Site designed and created by Razvan Paraianu. © Created in January 2001, Last revised: March 2001

Octavian Goga
(1881-1938)

Romania a Romanilor
[Romania of Romanians]
1935

SOURCE OF MATERIAL: Octavian Goga. Romania a Romanilor. Sibiu: Tipografia sateanului, 1936.

NOTES: WEB Chronology

CONTENT

DISCURS

Nu suntem stâpâni la noi acasă

Geneza partidului naţional-creştin

Spre unirea forţelor naţionaliste

Presa înstrăinată

Adunarea dela 14 Noemvrie

LA REDESCHIDERE

Gândirea românească şi ţăranii

Partidul naţional-ţărănist — profitor

Greşita atitudine a partidului liberal

România a Românilor

DISCURS ROSTIT ÎN CAMERA DEPUTAŢILOR ÎN ŞEDINŢELE DIN 5 ŞI 9 DECEMBRIE 1935

DE

OCTAVIAN GOGA

PREŞEDINTELE PARTIDULUI NAŢIONAL-CREŞTIN

TIPOGRAFIA SĂTEANULUI” SIBIU

Str. Regele Carol II, No. 1.

— 1936 —

DISCURS

rostit de OCTAVIAN GOGA

Preşedintele Partidului Naţional-Creştin în şedinţele din 4 şi 9 Decembrie 1935 ale Camerei Deputaţilor.

D-le preşedinte, d-lor deputaţi, vă rog, conform uzului consacrat, să-mi îngăduiţi ca la această discuţie asupra Mesajului să examinez stările politice din ţară şi curentele de gândire, care preocupă sufletul românesc în acest moment.

Înainte cu aproape doi ani, dela această tribună, am avut onoarea, într'o lungă interpelare, să mă ocup cu un subiect, care este în conştiinta tuturor: de năvala străinilor în ţară. Cu această ocaziune am arătat cum, după instalarea la cârma ţării, în cursul a 15 ani de guvemare, a unei concepţiuni democratice rău înţeleasă, care a ţinut locul unei concepţiuni naţionale, ce trebuia să prezideze gândirea noastră politică în cea dintâi perioadă de consolidare a Statului român, elementul străin, pe care l-am găsit în toate ramificaţiile vietii de Stat, în special în provinciile alipite, nu numai că nu a slăbit sub guvernarea noastră, dar s'a întărit. Am arătat atunci primejdiile unei legi adininistrative greşit întocmite, ale cărei urmări nefaste se văd astăzi pe toată linia, şi pe care le-aţi constatat şi dv. Am adăugat că schimbând chiar această lege, încă nu veţi ajunge la niciun rezultat, dacă nu veţi înlocui concepţia însăşi care stă la baza ei. Datorită acestei legi administrative, nici aparatul administrativ al ţării nu se găseşte în mâini sigure. În special oraţele noastre, aproape jumătate din oraşele noastre, nu au fost şi nu sunt supuse acelui proces de reparaţiune naţională, care în mod normal trebuia să intervină după unire.

Am arătatat atunci cum, în toate oraşele de graniţă, con ducerea lor, îndrumarea lor şi spiritul lor au continuat încă să fie străine. Prin toate aceste colţuri, un român nu are impresia bine fixată că se găseşte în Ţara Românească şi pe pământ românesc.

Mergând mai departe, am dovedit cum toate ramurile vieţii noastre de Stat sunt invadate de străini: Căile Ferate, Poşta, Telegraful, Telefoanele, toate accstea sunt împănate încă de oameni ce nu au nici o legătură directă cu spiritul românesc. Am arătat cum băncile minoritare din provinciile alipite s'au întărit sub regimul românesc, fiindcă o concepţie bancară greşit plasată le-a dat posibilitatea de existenţă, alimentându-le cu reescont într'n vreme, când o acţiune patriotică bine determinată dela Budapesta le-a ajutat de asemenea.

Am arătat cu date statistice, care sunt o penibilă pagină a guvemării noastre, cum presa, mişcarea spirituală a minorităţilor noastre s'a întărit; am înfăţişat realitatea spunând că sub regimul maghiar au fost 17 cotidiane ungureşti pe teritoriul nostru, iar astăzi simt peste 50.

Este o eflorescenţă extraordinară de gazete, de hârtie tipărită care toate constituie mijloace de agitaţie.

Da, da d-lor deputaţi, acesta este adevărul, şi eu nu-l voi mai repeta dela tribună cu această ocazie: pretutindeni se înmulţeşte reţeaua ofensivă organizată conştient împotriva consolidării noastre de Stat.

Trecem la intreprinderile particulare. Ei bine, aici românul este ospitalizat; toate sunt puse în slujba unui capital străin, toate sunt împănate cu oameni străini care nu au nimic aface cu noi. Mişcarea industrială din ţară, pe care noi o proteguim cu legile noastre, este în mâni străine.

Am văzut — înainte cu un an — la Parcul Carol o foarte frumos organizată expoziţie, care a făcut pe mulţi să se bucure, fiindcă le-a creiat un joc de iluzii: iată s'a întărit industria noastră! Îndrăsnesc să spun că nu este câtuşi de puţin românească această industrie, şi că nu poate să fie un prilej de bucurie pentru noi, fiindcă nu numai capitalul este străin, îmfăţişând o dualitate care se îmbină: este străinul de aici, cu ramificarea de peste graniţă, străinul, care are un frate la Timişoara şi un alt frate la Budapesta. Pentru aceştia nu există graniţă; ei se organizează pe de-supra, sau pe dedesubtul graniţelor noastre, ca să-şi servească interesele. (Aplauze pe băncile Partidului Naţional Creştin şi ale Frontului Românesc).

Desigur că organismul sufletesc al poporului nostru înregistrează totul. Nu se pierde nimic în natură, dar nu se pierde numc nici în lumea imaterială. Sufletul românesc înregistrează la fiecare pas orice întâmplare şi de aceia starea sufletească a poporului nostru se găseşte într'o legitimă surescitare.

Nu suntem stâpâni la noi acasă.

Iată ce spuneam eu. Pentru a înfăţişa continuitatea mea de gândire, permiteţi-mi să vă citesc — pentru a vă reaminti — câteva rânduri din constatarea pe care o făceam atunci. Spuneam:

„Este d-lor, cred eu, un sentiment penibil constatarea că după 15 ani de ţară românească, de unire, — care s'a născut din sânge, din visuri, din lacrămi, — pe care o face poporul nostru, că nu este stăpân la el acasă. Poporul acesta care în adâncurile lui a elaborat cu linia de continuitate istorică a frământărilor româneşti, după 15 ani de când se practică, ideia noastră de Stat, uitându-se împrejur face descoperirea! Noi suntem în ţara noastră oarecum puşi la o parte. Sunt anumite cercuri de interese în care se joacă peste capul nostru; străinii — aceasta a devenit o axiomă populară — deţin cheia de boltă a vieţii noastre de Stat.

Primatul românesc devine cheia de boltă a vieţii noastre de Stat pe foarte multe tărâmuri. Această constatare nu se strigă din vârful piramidei sociale, ea porneşte de jos, vine dela mase, ca un dicton al mulţimilor. Clasa conducătoare reprezintă oareşicum, şi în această materie, ca şi în multe altele, elementul de tranzacţiune, pe câtă vreme instinctul popular rosteşte marile adevăruri, care se aruncă în cumpăna istoriei noastre”.

Aceasta este constatarea preliminară, pe care o făceam. Iar după ce am ajuns să arăt, de-alungul câtorva ore, toate datele statistice, serioase, d-lor, lipsite de orice caracter de agitaţiune, întemeiate pe realităţi, primite de mine dela organe de mare răspundere ale Statului român, după aceia am tras o concluziune. Iată concluziunea, cu care îmi terminam atunci această interpelare. Ziceam: „Făgăduiesc, în mod categoric, în ce mă priveşte, simt nevoia sufletească de a reveni la principiile iniţiule ale gândului meu de odinioară cu care vreau să merg pe drumul limpede şi neted al ideei naţionale. Eu cred în acest reviriment. Sau vine o biruinţă a ideei naţionale astăzi, când sentimenlul naţional trece prin cea mai cumplită zbiciuire pe tot Continentul şi angajeoză sufletul românesc, sau, după criza actuală, morală a societăţii noui româneşti, noi vom intra într'a criză de Stat.

Eu, cred că suntem într'o perioadă de revoluţiune naţională şi deci suntem datori să o canalizăm pe cale paşnică, pentrucă dacă nu vom izbuti în acest fel o să vină zile fierbinţi. Orice s'ar întâmpla, însă, cu orice risc, eu cred că suntem datori să mergem pe acest drum al desţelenirii forţelor noastre irosite, spre punerea lor în valoare. Pe acest drum sunt gata să merg cu toate consecinţele, să fac un apel în toate colţurile ţării şi să caut ca revoluţiunea sufletească a Românilor s'o transform într'un factor de producţiune naţională”.(Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar-Naţional).

Înainte cu doi ani de zile am făcut această constatare în calitatea mea simplă de receptacol al sentimentului public. Cred că omul politic este dator să exprime un sentiment general, în orice caz să-l înregistreze.

Eu l-am înregistrat, l-am exprimat atunci şi de atunci, de doi ani, opinia publică din ţară a mers pe acest drum, mai departe. Starea sufletească, care s'a creiat acum doi ani, nu pot să zic că s'a atenuat în surescitarea ei, dimpotrivă s'a accentuat a crescut ca o avalanşe, care se resimte în toate colţurile ţării.

Numai orbii nu o văd şi numai surzii nu o aud. (Aplause prelunglte pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Geneza partidului naţional-creştin

Din toate părţile instinctul popular, instinctul de conservare, care, cu înţelepdimea lui, ne-a păstrat în cursul veacurilor, ne spune! Adunaţi-vă la olaltă, strângeţi-vă într'un mănunchi, toţi care simţiţi că ideia naţională trebue să fie la baza cugetării voastre politice, adunaţi-vă la o laltă pentru ca să creiaţi un organ puternic de îndrumare în sensul naţional al vieţii politice, din ţară.

Eu am ascultat acest impuls, care venea de jos, şi atunci în mod firesc, normal şi logic ochii mei s'au îndreptat către un om, care era personalitatea reprezentativă a năzuinţelor politice din ţara aceasta, către Alexandru Cuza. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar-Naţional).

Atunci, fără să ne târguim, fără să dăm acel spectacol consacrat oareşicum al pertractărilor, care au fost introduse la noi în ţată ca un fel de clişeu de import, fără să facem târgueli, ne-am întins mâna frăţeşte şi coborându-ne în sufletele noastre după vechile temeiuri ale obiceiurilor din bătrâni ne-am dus în sfânta biserică dela Iaşi şi s'au întins mâinile noastre, strângându-se casă nu se mai despartă niciodată. (Aplauze prelungi de pe băncile Partidului Naţional Creştlin).

Vă asigur că în această apropiere dintre doi oameni nu a fost nici una din contingenţele cunoscute ale combinaţiilor politice, a fost pur şi simplu o apropiere dela gând la gând, dela suflet la suflet, dela program la program.

Pentru mine Alexandru Cuza reprezenta ceeace reprezintă în conştiinţa publică de o jumătate de veac. Întâi, pe omul care a înfăţişat doctrina naţionalistă. Nimeni, deşi s'a scris mult, n'a dat într'o carte, care să condenseze idea naţională şi să legitimeze oareşcum teoria eminesciană a românismului integral, cum a făcut d-sa în scrierile sale şi, în special, în cartea sa: „Na-ţionalitatea în artă”. Alexandru Cuza a dat o legitimare doctrinară ideii românismului. Iată un prim punct, pentru care m'am crezut dator să mă apropii de d-sa.

Dar, d. A. C. Cuza n'a tost numai un doctrinar, d. A. C. Cuza a fost un apostol. Este mare lucru în tara aceasta în care beneficiile se aşteaptă aşa de pripit ca un om, de 45 sau 50 de ani să plimbe în vieaţa publică o idee, să nu se despartă de ea şi să o strige, tocmai în vremurile când era eclipsată, când era pusă la o parte, D. Cuza este omul care reprezintă o continuitate de doctrină în sens de apostolat. (Aplause pe băncile Partidului Naţional Creştin)

Dl. Nichifor Robu: Trăiască A. C. Cuza! (Aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

Dl Octavian Goga: Dar, D-l A. C. Cuza mai reprezintă şi altceva: completul desinteres personal. După jumătate de veac de activitate politică, în care atâţia au fost scoşi la suprafaţă vieţii noastre publice, atâta marfă uşoară a trecut pe acest fluviu d-sa nu a avut nici un câştig pentru sine. Este un înalt exempu de pedagogie cetăţenească, pe care această vieaţă o trece generaţiilor viitoare. (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Iată, domnii mei, în câteva cuvinte geneza înfiinţării Partidului Naţional-Creştin.

Paralel cu străduinţele noastre, s'au găsit şi alţi oameni care au înregistrat mişcarea moleculară ai sufletului românesc s'au coborît în adâncurile ei şi au transformat-o într'un program politic.

Spre unirea forţelor naţionaliste

D. Alexandru Vaida-Voevod, după un zbucium de o vieaţă întreagă s'a găsit în postura omului care dă ta o parte, care calcă, ca pe nişte ruine, o mulţime de teorii, pe care le socoteşte cu totul căzute în desuetudine, se retrage să-şi primenească sufletul şi îşi moaie gândul în conştiinţa populară. Ei bine, d-lor deputaţi, ne-am întâlnit cu d-sa şi iată geneza Blocului Parlamentar Naţional, al cărui program l-am citit în faţa dv. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Nu voi face aici o analiză de program, fiindcă programul a fost cunoscut, desbătut şi trecut în conştiinţa românească. Nu mă voiu ocupa de înrudirea organică existentă între programul Naţional-Creştin şi între programul Blocului Parlamentar.

Pot să vă spun totuşi că este o unitate de gândire, că respiră aceleaşi credinţe şi că se clădeşte tot pe acelaşi temeiu de doctrină, de gândire şi de simţire românească. (Aplauze pe băncile Bloculul Parlamentar Naţional).

Trebue să vorbesc în mod sincer. De alttel, sincentatea cred că trebue să coaducă toate cuvintele mele în această clipă. Este aproape dezonorant, să te gândeşti, că în afirmarea unei credinţe nu poţi să-ţi dai toată măsura simţirii tale. Eu nu voiu opera, deci, cu reticenţă. Vă voiu spune adevărul.

Am fost în multe colţuri ale ţării şi am căutat să văd cum se reoglindeşte această străduinţă programatică a noastră. Şi trebue să vă spun, nu numai că am găsit un ecou, dar ne-a întâmpinat o adeziune frenetică, furtunoasă, aş putea să spun îngrijitoare, în toate colţurile ţării unde am căutat să verificăm termometrul de simţire al maselor populare.

Cea dintâi adunare a Partidului Naţional-Creştin s'a ţinut în Basarabia, în acea provincie în care, ştiţi foarte bine, graţie impulsurilor şi reminiscenţelor din revoluţia rusească, pe urma a o sută de ani de înstrăinare, se găseau încă resturi de psihologie străină şi o foarte accentuată tendinţă a luptei de clasă. Ei bine, Basarabia s'a adunat cu zecile ei de mii de ţărani, am văzut-o împinsă de instinctele cela mai adânci, cele mai organice ale sufletului românesc, şi pot să spun că dincolo de orice interese de partid, această întrunire nu a fost altceva decât codificarea postulatelor naţionale în faţa maselor populare, Nu am făcut un act de partid prin aceasta, ci am făcut un serviciu coasolidării noastre de Stat. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Am trecut mai departe, în acel Banat, unde se găseşte populaţia cea mai civilizată a românilor, unde ţăranii au cele mai multe cuprinderi, unde din punct de vedere cultural ţăranii se găsesc pe cea mai înaltă treaptă şi am constatat, că acest ţinut, care cu susceptibilitatea lui înregistrează toate luptele de avantgardă ale ideii naţionale, se mişcă pe aceeaşi linie şi este călăuzit de acelaşi adevăr.

