c. LAUDELE, ACATISTELE  ŞI  PARACLISELE

 

            1. Laudele

            Laudele sunt slujbe bisericeşti care se săvârşesc în fiecare zi în Biserica Ortodoxă, mai ales în mănăstiri.

            Ele sunt în număr de şapte şi anume:

            Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul întâi, Ceasul al treilea, Ceasul al şaselea, Ceasul al nouălea, Vecernia şi Pavecerniţa.

            Însuşi împăratul David se scula la rugăciune de şapte ori pe zi: “De şapte ori pe zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale”. (Ps. 118, 164) Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă: “Privegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, la miezul nopţii, la cântatul cocoşilor sau dimineaţa”. (Marcu 13, 35)

            Bolnavii, care iubesc sfintele slujbe din biserică sau le vor citi acasă după putere, vor primi mare dar şi mângâiere de la Duhul Sfânt. Laudele se găsesc scrise în Ceaslov şi în unele cărţi bogate în rugăciuni. Dacă nu vom avea cărţi sau timp, să învăţăm trei psalmi pe de rost, sau măcar Psalmul 50 şi Crezul şi să repetăm pentru fiecare Laudă de câte trei ori rugăciunile începătoare, Psalmul 50, Crezul şi Cuvine-se cu adevărat...; ori să facem un număr de câte 20-30 de metanii sau închinăciuni pentru fiecare laudă, după obiceiul monahilor. Dacă nici acestea nu putem face, să zicem măcar de câte 20-30 de ori pentru fiecare laudă rugăciunea minţii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.

            Să lăudăm, deci, pe Dumnezeu ziua şi noaptea, cum fac îngerii în cer şi creştinii evlavioşi pe pământ. Fiecare să se roage cum poate, numai să se roage, decât să vorbească de rău pe aproapele său, să glumească şi să piardă timpul la distracţii, la televizor şi la lucruri pământeşti.

 

2. Acatistele şi paraclisele

            Acatistele sunt imne de laudă şi de bucurie ce se citesc în biserică şi în casele credincioşilor în cinstea Preasfintei Treimi, a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a marilor sfinţi din calendar.  Paraclisele sunt rugăciuni de umilinţă prin care se cere ajutorul Maicii Domnului şi al sfinţilor care au moaşte pentru închinare.

            Este de mare folos să lăudăm pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Paraclisul Maicii Domnului este bine să se citească în fiecare zi mai ales seara sau la miezul nopţii, în timp ce Acatistele se citesc dimineaţa sau când avem timp.

 

d. SFÂNTA LITURGHIE

            Dumnezeu după ce ne-a zidit, vine să ne caute ca pe nişte oi rătăcite. Apoi ne învaţă calea mântuirii şi, la urmă, Se jertfeşte din iubire pentru noi, ştiind că fără jertfă nu se poate mântui lumea şi nici un creştin.

            Sfânta Liturghie este cea mai înaltă rugăciune de laudă, mulţumire şi cerere pe care o aduce Biserica lui Dumnezeu pe pământ înaintea Prea Sfintei Treimi. Este jertfa nesângeroasă a Legii celei noi creştine, pe care Domnul a desăvârşit-o prin jertfa Sa pe cruce. A fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină, lăsând poruncă Sfinţilor Apostoli: “Faceţi aceasta întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19)

            Sfântul Ignatie Teoforul a spus: “Veniţi la Biserică, veniţi la Liturghie. Nu lipsiţi trupul lui Hristos de unul din mădularele Sale, nu Îl lipsiţi de ceva care Îi aparţine Lui. Absenţa ta este o lipsă din trupul Lui”. Aşa e, fiindcă Biserica este trupul lui Hristos, iar noi toţi suntem mădularele Lui.

            Trebuie să ne obişnuim să gustăm din bucuria şi dulceaţa Sfintei Liturghii, deprindere ce va contribui cel mai mult la restabilirea sănătăţii noastre.

            În timpul Dumnezeieştii Liturghii ne rugăm Sfinţilor, Îngerilor şi Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi suntem siguri că şi ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu, iar prin această rugăciune reciprocă ne unim dincolo de hotarele morţii printr-o legătură puternică şi de nedespărţit.

            Prin rugăciune, în general, şi prin Sfânta Liturghie, în special, Hristos se apropie cel mai mult de inimile noastre, rămâne cu noi, vorbeşte cu noi, Îl simţim în noi, Îi auzim glasul care ne cheamă şi trăim zilnic în prezenţa Lui tainică. Prin Sfânta Liturghie, Hristos se află permanent în comuniune cu lumea, cu fiecare dintre credincioşi.

