Toleranţa (Câteva texte):   Iată cuvintele Aici, în chilia aceasta a mea, cu pereţi afumaţi, cu praf, igrasie, cu iluzii deşarte, cu tavanul ciuruit de ploaie, cu o boare prielnică dinspre manuscrise şi cărţi, cu pardoseala pătată de-o cerneală amară, obţinută din strivirea viselor în paşi, mi s-a spus:   „Înainte de-a te fi întocmit tu în pântecele mamei tale, te cunoşteam. Şi înainte de-a fi ieşit tu din pântecele ei, eu te pusesem deoparte."   Şi-a întins mâna şi mi-a atins buzele: „Iată cuvintele mele în gura ta."   Aici: „Îmi aduc aminte încă de dragostea ce mi-o purtai, când erai tânără şi mă urmai prin pustie, spre un pământ nesemănat.“   Aici, în chilia aceasta a mea, în care mi-e teamă să mă ridic de la masa de scris, ca să nu mă lovesc cu capul de Dumnezeu.   Akeida (Sacrificiu) Nistrul sau Stixul, pe umerii tatălui tău l-ai trecut? Savuotul e-al morţii...   Şi totuşi mai ard mărăcini pe Horev. Mesia se naşte din flăcări de templu.   Să faci cărămizi, să cari pietre ţi-e dat. Din sufletul tău şi-ar croi ei sandale. Cenuşă cu pâine. Şi ochi demodaţi... Dumnezeu locuind manuscrisele tale.   Shalom! Precum de mult, evreul cu vioara, pe Terra umblu, un cartier enorm, sub braţ cu poezii fără cadastru, şi manuscrise-atârn în crengi de pom,   ca harfele cei vechi, din Erihon. Şi chiar când n-am nici bani de „bună-seara“, sub cerul ca un kapolă albastru, am suflet să-i zic lumii-ntregi: Shalom!

Înţeleptul În Văcăreştii străbuni şi Dudeşti, se demolează cartiere-evreieşti... „Eil mulle rahamim“, rugăciunea funebră, pentru pitoreasca noastră sărăcie.   Peste tot macarale şi praf, case oarbe ca după pogrom, chiţăind îşi caută noi adăposturi, şoarecii diasporei.   Dar unde-s evreii? Perciunaţii evrei, care vindeau cărţi, mosorele, iluzii, şi, uneori, vorbeau cu Dumnezeu?   Căci iată, nici eu nu mai pot deveni, înţeleptul de vremuri, Osias, cel ce şi-a dăruit copiilor averea, soţiei inima, cezarului birul, păstrând pentru sine, un loc sub un palid măslin, pe care soarele, atunci când apune, îl luminează cu mai multă răbdare... Amin!   IX) Întoarcerea Prin devastata şi ea Ucraina, veneam ca în transă, murind, înviind, de-a dreptul prin stepă, şi verstă cu verstă călcând, dar în suflet gonind.   Păduri şi câmpii. Nesfârşite câmpii! O, Doamne! Tu n-ai de adus către casă, prin vasta Transnistrie-a Ta, alb-albastră, familia-n zdrenţe, o umbră femeia, cu umbrele ei: doi copii.   Cărau, drept rucsac, o speranţa-n spinare, părinţii urmând parcă-un drum fără Nord. Şi tot numărau de pe margine stâlpii de sare: Atunci când am fost izgoniţi, a întors fiecare, de-atâtea ori capul, ca-n vremuri, soţia lui Lott.   XV Prin târguri cu gene de moină, neam-de-neamul meu, litere scrise de mână în filele Cărţii, treceau prin pereţi somnambuli, duşi de mână de Zece Porunci precum orbii.   Casele-adânci, îmbrâncite de-a valma, piereau sau creşteau după cum le uda transpiraţia lumii, pe tărâmul acesta ancoraţi de un înger.   Altminteri blajini, cu ventuze de nume, înţelepţi ai râs-plânsului, desueţi proletari ai destinului, rezemaţi într-un cântec bătut în consoane, cu care, demult, Berenice mişca un imperiu.   În bătaie de joc unşi cu smoală, scuipaţi, schingiuiţi, duşi la moarte ca astfel să-şi vadă Dumnezeu, poporul său unic, a cărui singură vină-i că veacul acesta, l-a sfârşit mai curând decât alte popoare.