Iar după ce ne-au dus la Cernăuţi, acolo am văzut adunându-se masele populare din toată Bucovina, din Moldova de Nord şi Basarabia, vibirând tot pe aceeaşi idee a unităţii naţionale, cerându-ne nouă tuturor, categoric şi definitiv: Mergeţi înainte pe acest drum noi vă urmăm! (Aplause pretungite pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Acelaşi lucru s'a întâmplat şi la Cluj, unde cetele ţărăneşti pentru întâia oară au defilat afişând acest program şi cerând executarea lui.

Iată realitatea, aşa cum o văd eu, cum o înregistrez cu posibilităţile mele, adevărul limpede şi categoric: România astăzi, punându-se de acord cu marile mişcări continentale, a intrat pe drumul marilor revendicări naţionale. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Presa înstrăinată

D-lor deputaţi, spunând însă adevărul întreg, trebue să constat că acest unison de gândire populară eu nu l-am văzut manifestându-se în anumite colţuri de gazetă, şi că dimpotrivă cei mai mari şi cei mai redutabili duşmani ai acestui impuls organic al sufletului românesc se găsesc la anumite gazete, care pentru mine sunt o nenorocire naţională.

Există în această ţară, în această Capitală, o presă care nu are nimic aface cu trecutul gândirii româneşti. Presa noastră n'a fost altădată, pur şi simplu o presă de sbiciuire, sau de înregistrare a opiniei publice, a fost o presă de îndrumare a conştiinţei obşteşti. Înaiate de războiu, în trecutul nostru, gazetarul făcea apostolat. La noi în Ardeal marii gazetari au fost marii îndrumători ai ţării, sunt legaţi în mod definitiv de destinele acestui pământ. Trăim într'o ţară nouă, plăpândă încă în configuraţia ei interioară, care desigur, are toate justificările de existenţă, pentrucă suntem aşezaţi pe temelia etnicului, dar ţara noastra nu este aşezată încă, trebue să se creeze un spirit public, care nu există încă. Ei bine, spiritul public al ţării noastre este modelat, îndrumat, de oameni care nu văd în aceasta o îndatorire de ordin moral, care nu au nimic intim cu noi, care nu exprimă sentimentele noastre, care sunt o infuziune de străinism, care reprezintă o logică cu totul disparată, care simt îndemnuri potrivnice psihologiei acestui popor. Ei bine, eu detest această presă şi o repudiez, din trei motive:

Întâi, fiindcă nu este făcută de români. Oameni cari n'au loturi în cimitirele româneşti, cred că pot să îndrume sufletul, impulsul imaterial al gândirii noastre, îşi închipue că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mâinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti. Eu repudiez această presă. Vii aplause, strigăte de bravo pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

Gândiţi-vă, d-lor, fără nicio notă de patetism special, faceţi o analiză cu mine împreună, coborîţi-vă în conştiinţa dv. de buni români şi întrebaţi-vă: este oare cuviincios, este oare util, ca toate întâmplările, toate resorturile fine ale vieţii noastre publice de fiecare clipă, să fie atinse de către oameni care n'au nimic de-aface cu noi?

Presa, sufletul românesc, este o chestiune de familie a noastră. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Naţional). Noi avem dreptul să vorbim aici, noi trebue să punem la cântar gândul nostru, bun, rău, aşa cum este, pentru a da manifestarea organică, ritmul vieţii noastre — acelaşi ritm al aceluiaşi suflet. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă la noi. Aţi văzut alaltăieri că ne-am găsit aici într'o unanimitate de simţire, când cineva a crezut că poate să atingă susceptibilitatea sufletului românesc. A răspuns ministrul de externe şi ne-am raliat cu toţii la ceea ce a spus el.

V'aţi uitat a doua zi în această presă? Este pur şi simplu prizărită, după o pagină neroadă, această manifestare, de care trebuia să se vorbească atât! Cât despre umilul vorbitor care este înaintea dv. nu se face nici un fel de pomenire, dar el nici nu ţine să se găsească înregistrat în aceagtă presă, (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

În al doilea rând, îi repudiez fiindcă sunt negustori. Ei nu sunt porniţi din pasiunea scrisului. Vechiul nostru gazetar era un îndrăgostit al meseriei lui. Degetele pline de cerneală ale lui Eminescu, când scria articolele lui dela „Timpul”, sunt degete de mucenic. Degetele cu perne ale acestor indivizi, care ne stropesc cu cemeală, care sunt bogaţi, care au case pe bulevarde, nu sunt degetele care tremură în căutarea ideei. Sunt degete de negustori, pentru ei este pur şi simplu tot atât o întreprindere de cerneală ca şi o intreprindere de cherestea, pentru ei este interesant să strângă bani! (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

În al treilea rând d-lor îi repudiez fiindcă n'au talent. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Talentul nu este pur şi simplu un accident de naştere. Talentul este rezultanta unor elaborări care trec din generaţie în generaţie. Ca să scrii româneşte, aceasta nu vine din urma faptului că ai venit în Ţara Românească sau că d-ta te-ai aşezat aci, sau chiar te-ai născut aci. Ca să exprimi gândul românesc, ca să intri în perfecta intimitate a gramaticii şi sintaxei româneşti, trebue să ai în urma ta elaborări de generaţii. Scrisul este poate cea mai aristocratică manifestare, fiindcă aci se cer oarecum impulsuri străvechi.

Ei nu au putut să se familiarizeze cu gândul românesc, deci nu au dreptul să-l exprime, Şi eu vă rog pe dv. şi îi dau voie oricui, ca în mod obiectiv să facă cercetare; vă rog pe dv, să-mi indicaţi articole scrise de către aceşti gangsteri ai presei (Ilaritate aplauze), care să exprime în mod real o gândire, să transforme într'un studiu o problemă. Nu se întâmplă acest lucru, este pripeala momentului, pe care o impune minciuna cotidiană. (Aprobari, aplause).

Iată, d-lor, realitatea. Şi atunci în mod natural aceşti indivizi văd aşa cum văd, mişcarea pe care am pornit-o noi. Ce a fost d-l A. C. Cuza pentru această presă? Timp de 45 de ani l-au umplut cu balele lor! Nu se putea, deci, ca această mişcare naţionatistă organică, de plin aer, care are în ea impulsuri câmpeneşti, care vorbeşte de ogoarele României, în care scot capul ţărani quasi-ameninţători, nu se putea ca aceasta să se reflecteze altfel, decât în mod caricatural, într'o asemenea presă; dar nu a fost numai caricaturală, au acoperit-o de minciuni. La fiecare manifestare a noastră, se răspunde cu o minciună, pe care caută s'o răspândească pe toată întinderea ţării. După adunarea dela Chişinău au scris şi au multiplicat în zeci şi sute de mii exemplare, că acolo n'a fost mai nimic, că a venit un anumit Weber, un neamţ, un gazetar, el a plătit totul, Alexandru Cuza este lefegiu, şi noi nu suntem decât pur şi simplu nişte executanţi ai unor ordine care vin de departe. „Poziţiunile sunt precizate — spuneau ei — avem un partid politic care se mişcă în orbita Berlinului”.

D-lor, mişcarea pe Continent astăzi, întreagă, se desemnează în sensul ideei naţionale. Pretutindeni ia forme şi are metode, care aparţin mediului căruia se adresează; într'un fel este fascismul, în alt fel se vorbeşte în Germania, în alt fel se prezintă mişcarea în Franţa. Există, desigur o asemănare de ideologie, o înrudire organică asupra unor precepte de gândire, dar am spus de atâtea ori — şi am spus în mod public, fără să se înregistreze cuvântul meu, care răsună în gol pentru aceşti oameni — am spus: cum putem fi noi naţional-socialişti, ca în Germania? În mod natural naţional-socialismul este o doctrină care încarnează năzuinţele germane, pentru ca ideia naţionalistă să-şi facă drum acolo.

Această idee a îmbrătişat o serie de revendicări socialiste, pentru ca, cu acestea să paralizeze, să înlăture şi să distrugă mişcarea marxistă din Germania, care luase aşa de mari proporţii după războiu. Ce nevoe avem noi, într'o ţară care nu are nici un fel de manifestare socialistă serioasă, să luăm asupra noastră asemenea revendicări? Ce înrudire poate fi deci între îndrumările de caracter socialist şi socializant, ale mişcării dela Berlin şi revendicările noastre de caracter pur local?

Nici una. Noi suntem o manifestare organică românească, ce se încadrează în marea ideologie naţională şi naţionalistă a Continentului nostru, (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Lucrurile acestea sunt lucruri limpezi, de caracter axiomatic. Speciale lămuriri nici nu este nevoie să se dea. Cu toate acestea, în fiecare zi noi suutem afişaţi ca slugi umile ale Berlinului. Ni se vorbeşte de latinitate, de naţionalism, de frontiere pe care am voi să le revizuim, ni se vorbeşte într'un ton de iritaţie profundă, de către indivizi care au fost sau în listele lui Günther sau în listele lui Kerensky, sau în amândouă. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

Aceştia vor să dea lecţii de naţionalism, astăzi mie, mâine dv.; poimâine altora, pentrucă, obrăznicia lor n'are niciodată hotar. (Aplause prelungite pe băncite Blocului Parlamentar Naţional)

Am făcut, cum spuneam, întruniri. am mers de exemplu, la Cluj, şi am adunat în jurul nostru ţărani din şapte judeţe. S'a făcut aceasta în văzul public. Toată lumea a asistat; adică, toată lumea: Clujul întreg, şi adversarii noştri, cine a vrut să. vadă a asistat la acest examen de forţă.

Ei, bine, a doua zi o asemenea rotativa iată ce spune: „La Cluj cu ocazia întrunirii antisemită a d-lui Octavian Goga spre surprinderea generală, au sosit în oraş din diferite regiuni ale Ardealului câteva mii de saşi şi şvabi, în uniforme naziste; dela gară au pomit în marş milităresc spre arena sportivă, unde s'a ţinut întrunirea, aclamând pe tot parcursul drumului pe şeful Partidului Naţional-Creştin din România cu strigătul: „Heil Goga!”. (Aplause, ilaritate pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Pe urmă, aceeaşi rotativă se miră cum au ajuns la Cluj miile de şvabi şi de saşi în uniforme naziste; ce au făcut autorităţile locale? D-l ministru de interne cum nu s'a mişcat? Cum le-a dat voe. Apoi, se ceartă cu şvabii şi cu saşii. Nu cred şvabii şi saşii, că acest lucru nu se poate? „Cazul dela Cluj merită să fie relevat în fiecare zi”. Trei patru zile, au împănat ţara cu minciuni că s'a strigat la Cluj: „Heil Goga!” de către cinci mii de şvabi sau de saşi, care au venit acolo.

D-lor dv. poate vedeţi în mine astăzi un om, care reprezintă psihologia turburată a ultragierii lui personale. Credeţi-mă, nu vorbesc numai pentru cauza mea personală. Dar, această impertinenţă s'a dus prea departe. Trebue să-i punem un hotar. Nu este un sentiment individual, care mă călăuzeşte pe mine; nu vorbesc în numele partidului meu; fac apel frăţesc, dela Român la Român, la toată lumea, pentru această profilaxie morală a societăţii româneşti. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Noţional şi pe băncile Partidului Naţional-Liberal de sub şefia d-lul Gh. Brătianu).

Adunarea dela 14 Noemvrie

Prietenii mei mi-au pus la dispoziţie o întreagă bibliotecă de asemenea citate, pe care trebue să le las la o parte. Aş putea foarte multă vreme să vă vorbesc despre aceste încercări de a batjocori spiritul public dela noi din ţară. Renunţ să le înregistrez mai departe, fiindcă ajung la o altă calomnie, care s'a pus în circulaţie pe socoteala noastră şi pe care, dintr'un sentiment de dreptate şi adevăr, nu pot să o atribui acestor oameni despre care vorbeam; căci a pornit de aiurea. Constat acest lucru cu durere şi trebue să-l lămurim.

Noi am ajuns într'un fel de controversă cu Partidul Naţional-Ţărănesc pe chestiunea adunării dela 14 Noemvrie. Ce s'a întâmplat? Conducerea Partidului Naţional-Ţărănesc a crezut că trebue să facă o mare întrunire aici la Bucureşti, în ajunul deschiderii Parlamentului. Era, natural, în dreptul său Partidul Naţional-Ţărănesc să facă o asemenea întrunire. Nimeni nu-i contestă acest drept. Însă, felul cum a fost lansată această întrunire, a fost cu totul particular, neobişnuit încă în analele noastre politice.

Tonul a fost atât de ofensiv, încât a stârnit la unii îngrijorări; însă cei care ştim să citim o declaraţiune politică, am văzut că aici este o tentativă pur şi simplu de intimidare, pentru a smulge guvemul.

S'a spus: această întrunire înseamnă o năvală asupra Bucureştiului. S'a spus: jumătate din voi, ţăranii, veţi veni la Bucureşti, ca să dărâmăm această Sodomă şi Gomoră; jumătate veţi rămâne la vetrele voastre ca în aceeaşi zi să puneţi mâna. pe primarii. A fost un ton pur şi simplu revoluţionar, al unor oameni care vor să smulgă cu forţa brahială, puterea.

S'a aruncat principiul maselor pe arena politică, ca un criteriu de venire la putere. Atunci, eu, ca un gest reflex, în mod normali fără să stau de vorbă cu cineva, fără să mă consult măcar cu preşedintele nostru suprem, cu d-l A. C. Cuza, într'o cuvântare am zis: Apoi, dacă singurul criteriu şi singura justificare de venire la guvern sunt masele, — lucru pe care eu nu l-am crezut, fiindcă eu am fost totdeauna de părere că M. S. Regele pune guvemele, şi nu strada, (aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional-Creştin) — atunci am zis! este de datoria noastră să răspundem şi noi la acest criteriu, să mobilizăm şi masele noastre, şi să ne înfăţişăm la Bucureşti, într'un examen mut al forţelor de care dispunem: nu să facem o demonstraţie, pe urma căreia să intimidăm lumea, ci să venim într'o defilare liniştită, şi să dăm posibilitate de comparaţie acestei Capitale, să vadă unde simt masele, pe care noi le-am veriiicat în acele mari adunări populare, cum îndrăznesc să spun că nu au fost încă în ţara românească.

Eu nu voi vorbi mult despre felul cum s'a instrumentat întrunirea dela 14 Noemvrie din partea Partidului Naţional-Ţărănesc; dar trebue să vă spun că d-l Ion Mihalache a luat o postură vitejească, întocmai ca în zilele de mari frământări, ca pe vremea lui Tudor Vladimirescu, care pornea să dărâme pe ciocoi, ca pe vremea lui Avram Iancu, căci d-sa l-a copiat adresându-se mulţimii în adunarea dela Soroca, repetând cuvintele cunoscute ale lui Avram Iancu:

— „Ei, gata?

— „Gata, au spus ţăranii.”

(Ilaritate, aplause pe băncile Blocului Parlamentar-Naţional şi ale Majorităţii).

D-l I. Mihalache: Faceţi o greşală, d-le Goga; aceasta s'a întâmplat la Turda.

D-l Octavian Goga: La Turda? Atunci aţi fost mai puţin în notă, fiindcă niciodată nu este bine ca atitudinea unei mari şi venerabile figuri istorice să şi-o însuşească unul, care se plimbă încă printre cetăţeni, (Aplause, ilaritate).

