Comete



2P Encke - trecerea 2003
C/2002 V1 NEAT
C/2002 O4 Hoenig
C/2002 C1 Ikeya-Zhang
C/2001 A2 LINEAR
C/1995 O1 Hale-Bopp
C/1996 B2 Hyakutake

2P Encke - trecerea 2003

Am observat cometa Encke in noaptea de 21 noiembrie 2003, de la marginea Craiovei cu telescopul de 150mm. A fost usor de gasit langa roiul Cr 399 din Cygnus. Aspect extrem de difuz, cu certitudine grad de condensare 0, lumina distribuita uniform fara nici o margine evident mai intunecata. Nu am facut o estimare de magnitudine (dupa efemerida magnitudine 8). Diametrul coamei era de aproximativ 12', am folosit grosisment de 70x.

C/2002 V1 NEAT

Dupa saptamani intregi de cer inorat in sfarsit in noaptea de 3 februarie 2003 la 18.40 TLR am reusit sa vad cometa, imediat dupa apus, la 20 de grade deasupra orizontului vestic. Am vazut-o din Craiova, pe un cer puternic poluat luminos, cu luneta de 60 mm (nu o sa mai las niciodata telescopul de 114 mm la tara!). Nu am reusit sa o vad in toata splendoare cum ar fi aparut pe un cer negru de tara, dar totusi a meritat. Am estimat magnitudinea la 4.8 (nesigura), diametrul coamei 4' si gradul de condensare 6. Cu privire periferica am reusit sa vad si coada de 4' in PA 60.
Urmatoarea observatie a fost in seara de 6 februarie la 18.50 TLR. Magnitudine 4.8, DC 6, Dia. 4. Cu privire periferica am vazut si coada lunga de 3' in PA 70.
In noaptea urmatoare, 7 februarie, am reusit sa vad cometa in crepuscul, la 10 minute dupa apusul Soarelui. Aparea ca o mica pata alba suprapusa peste albastrul cerului. Dupa ce am asteptat sa se intunece, la ora 18.50 am estimat magnitudinea la 4.5, diametrul comei 3' si gradul de condensare 7. Coada a fost usor vizibila cu privire periferica, lunga de 15' in PA 70.

C/2002 O4 Hoenig

Am vazut prima data cometa C/2002 O4 Hoenig in noaptea de 2 august 2002 ora 22 UT, la foarte putin timp dupa redescoperirea ei. Eram in tabara Perseide 2002 si ma omoram sa gasesc o galaxie in Sagetator, observatia nu mi-a reusit, asa ca am lasat-o balta si m-am hoatarat sa caut cometa. Aveam efemerida pentru seara aceea si am determinat pozitia pe Sky Atlas 2000, cu eroare de cateva minute de arc pentru ca nu aveam nici macar o rigla. Dupa ce am asteptat sa se risipeasca norii am inceput cautarea cu telescopul de 114 mm si peste ceva timp in campul vizual la 36X am avut cometa. Efemerida pentru data aceea si observatiile facute de alti amatori estimeaza magnitudinea cometei ca fiind 10, personal nu am facut o determinare exacta dar parerea mea e ca avea o magnitudine putin mai mare. Diametrul coamei era in jur de 10', aspect difuz, fara o condensare vizibila spre nucleu. Bineinteles nici urma de coada.

Cometa Hoenig, 2 august 2002, 22 UT

Am mai vazut cometa in alte doua nopti pe la jumatatea lui august, cand era circumpolara, si mai stralucitoare cu o magnitudine. Aspectul era neschimbat, doar ca avea un grad mai mare de condensare in zona nucleului.

C/2002 C1 Ikeya-Zhang

Pe Ikeya-Zhang am vazut-o prima data cu un binoclu din Craiova la sfarsitul lunii martie, cand era cam la 20 de grade deasupra orizontului putand fi observata numai seara. Privelistea nu a fost deosebita deoarece cometa era foarte prost plasata, in cea mai poluata luminos zona a cerului, in NV exact deasupra unei termocentrale. Chiar si in conditiile astea se vedea usor prin binoclu, cu grad de condensare mare spre nucleu si o coada mai mica de jumatate de grad. Peste aproximativ o luna, in 28 aprilie 2002 am observat cometa de la tara, cand aceasta era circumpolara. Era usor vizibila cu ochiul liber in constelatia Draco. Prin telescopul de 114 mm cometa arata superb coada era dreapta cu o lungime de 2 grade, coama difuza puternic condensata spere centru.

C/2001 A2 LINEAR

C/2001 A2 LINEAR a fost prima cometa care am vazut-o printr-un instrument, luneta Carena de 60 mm. In noaptea de 12 iulie 2001, am montat luneta in balcon si dupa 10 minute de cautare am gasit-o. Avea aspect difuz, cu grad de condensare mare inspre nucleu, am comparat-o cu un roi globular nerezolvat. In noptile urmatoare nu am mai facut nici o observatie.
Am mai vazut-o la inceputul lunii august, din tabara de la Corbasca prin telescopul LX 50 cu diametrul oglinzii de 250 mm. Aspectul cometei era neschimbat dar pierduse mult din stralucire.

C/1995 O1 Hale-Bopp

Hale-Bopp a fost pentru mine o "redescoperire individuala", intr-o seara de aprilie din 1997 am iesit pe balcon sa ma uit la stele (primele observatii astronomice :) si in nord am vazut cometa. Marele meu regret e ca am vazut-o doar din oras pe cerul poluat luminos, am ratat posibilitatea de a vede poate "cometa secolului" in plina splendoare pe un cer negru. Imi aduc aminte ca am stat o ora sa privesc cometa, era foarte stralucitoare si am vazut o coada care acum o estimez la aproximativ 4 grade. In noptile urmatoare am mai vazut -o printre nori, dar acum imi pare teribil de rau ca nu am facut o deplasare sa vad cometa pe cerul negru de tara.

C/1996 B2 Hyakutake

In 1996 pasiunea mea pentru astronomie abia incepuse si s-a dezvoltat poate datorita acestei comete.
Pe Hyakutake am vazut-o pe un cer super, la tara, privelistea a fost magnifica. Cometa domina cerul de dimineata cu o coada extrem de lunga si stralucitoare, am vazut-o in doua nopti. Foarte multe detalii despre cometa nu imi aduc aminte, atunci aveam 13 ani si a trecut ceva timp de atunci. Oricum imaginea cometei din noaptea aceea nu pot sa o uit, coada care se intindea pe o buna parte din cer, coama stralucitoare, sper sa mai am ocazia sa vad ceva asemanator.

HOME


Emil Neata