Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

IMPORTANŢĂ ACTUALĂ A GESTIUNII NAŢIONALITĂŢILOR ÎN UNGARIA.

Is it to be conceived that men can be restrained and shut up again in the gloom of ignorance and degradation?

As well might you try, by a miserable dam, to shut up the flowing of a rapid river ; the rolling and impetuos tide would burst through every impediment that man might throw in its way, and the only con­sequence of the impotent attempt would be, that having collected new force by its tempo­rary suspension, enforcing itself through new channels, it would spread devastation and ruin on every side.

The progress of liberty is like the progress of the stream; it may be kept within its banks; it is sure to fertilize the country which it runs; but no power can arrest it in its passage; and short sighted, as well as wicked, must be the heart of the projector that would strive to divert its course.[1]

n presa maghiară mereu găsim o rĕu ascunsă întrebare: »Cum se face; că cestiunea naţionalităţilor, timp îndelungat neexistentă, a prins de câţiva ani o nouă putere?«

Eată o dovadă, că presa maghiară şi prin urmare publicul sĕu sau nu înţeleg sau nu vor se înţeleagă esenţa adevĕrată a cestiunii naţionalităţilor.

De ací apoi o absolută nepricepere a cestiunii. Mai mult : presa şi publicul maghiar ţin la toate ocasiile a tăgădui şt importanţa reală a cestiunii şi mai ales a principiului de naţionalitate în adevĕrata sa acţiune.

»La nationalité«, zice Novicow, »a contre elle tous les esprits superficiels, qui sont encore embourbés dans l'ignorance et la routine du passé, tous ceux qui sont restés en dehors du grand mouvement scientifique inauguré en 1859.. tous ceux qui croient encore au miracle et s'imaginent que, dans la nature, un effet peut se produire sans cause... l'histoire les appréciera à leur juste valeur. Elle montrera combien ces esprits étroits ont méconnu les vé­ritables besoins de leur temps; elle montrera quils se sont faits les instruments d'une réaction aveugle.«[2]

Din nefericire, în Ungaria aceste spirite superficiale şi reacţionare sunt foarte numeroase.

Pe câtă vreme însĕ cestiunea naţionalităţilor din Ungaria nu va fi înţeleasă din adevĕratul ei punct de vedere, e peste putinţă a înţelege rostul mijloacelor propuse pentru resolvarea ei.

Nu mĕ mir deci, când vĕd, că din parte maghiară se recomandă fel şi fel de mijloace, unul mai nefiresc şi mai naiv ca celalalt.

Dar' sĕ analisăm cestiunea pe cât se poate de obiectiv.

Era un timp când în mai toate Statele nobilimea se credea pentru toate timpurile singura stăpână legitimă în Stat, după Monarch.

Acest timp a trecut.

Astăzi nobilul şi slugile sale de odinioară sûnt cetăţeni egal îndrituiţi în faţa legii.

Era un timp când se părea apostasie a pune confesiunea catolică pe o dreaptă de egalitate cu celelalte confesiuni. Astăzi în fiecare Stat constituţional este proclamată egala îndreptăţire a confesiunilor pe basa principiilor autonome.

Era un timp, când se părea dela sine înţeles, că micile popoare dela Dunărea-de-Jos şi din Balcani trebue fatal sĕ formeze paşalicuri sau sĕ supoarte suzeranitatea Turciei. Acest timp a trecut.

Astăzi aproape toate naţiunile din  Valea-Dunării  şi  până  în   Archipelag sunt recunoscute parte autonome, parte cu desĕvîrşire independente.

Tot aşa era un timp, când absolutismul austriac se credea îndrituit a ţine îngenunchiaţi pe Unguri, Croaţi, Poloni, Cehi ş. a.

Era un lucru indiscutabil, că Austria trebue  sĕ aibă un caracter german.

Şi acest timp a trecut în parte.

Ungurii au ajuns singuri stăpâni în Ungaria, Croaţii se bucură de o res­pectabilă autonomie, Polonii din Galiţia sunt singuri stăpâni în acea ţeară, Cehii sunt pe cale a-'şi câştiga autonomia.

În această direcţie este îndreptată şi lupta Slovenilor, Rutenilor, Italienilor din Austria, a Românilor, Slovacilor, Şerbilor din Ungaria, a Flamanzilor din Belgia, a Irlandezilor din Englitera etc.

Causa?  E simplă.

Principiile mari proclamate în revoluţiunea franceză erau principii generale.

Timpul a dovedit şi dovedeşte zi de zi, că aceste principii tocmai pentru-că erau mari şi sublime trebuiau sĕ se desvoalte mereu, sĕ se diferenţeze.

Mai ântâiu a triumfat libertatea individului şi egalitatea între indivizi în faţa legii.

Apoi libertatea   confesiunilor   şi   egalitatea   lor  în   Stat.