Dar, ca să vă arăt, d-le Mihalache, şi să arăt şi onoratei Camere tonul şi mentalitatea în care s'a instrumentat această mobilizare — căci dv. aţi intitulat-o mobilizare generală (Ilaritate), iată cum se vorbeşte, în primul articol al oficiosului dv, prin urmare nu într'o gazetă de scandal, ci acolo unde, în pagina întâi, este doctrina, osatura de gândire a partidului dv.:

„Ţăranii vor veni la Bucureşti cu mămăligă şi ceapă în traistă; vor defila pe străzile Babilonului şi vor putea face comparaţie intre sărăcia lor lucie şi bogăţiile palatelor Capitalei”. Iar mai departe; „Cetatea va cădea la iureşul ţărănesc pentru întemeierea unui Stat i nu va mai putea rezista nimeni şi nimic; târnăcoapele sunt gata pentru dărâmare”. (Exclamări, Ilaritate).

Acestea sunt fragmente, pe care s'a brodat apoi o literatură întreagă de către cei de care vorbeam şi care susţin tot ce este destructiv. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar-Naţional). Vă găseaţi în postura omului, care vine cu tânăcopul să dărâme o casă. Aţi voit să dărâmaţi Bucureştii — aşa spuneaţi — eu nu v'am crezut însă niciodată... (Ilaritate).

Ce s'a întâmplat? Eu, ca un gest reflex, am spus: vin aceştia cu târnăcoapele; noi să venim şi să înfăţişem o forţă calmă, mută, liniştită, pentru ca lumea să aibă posibilitatea de comparaţie. Iar în momentul în care guvemul, îngrijorat, a crezut că trcbuie să o oprească această adunare, eu, pur şi simplu, am răspuns: neavând niciun fel de gând ofensiv, neîngăduindu-mi-se să fac o demonstaţie liniştită, mă retrag.

A! dv., atunci, aţi fost din nou în postură vitejească, din nou mobilizare, puşti în piramidă, (ilaritate), şi imediat aţi răspuns că sunteţi luptători, că veţi dărâma totul. Nici atunci nu v'am crezut, fiindcă eu cunoşteam tipicul vechi al acestor maniere. De aceea, cu 7 zile înainte de audienţa d-lui Ion Mihalache la Rege, scrieam în gazetă: „Suntem încredinţaţi ca d-l Ion Mihalache, va renunţa totuşi la întrunirea de la 14 Noemvrie şi la revoluţie. Şeful Partidului Naţional-Ţărănesc are fixată la 8 Noemvrie, audienţa la Suveran, După această audienţă şeful Partidului Naţional-Ţărănesc va găsi platforma, prin care să explice cum devine cazul că renunţă totuşi să facă revoluţia la 14 Noemvrie. Vom trăi şi vom vedea că aşa se va întâmpla”. Şi acest lucru l-am repetat în fiecare zi, până în ziua când s'a întâmplat.

Dl Ion Mihalache: Dv. v'aţi înţeles mai repede cu d-l Tătărescu

D-l Octavian Goga: Stai că vin şi la aceasta, fiindcă eu, d-le Mihalache, eu tocmai pentru această calomnie am ridicat aci de la tribuna Camerei toată chestiunea.

D-l Ion Mihalache: D-le Goga, d-ta singur ai spus... (Protestări pe băncile Partidului Naţional-Creştin şi ale Frontulul Românesc: sgomot mare).

D-l Octavian Goga: Rog pe membrii Partidului Naţional-Creştin ca şi pe membrii Blocului Parlamentar, să binevoiască să-şi păstreze calmul şi să nu depăşească cu atitudinea d-lor aşteptările mele.

D-l G. Fotino, vicepreşedinte: Aceeaşi rugăminte o adresez şi eu tuturor.

Dl G. A. Cuza: Să înceteze măcar aici cu calomniile, d-le preşedinte.

D-l I, Mihalache: D-le Goga, am vrut să vă spun că dv. v'a venit foarte uşor să renunţaţi la acea adunare.

Dv. singur aţi spus adineauri că aţi plănuit adunarea dela 14 Noemvrie, fără măcar să vă consultaţi cu d-l profesor Cuza. Prin urmare, cum a-ţi plănuit-o de uşor, tot atât de uşor aţi putu renunţa la ea.

Nu tot aşa de uşor ne-a fost nouă, care luăm lucrurile mai în serios şi care nu am putut să renunţam la ea decât în urma apelului categoric al Suveranului ţării. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional-Ţărănesc).

D-l dr. N Lupu: D-le Goga, vreau să fac o întrebare. Admit că Partidul Naţional-Ţărănesc se gândea să vină cu târnăcoape şi cu coase la Bucureşti, să facă revoluţie. D-l Nichifor Robu: Tânăcoape dela Ausschnit. D-l dr. N. Lupu: Socotiţi dv. că guvernul era aşa de slab ca nu putea singur să preîntâmpine o asemenea revoluţie? Pentru ce aţi sărit dv. în ajutorul guvernului? (protestări pe băncile Frontutui Românesc, şi ale Partidului Naţional-Creştin, sgomot mare).

D-l Octavian Goga: D-lor, aţi văzut că am fost foarte îngăduitor ascultând în linişte întreruperile dv. Vă rog să binevoiţi acum să fiţi şi dv. îngăduitori cu mine. Vreau să răspund şi d-lui Mihalache şi d-lui dr. Lupu, în câteva cuvinte numai, fiindcă mai am până la sfârşitul cuvântării pe care vreau s'o rostesc dela această tribună şi pe care vă rog să binevoiţi s'o ascultaţi.

D-le Mihalache, eu am fost singur în gândul meu, când, cu un gest reflex am zis: — dar băgaţi bine de seamă că eram după marile adunări, pe care le-am făcut în toate colţurile ţării; prin urmare, nu era o vorbă goală — mi-am zis: noi avem posibilitate, după cum am avut-o la Cernăuţi, să aducem o sută de mii de oameni... (D-l Virgil Madgearu râde).

Râzi, d-le Madgearu! Te învit să vezi un film — fiindcă ştiu că sunteţi imbibaţi de minciuni — te invit să vezi un film dela adunarea dela Cernăuţi,

D-l Virgil Madgearu: D-le Goga... (sgomot).

D-l Octavian Goga: Vă rog să mă lăsaţi să vorbesc. Întâiu trebue să vă dau răspunsul şi după aceea urmează colocviul. Atunci mi-am zis: putem să aducem şi noi massele noastre. Aceasta e fost o judecată individuală, pe care am rostit-o, dându-mi perfect seama că nu vorbesc cuvinte deşarte, că totul este posibil, După aceea m'am pus de acord cu prietenii mei; vă asigur că am luat toate măsurile, ca întrunirea să reuşească. Am renunţat la ea, pentrucă programul nostru nu era vitejie de ocazie, ca al dv.; noi eram pur şi simplu hotărîţi să venim aici la Bucureşti, în linişte, şi când ni s'a interzis am renunţat. Dar dv, ziceţi că eu m'am înţeles cu d-l Tătărescu. Aici vedeţi d-le Mihalache, intraţi în raza de calomnie, de care mă voiu ocupa.

Întrucât priveşte pe d. dr. Lupu, sunt prieten, nu vreau deloc să-i produc aici dezagramente, dar numai atâta pot să-i spun — şi poate că aceasta nu-i va face plâcere — că foarte de multe ori am fost de acord în vieaţă, şi ne-am întâlnit pe foarte multe linii, y compris chestiunea Skoda, (Ilarltate. Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Iubite doctore, noi nu am avut niciun fel de înţelegere cu guvemul. D-lor, vă declar pe sufletul şi pe conştiinţa mea că nu am avut niciun fel de înţelegere cu guvernul, pe ideia de a face întrunirea la 14 Noemvrie. Am făcut-o, dintr'un bine determinat şi logic egoism, pe care dv. trebue să-l înţelegeţi. Voiam să afirm forţa partidului meu. Aceasta trebue s'o priceapă oricine, şi este în cadrul unei judecăji normale. Dacă din aceasta a ricoşat o binefacere asupra guvernului, sau a fost o despresurare a Coroanei, pe care o invocaţi dv., fiindcă ştiam că dv. când veţi ieşi dela Palat — am spus-o cu opt zile înainte — veţi spune că Maiestatea Sa Regele a făcut un apel la dv. (Ilaritate. Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamtntar Naţional).

D-le Mihalache, ţăranul este din fire delicat. (Ilaritate. Aplause, pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Ar trebui să păstraţi această delicateţe mai ales în ceea ce priveşte raporturile cu Suveranul, şi după ce eşiţi dela audienţa, la care aţi avut cinstea să fiţi prirniţi de M. S. Regele, să rămâneţi înfăşurat într'o atitudine de discreţie, iar nu să lăsaţi să se înţeleagă că dv, v'aţi căpătuit, şi că de aceea nu mai faceţi revoluţie, că lucrurile sunt aranjate! (Aplause pe băncile Blcului Parlamentar Naţional).

Această atitudine face parte din garderoba uzată a politicianismului românesc,

D-l I. Mihalache: Nu primesc astfel de lecţiii dela aceia care anunţau că la îngălbenirea porumbului vor veni la putere.

D-l Octavian Goga: Dar eu nu am vorbit atunci de M. S. Regele. Nu am arătat niciodată că acest lucru mi l-a spus M. S. Regele. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-nii mei, vă rog foarte mult să-mi îngăduiţi ca să atrag atenţia asupra unei chestiuni, asupra afirmaţiei calomnioase a d-lui Ion Mihalache, care cred că sunteţi de acord şi dv. că nu este bine să-şi facă drum, pentrucă iată ce s'a spus în gazeta dv. Aci nu mai este vorba de Honigman şi de Blumenfeld ci este din „Dreptatea”, Daţi-mi voe să vă citesc. Mai întâi s'a spus, că aranjamentul între mine şi d-lor s'a făcut, am dat palma, ne-am învoit, şi noi am luat 20 milioane. Vă rog, s'a spus aşa, iată o aşazisă declaraţie a d-lui dr. Angelescu, înregistrată natural la „Adevărul”:

„D. dr. Angelescu, care să năzuia să câştige fondurile pentru şcoală, spune: d-lor nu pot să dau bani pentru nevoile cele mai urgente ale şcolii şi se asvârle 30 milioane pentru sprijinirea demonstraţiei cuziste dela 14 Noemvrie”.

Natural că d. dr. Angelescu a desminţit, a spus că este o infamie, dar infamia şi-a făcut drum. Se spunea că sunt 30 milioane. Dv. m'aţi lăsat mai ieftin cu 20 milioane, pentrucă iată ce spuneţi, cu lux de amănunte, aţi avut probabil pe cineva acolo când ne-am înţeles noi. Iată ce scrie „Dreptatea”, oficiosul dv., într'o ştire fixată în gazetă cu titluri mari, cu caractere bătătoare la ochi; „În urma tratativelor ce au avut loc între d-nii Goga şi Inculeţ, s'a ajuns la un aranjament în sensul că Ministerul de Interne se obligă să pună la dispoziţia gogo-cuziştilor suma de 20 milioane lei. Acest acord a fost adus la cunoştinţa d-lui Tătărescu, care şi-a dat asentimentul. Conform înţelegerii, d-l Inculeţ a pus imediat la dispoziţia organizaţiei gogo-cuziste stima de 10 milioane.

Între timp a intervenit hotărirea guvernului de a interzice manifestaţiile. Întors dela Chişinău, d-l ministru de interne a fost încunoştiinţat de şeful guvemului că, faţă de această hotărire, organizaţia gogo-cuzistă nu mai are de primit niciun ban dela Ministerul de Interne, acordul stabilit căzând dela sine, ca o consecinţă logică a interzicerii manifestaţiei”. Va să zică în fapt, dă banii înapoi!

Atunci vine d-l Tătărescu, într'o oarecare postură de censor al moravuriior, căci „Dreptatea” adaugă: „Nu mică a fost surprinderea d-lui Tătărescu, când a aftat că, Ministerul de Interne avansase organizaţiei gogo-cuziste 16 milioane lei. S'a putut salva aşa dar un rest de 4 milioane lei”.

Aceasta azi. A doua zi zice: „Preţul pentru a anunţa întrunirea dela 14 Noemvrie, concomitent cu întrunirea naţionalţărănişttlor, a fost de 20 milioane, Aşa dar a fost o înţelegere între d-nii Tătărescu şi Goga. A survenit hotărîrea primului ministru de interzicere a manitestaţiei dela 14 Noemvrie. D. Tătă-rescu a comunicat imediat d-lui Inculeţ că în această situaţie înţelegerea stabilită cu d-l Goga cade. Dar a aflat cu surprindere că d-l Inculeţ efectuase plata de 16 milioane lei. (Ilaritate pe băncile majorităţil şi ale Blocului Parlamentar Naţional).

„Restul de 4 milioane lei a constituit preţul scrisorti de răspuns a d-lui Goga la hotârirea de interziaere a manifestaţiei dela 14 Noemvrie. Cu 20 milioane lei Partidul Naţional-Creştin se află în solda d-lui Tătărescu”.

D-le ministru de interne, vreţi să faceti o declaraţie solemnă aci şi să ne spuneţi câţi bani ne-aţi dat?

D-l I. Inculeţ, ministru de interne: D-lor deputati, cu privire la adunările proiectate, care nu au avut soarta să aibă loc, la 14 Noemvrie, să-mi daţi voie să dau următoarele lămuriri:

Ministeml de interne s'a aflat — mi se pare că ia 15 Septemvrie, — în posesia unei cereri — notaţi vă rog prima cerere — a Partidului Naţional-Creştin sub semnătura d-lui Goga. Cererea a fost înregistrată la Prefectura Capitalei.

Peste vre-o 5 zile sau o săptămână —nu-mi aduc aminte— a venit altă cerere, din partea Partidului Naţional-Ţărănesc, semnată de secretarul general al partidului, d-l Madgearu, care, iarăşi a fost înregistrată la Prefectura Capitalei.

Guvernul, văzând intenţiunile pe care le aveau unii din cei ce doreau să participe la aceste intruniri, nu s'a grăbit să ia o hotărâre definitivă, decât după ce a lăsat să se desfăşure evenimentele şi să se lipezească lucrurile.

În urma acestor desfăşurări, care au avut şi un reflex în ziarui „Dreptatea” pe care l-a cetit d-l Goga aci, guvemul a hotărit să interzică aceste întruniri din ziua de 14 Noemvrie. Ceamai temeinică desminţire a acuzaţiimilor că guvemul ar fi îndemnat pe d-l Goga să facă întrunirea în aceeaşi zi, este faptul că guvernul şi ministrul de interne nu putea să-şi vâre capul sub sabie. Nouă nu ne trebuie turburări, ci linişte. Noi guvernăm.

D-lor, daţi-mi voie să dau cea mai formală desminţire: în primul rând că d-l Goga ar fi avut o înţelegere cu guvernul, cu d-l Tătărescu, cu mine sau altcineva din guvern, fie să aranjeze în aceeaşi zi, fie să contramandeze întrunirea; după cum dau cea mai formală desminţire, că aş fi dat cuiva bani să convoace întrunirea sau să o amâne.

Trebue să ştiţi, d-lor deputaţi, că pe de o parte mă întrebau pe mine chiar şi oameni de bună credinţă: cât te-a costat Goga, ca să convoace întrunirea; iar pe de altă parte, mă întrebau: cât te-a costat partidul Naţional-Ţărănesc ca să renunţe la întrunire? (Vii aplause pe băncile majorităţii şi ale Blocului Parlamentar Naţional).

