PROZĂ

RAFTUL CU CĂRŢI

ANTOLOGII

Tratat de apărare Permanentă, 1983, editura Cartea Românească. Volumul de debut. Povestiri. Premiul Uniunii Scriitorilor din România

Tangoul Memoriei, 1988, editura Albatros, primul roman. A apărut după o aşteptare de 5 ani în editură.

Dodecaedru, 1991, Editura Militară. Roman pseudo-poliţist, scris în 1985, care ar fi ramas un veşnic roman de sertar dacă nu se întâmpla Revoluţia din 1989. Premiul de proză al Academiei Române.

Ultimul Isus, 1995, Editura Scrisul Românesc, Craiova. "A 5-a după cuşnarencu" cum o numeşte autorul este o evanghelie scrisă după Revoluţie în care personajele biblice îşi retrăiesc drama într-o societate post revoluţionară. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca

Călătoria Luceafărului, editura Cartea Românească, 1997. Repovestirea în proză a celebrului poem eminescian. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Requiem, 1998, editura Allfa, Bucureşti. Două ore din ziua de 13 iunie 1990 care alcătuiesc un roman nplin de nelinişte şi angoasă a cărei acţiune se desfăşurat pe fundalul violenţelor primei mineriade

Trandafirul Tăcerii Depline, 1999, editura Alffa, romanul apărut la 10 ani după Revoluţie. O reconstituire în 12 capitole a anului 1989 în care nimeni nu mai spera nimic şi totuşi lucrurile se puneau la cale.

Săptămâna Patimilor, 2001, editura Viitorul Românesc. Întâmplări de început de mileniu, în care toate lucrurile par a se duce de râpă pe nesimţite. Premiul Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Artă (Academia Română)

Piaţa Aristotel, 2001, editura Dacia, Cluj-Napoca. Reeditarea primelor povestiri, necenzurate de data asta, la care se adaugă altele scrise în anul 2000.

Colonia Penitenciară Oranj, 2001, editura Alffa. Povestiri cenzurate înainte de 1989, care trebuiau să apară în 1990 la editura Albatros, volumul având bun de tipar. Povestirile apar cu o întârziere de mai bine de 10 ani!

Despre cărţile semnate de George Cuşnarencu au scris, de-a lungul anilor, cam toţi criticii însemnaţi din România. Mai mult înainte de Revoluţie şi mai puţin după, pentru că din acel moment critica literară a intrat în moarte clinică. Iată câteva mostre de pe vremea când subtilitatea era arma principală a cronicilor literare.

Nicolae Manolescu, România literară, nr.52, 1983: “George Cuşnarencu foloseşte abil alternarea de planuri temporale şi de perspective narative, construind trama nu liniar-cronologic, ci ca un fel de sandviş din felii suprapuse. Virtuozitatea nu exclude jocul şi parodia, umorul grotesc, slujind însă observării şi ascultării realităţii… Calitatea literară a unor povestiri fiind indiscutabilă, rămâne de văzut în ce direcţie va merge autorul, care mie mi se pare dotat îndeosebi pentru observaţie, realism, oralitate (din care, ca dintr-un sol îngrăşat, cresc dealtfel parabolele şi nuvelele fantastice).”

Gheorghe Crăciun, Astra, nr.2, 1984: “Este clar pentru orice cititor rezonabil: în proza lui Cuşnarencu kitch-ul este un atribut demascat al realităţii cotidiene şi nu o componentă mascată a formei de prezentare…Cele mai bune şi mai reprezentative povestiri pentru talentul şi concepţia lui George Cuşnarencu despre menirea azi a scriitorului sânt acelea în care el nu ezită să situeze Imaginaţia înaintea tuturor, cultivând în pagină florile de plumb ale fanteziei satirice, parabolei groteşti şi fantasticului ideologic…Întocmai super-angularului, proza lui Cuşnarencu nu este un instrument de cunoaştere afectat simplei reproduceri, ci un spaţiu prevăzut cu o distanţă focală capabilă să deformeze semnificativ şi spectaculos ceea ce i se opune ca exterioritate. De aici continua senzaţie de insolit, de halucinant, de curbură a imaginilor …Unic prin noul manierism pe care se străduieşte să-l promoveze în povestirile sale…”

Radu Călin Cristea, Familia, nr.3, 1984: “Tablouri după realitate este, zic eu, cea mai interesantă, poate şi pentru că înseamnă prima luare de contact cu lumea lui George Cuşnarencu: o lume pestriţă şi fermecătoare tocmai prin structura sa contradictorie, prin dinamismul eclectic ce înşiră cu repeziciune pe aceeaşi bandă rulantă a existenţei mecanici avizi de “şpagă” şi văduve vesele, intelectuali dezorientaţi şi indivizi cu stranii răbufniri patologice, tineri furioşi sub extazul decibelilor şi al orgilor de lumini, indivizi măcinaţi de malaxoarele unor evenimente pe care nu le mai pot controla, Magdalenă hrănind la sân un întreg cartier…Tratat de apărare permanentă înseamnă unul din cele mai interesante debuturi din proza tânără a ultimilor ani…”

Laurenţiu Ulici, România literară, nr.11, 1984: “Autorul, unul dintre cei mai talentaţi prozatori ai generaţiei 80…Antologică rămâne povestirea numită Toate apărările sunt vulnerabile, severă incursiune în singurătăţile domestice, transcrisă secvenţial şi distanţat, sugerând condiţia de eşantion a decupajului existenţial revelând sincretismul de nuanţă oximoronică al realităţii imediate…Orca şi funcţionarul, laconică însumare de observaţii emise în codul utopiei negative de tip orwellian, fiind al doilea text antologic din carte…În general, prozele în regim alegoric dispun de o mai mare putere de semnificare decât cele în regim realist şi nu doar din pricina deschiderii semantice proprii alegoriei dar şi pentru motivul că prozatorul însuşi pare să fie mai mult un intuitiv cu imaginaţie liberă decât un analitic cu memorie reportericească.”

Eugen Simion, România literară, nr.18, 1988: “George Cuşnarencu, aflat la a doua carte, alternează cu abilitate planurile temporale, evită cronologia liniară, amestecă mitologia cu viaţa de toate zilele, literatura S.F. cu literatura realistă, sublimul cu grotescul şi melodrama cu tragedia, citează din cărţi ăi se citează pe sine ca personaj sub numele de pe copertă, prezentându-ăi modelele literare şi modelele de existenţă. Elementul inedit este ironia ce însoţeşte jocurile povestirii.”

P un Volume în care au apărut texte de George Cuşnarencu