Şi precum era o consecuenţă naturală a evoluţiunii principiului egalitar, ca indivizii şi confesiunile se fie recunoscute egal îndreptăţite, tot aşa este un curent natural în tendenţa deosebitelor popoare sau naţionalităţi ale aceluiaşi Stat spre autonomie, pentru-că ea este forma concretă a principiului egalitar.

Cu alte cuvinte principiile libertăţii şi egalităţii în desvoltarea lor firească, se extind dela individ la grupurile sociale de indivizi.

Un principiu atât de elementar, pentru-că atât de firesc, nu se poate opri în desvoltarea sa prin mijloace de retorsiune.

Şi tot aşa nu se pot pune artificial la cale fasele acestei naturale evoluţiuni.

Trăim azi într'un secol, în care mereu se accentuează suveranitatea popo­rului şi în numele ei sufragiul universal, guvern democratic, decentralisarea puterilor în Stat, pentru-că »toate drepturile Statului emană dela popor«.

Ei bine, eu întreb, cum poate crede cineva, că, pe lûngă un progres continuu al instrucţiunii masselor poporale şi în faţa acestor mari curente de­mocratice ar fi cu putinţă a împedeca triumful principiului naţional?

Legile după care se desvoaltă popoarele sûnt legi fireşti şi un principiu politic, ori-cât de intempestiv şi de neplăcut s'ar părè el unor oameni singulari sau unor certe grupuri sociale, din moment ce se afirmă şi se dovedeşte a fi un principiu natural — trebue se triumfeze.

Ori-şi-care ar fi resistenţa ce 'i-s'ar opune, ori-şi-care ar fi presiunea de înăbuşire, toate sforţările de retorsiune în fine nu pot decât se producă aparenţa, că acest principiu ar pute fi împedecat în fireasca sa desvoltare, în fond însĕ tocmai mijloacele de retorsiune constituesc motorul cel mai puternic al triumfului ideii.

»Dans une province habitée par des brutes«, zice Emil de Laveleye, »fondez des écoles, établissez un chemin de fer et tolérez une imprimerie: vingt ans après le sentiment national est né; au bout de deux générations, il fait explosion, si on tente de le comprimer.

C'est en s'éclairant que l'homme prend conscience de lui même et arrive à vouloir se diriger librement.

Il en est de même pour les peuples.

Sont ils plongés dans l'ignorance, ils se laissent conduire même par des étrangers.

Acquièrent ils des lumières, ils ne supportent plus ces maîtres et prétendent marcher affranchis de toute tutelle vers l'accomplissement de leurs destinées.

C'est ainsi que la question des nationalités nait du pro­grès même de la civilisation.«

Şi mai sus... »Quiconque se met au service du principe nouveau réussit, et qui le combat succombe.

Comme tous les grands mouvements qui puisent leur force dans le voeu des multitudes ce principe porte en avant ceux qui le secondent; il les grandit et leur assure la victoire.

Essayez vous de le comprimer, c'est alors seulement qu'il acquiert toute sa puissance et étend partout son empire.

Plus on fait d'efforts pour le dompter, plus sa violence s'accroît.«[3]

Toată istoria celor din urmă cincizeci de ani ne dovedeşte adevĕrul acestei aserţiuni.

A trecut vremea când acest principiu putea fi luat în zeflemea; când »liberalii« austriaci îşi puteau permite luxul de a zice, că Stadion »descoperise« naţionalitatea Rutenilor din Galiţia. Astăzi oamenii, care au obiceiul a gândi şi a-'şi da seamă despre rostul mişcărilor din lume, sûnt unanimi în a recunoaşte, că principiul naţionalităţilor este resultanta firească a ideilor epocale proclamate în secolul trecut.

Este   prin   urmare   multă   ignoranţă   în   reflecţiunea,   că mişcarea   naţio­nalităţilor din Ungaria   ar  fi   fost   pusă  la   cale  ba   de   cercurile Camarilii   din Viena. ba de cele dela Bucureşti sau Petersburg.

La anul 1848 poporul românesc şi cel sêrbesc precum si cel croat erau incontestabil, în punctul instrucţiunii lor naţionale, pe o scară mult inferioară celei de astăzi.

Cu toate acestea cât de elementară a fost isbucnirca sentimentului lor naţional atunci!

Dela 1848 până astăzi naţionalităţile din Ungaria au progresat considerabil.

Natural dar', că ele devin pe zi ce merge tot mai impetuoase în recla­marea drepturilor lor naţionale.

Toată evohiţiunea cestiunii este prin urmare pe cât se poate de firească.

Constatat odată motorul natural al acestei cestiuni, vom înţelege imediat vitala sa importanţă pentru existenţa şi viitorul Ungariei şi al Maghiarismului chiar.