D-lor, în tot cazul, eu cred că nu este demn de un partid care a guvernat sau care ar vrea să guverneze, să întrebuinţeze în luptele potitice dintre partide metodele acestea care merită toată desaprobarea din partea tuturor, (Vii aplause pe băncile majorităţii şi ale Blocului Porlamentar Naţional)

D-l. Octavian Goga: D-lor deputaţi, în continuare vreau să mai spun câteva cuvinte în legătură cu această chestiune, rămânand ca mai pe urmă să mă ocup de alte lucruri. Da, este de desaprobat un asemenea mijloc. Eu am dat in judecată gazeta, pentrucă vă spun sincer de atunci, de două luni, primesc diferite fiţuici în care se spune: „Dl Goga a luat 20 milioane”.

Eu spun că cu asemenea mijloace nu putem să luptăm. Şi, d-lor deputaţli nu putem să ne luptăm cu asemenea mijloace, care sunt dezonorante, pentrucă ar trebui să trivializăm cu totul luptele noastre politice.

Alaltăieri au fost nişte regretabile incidente la Cameră şi dv. d-le Armand Călinescu, aţi venit aici, la această tribună, şi cu un ton de sobrietate, de gravitate excepţională, aţi vorbit în numele parlamentarismului, aţi scandat protestul dv. de om civilizat, spunând că nu se poate să coborîm parlamentarismul. Apoi bine, cum se potriveşte aceasta? Să fim aci parlamentari civilizaţi şi la gazetă să fim ţigani? Aceasta nu sepoate. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Trebue să fie concordanţă, trebue să fie logică între acte şi fapte. Am foarte puţine gazete la dispoziţie, dar întrucât mă priveşte, d-le Mihalache, am scris — fiindcă am şi această nenorocită patimă, din când în când — am scris articole literare „Odiseea unei cămăşi”, vă rog să citiţi, dar niciodată condeiul meu n'a multiplicat insultele la adresa dv. şi nici n'am îngăduit şi nici nu voi îngădui ca să se recurgă la calonmii. Nu pentrucă aş vorbi în numele acelui parlamentarism pe care l-a înfăţişat d-l Armand Călinescu alaltăeri aici cu acele tonuri grave, nu de aceea, ci pentrucă pur şi simplu sufletul meu nu se pretează la aceste lucruri. Eu pot să merg la judecată, dar trebue să spun că la asemenea infamii nu se mai răspunde, cu vorba, se răspunde cu pumnul. (Aplause prelungite pe băncile Bloculul Parlamentar Naţional).

D-l I Mihalache: Îmi daţi voe, d-le Goga.

D-l Octavian Goga: Poftiţi.

D-l I. Mihalache: Îmi pare foarte rău de excesul de limbaj al dv., fiindcă aţi vorbit cu frază foarte domoală şi aşa decandidă, încât parcă dv. nu aţi fi citit niciodată. „Ţara Noastră” şi „Porunca Vremii”...

D-l Octavian Goga: „Porunca Vremii” nu este sub or-dinele mele. Vă rog să luaţi act.

D-lor, se împlinesc peste câteva luni 30 de ani de când apare „Ţara Noastră”, şi pot să vă spun, vor fi fost deviaţiuni demoment din punct de vedere al celor mai delicate şi al celor mai severe îndatoriri de presă, dar această gazetă reprezintă o linie românească, de sub Unguri dela 1906 şi până astăzi şi-a facut datoria, şi şi-a făcut datoria şi după războiu în calitatea ei de revistă, fac apel la dv., care sunteţi cititori şi aţi citit articolele mele. În orice caz, din punctul de vedere al activităţii mele literare, eu le găsesc justificate şi cred că şi prezentul, poate chiar şi posteritatea se va ocupa de ele, atunci când despre mulţi din dv. nu va mai fi vorba. (Vii aplause pe băncile Blocului Porlamentar Naţional).

Mi se comunică de către d-l preşedinte că trebue să se suspende şedinţa şi trebue să amânăm, pentru ziua pe care d-sa o va fixa, continuarea cuvântării mele. Eu vă spun cu toată sinceritatea că mă despart greu de tribună, fiindcă cred că după. cele spuse până acum, înainte de a intra realmente în subiectul pe care vreau să-l atac, s'a fixat între noi oarecare legătură sufletească şi un fluid dela inimă la inimă, pe marile adevăruri naţionale, care ne ţin pe toţi la o laltă. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional şi pe băncile majorităţii).

LA REDESCHIDERE

Şedinţa de Luni, 9 Decemvple 1935

D-l G. Fotino vicepreşedinte: D-l deputat Goga are cuvântul, în continuare.

D-l Ociavian Goga: D-le preşedinte, d-lor deputaţi, n'aş putea zice că şi cu această ocaziune, zeii mă favorizează; dimpotrivă, regret foarte mult că am fost nevoit să-mi întrerup cuvântarea mea de joi şi o regret dintr'un scrupul, aş zice intelectual, fiindcă, în mod normal, o cuvântare porneşte dela anumite premise, pentru ca să ajungă la anumite concluzii. Este un ritm interior, pe care trebuie să-l urmez, pe care eu nu pot din nou să-l înfăţişez dinaintea dv, fiincă nu voi repeta cele spuse în şedinţa anterioară, premise dela care am pornit, pentru a ajunge la concluziunea la care voiu ajunge.

Reîmprospătând, însă, în două cuvinte, cele rostite de mine în şedinţa de joi, asupra presei străine şi care au fost subliniate de aproape unanimitatea simţirii dv, trebuie totuşi să constat, că în această presă nu au avut niciun fel de rezonanţă. S'ar înşela cineva, care ar crede că sunt oameni adaptabili sau oarneni, care înregistrând o situaţiune, ea să le servească ca un învăţământ pentru ziua de mâine. Nu, d-lor; tot zbuciumul meu dela această tribună, pentru a arăta ţării că se cere o presă, care să pornească din sentimentul general, care să-l înregistreze, care în directivele ei să fie îndrumată de vechile tradiţii ale gazetăriei româneşti, acaastă presă l-a calificat pur şi simplu un fel de răţoială, aplausele dv. o furlandiseală şi toate frământările noastre pentru ideia naţională, pentru dânşil, un amuzament.

D-lor, fără să mai stărui asupra acestui lucru, eu cred că ţara, această ţară a noastră, din punct de vedere al ideii naţionale, a întrat în perioada de reparaţiune. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

Această reparaţiune înseamnă rectificarca multor stări anormale dela noi, iar pentru această presă înseamnă un începnt de plată şi de răsplată. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

D-lor, vreau să-mi desfăşur cuvântarea într'o atmosferă de seninătate şi de linişte. Fac apel la adversarii mei să primească totul cu liniştea pe care le-o dă dreptatea cauzei lor.

Voci de pe băncile partidului Naţional Ţărănesc: De ce vă uitaţi la noi, de ce nu vă uitaţi spre liberali?

D-l Octavian Goga: Fiincă vreau să vorbesc acum de dv.; voiu vorbi mai în urmă şi despre dânşii.

Fac acelaş apel şi la majoritate să urmărească cuvântarea mea cu obiectivitate şi fac apel şi la prietenii mei să urmarească cuvintele mele cu sentimeatul de linişte, pe care ţi-l dă increderea într'o cauză dreaptă şi sentimentul că te găseşti în ajunul biruinţei.

D-lor, vorbeam în şedinţa trecută despre Partidul Naţional-Ţărănesc şi mă ocupasem de mijloacele, pe care le-a pus în valoare, pentru ca să ne stângenească acţiunea noastră. Vorbeam de adunarea dela 14 Noemvrie, de actele de vitejie, care erau pe cale să se săvârşească şi nu s'au făcut şi am înlăturat nota calomnioasă, care se pusese în circulaţie, în legătură cu străduinţele noastre.

Astăzi, aş vrea să mă apropii de mentalitatea acestui partid şi să vă arăt tocmai ca o premisă, dela care pornesc, credinţa pe care o am eu că partidul Naţional-Ţărănesc este profitorul unei doctrine şi a unei ideologii, care nu-i aparţine.

D-lor, dragostea de ţărani, credinţa că în această ţară temelia existenţei noastre, ne-o dă clasa rurală...

D-l dr. Aurel Dobrescu: De ce ai bătut în alegeri pe ţărani? (Protestări, sgomoloase pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l G. Urziceanu: D-le preşedinte, are proces pentru hoţii.

D-l dr. Aurel Dobrescu: Pactul dela Ciucea.

D-l Nichifor Robu: Dacă tâlharul acesta nu tace îl dăm afară. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l V. T. Prelipceanu: Hoţii la puşcărie.

D-l Leon Scridon: La puşcărie. La puşcărie!

D-l dr. N. Lupu: D-le preşedinte, d-l Scridon de lângă mine are o voce prea tare. Sunt aici la Cameră tot felul de riscuri, acesta îţi sparge urechile. (Ilaritate).

D-l Octavian Goga: D-lor deputaţi, se înşală cine crede că maniera de discuţie prin interjecţiile acestea care sunt singura manifestare intelectuală a unor oameni... (aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

Cine crede că voiu fi scos din liniştea judecăţii mele şi din seninătatea de a trata subiectul meu, se inşeală. Nu ştiu dacă continând să fiu tot aşa de nevoit să-mi întrerup frazele, dv. veţi mai putea să-mi urmăriţi firul.

Gândirea românească şi ţăranii.

Ziceam că dragostea de ţăran, ca supremă legitimare a existenţii noastre se Stat, ne-o dă clasa ţărănească. Acest entiment este o veche axiomă, o axiomă pe care o reclamă gândirea românească de mult. Aş putea să zic că înainte de războiu, cu zeci de ani, toată ideologia românească s'a plasat pe acest teren: avem de constituit un stat naţional. Cine reprezintă rasa? Ţăranii. Deci, acest sentiment nu este un monopol de gândire; este rezultanta tuturor fibrelor de gândire intelectuală dinainte de războiu.

D-l Pamfil Şeicaru: Începând cu Eminescu, dela 1876.

D-l Octavian Goga: Aş putea spune, cum bine zice d-l Şeicaru, că la început a fost Eminescu.

O voce de pe băncile majorităţii: Cogălniceanu.

D-l Octavian Goga: Eu vorbesc acum din punctul de vedere al ideologiei, care nu are aface propriu zis cu tărâmul politic. S'au găsit şi oameni politici, care în cursul vremurilor, au împins acest adevăr organic la suprafaţă, l-au discutat şi au căutat să facă un proces de reparaţii pe seama ţărănimii. Dar aş putea să spun, în mod normal, că tot veacul al XIX-lea este o înşiruire de cugetare logică în acest sens.

Se găsesc între noi oameni, care reprezintă continuitatea istorică din frământările lor din trecut, care sunt din fericire încă înaintea noastră.

Iată de exemplu, pe d-l Alexandru Cuza. Am înaintea mea un studiu, o carte: Ţăranii şi clasele dirigente; şi am înaintea mea un discurs pronunţat la 1895, atunci când a apărut această carte, acum 40 de ani. Iată ce vorbea d-l A. C. Cuza într'o vreme când România modernă se strâduia pe de o parte să-şi creeze o burghezie, iar pe de altă parte, lumea conservatoare să-şi apere marea proprietate. D-sa care era un cugetător fără partid, aproape un solilog în acea vreme, iată ce spunea ca o concluziune a unei cărţi:

„Convingerea noastră este că întreaga desvoltare a ţarilor române din ultimele 5 sau 6 decenii (vorbea la 1895) care s'a făcut în cea mai mare parte cu truda ţăranilor noştri, aproape singura clasă producătoare în ţara noastră agricolă, nu a profitat decât mai cu seamă claselor dirigente. Rezultatul fatal al acestui sistem prădător a trebuit să fie slăbirea claselor noastre muncitoare. Problema care ni se impune astăzi cu necesitate este dar de a întoarce ţăranilor noştri munca ce o luăm dela dânşii. Dela rezolvarea acestei probleme atârnă viitorul ţării noastre”. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Noţional)

Acestea le spunea d-l A. C. Cuza ca o concluziune a unui studiu despre poporaţiune, un studiu migălos, în care se înfăţişa într'un vast cadru, îndrumător unui examen ştiinţific, toată situaţia din ţară.

Dar, d-lor, toată gândirea românească se preocupa de acest lucru.

Înainte de a fi în mod propriu ţăranul nostru un subiect, un subiect politic, a fost un subiect literar, a fost un subiect artistic.

S'a produs, d-lor, un fenomen intelectual aproape unic, în orice caz cu totul particular, la noi. Noi stăteam în mod normal într'o corelaţiune directă cu gândirea din Occident.

Gândirea din Occident pela sfârşitul veacului al 19-lea nu mai avea în vedere pe ţărani, ea cerea complexităţi sufleteşti, pe care viaţa populară nu le putea da, Şi astfel in romanele lui Zola, sau în nuvelele lui Guy de Maupassant se vorbea de ţărani ca de un subiect primitiv, aproape brutal.

Dacă citiţi în altă ordine, literară de exemplu, poezia lui Verhaeren, ţăranul flamand apare încadrat în brutalitate, iar dacă vă aduceţi aminte de glumele greoae din „Simplicissimus”, ţăranul bavarez este înfăţişat ca un monument de prostie. Nu mai vorbesc de nuvelele lui Maxim Gorky, sau chiar de un studiu special al lui, în care ţăranul rus este înfăţişat ca o bestie umană; asupra lui se prăvălesc toate înjuriile şi este înfăţişat ca omul instinctelor brutale, primitive, animalice.

Ei bine, în această vreme, noi care ne găseam într'o corelaţie de gândire cu Occidentul, noi nu am urmat această judecată, gândirea românească dela Eminescu încoace s'a apropiat de ţăran, atitudinea scriitorului a fost o atitudine de simpatie, prctutindeni unde se vorbea de el, se vorbea ca de omul reprezentativ al rasei.

D-lor în această vreme de deplorare, de eclipsare a ţăranului în Occident, la noi un Grigorescu îl idealiza în sens plastic, literatura noastră îl îmbrăţişa cu o mare simpatie, după cum spuneam, pretutindeni scotea capul ţăranul nostru, aproape ameninţător, în toată această literatură. Şi, după cum ştiţi foarte bine, supremul strigăt al foamei pământului l-a dat un scriitor venit aici din Ardeal ca să pună urechea la clocotirea aceleaşi dureri, Gheorghe Coşbuc, care a strigat: „Noi vrem pământ”, (Aplause pe băncile Bloculul Parlamentar Naţional). Aceasta a fost credinţa generală a ţării şi ea trecut în fibrele de simţire a întregii societăţi româneşti. Gândirea românească a angajat întreaga societate românească. Aşa se gândea la noi înainte de războiu.

Eu, în colţul meu, acolo în Ardeal, stăteam faţă în faţă cu ungurii. Era lupta a două rase. Se puneau la contribuţie toate rezervele de energie, deoparte şi de alta. Eu, înainte de a veni aici, am simţit în mod natural, ca o axiomă moştenită dela părinţii mei, confirmată de către ideologia din vremea mea, că nu există altă legitimare pentru noi decât ţăranul şi că dacă vom birui în lupta de rasă vom birui având piedestalul ţărănesc înaintea noastră. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Partidele politice nu pot rămâne insensibile la curentele de idei care angajează societatea, şi astfel, în mod normal, această simpatie faţă de ţărani a fost receptată şi de către partidele politice. Acestea şi-au dat seama că ceea ce gândirea românească a pornit nu poate să rămână în afară de programul lor şi astfel, cum ştiţi foarte bine, în ordinea politică a ţării Partidul liberal a înscris aceste revendicări populare pe steagul lui şi ele au format obiect de discuţie, votul universal pe de o parte şi ideia improprietăririi pe de altă parte.

Eu îmi aduc aminte cum în ajunul mobilizării Nicolae Filipescu, reprezentantul Partidului Conservator, deci al marei proprietăţi, omul pentru care proprietatea nu e pur şi simplu un prilej de venituri, ci era o noţiune morală, pentrucă se continuă această proprietate din veac în veac şi din generaţie în generaţie, în familia lui, ei bine, acest om a făcut declaraţie solemnă, în ajunul mobilizării, că: „de azi încolo va lupta pentru votul universal şi pentru împroprietărire”.

