Profilaxia unei intoxicatii spirituale

Virgil Vlaescu


Omul societătii moderne, în special euroamericanul, este foarte preocupat de pericolul infestării, de aceea este tot mai răspândită obsesia contaminării. Atingerea clantei de la usă, a mâinii unui străin sau chiar a unui prieten, sunt tot atâtea motive de îngrijorare, curătire si dezintoxicare.

In contrast cu această atitudine–obsesie, neîntâlnită la o scară atât de răspândită în întreaga istorie a lumii, grija pentru un anumit tip de infestare spirituală, sau psihologică este inexistentă. Astăzi se promovează necesitatea contactului, a experientei „culturale", informationale, a globalizării mediatice. Mintea omului este permanent pusă în contact cu miliardele de gânduri, imagini, idei si cuvinte străine. Din motive economice si ideologice nu se ia însă în calcul posibilitatea influentei, a unei intoxicări, cel putin a vietii psihice, dacă nu si spirituale a omului, în pofida constatării că, în aceeasi societate peste 25% din populatie este marcată de grave afectiuni psihice si nervoase (după datele ultimului Congres International de Psihiatrie).

In felul acesta putem face constatarea că, dacă în societatea traditională grija pentru profilaxia de ordin spiritual era esentială, în cea modernă aceasta este înlocuită total cu obsesia protejării trupului, a conservării cărnii. în societatea traditională nemurirea însemna accesul la viata vesnică prin mântuire, în timp ce, din perspectiva culturii moderne, moartea neputând fi transgresată, ea nu poate fi decât amânată cât mai mult.


Mintea omului, în traditia Bisericii crestine, este centrul fiintei noastre, templul sau biserica lui Hristos. Mintea este câmpul de luptă pe care suntem biruiti de vrăjmasi sau biruim împreună cu Hristos. După Sfintii Părinti, lucrarea omului în lume, faptele, nu sunt decât reflexul lucrării sau al stării mintii; păcatul, înainte de a fi săvârsit, se află în stare de potentă în minte. Si invers, orice lucrare a noastră în lume, va influenta, în bine sau în rău, starea mintii.

Experienta duhovnicească a crestinilor din toate vremurile arată că o minte unitară, linistită, luminată de iubirii, este o minte în care este prezent Hristos. Dacă însă mintea este lăsată în stăpânirea imaginilor, a gândurilor străine, haotice si dizolvante, a senzatiilor pătimase, atunci această minte va pierde prezenta Duhului Sfânt al cărui loc îl va lua diavolul care o va chinui.

Sfintii Părinti asemuiesc mintea cu o fecioară, care, în asteptarea lui Hristos, trebuie păzită de venirea vrăjmasilor care dau târcoale casei (mintii). Tot astfel, Sfintii Părinti aseamănă mintea cu o cetate care are ca porti simturile. Dacă nu păzim portile, ci le lăsăm larg deschise, cum ne propune, în mod democratic societatea mediatică, prin TV, ziare, Internet etc., cetatea va fi invadată de gânduri, imagini si senzatii străine ca de niste barbari care o vor devasta, necinsti si murdări prin însăsi prezenta lor. Mintea celui care participă din plin la realitătile mediatice devine fărâmitată până la epuizare, în lupta cu gândurile, imaginile, senzatiile de plăcere si durere etc. Omul cu o minte ce si-a pierdut unitatea, pacea, identitatea si, în fond, libertatea, devine irascibil, nelinistit si instabil, miscându-se atras puternic de plăceri cu o fortă împotriva căreia va avea tot mai putină putere să se apere.

Intr-un grad mai mare sau mic, cei mai multi dintre noi sunt marcati de aceste probleme, în raport direct cu timpul în care lăsăm portile mintii deschise spre pătrunderea vrăjmasilor, în fapt, cu timpul acordat conectării la mijloacele mediatice, în special televizorului. Senzatia că renuntând în mare parte la universul mediatic ne vom sărăci orizontul cunoasterii, rămânând la periferia lumii, este doar o amăgire. Mai întâi, mass media nu lărgeste orizontul cultural, ci doar pe cel informational si simtual (al senzatiei de plăcere si durere). în al doilea rând, prin conectarea la mass media pierdem infinit mai mult decât câstigăm, deoarece puterile mintii sunt sărăcite, amputate, lipsindu-ne astfel de viata adevărată, de fii ai lui Dumnezeu.

O minte curată, întărită în lucrarea virtutilor, în credintă, nădejde si dragoste are puterea de a vedea dincolo de lucruri lumea realitătilor spirituale, ea uneste, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, ratiunile lucrurilor, toate împăcându-se în lumina acestei minti care se umple tot mai mult de Hristos. Ea nu este oarbă precum mintea care se hrăneste cu imaginile televizorului, nu are nevoie de întelesuri contrafăcute, căci are vederea de sus. O asemenea minte are puterea de a iubi, de a se jertfi, căci are întelesul adânc al lucrurilor înaintea ei si puterea lui Hristos ca întăritură a zidurilor sale. Să nu ne sperie gândul că acestea sunt aspiratii prea mari pentru noi, că numai sfintii ajung la ele, căci, dacă Hristos a murit si a înviat pentru mântuirea si îndumnezeirea fiecăruia dintre noi, atunci cu prisos ne va da si nouă "băutura cea nouă din izvorul nestricăciunii izvorât din mormântul lui Hristos prin care ne întărim", numai că trebuie ca si noi să facem putinul de care suntem în stare.


1