Ori-şi-cine cunoaşte din proprie intuiţiune mişcarea naţionalităţilor din Ungaria, ori-şi-cine a avut ocasiune a cunoaşte pe bărbaţii din fruntea mişcării politice a Românilor, Şerbilor, Slovacilor şi a oposiţiunii croate, ştie că anta­gonismul în contra hegemoniei maghiare s'a desvoltat atât de intensiv în aceste popoare, încât toţi oamenii lor politici au finit prin a con­centra speranţa resolvării definitive a cestiunii naţionalităţi­lor: în rĕsboiul viitor dintre Rusia şi Tripla-Alianţă.

Acesta este un fapt irecusabil.

Ei bine, ori-şi-care bărbat de Stat serios şi prevezĕtor trebue sĕ pătrundă gravitatea acestei situaţiuni.

Ori-şi-care patriot sincer de sub Coroana Sft. Ştefan, care nu doreşte primejduirea Ungariei, care ţine la pacĭnica desvoltare a popoarelor din patrie şi prin aceasta la consolidarea ţerii, trebue sĕ admită, că ignorarea sau sofistica atenuare a acestei reale situaţiuni este, din punctul de vedere al celui mai curat şi mai sincer patriotism, o veritabilă crimă.

Dar' se punem caşul, că rĕsboiul rusesc isbucneşte. Forţele militare ale Germaniei vor fi aproape exclusiv angajate în contra Franciei, Italia este astăzi financiar şi milităreşte sdruncinată, prin urmare cine rĕmâne sĕ oprească in­vasiunea rusească?

Austro-Ungaria aproape singură.

Ori-şi-cine cunoaşte, dar' din proprie intuiţiune, nu numai din lectura foarte nemulţumitoare a presei, antagonismul Rutenilor contra Polonilor din Galiţia, paroxismul filorus al Cehilor contra Germanilor, speranţele Irredentei Italienilor din Trentin, animositatea Croaţilor, Slovacilor, Românilor şi Şerbilor contra Maghiarilor, — trebue sĕ-'şi pună cu îngrozire întrebarea: cine mai poate lua rĕspunderea pentru eşirea rĕsboiului rusesc?

În lupta naţionalităţilor patimile omeneşti joacă adese-ori un rol hotărîtor.

Sunt Român, cunosc primejdia acelei nesfìrşite împĕrăţii ruseşti şi mĕ în­grozesc, când îmi dau seamă, cât de nemilos ar putè exploata Ruşii senti­mentele de nemulţumire, de care sûnt sbuciumate astăzi naţionalităţile din în­treaga Austro-Ungarie.

Nu e interesul patriei noastre a ascunde materiile explosive din mijlocul ei.

Reuşeşte Rusia a atrage pe popoarele slave din monarchie şi pe Români pe partea sa, în rĕsboiul viitor, putem exclama şi noi cu Kocziusko „Finis Hungariae”, căci biruinţa Rusiei va sĕ zică ocupaţiunea Constantinopolului şi a Triestului, va sĕ zică triumful Pan rusismului.

Este prin urmare o crimă a crede, că cestiunea naţionalităţilor ar fi pur şi simplu o isbucnire efemeră.

Cestiunea naţionalităţilor este călcâiul achileic al regatului ungar şi nici­odată ea nu a presentat o importanţă atât de directă şi de vĕdită pentru exis­tenţa patriei noastre, ca acum.

Prin urmare, ori-şi-cine se încumetă a deslega cestiunea naţionalităţilor din Ungaria, este constrîns prin puterea împregiurărilor a ţine seamă de următoarele puncte de vedere:

1. Scopul principal al deslegării acestei cestiuni trebue sĕ   fie   asigurarea viitorului ţerii   prin    o   reală   consolidare   a   raporturilor   sale naţionale.

2. Cestiunea naţionalităţilor fiind o cestiune vitală pentru existenţa  ţerii, nimeni nu poate face un singur pas pe acest teren fără a avè în vedere mobilul, care a servit la înjghebarea întreitei Alianţe.

3. Cestiunea naţionalităţilor din Ungaria stă în strîns raport cu cea  din Austria şi cu cea Orientală.

4. Din acest motiv, această cestiune   nu   poate fi   deslegată   nici­odată fără o   cunoştinţă temeinică  şi   o permanentă con­siderare a aspiraţiunilor  fireşti şi   legitime  ale   Slavilor şi Românilor, aspiraţiuni isvorite din validitarea principiului naţional.

5. Rĕsboiul viitor este sabia lui Damocle,   care atîrna nu numai   asupra siguranţei Statului, ci şi a popoarelor sale în parte, de aceea resolvarea   trebue sĕ tindă a   face   pe   naţionalităţi   refractase   contra ori­căror   tendenţe   centrifugale,   prin   individualisarea şi ataşarea   sinceră   a   acestor   naţionalităţi   cătră patria   lor   milenară.