita de greutatea soartei neintelese, viata omului devine o deznadajduita sarbatoare dinaintea mortii, moartea - un trist apogeu al neimplinirii.

''Odinioara indrageam lacul. Atunci eram ca lebada, aratam frumos.

Nenorocitul de mine! In curand voi fi negru si uscat!''

la inceputul lui decembrie, 2002

Parintele Rafail Noica: "Ne incantam cu invataturi patristice si conferinte teologice inalte fara sa avem simplitatea lui Hristos in inimi? Atunci a noastra este "spiritualitatea confortabila", si nu vom obtine roadele duhovnicesti ce vor fi aratate de cei lipsiti de aceste "conforturi", ce patimesc profund si lupta pentru Hristos. " Important - Sa avem simplitatea lui Hristos in inima.

Tot parintele: fiecare durere este o nastere de copil si acel copil esti tu, care suporti durerea, care treci prin criza. Ce ni se cere a implini in Biserica, nu este greu; este cu neputinta. Dar ceea ce este cu neputinta omului, Dumnezeu insusi implineste pentru om.

Ortodoxia este singura realitate a omului.

ianuarie 9, 2003,

Epistola catre Romani, Capitolul 1

8. Multumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toti, fiindca credinta voastra se vesteste în toata lumea.
10. Cerând totdeauna în rugaciunile mele ca sa am cumva, prin vointa Lui, vreodata, bun prilej ca sa vin la voi.

Rugaciune de Apostol: bucurie in intelegerea iconomiei, dragoste si taierea voii, cercetarea prin rugaciune a lucrarii sale. Sta in putinta omului sa afle ce ar dori Domnul sa faca in clipa urmatoare.

18. Caci mânia lui Dumnezeu se descopera din cer peste toata faradelegea si peste toata nedreptatea oamenilor care tin nedreptatea drept adevar.
19. Pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei; fiindca Dumnezeu le-a aratat lor.

Oamenii se indreptatesc, raul il numesc bine, in adancul constiintei lor stiu ca gresesc. Exista o (con)stiinta despre Dumnezeu data tuturor.

24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pângareasca trupurile lor între ei...

Pofta inimii aduce pangarirea trupurilor, desfranarea distruge templul lui Dumnezeu, il pangareste pana la distrugere totala, uciderea (vezi realitatea prezentata in 7 mm). Neputinciosi suntem dar chemand numele Domnului ne putem izbavi de moarte.

23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al târâtoarelor.
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pângareasca trupurile lor între ei,
25. Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu în minciuna si s-au închinat si au slujit fapturii, în locul Facatorului, Care este binecuvântat în veci, amin!

De ce au aparut patimile cele de rusine, strigatoare la cer: necuratia inimii, lepadarea de Dumnezeu, minciuna si idolatria. Calea izbavirii: pocainta si dragostea curata, milostenia, coborarea la iad a sufletului pentru izbavire de mandrie, necugetarea gandurilor necurate.

jumatatea lui ianuarie, 2003

Discipolul vine la tine sa-ti ceara. Tu trebuie sa-l inveti ca n-are nimic de primit, ca trebuie sa creasca. Discipolul vrea sa devina iedera. Trebuie sa-l lasi sa fie ce trebuie sa fie: chiar buruiana. Si cel mai frumos sfirsit al tau - fertilitate! - e sa te napadeasca buruienile. (Constantin Noica - Jurnal)

...cred ca nu se refera la buruiana cea stearpa ci la buruiana cea neputincioasa, care creste ( si infloreste si ea...) doar pe langa radacini puternice ce stiu sa atraga seva. Cei care sunt plini au calitatea de a contamina vecinatatea lor si chiar si buruienile si mai ales buruienile cauta aceste apropieri. ..

+

Despre asociatie si biserica. Ce este asociatia, ce este biserica - asociatia este o forma juridica de reprezentare a unui grup de actiune in societate, biserica este trupul lui Hristos, forma suprema si unica de comuniune.

Traim in lume, in societate, si ca sa realizam anumite lucrari lumea ne obliga sa ne exprimam juridic. Nu este un compromis si ar putea fi, dar sa presupunem ca nu e.

Se fondeaza o asociatie religioasa (groaznica expresie). Ea poate sa nu afecteze planul relatiilor dintre persoanele "actionarilor" sai, ei sa existe in continuare integral si spiritual prin parohie sau obste monahala, asociatia sa ramana doar in antetul bilantului contabil lunar. Si lucrurile ar merge bine asa. Asociatia ar fi doar de un instrument, o modalitate, o interfata.