Cum s'au desfăşurat lucrurile mai târziu, dv. ştiţi foarte bine. La Iaşi, aceste idei au fost acceptate, şi iarăşi, este un fenomen curios, pe care nu-l explică decât această influenţă a gândirii româneşti, nu-l explică decât caracterul axiomatic al problemei, care trecuse din mână în mână, din gură în gură, din creer în creer, faptul că aceste drepturi acordate ţăranilor, sfintele lor drepturi, nu au venit după o împinsătură de jos, ci aproape au fost octroiate de sus, de către clasa conducătoare. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Acest fenomen, dacă ne apropiem numai în două cuvinte de el şi îl despicăm, ne dă realitatea situaţiei: de o parte întreaga societate românească conducătoare, conştientă de drepturile care se cuvin ţăranilor, iar de altă parte şi un îndemn — trebue s'o spunem — de generozitate şi de ideie de sacrificiu din partea acestei clase conducătoare. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

D-l P. C. Andrei: D-le Goga, daţi-mi voie... (Protestări vehemente pe băncile Blocului Parlamentar Naţional)

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar Naţional: Nu se poate! Jos ! Jos ! (Sgomot mare).

D-l G. Fotino, vicepreşedinte: D-le Audrei, d-l Goga nu vă dă voie să-l întrerupeţi.

D-l P. C. Andrei: D-le Goga...

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar Naţional Jos! (Sgomot).

D-l P. C. Andrei: ...mă adresez intelectualului Goga... (Protestări pe băncile Blocului Parlamertar Naţional). ...Cum rămâne atunci cu ţărarii şi clasele dirigente?

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar National: Jos! Să vorbească la urmă, (Sgomot mare)

D-l dr N Lupu: D-le Goga, daţi-mi voie să vă fac o simplă rugăminte. D-ta ai spus adineauri că eşti prieten cu mine. Atunci de ce ai pus pe d-nealui aci, (arătând spre d-l deputat Leon Scridon), lângă mine, să mă asasineze? ( Mare ilaritate).

Îţi spui cinstit, strigă aşa de tare, că îmi sparge urechea. Te rog să-l muţi în altă parte. (Ilaritate, înteruperi. sgomot).

Eu în locul d-tale, pe un om ca Andrei, intelectual distins şi profesor universitar, îl lăsam să mă întrerupă.

D-l Octavian Goga: Iubite d-le doctor Lupu, de ce nu am dat voie d-lui Andrei să mă întrerupă, deşi d-sa a făcut — spunea — un apel la intelectualul Goga?

D-le Andrei, foarte bucuros ţi-aş fi dat voie să mă întrerupi...

D-l P. C. Andrei: Am vrut să vă întreb ceva. D-l Octavian Goga: Te rog să mă laşi să vorbesc, fiindcă eu cu d-ta am vorbit de multe ori şi am urmărit străduinţele d-tale de intelectual. Dar constatat că postulatele d-tale nu sunt totdeauna postulate de intelectual şi în calitatea în care vrei acum să-mi vorbeşti, nu vorbeşti dela intelectual la intelectual, fiindcă d-ta acum câteva zile ai ţinut o întrunire, în care ai proferat tot felul de înjurii la adresa mea. De aceea nu ţi-am dat voie să mă întrerupi.

D-l P. C. Andrei: D-le Goga, v'am spus numai... (Întreruperi, protestări, sgomot pe băncile Parlidului Naţional-Creştin).

D-l Nichifor Robu: Să tacă intelectualii Skodei, (Întreruperi, protestări pe băncile Partidului Naţional-Ţărănesc). D-l Octavian Goga; D-lor, să revenim.

Partidele politice n'au făcut decât să urmeze ritmul istoriei ritmul logic al gândirii româneşii din acele vremuri. Realmente eu pot să constat — fiindcă eram un observator obiectiv pe acele vremuri la Iaşi — şi nu este lipsit de un accent de generozitate, faptul că au adus acest vot atunci.

Am văzut mari proprietari, boeri, care aveau proprietăţi din neam în neam, bătrâni, moşnegi, cărora le curgeau lacrămile dar care spuneau: trebue să ne despărţim de moşiile noastre, pe care le-au lucrat strămoşii noştri şi pe care le iubim, nu în calitate de proprietari, ci de oameni ai pământului, dar trebue să le dăm să facem un act de dreptate, şi vrem să le dăm acum când se bat ţăranii pe front, ca să înţeleagă că ei se bat pentru drepturile lor. (Aplause prelungite pe băncile Partidulul Naţional-Creştin).

Iată rezultanta morală a gândirii româneşti de atunci.

Dv. ştiţi că într'o societate, la un moment dat, se pregătesc toate conştiinţele pentru unanimitatea de gândire şi numai este nici un fel de putere pământească, care s'o înlăture.

Aşa au fost drepturile pentru ţărani trecute dela gândirea românească la vieaţa politică românească. În această situaţie s'a făcut la noi împroprietărirea. A venit pe urmă generalul Averescu şi a executat-o. Atunci ce era normal? Ce cerea ţara? Ce cerea oricare creer bine organizat? Cerea o perioadă de linişte.

Ne unisem, luasem Ardealul şi Basarabia; se complicase această problemă cu problemele interioare, se făcuse o întreagă răscolire a vieţii noastre economice. Una din ele dacă ar fi fost şi ne-ar fi trebuit o perioadă de calm, s'o punem în valoare. Trebuia deci calm, trebuia linişte, trebuia un cadru al ierarhizării valorilor. Ne trebuia o perioadă de pace socială, în care totul să fie pus în valoare.

Partidul naţional-ţărănist — profitor...

Atunci, post festum, după ce a intrat plugul şi a făcut brazdă ţăranului şi ţăranul a intrat în mod normal îndrepturile lui, aţi venit dv. şi această sfântă dragoste a ideologiei şi gândirii româneşti, acest adagiu al conştiinţei noastra intelectuale, dv. l-aţi transformat într'un a. on politic..

D-l I. Mihalache: Aşa; dintr'o fantezie de poet!...

D-l Nichifor Robu: Cam aşa.

D-l Octavian Goga: „l-a'i organizat, l-aţi pus în valoare polilică, l-aţi dus, l-aţi plimbat pe la ţară, l-aţi organizat pe căprării, l-aţi târît în noroiu, a-ţi pornit cu tăciunii aprinşi ai urei sociale (aplause prelungite şi îndelung repetate pe băncile Partidului Naţional-Creştin şi pe băncile majorităţii), într'o vrerne când consolidorea noastră de stat trebuia să fie îndrumată într'o conceptie totalitară, în sens naţional, pentru punerca în valoare a ideii naţionale, cu toate consecinţele într'un Stat nou şi plăpând când trebuia armonia tuturor claselor pentru a consfinţi drepturile noastre, atunci dv. a-ţi provocat o catastrofală diversiune sufletească în societatea noastră, ne-aţi divizat forţele. Aceasta este, cred cu, cel dintâiu moment al desagregării noaslre şi cel dintâi prilej, de pe urma căruia România nu a intrat în normalitate. (Aplause pe băncile Partidului Naţional Creştin).

De atunci în colo, dv. aţi dus tot mai departe această quasi ură de clasă, deşi problema era rezolvată,

D-l dr. N Lupu: Aci, d-le Goga, să-mi dai voie să te întrerup şi te rog să mă asculţi, căci eu nu te-am insultat ca d-l Andrei, la Bârlad.

Să-mi permiţi o întrebare: D-ta socoţi că ţărănimea noastră de astăzi, cu votul universal, aşa cum se aplică — şi ştim şi noi cum se aplică — şi cu pământul împărtit, este mai fericită şi mai capabilă de a ridica ţara decât ţărănimea dinainte?

D-l Octavian Goga: Da!

D-l dr, N. Lupu: Aici te înşeli.

D-le Goga, îmi pare rău că d-ta care eşti un om politic, nu ai urmărit cum trebuia să urmăreşti toată activitatea noastră de 20 de ani, ca să n'o judeci aşa de simplu.

Noi am spus tot timpul că pe lângă împroprictărire şi votul universal, trebuia să se vină şi cu un credit ţărănesc şi cu o instrucţie profesională. Acestea sunt bazele ţărănismului.

D-l Octaviein Goga: Desigur că da!

D-l dr. N. Lupu: Atunci de ce nu ţi le-ai însuşit d-ta şi de ce, cu clăcaşii şi plugarii d-tale, nu ai venit aci şi te-ai dus acolo?

D-l Octavian Goga: Dragă doctore, să-mi dai voie să-ţi răspund la acest ton familiar, a doi oameni care au raporturi personale... (Ilaritate pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

D-l dr. N. Lupu: D-le Goga, admiră te rog râsul inteligent al d-lui Robu, asupra prieteniei mele, de 20 de ani, cu d-ta

D-l Nichifor Robu: Dacă vorbeşti de prietenie, atunci mai bine să ne referim la tovărăşia d-tale pe chestiunea Skoda!

(Întreruperi mare sgomot)...

D-l Octavian Goga: D-lor deputaţii repet apelul meu care l-am făcut: să păstraţi liniştea şi calmul necesar; să nu faceţi intervenţiuni iritante şi să mergem în seninătate cu discuţia până la sfârşit, pentrucă, întru cât mă priveşte, eu fac o liniştită şi crudă analiză, pe care vreau să o duc până la capăt, fără să am nevoie de nici o intervenţiune.

D-lui Dr. Lupu îi pot răspunde foarte uşor la întrebarea: „de ce nu ai venit pe aceste bănci?” Nu am venit, fiindcă nu te găseam acolo, (Mare ilaritate).

Desigur, d-lor, că în mod normal această ideologie, care năzuia să pună pe ţăran în drepturile lui, acordându-i întâi votul apoi proprietatea, nu se putea opri aci, ci trebuia să intre în toate consecinţele şi în toate atributele logice ale acestor schimbări. Odată cu schimbarea de structură de gândire la conducerea ţării trebuia să se intre şi în toate consecinţele logice.

Dv. spuneţi: credit agricol. De sigur că da; însă eu nu vreau să intru acum pe acest teren. Vă dau tot programul pe care îl avem în faţă, întemeiat tocmai pe ideea că pe această clasă rurală noi trebue să o punem în valoare.

D-l I. Mihalache: De ce vă mai ocupaţi de ea dacă se

ocupă clasa dirigentă.

D-l Octavian Goga: De ce mă ocup? Îmi permit şi eu să mă ocup! Cred că nu ai pus monopol d-ta pe această chestiune. (Ilaritate, aplause pe bancile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l I. Mihalache: Pare că aceasta este teza d-tale: clasele dirigente se ocupă singure de această chestiune; nu mai este nevoie să se ocupe şi alţii.

D-l Octavian Goga: Vă rog să mă urmăriţi. Aveţi mijloace ca, urmărind cuvântarea mea, să constataţi punctele ei vulnerabile şi acolo să apăsaţi dv. Deocamdată, însă, cred că nu este nimic vulnerabil în ce-am spus.

Eu fac aici — pe un ton obiectiv — pe observatorul social şi politic de după războiu.

Cuvântul meu poate să-l controleze oricine; nu se încadrează pur şi simplu în logica strâmtă a unui partid. Eu spun adevăruri organice, aşa cum se reflectă ele în judecata mea şi trag consecinţe din ele.

Dv., aţi înveninat atmosfera, aţi creat o atmosferă de ostilitate reciprocă. În loc să domine în această ţară, după o aşteptare îndelungată de o mie de ani, spiritul naţional cu toate consecinţele lui, aţi împărţit-o pe revendicări de clase şi atunci s'au divizat energiile noastre pe care întregi trebuia să le aruncăm în cumpănă pentru câştigarea consolidării noastre de Stat.

Iată ceva din vocabularul dv,: dv, şi acum, de exemplu,— de atunci necontenit — aruncaţi cuvântul „ciocoi”.

Ei bine, cuvintele acoperă noţiuni, noţiunile îşi au desfăşurarea lor istorică.

Noi ştim ce înseamnă ciocoi, şi cei vechi şi cei noi; noi ştim ce a scris Filimon; noi cunoaştem folklorul; noi cunoaştem cântecele populare.

D-l I. Mihalache: Coşbuc, pe care l-aţi citat adineauri.

D-l Octavian Goga: Se pare că l'am citit şi pe Coşbuc. (Ilaritate).

Ei bine, d-lor deputaţi, toate acestea îşi au desfăşurarea lor istorică. Dv, însă aruncaţi în mod anacronic acest cuvânt, după răsboiu, îl puneţi în circulaţie numai fiindcă mai credeţi că el mai poate să mai acopere o noţiune de ură socială pe care să o stârniţi, să o aruncaţi în lume şi să o schimbaţi în bani mărunţi, adică politiceşte, pentru profitul partidului dv.

Ce înseamnă „ciocoi”? Ciocoiul este improvizatul, ciocoiul este parvenitul, ciocoiul este omul care cu câştiguri ilicite şi de obicei pe spinarea Statului a ajuns să se înţolească; ciocoi este acela care se duce astăzi inconştient, nepriceput şi necultural, cu blana luată din banii ţării, la Veneţia, să vadă, porumbii de la Sant-Marco, şi să nu priceapă nimic. (Ilaritate).

Ciocoi înseamnă unul care astăzi s'a improvizat. Unde mai sunt ciocoii? Eu nu vreau să zic că-i caut la dv. (Ilaritate, aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l I. Mihalache: Vasăzică, există şi suntem noi. Aceasta este logică de poet!

D-l Octavian Goga: Oricât m'aţi întrerupe nu mă veţi sili să pun nume proprii: Pe acestea le pun prietenii mei şi opinia publică. Dar vă spun sincer că este un fenomen aşa de anacronic şi nepotrivit...... Eu de exemplu, care odinioară am auzit de ciocoi, mă duc prin case bătrâneşti de boieri — vă învit şi pe dv. să vă duceţi. Sunt interioare sărace, în care este o mobilă ieşită la soare, în care se văd pe pereţi pete îngălbenite, fiincă lipsesc tablourile care s'au vândut, în care se întrunesc 14 oameni desueţi, care stau de vorbă, se respectă, se ascultă unul pe altul, plini de cuviinţă şi discută probleme intelectuale, câteodată realmente anacronice. Mă uit la aceşti oameni şi văd că unii sunt cu coatele roase şi cu ghetele scâlciate, încât mă prinde un sentiment de îndurerare văzând această discon-tinuitate în viaţa noastră publică, văzând generaţiile care se duc, imposibilitatea de a trece de la o generaţie la alta, pentru a realiza o acumulare de energie.

Desigur, vin forţe noi, în rândunle care vin se găsesc energii noi. Dar cum putem, în virtutea acestor energii noi, să aruncăm cuvântul de „ciocoi”, acelora care abia îşi trag sutletul în oase şi care cu sentimentul lor de cuviinţă, faţă de ţărani şi cu patriotismul lor şi cu generozitatea lor, n'au îndrăsnit nici unul să ridice cuvântul, ca să apere marea proprietate şi au dat toate latifundiile? Să-i lăsăm în pace, d-lor!

Iată, însă, ce am de spus. Eu nu mă ocup de guvernarea dv. fiindca nu vreau să stârnesc opoziţii, care ar putea, în faţa unor fapte concrete, să ia un caracter mai violent; însă, să nu vă supăraţi dacă de doctrină, de quasi-doctrină, de aparenţa de doctrină trebue să mă ocup, fiindcă dv, de doi ani de zile aţi aruncat în circulaţie o nouă lozincă, care se plimbă de la un capăt al ţării la altul, lozinca „Statului ţărănesc”.