In timp, odata cu marirea numarului de membri, poate veni insa al doilea compromis, de data asta real si cu efecte inevitabile. Compromisul: identificarea comunitatii cu asociatia. Mijlocul acapareaza din scopuri, interfata depaseste atributiile sale si devine mecanism in sine. Aparent se intampla pe nesimtite, cred insa ca este semn al crizei spirituale, in principal slabirea sau inexistenta unei comuniuni reale, unei comuniuni euharistice, liturgice. Nu dezvolt cam ce inteleg prin acest lucru, trec la enumerarea pe scurt a catorva din amintitele efecte inevitabile si atat de departate de linistea si bucuria celor ale Duhului.

Pragmatism: accent pe actiune, implicare, activism, apare conceptul de membru activ, mai important decat prieteniile, desi acestea au fost probabil liantul in grupul celor care au fondat asociatia. Un rezultat: relatiile personale sabotate pe nesimtite de norme, statuturi si planuri reci, risipire in lucrari straine. Chiar actele de milostenie sau participarea la slujbele religioase capata un iz de actiune, de "asociationism".

Centralizare: restrangerea participantilor la sedintele decizionale doar la membrii activi. Eliminarea bietelor fete de la sedintele saptamanale, in fond pentru ca sunt mai sensibile si nu se pot "familiariza" cu noua atmosfera de lucru. Treptat se poate ajunge ca un singur om sa hotarasca pentru toti ceilalti.

"Elitism": se contureaza un profil de membru, simulacru elitist (ascetism rigid si pragmatic, turat sa serveasca activitati si interesele). Tendinta de excludere a persoanelor "cu probleme", neadaptate, desi statutar poate infiintarea a vizat exact aceste persoane. Problemele personale ale membrilor si noilor membri trec pe plan obscur, importanta fiind "misiunea" asociatiei.

"Debarcarea" unor persoane care nu se supun/nu se incadreaza in profilul descris ca fiind al asociatiei, chiar daca ei au binecuvantarea duhovnicului lor pentru pozitia luata.

Goana dupa fonduri, tendinta de excludere/inglobare a altor asociatii cu scopuri care se intersecteaza cu cele proprii si viziune diferita.

Sa ne oprim aici. Toate acestea ar putea fi evitate daca nu ar fi luata prea in serios toata joaca asta "de-a persoana juridica". Sunt si rezultate, sigur apar. Dar in ceea ce priveste mantuirea urgentul se afla in parohie, in spatiul liturgic. Aici se poate creste, cei care cauta aici pot gasi.

curs de spiritualitate sufi, noiembrie, 2002

Motivul pasarii in islam. Apare ca simbol dublu, al Absolutului dar si al omului in cautarea Lui. Un exemplu: Povestea lui Atar despre "palatul pasarilor" si pelerinajul celor 30. Numita si Simurgh (si + murg, 30 + pasare), pasare mitica asemanatoare vulturului, reprezentare demiurgica importata din zoroastrianism.

30 de pasari calatoresc spre palatul pasarilor, purtand simbolul comunitatii celor alesi in drum spre absolut. Pupaza le calauzeste pe cele 30 si ajung la palat spre a primi darul unei vieti noi. Aici ele se vad pe ele insele deoarece Dumnezeu nu poate fi cunoscut/vazut.

Revelatia divina are ca preludiu revelatia de sine. "O furnica nu poate ridica o nicovala, o musca nu poate supune un elefant."

Substanta se disipeaza iar sufletele pasarilor se unesc cu soarele simurgului, "soarele divin", disiparea corpurilor, unificare in lumina. Pana aici este frumoasa poveste lui Atar, insa unirea conceputa ca dizolvare strica totul.

Dar poate ca in sinea sa Atar pana la urma a intuit altfel aceasta unire si nu a reusit sa o exprime .

ianuarie, 2003

Commodus catre Cezar, in Gladiatorul: "Eu am alte virtuti, Tata. Ambitia. Poate fi o virtute atunci cand ne impinge sa triumfam. Capacitatea de a descoperi resurse. Curaj."

Ambitia, este o virtute?
Schopenhauer caracteriza omul (cazut, as spune)cu trasatura esentiala de vointa de putere.
Ambitia de a putea, ambitia de a castiga, ambitia de a infrange, ambitia de a intra in istorie, ambitia de depasi un statut, ambitia de a (se) schimba, ambitia de marire/cariera/frumusete. Doar cateva avataruri ale ambitiei.
O virtute buna de trecut pe CV, caracteristica a succesului in lume.

In ortodoxie, in oglinda, avem ravna.
Ravna pentru cele duhovnicesti, pentru cele care nu isi au finalitatea in cimitir, cum spunea parintele Rafail Noica, ci dincolo, in viata vesnica.