D-lor, mă întreb şi eu; ce este acest „Stat ţărănesc”? Nu am găsit încă o carte serioasă, o opera de politică sau de sociologie, în care această doctrină să fie înfăţişată. Ea este o doctrină, care se plimbă. Şi atunci, trebuie să mă gândesc: ce este „Statul ţărănesc”? Şi iată ce zic.

D-lor, eu cred că în zilele noastre de acum toate străduinţele trebuie să se îmbine ca noi să creiem o platformă de solidaritate de gândire, o solidantate socială din vârtul piramidei şi până jos, ca să consolidăm Statul.

Aşazisul „Stat ţărănesc”.

„Stat ţărănesc”! D-lor, noi suntem într'o faza de evoluţie o fază de evoluţie din punct de vedere cultural, social şi economic, o fază de evoluţie care nu este din cele mai fericite; fiindcă vă daţi seama că noi suntem rezultatul unor împrejurări de cari nici măcar nu răspundem. Am fost guvernaţi de State străine; am luptat cu aparatul de Stat, ambele flancuri ale României Mame, sunt flancuri oropsite, în care nu s'a putut forma însă o clasă conducătoare, fiindcă luptam cu Statul. Ei bine, zic; noi, astăzi trebuie să avem o concepţie totalitară a energiilor naţionale, nu o concepţie de clasă.

Ce se întâmpla? Statul ţărănesc. Noi, vrem să creiem o civilizaţie. Civilizaţia nu se poate creea decât ieşind din faza de evoluţie, în care ne găsim, mergând înainte pe etape şi în acest scop realizând suprema noastră legitimare pe glob; civilizaţia românească.

Cum vreţi dv, să ne încremeniţi în această fază, pe care am moştenit-o graţie împrejurărilor nenorocite din trecut şi pedeasupra tuturor străduinţelor noastre intelectuale, sociale de diferenţiere pe etape, să aşterneţi un cojoc ţărănesc, care să niveleze totul şi să dea un caracter definitiv unei faze de evoluţie...

Aceasta este, după părerea mea, o aberaţie; nu se poate justifica in mod logic. D-nii mei, eu fac apel la judecata dv.; chestiunile pe care le analizez, desigur că au fond politic, dar depăşesc cadrele mici de probleme politice, mici, curente şi aş vrea să angajez Camera şi opinia publică la o operă de analiză morală ca şi când, stând în faţa probelor, am avea un moment de reculegere, ne coborîm în noi înşine şi căutăm să le examinăm.

Aceasta este o fază în care ne găsim. Atunci ce este, de exemplu la lumina acestei judecăţi, pe care vă rog să o combateţi, ce este Statul ţărănesc în ordinea politică?

Este ca fazei actuale să-i dai un caracter definitiv, este ca şi când în ordinea literară nu am admite decât folklorul, am repudia literatura cultă, ca şi când în ordinea muzicală, ai detesta simfoniile lui Beethoven şi te-ai mulţumi cu chiuiturile de la horă. D-lor, aşa este, ca în ordinea politică, fazei actuale să-i dai un caracter de definitivat, (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-lor, dar dacă din punctul de vedere al unui examen teoretic această lozincă nu rezistă cel puţin la lumina judecăţii mele, atunci mă întreb: există undeva pe planetă un fel de asemenea înjghebare, care, în ordinea practică, să ne înfăţişeze un stat ţărănesc.

D-lor, nu ştiu. Ştiu atât, că a existat în Bulgaria, l-a încercat Stambolinski şi a plătit cu capul.

Eu l-am cunoscut pe acest curios exemplar. Fiind la guvern, el a crezut că trebue să ne facă o vizită. Vă asigur că urmăream cu interes încercarea statului vecin: eu nici odată nu dispreţuesc nici pe vecinii noştri şi, în special, nu dispreţuesc poporul bulgar, care este un popor cu însuşiri de muncă ce trebue să găsească un ecou în aprecierea noastră. Se poate că este chiar o lacună personală, pentru orientările mele, că n'am putut încă să merg în Bulgaria să văd realitatea de acolo.

Aşa dar, d-lor, Stambolinski era un exemplar curios de îndrăsneală şi ingenuitate — o ciudată ingenuitate balcanică. Când a venit la noi aci, el a luat contact cu mine — făceam parte din guvernul d-lui general Averescu — spunându-mi printr'un traducător, ceea ce el credea că trebue să insinueze dela om politic la om politic: că ar fi bme să se înţeleagă el cu mine peste capul ciocoilor de la Bucureşti. Vorbea şi el de ciocoi.

Şi atunci, l-am întrebat, ce este statul ţărănesc. El mi-a fixat aşa noţiunea: Statul ţărănesc este lupta satelor contra oraşelor, lupta agrarianismului contra industrianismului.

Iată ideia lui formulată limpede, categoric.

Pentru această ideie el a ieşit pe arenă, a început lupta, a dat-o şi a plătit-o cu capul.

D-lor, dv. nu sunteţi aşa de sinceri. Eu şi ingenuitatea dv. o contest. Dv. nu lansaţi pe faţă, deşi spuneţi că veniţi aci să dărâmaţi Babilonul şi târnăcoapele dv. au să facă praf Sodoma şi Gomora. Nu aţi afişat limpede lupta satelor şi cine luptă.

Pentru ce? Pentrucă sunteţi etorogeni.

D-l profesor A. C. Cuza : Pentrucă la oraşe sunt jidani pe care dumnealor îi susţin. (Ilaritate).

D-l Octavian Goga: Dv. sunteţi eterogeni, nu sunteţi o masă rurală, care vine în conştiinţa dreptului ei să-şi afirme adevărul. D-l Mihalache nu este un şef de ţărani cu privire ameninţătoare, şi cu strigătul foamei, nu este un Spartacus. Nu d-lor dumnealui este şeful unei cete foarte eterogene. Mai întâiu este eterogenă ca un fel de compoziţie socială şi, în al doilea rând eterogenă din punctul de vedere naţional, pentrucă d-l Cuza are perfectă dreptate, nu vă supăraţi, dar eu cred că Zipstein dela Tighina nu este un rural, el reprezintă psihologia de gheto, este perfect citadin, el nu se poate pune de acord cu Tudor Vladimirescu. (Mare ilaritate, aplause pe bâncile Blocului Parlamentar Naţional şi ale Majorităţii).

D-l J. Mihalache: De ce nu-l citaţi pe profesorul universitar Ciobanul dela Tighina, şeful organizaţiei noastre de acolo.

O voce de pe băncile Partidului Naţional-Ţărănesc: Colegul dv. dela Academie.

D-l Octavian Goga: Ce legătură are ciobanul cu Academia.

Dar în al doilea rând, lupta agrarianismului lupta gliei, lupta ogoareler împotriva maşinilor nu aţi declanşat-o. Vorbiţi în numele ideii agrare ultragiate, pentru ca în revendicările dv. să fiţi antiindustrialişti? Nu sunteţi.

D-l I. Mihalache: Vreţi să vă audă banca ministerială? De ce nu vă adresaţi şi nouă?

D-l Octavian Goga: Imediat, vreau numai să termin, pentrucă am scrupule literare. (Mare ilaritate pe bănclie Blocului Parlamentar Naţional şi ale majorităţii).

D-l I. Mihalache: Credeam că liberale. Aveţi mai mult scrupule liberale decât literare.

D-l Octavian Goga: Am scrupule literare, nu pot să am scrupule liberale, fiindcă eu am avut scrupule literare pe vremea aceia când d-ta erai la abecedar. (Mare ilaritate pe băncile Blocului Parlamentar Naţional şi ale majorităţii, strigăte de bravo).

D-l I. Mihalache: D-le Goga, dece nu vă amintiţi şi de momentele când eu eram în tranşee şi d-ta erai voluntar la Olteniţa. Mă aştept să dai şi lecţii de vitejie; eşti în stare!

D-l dr. Aurel Dobrescu: După ce ai fugit dela front.

D-l Octavian Goga: Minţi neruşinat. (Protestări, mare sgomot).

D-l dr. Aurel Dobrescu: (Arătând câtre d-l Octavian

Goga) la milioane dela „Mica” dumnealui! (Sgomot). (În acest moment d-l deputat I. Ianculescu din Blocul Parlamentar Naţional vine la d-l deputat dr. Aurel Dobrescu, şi-l loveşte cu palma peste faţă. Se naşte o busculadă între membrii Partidului Naţional-Ţărănesc şi ai Blocului Parlamentar Naţional. Se produce tumult în Adunare).

— Şedinţa se suspendă.

— La redeschidere.

D-l G. Folino, vicepreşedinte: D-lor deputati, sunt în penibila situaţie de a face din nou apel la sancţiunile regulamentare. În această incintă nu recunosc arma de a lupta, decât spiritualitatea şi cuvântul; nici vociferarea, nici gestul.

Pentru vociferare, chem la ordine pe d-l deputat dr. Aurel Dobrescu, cu înscriere în procesul-verbal. (Aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin), iar pentru lovire cer încuviinţarea dv. pentru trimiterea în faţa comisiei de disciplină a d-lui deputat Ianculescu.

D-l dr. Aurel Dobrescu: D-le preşedinte, cer cuvântul

în chestiune personală,

D-l G. Fotino, vicepreşedinte: D-lor deputati, dând cuvântul în continuare d-lui deputat Octavian Goga, vă rog şi pe unii şi pe ceilalţi să răspundeţi la apelul, pe care vi l-am făcut urmând ca discuţia să aibă loc într'o atmosferă liniştită.

D-l dr. N. Lup: D-le preşedinte, recomandaţi d-lui Goga să nu fie aşa de crud cu noi. (Ilaritate)

D-l Octavian Goga: D-le dr. Lupu, d-ta n'ai fost crud?

D-l dr. N. Lupu: D-le Goga, cu dta n'am fost crud niciodată, am fost dulce. (Ilaritate).

D-l I. Mihalache: D-l Goga, să fie cât de crud; sălbatic chiar, dar să fie drept.

D-l Octavian Goga: D-nii mei, nu ştiu ce doare mai tare: continuarea unei analize, sau rectificarea unor calomnii?

Vedeţi, trebuie să opresc să se prăvălească tot felul de minciuni asupra mea, de oameni care au fost la buza puşcăriei, spunându-se de mine lucruri, pe care toată ţara le ştie cum sunt.

D-lor, să fim drepţi. În privinţa aceasta, fac apel la d-l dr. Lupu.

Cum poate domnul acesta să asvârle asupra mea toate lăturile pe care le are hârdăul unui cap, care niciodată nu s'a mărturisit aici? (Aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

Cum poate să spună domnul acesta că eu mănânc milioane dela Mica? Ce milioane mănânc eu dela Mica?

Sunt preşedintele consiliului de administratie la o societate, unde sunt numai Români. Este o ruşine aceasta, d-lor?

Voci de pe băncile Partidului Naţional-Creştin: Nu.

D-l Octavian Goga: În al doilea rând, am aici — pentrucă mă înarmez faţă de orice atac — în buzunarul meu, retragerea mea din orice coniiliu de administraţie. (Aplause pe băncile Partidulul Naţional-Creştin), şi v'o prezint. Cum vine atunci, cu gura plină de bale şi de injurii, domnul acesta şi îmi strigă că mănânc milioane dela Mica? (Aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

D-le Mihalache, să ne mai înţelegem şi pe cealaltă chestiune; s'a spus că n'am fost soldat.

N'am fost soldat; n'am fost pe front.

D-l V. T. Prelipceanu: Dar dv. aţi pregătit sufleteşte soldaţii. (Aplauze pe băncile Partidului Naţional-Creştin.)

D-l Octavian Goga: Pentru ce? Pentrucă pe timpul regimului maghiar mă găseam în străinătate, atunci când trebuia să mă prezint la recrutare şi nu era pentru mine o plăcere să fac serviciul militar în armata austriacă. Astfel, s'a făcut că n'am fost soldat. Am venit aici în ţară, cu fratele meu, la vârsta — socotiţi şi dv. de câţi ani am fost atunci — şi am fost chemaţi amândoi în regimentul 80. Nu se primeau voluntari atunci. Fratele meu a spus: Mă duc pe front. Şi eu am mers cu regimentul 80 şi am stat cu colonelul Vlădescu, aderentul d-tale, d-le dr. Lupu, care a publicat sub proprie semnătură că, după căderea Turtucaiei, un batalion, care a mai rămas alături de care eram şi eu cu fratele meu, s'a dus în luptele dela Turtucaia, iar pe mine m'au chemat la Bucureşti, pentrucă nu puteam să fac nici o treaba în catitatea mea de nefost soldat. Acest lucru îl certifică generalul Vlădescu în mod public, iar fratele meu s'a dus dincolo şi a rămas schilav pe câmpul de războiu, necerând pentru aceasta niciun fel de satisfacţie acestei ţări, în care atâţi inconştienţi au întins, la toate ghişeurile ţării, amândouă mâinile. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional Creştin).

Iată situaţiunea. Acum merg mai departe.

Dacă cu asemenea mentalitate, dacă cu asemenea injurii, dacă cu acemenea trivalităţi opriţi sporul gândului unui om, atunci, d-lor, sunteţi jos de tot! (Aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

Pe dv. noi vă vom învinge, fiindcă superioritatea de materie cenuşie hotărăşte în vieaţa aceasta. (Ilaritate aplause).

Spuneam, d-nii mei, că dv, nu afişaţi limpede lupta satelor contra oraşelor, cum făcea Stambuliski. Sunteţi în imposibilitate, fiindcă, de! sunteţi eterogeni; al doilea, nici în lupta agrarianismului contra industrialismului, nu v'aţi angajat fiindcă în guvernările dv, industrialismul a fost foarte, foarte sprijinit, fără scrupule chiar, de regimul pentru favorizarea industriei naţionale. Nu-mi închipui că, într'o ideie de luptă a agrarianismului contra industrialismului, v'aţi pus de acord, de exemplu cu d-l Auschnit, d-le Madgearu! (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

D-l Virgil Madgearu: Cer cuvântul în chestie personală, (Intreruperi).

D-l Octavian Goga: D-le Madgearu, nu vă agitaţi aşa de tare, pentrucă mi se pare că veţi mai avea chestiuni personale cu mine.

Aţi fi putut să le adunaţi pe toate laolaltă şi atunci, la urmă, să faceţi răbufnirea cea mare a dv., în această Cameră.

D-lor, mă întreb: ce este „Stat ţărănesc”? Pentrucă mai văd şi o altă declaraţiune, cum este de exemplu a d-lui Costăchescu dela Iaşi, care în cadrul unui interview, pe care l-a acordat unei gazete, pune în faţa noastră un fel de program, absolut burghez, cu o judecată normală, cu o judecată totalitară spunând că nu va fi nici un fel de preferinţă specială; că vom avea în vedere pe ţărani şi ca pe baza lor să clădim un Stat normal, aşa cum îl avem în vedere aproape cu toţii.

Aşa spune d-l Costăchescu la Iaşi şi aş putea să citez acest model de judecată burgheză, pe care o reflectează în expunerea d-sale.

Ei bine, atunci spun; văd că azi ideia Statului ţărănesc aşa cum se prezintă, parcă nu a mai fost formulată de nimeni!

Atunci ce este? Este o loznică nouă de agitaţiuni în arsenalul dv.; un nou tăciune pe care voiţi să-l aprindeţi şi să-l svârliţi în masele populare. Credeţi că din nou psihologia maselor poate fi răscolită de această lozincă.

Dar, mai este ceva, să mă ertaţi, — şi să nu vă supăraţi din nou, — eu care caut să examinez lucrurile puţin mai adânc, dincolo de faţada lor, cred că este şi un fel — încăodată, d-le Mihalache, nu vă supăraţi — un caz de autolegitimare a dv., adică un caz de legitimare a calităţii dv. de şef îndrumător al ţărănismului; oare cum este un caz psihologic!

Eu am scris un articol de analiză sufletească, psihologică a dv, în „Odiseia unei cămăşi”... (Ilaritate).

D-l I. Mihalache: O să facem şi noi odată „Odiseia unei conştiinţi”,

D-l Octavian Goga: Eu primesc şi aş fi foarte bucuros să văd o analiză psihologică semnată de dv.! (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin).

În orice caz, lăsaţi-mă să fiu în aşteptare şi până atunci lăsaţi-mă să fac o mică analiză şi aici.

D-l I. Mihalache: Analizele mele psihologice au dus la rezultatul că am format, prin munca mea modestă de învâţător sătesc, care crede în ceva, cea mai formidabilă forţă politică. D-ta distrugi forţele politice pe rând tot aşa cum o să distrugi şi pe aceasta în care te găseşti acum.

D-l Oclavian Goga: Vom mai vorbi noi despre cât este de formidabilă forţa dv. politică şi vor veni şi alţii şi-o vor verifica. Dar eu ziceam că la dv. este un caz psihologic. Eu vorbeam de faza de evoluţie în care se găseşte ţara noastră şi arătam că şi pe dv., în calitatea în care vă găseaţi, v'au suprins evenimentele într'o fază de evoluţie. Şi dv, veniţi astăzi să legitimaţi propria dv. personahtate, aşa cum este ea şi să-i daţi un fel de justificare, quasi teoretică, în faţa ţării, fiindcă dv. ziceţi că sunteţi ţărani.

D-l I. Mihalache: Şi lumea se ia pur şi simplu, aşa, după noil

D-l Octavian Goga: Nu, d-le Mihalache, lumea nu se prea ia după dv. (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Naţional-Creştin şi pe băncile majorităţii).) Eu vreau însă să fac analiza, începând de acolo de unde aţi pomit dv.

D-l I. Mihalache: Dece nu începeţi analiza dela Eminescu, căci şi el a vorbit despre Statul ţărănesc?

D-l Octavian Goga: Nu, d-le Mihalache, doctrina lui Eminescu era doctrină conservatoare. Daţi-mi voie să vă recomand să-l citiţi încă odată. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l I. Mihalache: Lectura mea este proaspătă de tot. Alaltăeri l-am citit şi am văzut cum condamnă „clasa patriotarzilor”.

D-l Octavian Goga: Dar stătea pe baza boerimii de baştină. Citiţi cartea lui Călinescu şi veţi vedea judecata conservatoare a lui Eminescu.

D-l I. Mihalache: Am citit-o.

D-l Octavian Goga: Atunci n'ai înţeles-o. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l I. Mihalache: Este foarte interesant cum cel ce nu crede în nimic, zeflemisete pw cel ce crede (Aplause pe băncile

D-l. Octavian Goga: D-ta eşti cam îndrăzneţ în vorbe, când spul că eu nu cred în nimic.

D-l I. Mihalache: Pardon! crezi şi crezi în toate pe rând.

D-l Octavian Goga: Eu nu ştiu dacă pot să fac o invitaţie dela autor la cititor; dar eu te rog să-mi arăţi în scrisul meu, dincolo de mici contingenţe politice, judecata mea. Ce am spus la tribună astăzi şi ce am spus, spre exemplu, joi, totul este arhispus în articolele mele, în cărţile mele.

D-l I. Mihalache: Te rog să-mi acorzi numai două minute, să vezi cum te pun pe două coloane.

D-l Nichifor Robu: După ce îl vei citi pe Eminescu.

D-l Octavian Goga: Faţă de marile probleme cari mă preocupă, eu am păstrat întotdeauna aceiaşi judecată. Natural, sunt oameni, personalităţi în cadrul ştiinţei sau al literaturii, oameni de mâna întăi, care pot, în cursul vieţii, să aibă puncte de vedere diferite. Să nu crezi d-ta că pentru un om cu scrupule intelectuale, acestea constitue o compromitere. Nu, d-le Mihalache.

D-l I Mihalache: Vorbiţi acum şi de cei politici?

D-l Octavian Goga: Şi de aceştia. În ce mă priveşte, spre exemplu, dv. veţi spune că am fost cu generalul Averescu şi că am plecat dela generalul Averescu. Da, am fost cu generalul Averescu, am justificat în faţa ţării, de ce am fost cu generalul Averescu. Dar ştiţi de ce am plecat?

D-l I. Mihalache: Încă nu ştim.

D-l Octavian Goga: De când am plecat dela generalul Averescu, felul de a mă despărţi de d-sa nu a fost aşa cum au fost despărţirile dv.; la mine a fost cu eleganţă şi cu tăcere, iar la tribuna acestei Camere am avut onoarea să apăr pe generalul Averescu, după ce ne-am despărţit, când s'a venit cu trivialităţi şi înjurii la adresa d-sale.

Aceasta se poate întâmpla în vieaţă; cugetările trebuie să le păstrăm în linia noastră dreaptă.

D-l I. Mihalache: Pe acelea vream să vi le documentez în două minute.

D-l Octavian Goga: În ce am scris eu, mă găsesc în bună orânduială.

Spuneam, d-lor, că d-l Mihalache vrea oarecum să-şi facă o autolegitimare. Aceasta este psihologia d-sale.

D-le Mihalache, să nu te superi, fiindcă eu îmi iau oarecum această îndatorire asupra mea, ca să mă cobor în psihologia dumnitale şi s'o analizez.

D-l I. Mlhalache: Nu mă supăr. Dar ori este dialog, ori este monolog.

Dta faci dialog, însă nu-mi dai voie să-ţi răspund.

D-l Oclavian Goga: Eu fac monolog aici. (Ilaritate). Analizând psihologia d-tale, eu nu te ultragiez. Nu vreau să-ţi spun că îţi fac onoare, dar cred că oricine dacă vrea să descurce firile psihice ale cuiva — nu în mod injurios — şi caută să intre în rosturile lui de simţire, această nu înseamnă o

injurie.

Aşa mă cobor şi eu. Sunt pe un tărâm ipotetic. Câteodată poate greşesc. Ţara va spune dacă da sau ba.

Eu îmi spun: dv. cu portul dv., pe care îl practicaţi când sunteti aici — fiindcă după ce treceţi peste frontieră îl schimbaţi — legitimând statul ţărănesc, vă legitimaţi pe dv.

Mă gândesc de exemplu, câte odată ce ar fi dacă dv. aţi avea norocul pe care nu m'a impărtăşit nici pe mine soarta, să aveţi un fiu şi să vă găsiţi faţă în fată cu fiul dv., care în mod normal ar trece prin toate etapele de invăţătură; şi stând, faţă în faţă, aţi reprezenta două generaţii, dar poate şi două etape de cultură? S'ar petrece cu dv. ce se petrecea în romanul lui Turghenief, când vorbea de două generaţii sau de pârinţi şi fii. Accentuând teoria statului ţărănesc, dv. aţi bara drumurile copilului dv. în străduinţele lui culturale, şi v'aţi găsi faţă în faţă două generaţii între care se deschide o prăpastie.

Eu nu vă învăţ pe dv., pentru că dv. nu veţi primi din partea unui adversar să vă călăuzească el firele propriei dv. psihologii; dar poate unii gândesc că ar putea să se apropie de această problemă şi la lumina ei s'ar rosti câteva adevăruri de care nu mai vreau să mai mă apropii, ca să nu vă mai supăr.

Dar aici sunt şi alte cazuri individuale în legătură cu mişcarea dv., cazuri psihologice mult mai simple, mult mai simpliste, mult mai uşor de disecat şi de explicat.

Iată de exemplu cazul d-lui Madgearu.

S'au aninat aşa de această mişcare populară tărănistă o mulţime de oameni, care prin faptura lor, prin mentalitatea lor, prin judecata lor nu au nimic rural. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

D-l Virgil Madgearu: D-le Goga, de 18 ani eu am aceleaş convingeri şi stau pe acetaş drum şi voi sta toată viaţa mea pe acelaş drum, fiindcă este drumul unor convingeri sincere şi adânci.

D-l Octavian Goga: Dv. ziceţi, ca ceva extraordinar, că

vă găsiţi todeauna pe acelaş drum, convingeri stabile, convingeri categorice aceleaşi totdeauna. Pricep şi eu! V'aţi aninat de o mişcare, al cărui profitor sunteti, n'aveţi nimic deaface cu ea, nu sunteţi rural deloc, sunteţi citadin absolut. Ba mai mult, vă găsesc, dacă nu vă suparaţi — fiindcă dv. vă supăraţi uşor şi o să-mi prilejuiţi o serie de chestiuni personale — dv, vă găsiţi într'o disonaniţă sufletească cu propria dv. mişcare; ceva mai mult, într'o disonanţă aproape penibilă cu ambianţa, cu felul nostru de a gândi pe deasupra partidelor politice, aş zice cu sufletul nostru general. Iată: dv. sunteţi totdeauna senteţios, totdeauna afirmativ, totdeauna sgomotos, într'o tară în care poporul este blând, sceptic, cu inclinări spre ironie. Disonanţă de suflet. Coborâţi-vă odata şi analizaţi acest lucru şi atunci d-le Madgearu, vei înţelege că trebuie să vă încadraţi cel puţin pe ziua de mâine într'o atitudine de quasinormalitate. Puneţi-vă de acord cu psihologia curentă a sufletului românesc şi atunci vom putea să vorbim; dar pănă atunci va fi greu.

Iată, d-le Madgearu, ce pot să vă spun, şi mă opresc aici pentrucă probabil aveţi o chestiune personală şi atunci vă voiu răspunde mai mult.

D-l Virgil Madgearu: Da.

D-l Octavian Goga: D-lor, mă opresc aici, la această analiză şi mă rezum, zicând că am avut nevoie de o pace socială în Ţara Românească, am avut nevoie de o linişte în care să clădim. Concepţia normală nu poate fi decât naţionalism totalitar care ţine toate clasele la o laltă şi într'o periodă de linişte creiază statul român, care este pândit de duşmanii din afară şi de duşmanii dinăuntru. Lupta de clasă, în asemenea împrejurări, este păgubitoare, este în contra interesului statului român. Dv. sunteţi râspunzători pentru acest trecut, al urei declanşate într'o vreme când aveam nevoie de repaus pentru muncă. Dv., cred că pe viitor va trebui să vă potoliţi această linie de agitaţie pe care aţi inaugurat-o. Dacă nu o veţi face dv. se va însărcina viaţa politica, ea însăşi, să vă dea răspunsul.

Greşita atitudine a partidului liberal.

Şi acum, d-lor, vă rog să-mi îngăduiţi să fac, în câteva cuvinte, un succint examen şi al Partidului Liberal, pentrucă datoria mea este să privesc în faţă cu ochii deschişi şi cu judecata calmă toate forţele politice care reclamă controlul ţării.

D-lor vă voiu vorbi tot cu sinceritatea care onorează reciproc şi pe acela care o ridică, şi pe acela care o ascultă. Sincer vorbind, nu aş putea să nu accentuez respectul pe care l-am avut şi care nu este un respect individual, ci istoric al ţării pentru figurile proeminente ale Partidului Liberal în trecut.

Cine nu-şi dă seama că pentru clădirea României moderne, pentru opera Unirii, pentru opera de civilizaţie, după cum la Biblie se spune; la început a fost cuvântul, la noi se poate spune în ordinea politică; la început a fost Cogălniceanu?

Cine nu-şi da seama de opera constructivă în ideia de Stat de opera care a pus piatra unghiulară a formaţiei noastre de Stat, din care pe urmă s'a desfăşurat vieaţa amplă de astăzi, a lui Ion Brătianu?

Cine nu-şi dă seama de rolul istoric de mare echilibrator, care s'a descurcat prin atâtea frământări ale evenimentelor mondiale, al lui Ion Brătianu cel tânăr, care totdeauna a avut un fir, care l-a călăuzit: firul sentimentului patriotic şi care a dat la sfârşitul năzuinţelor sale, România de astăzi?

Respectul meu pentru munca Partidului Liberal, pentru proeminentele figuri ale Partidului Liberal din trecut se încadrează în istorie; nu este un respect individual, ci un respect împărtăşit de toţi acei cari, cu obiectivitate şi cu pricepere, urmăresc desfăşurarea evenimentelor istorice la noi.

Trebuie însă tot cu sinceritate să vă fac o mărturisire. Eu m'am înşelat în prevederile mele politice, am crezut că, după război, Partidul Liberal are să intre într'o eclipsă şi că politiceşte rolul lui are să fie redus. De ce credeam eu aceasta? Pentrucă o doctrină politică nu se înfăţişază în mod izolat într'un Stat; ea trebuie să se găsească într'o corelaţie normală cu marile mişcări, care zbuciumă continentul. Atunci, la începutul veacului al XX-lea, cu cât trecea vremea, am inregistrat un fenomen pe care l-au înregistrat şi alţii în mod obiectiv: eclipsa liberalismului. Acest fenomen merge înainte, se continuă şi se propagă. În Belgia, unde era mişcarea liberală şi care îşi avea rostul ei, s'a eclipsat, iar în Englitera, patria clasică a liberalismului dv. aţi văzut că în alegerile din urmă au fost 4 deputaţi legaţi de Lloyd George. Lumea merge spre alte diferenţieri, în alt sens, ideile de dreapta, pe deoparte, şi ideile de stânga de cealaltă parte, spre o bifurcatie, în care nu ştiam cum îşi va găsi rostul Partidul Liberal.

Dar mai era o chestiune. Operaţiunile politice ale Partidului Liberal se făceau numai pe solul patriei mume. Configuraţia solului s'a schimbat. Îmi închipuiam: dispare cauza, dispare şi efectul şi îmi ziceam: vom avea o slăbire a Partidului Liberal în acţiunea lui, aşa că desfăşurarea istorică a dv., eu o privesc sub acest unghiu: deoparte al continentului, iar de altă parte al configuraţiei solului schimbat.

Atunci mă întreb câteodată: dece m'am înşelat, deşi am avut şi am dreptate în permizele mele? Aceasta se explică prin două lucruri; pe de o parte se explică, cred eu, printr'un proces de tardivitate de recepţiune a societăţii noastre. Fenomenele ideologice şi politice în transplantarea lor, în drumul lor din Occident spre Orient, fac un drum lent, se propagă încet. Dv. ştiţi foarte bine că sunt forme care s'au înregistrat acum 20 de ani, în domeniul intelectual, sau în domeniul literar, sau în domeniul muzical, sau în domeniul politic, să zicem în Europa Centrală, şi le găsiţi în mod anacronic acum într'un faubourg dela Calcuta. Tardivitate de recepţie.

Dar mai este încă ceva. Dv. v'aţi însuşit, de câte ori s'a ivit, idei care nu vă aparţineau şi care erau scoase la suprafaţă de frământări politice şi le-aţi scris pe steagul dv. Nu aţi isbutit totdeauna să le realizaţi şi nici nu le-aţi realizat, câteodată le-aţi compromis.

Iată, de exemplu, ultima desfăşurare a concepţiei politice la noi şi mai ales a sentimentului maselor. Dv, ştiţi că ideia naţională s'a ridicat pe primul plan. S'a cerut, de pildă, respectarea muncii naţionale. Din toate părţile vi s'a arătat cu un lux mare de argumente, că trebuie primatul muncii româneşti.

Dv., deşi ca doctrină, prin liberalisinul dv., nu eraţi indicaţi să o faceţi, v'aţi înscris aceste revendicări, aţi făcut legea, dar uitaţi-vă în propria dv. conştiinţă, examinaţi realitatea ţării şi veţi vedea, d-nii mei, că nu s'a atins scopul care se avea în vedere. Şi au s'a atins scopul care se avea în vedere, pentru ce?

Pentrucă nu s'au urmărit, conform impulsurilor categorice pe care le dă un program bine definit unei idei. Aceasta este realitatea.

Am vorbit despre dumnealor şi am spus că nu mă ocup de guvernarea dumnealor. Mi-ar fi foarte uşor să mă ocup de guvernarea dv. Nu mă ocup însă nici de această guvernare, fiindca am făcut, în tot ceea ce am făcut aci, un examen de doctrină. Totuşi, există o chestiune asupra căreia îmi permit să vă atrag atenţiunea şi pe care o vorbesc aici ca om politic: este chestiunea cenzurii şi a stării de asediu.

D-lor, cred că este o mare greşeală. Eu, când dv. aţi cerut-o, de acord cu alţi oameni politici, pentru un timp de, am votat-o. Dar nu mi-am închipuit că vom întra într'o permanenţă de censură şi într'o permanenţă de stare de asediu.

Prin aceasta se creiază, d-lor miniştri, un joc al aparenţelor, care este păgubitor intereselor noastre naţionale. Un joc al aparenţelor întâiu pentru străinătate. Dv. ştiţi foarte bine că după omorârea lui Dollfus la Viena, nu a trecut o săptămână, — deşi era un zbucium interior extraordinar, deşi se împuşcau oamenii unii pe alţiî, — în momentul când nu au mai tost gloanţe de puşcă, s'a retras starea de asediu.

Cum vă puteţi închipui dv., că la Viena, Care este azi un centru cultural, un centru intelectual, un centru muzical, lumea aceea, valurile de străini s'ar mai duce acolo, când ar fi o permanentă stare de asediu.

Şi „mutatis mutandis”, gândiţi-vă la noi...

D-l Emil Panaitescu: Nu e liberă presa dela Viena. Este mai greu ca la noi.

D-l Octavian Goga: Dar nu este stare de asediu. Presa îşi prmeşte inspiraţiunile ei în marile probleme de Stat şi în marile probleme de politică externă, dela guvern. Şi este bine aşa să fie, fiindcă guvernul îşi are răspunderea lui.

D-l Emil Panaitescu: Nimic din ceeace nu vrea guvernul nu se publică în presa dela Viena.

D-l Octavian Goga: Dar nu e mai puţin adevărat că nu există stare de asediu. Dacă ar fi stare de asediu, d-ta, d-le Panaitescu şi cu mine nu ne mai ducem acolo. Şi tot aşa nu se fac afaceri şi nu se fac tranzacţii comerciale. Nu se acordă uşurări de ordin economic şi nu se întră în niciun fel de contact economic cu state care de ani de-zile trăiesc sub stare de asediu şi censură.

Lumea crede că noi suntem aci pe un vulcan. Nu este adevărat acel joc al aparenţelor, din acest punct de vedere că suntem pe-un vulcan.

Şi acum, d-lor, trec la efectele rele ale stării de asediu şi ale censnrii, în ordinea internă.

D-lor în ordinea internă, eu cred că cu legile existente, gazetele care vor să facă scandal, pot să fie pur şi simplu stăpânite. Cred că unanimitatea de simţire a poporulul românesc când vede că este pur şi simplu căutarea de scandal, îţi dă dreptate să pui pumnul într'o asemenea manifestaţie. Acesta este adevărul.

Eu însumi am confiscat gazete, de exemplu, în momente când acele gazete puneau în circulaţie lucruri care nu erau conforme, cu interesul meu de partid — căci m'am lăsat să fiu înjurat oricât pe această chestiune — dar cu interesele cele mari ale ţării.

Nu este bine să treci în conştiinţa publică ideia că d-ta te temi. Daţi-mi voie, este o diminuţiune de autoritate.

Mai este încă altceva; se compromite o idee. Starea de asediu cu severitatea ei, cu grava ei seriozitate, intervine atunci când ţara se găseşte la zile grele, la zile de primejdie, şi atunci o pui în practică cu toate consecinţele. Dar dacă d-ta Iaşi, zi cu zi, să se obişnuiască lumea cu această stare de asediu, ba eşti silit să fii şi indulgent în cadrul stării de asediu, atunci se compromite ideia şi nu exista un special beneficiu pentru ţară pe urma ei.

Iată observaţiunile pe care le fac eu în calitatea mea de om care a avul ceva, în viaţă, aface cu ordinea ţării şi cu valurile de simţire din ţară.

Aici mai este o chestiune care cred că fiind de foarte mare actualitate şi privindu-mă pe mine de aproape în calitatea mea de fost ardelean, adică de ardelean nâscut acolo şi trăit acolo, fără caracterul de regionalis : problema băncilor ardeleneşti, problemă pe care trebuie să o rezolvaţi cu o oră mai curând, nu fiindcă sunt bănci ardeleneşti, ci fiindcă interesează jumătate din populaţia ţării şi nu fiindcă ar fi pur şi simplu o asociaţie bancară pe care dv. trebuie să o salvaţi.

Vă atrag atenţia numai în treacăt şi vă spun că 3.200 milioane avere naţională se compromite prin căderea acestor bănci. Tot ce a agonisit acest Ardeal cu acumulările lui de energie, cu viaţa lui economicoasă, cu oamenii lui crescuţi în apropierea elementului german, oameni liniştiţi gospodari, totul se dă peste cap. Aci trebuie o acţiune repede şi noi vom veni, sau veniţi dv. cu o lege în care cele 147 bănci din Ardeal să le plasaţi pe legitimarea pe care aţi dat-o Creditului Rural.

Cred că prin aceasta dv. salvaţi realmente osatura economică a unei jumătăţi din ţară, (Aplause pe băncile Bloculul Parlamentar Naţional şi pe alte bănci).

Aveţi în această privinţă justificarea perfactă de ordin istoric, aveţi justificarea răposatului Ionel Brătianu care pela 1909—1910 când o bancă mare dîn Ardeal „Albina”, a căzut în suferinţă, a fost acela care, cu toate complicaţiunile care puteau să intervie fiindcă cunoştea foarte bine configuraţia triplei alianţe, venind să ne plângem, a acordat un ajutor de reescont de 4 milioane lei aur dela Banca Naţională şi Banca Românească.

Deci aveţi un drum pe cara l-aţi deschis dv. şi care în acelaţi timp este o recunoştere a dreptului de viabilitate a acestor bănci de o parte, dar este şi un mare angajament pe care l-a luat atunci şeful Partidului Liberal. Aci nu poate fi privită problema din punct de vedere al concurenţei, cum a fost privită, din nenorocire, în cursul vremii. În Ardeal trebuia să se clădească totul pe osatura economică pe care a moştenit-o poporul românesc atunci când lupta cu un stat ostil. Pe aceasta trebuia să se grefeze ajutorul frăţesc; nu trebuiau instalate instituţiuni de concurenţă, trebuia să vină fratele, nu concurentul.

(Aplauze pe bâncile blocului Pariamentar Naţional).

Iată deci, d-lor problema şi eu vă rog acum, în ultimele ore, să binevoiţi s'o rezolvaţi,

D-l Victor Amonescu, ministru de finanţe: O vom rezolvi.

D-l Octavian Goga: D-lor, mă rezum. Posibilităţile mele vocale au fost puse la mare încercare şi răbdarea dv. de asemenea.

Cred că în ţara noastră astăzi este un proces de elaborare interioară. Vieaţa politică este o fluctuaţiune permanentă. Adevărurile de astăzi sunt desminţite mâine. Noţiunile nu sunt permanente, ele sunt într'o continuă evoluţie. Şi atunci eu găsesc că ţara noastră este în plin proces de elaborare politică

Dacă am vrea, în mod rezumativ, să trecem ca printr'o tendinţă de sinteză înaintea ochilor noştri valurile de popularitate, care au fost în această ţară dela războiu încoace, eu cred că ele sunt următoarele:

Întâi, a fost valul de popularitate al generalului Averescu, care s'a elaborat în tranşee; era credinţa ce se pusese în comandantul din război, transpusă pe tărâmul politic. Acest val de popularitate a încetat. Rezoanele pentru care a încetat, aceasta este datoria istoriografului de mâine să le fixeze. În orice caz, nu eu sunt chemat să mă ocup de acest lucru. Pornirea mea de eleganţă, care m'a condamnat la tăcere şi la multe reticenţe în această chestiune, vă rog să-mi permiteţi s'o păstrez. Acesta a fost deci cel dintâi val.

Al doilea val de popularitate a fost al dv., al Partidului

Naţional-Ţărănesc în care toate lucrurile se explică şi atunci explicaţia şi-o găseşte acest val în organizarea instinctului urei de clasă de o parte şi în organizarea instinctului regionalist de altă parte. Dv., nu vreau să vă mai repet, aţi organizat ura de clasă şi regionalismul.

D-lor, acestea sunt instincte de suprafaţa, nu sunt instincte de adâncime. Instinctul urei de clasă este destul de puternic, dar la noi în ţara aceasta nu s'a practicat şi deci se eclipsează. Apoi guvernarea dv. n'a fost de aşa fel, iertaţi-mă, ca să constituie şi mai departe o platformă de perpetuare a dv., în sentimentul public. Mai ales că la aceasta s'a adăugat faptul că au intervenit alte forte, alte energii, alte impulsuri de simţire şi de gândire pe arena politică, care pe dv. v'au eclipsat. (Aplauze pe băncile Bloculul Partamentar Naţional).

În această situaţie, d-lor, stau şi mă gândesc şi caut să rostesc adevărul întreg. Aceasta am căutat în tot cursul cuvânrii mele — şi am avut de multe ori satisfacţia să subliniaţi spusele mele cu aplauze — şi vă rog să judecaţi tot ce am spus în calitate pur şi sunplu de buni români, câtuşi de puţin membri ai unui partid cu care să mă găsesc în adversitate şi cu care, ori câte ar spune dumnealor, eu nu m'am înţeles. Ce să mă înţeleg? Sunteţi un guvern care se prepară de plecare. Eu nu m'am înţeles cu dv. deloc, nu am nimic cu dv. Dar dacă au avut un ecou cuvinţele mele, a fost ecoul pe care îl trezeşte în suflete de român preocupările unui român.

Domnii mei, ca român vă spun; analizaţi fenomenele sociale, fenomenele de simţire din această ţară, uitaţi-vă împrejurul dv. şi constataţi adevărurile. Ne găsim în faţa unui val nou, putemic, primejdios aproape; este valul ideii naţionale (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Naţional). Acest val, domnii mei, vine de jos, se degajază din cadrul instinctelor populare; două din cele mai primordiale, cele mal putemice instincte se pun la contribuţie astăzi de câtre masele populare; instinctul diferenţierii de rasă deoparte, instinctul religios de altă parte. Sufletul poporului nostru simte astăzi — a plătit-o scump ca să ajungă la această învăţătură — simte că el este o entitate organică, în care nu se încadrează străinii şi simte nedreptatea provocată de către această invazie de strămi. Iar pe de altă parte, instinctul străvechi religios al poporului românesc simte diferenţierea de religie. Suntem încadraţi în noi înşine, diferentiaţi de alţii; ne-am adunat laolaltă; se petrece, în mod întârziat, ceea ce s'a petrecut pe continent de atâta vreme. Sufletul românesc astăzi şi-a creiat o cunoştiinţă militantă de naţiune. Ne-am adunat cu toţii, se pun la cântar marile adevăruri de existenţă organică, a poporului românesc. Acesta este adevărul. (Aplause pelungite pw băncile Blocului Parlamentar Naţional.)

Domnii mei, aceasta vine de jos. Dar dv., sunteţii oameni politici, înregistraţi adevărurile. La acest val de ios, se răspunde din toate colţurile ţării. Niciodată nu a fost o atâta, sensibilitate şi a maselor, şi a claselor intelectuale în înregistrarea fenomenelor naţionale. Aţi văzut ieri la Barou, d-lor! Eu vă spun sincer, fiindcă era vorba de avocaţi, eu ziceam: avocaţii reprezintă tranzacţia prin definiţiune; şi ziceam: acolo mai grea o să-şi facă drum această idee elementară, care stăpâneşte totul. Şi aţi văzut dv, că pur şi simplu, pe aceasta idee a fost avalanşe. Pe deasupra block-house-urilor din Bucureşti pătrunde instinctul naţional organic, instinctul care a făcut războiul, instinctul care ne-a păstrat pe noi şi care trebue să ne dea biruinţa de mâine. (Aplause prelungite, strigăte de bravo pe băncile Blocului Parlamentar Naţional).

Mâine vor porni toate clasele intelectuale, vor porni medicii, vor porni inginerii, vor porni farmaciştii, toţi aceşti nedreptăţiţi, care, fiecare se găseşte în colţul lui, băieţii de ţărani care au fost împinşi acum la şcoală, care au mers din toate colţurile ţării, călăuziţi de o foame de învăţătură necunoscută încă, toţi îşi aşteaptă rosturile lor în colţul lor de foame, de lipsuri şi de neagră mizerie, într'o vreme când toate staţiunile noastre sunt pline de oameni arhisătui, care îşi plimbi impertinenţa şi zgomotoasă lor satisfacţia.

Ei bine, toţi vor începe. Este marea reţea, marele angrenaj de simţire, pe care şi-l prepară un popor, atunci când segăseşte la o răspântie a istoriei lui, şi când vrea, în mod categoric, să facă o schimbare.

Spuneam la începutul cuvântării mele că este o stare quasirevoluţionară. Da! Şi datoria noastră este să canalizăm în mod paşnic această revoluţie. Noi vrem să integrăm poporul românesc întârziat în prerogativele lui normale, în drepturile lui de popor alcătuitor de Stat,

Să nu se sperie nimeni. Acesta este capitolul întâiu, şi al doilea poate să fie capitolul de toleranţă; dar nu invers: toleranţa transformată în slăbiciune, pe care s'o platim noi. (Aplause prelungite pe băncile Partidulul Voţional Creştin).

De aceea, să nu vă miraţi că oamenii politici, cu răspundere oameni, de exemplu ca Alexandru Vaida-Voevod, (Aplause prelungite pe băncile Partidului Naţional Creştin), oameni cari au avut toate onorurile în această ţară, toate satisfacţiile, despre care nu mai poate să fie vorba de un proces individual de satisfacţiune, fiindcă aceste satisfacţiuni nu sunt, sunt numai greutăţi, oameni ca dânsul, au înregistrat această pornire. Ea nu este a lui Vaida, ea nu este a noastră; este a ţării, vorbeşte ţara, noi o girăm numai cu numele nostru, şi nu vrem altceva decat s'o canalizăm în mod paşnic (aplause pe băncile Partidului naţional-Creştin), să înţeleagă cu toţii că trebue să punem ordine în această ţară, şi că ordine nu se poate pune, decât avându-se în vedere această valoare naţională a poporului nostru. Nu mai există altă evanghelie pe pământul românesc decât evanghelia credinţei naţionale! (Apause prelungite, strigăte de bravo pe băncile Partidului Naţional-Creştin). Cine se va împotrivi ei, are să fie măturat!

Eu nu sunt aici un competiţionar de guvern. Eu, sunt aici omul, care constată o stare sufletească a unei ţări. Eu vă pun această realitate în faţă. Desigur că va fi greu pentru acela care va veni mâine la guvern, când va trebui să dea satisfacţie; satisfacţiile vor trebui să meargă în mod normal în etape. Dar, fără aceasta nu se poate. Acesta este valul; aceasta este avalanşa şi depe creasta acestui val, Partidul Naţional Creştin şi Blocul Parlamentar Naţional cer guvemarea României! (Aplause prelungite şi îndelung repetate, strigăte de bravo de pe băncile Partidului Naţional-Creştin; membrii Partidului Naţional-Creştin, în picioare, ovaţionează pe autor).