            Sfânta Liturghie se compune din două părţi principale, şi anume:

            1. Proscomidia sau partea pregătitoare, care se săvârşeşte dimineaţa în taină;

            2. Liturghia propriu-zisă, care se săvârşeşte în auzul tuturor.

            Mare grijă trebuie să aibă creştinii din sate şi oraşe, mai ales cei bolnavi, ca la orice Sfântă Liturghie să fie pomeniţi la Proscomidie şi să li scoată părticele, pentru ei, pentru toţi ai casei lor, vii şi răposaţi. Pentru că nu avem alt ajutor şi nu putem face ceva mai bun pentru noi şi pentru cei răposaţi, decât să fie pomeniţi regulat la Sfânta Liturghie, un timp cât mai îndelungat.

            În acest scop, în fiecare Duminică şi sărbătoare şi peste săptămână când pot şi au nevoie pentru casa şi sufletul lor, credincioşii sunt datori să meargă la biserică din timp, înainte de ora 9, să se roage, să se închine, să ceară sfatul şi binecuvântarea preotului şi mai ales, să fie pomeniţi la Proscomidie şi să asculte Sfânta Liturghie.

            Preotul, la Proscomidie, poate pomeni şi scoate părticele pentru toţi creştinii ortodocşi care frecventează regulat biserica şi sunt cununaţi la preot, care nu înjură de cele sfinte şi sunt împăcaţi cu toţi oamenii, adică nu urăsc, nici nu au judecată cu cineva, care se spovedesc regulat la preot şi nu merg la adunări sectare. Iar dintre cei răposaţi poate pomeni pe cei ce au decedat în credinţa ortodoxă, care au fost spovediţi, împărtăşiţi şi împăcaţi cu toţi oamenii.

            În fiecare Duminică şi sărbătoare credincioşii sunt datori să asculte Sfânta Liturghie. Dacă nu pot veni toţi din casă, să vină măcar unul din soţi ori copiii singuri, iar la nevoie măcar unul sau doi din casă, ca să vorbească cu Hristos la Biserică şi să fie pomeniţi la Proscomidie. Prin aceasta se sfinţeşte casa, se liniştesc ispitele, se izgonesc patimile şi vine Hristos în acea casă. Iar dacă nu vine nimeni din casă la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători, casa aceea este lipsită de binecuvântare, cei din casă sunt loviţi de ispite grele, de boli, de patimi, de sărăcie şi nu au mulţumire sufletească, pentru că au refuzat să se întâlnească şi să vorbească cu Hristos, au refuzat să laude pe Domnul şi Mântuitorul lumii.

            Întrucât biserica este cer duhovnicesc, iar în timpul Sfintei Liturghii este de faţă însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, cu Maica Domnului, cu toţi sfinţii şi îngerii din cer, credincioşii trebuie să stea în biserică cu smerenie, în linişte şi tăcere, în rugăciune şi lacrimi, îmbrăcaţi cuviincios, cu feţele senine, cu inimile pline de bucuria Duhului Sfânt, cu căinţă pentru păcatele făcute şi cu mare nădejde de mântuire.

            Nimeni să nu intre tulburat în biserică, nimeni să nu fie certat cu cineva pentru cele pământeşti, nimeni să nu se gândească acasă, la copii, la vite, la mâncare, la cele trecătoare. Două ore, cât ţine Sfânta Liturghie, să stăm numai cu Hristos, să ne gândim numai la Hristos, să vorbim numai cu Hristos.

            Cu frică, bucurie şi mare evlavie se cade să stăm de vorbă cu Hristos, care vine să se jertfească în timpul Sfintei Liturghii pe Sfânta Masă pentru noi.

            Toţi creştinii care vin la biserică certaţi, care nu vor să se împace cu aproapele, care trăiesc în desfrânare şi concubinaj, care au judecăţi, care avortează copii, care au pe conştiinţă păcate grele şi nu s-au pocăit de ele, pot să asculte slujba Sfintei Liturghii numai până la ieşirea cu Sfintele Daruri, apoi să se retragă la uşa bisericii, în pridvor sau chiar în curtea bisericii şi acolo să se căiască pentru păcatele făcute.

            La fel şi cei ce au îndrăznit să intre în biserică fără măcar o zi de curăţenie trupească cu soţia, cei care nu vor să ierte pe semenii lor, ca şi cei ce sunt fumători, beţivi, robiţi de desfrânare şi înjură de cele sfinte, precum şi femeile vopsite, îmbrăcate necuviincios şi cu capul descoperit, urmând ca pe viitor să vină la biserică mai bine pregătiţi, ca să nu ia osândă în loc de iertare şi binecuvântare.

            Cei nepregătiţi să se teamă de focul Duhului Sfânt care vine să sfinţească Sfintele Daruri. Iar dacă se spovedesc cu căinţă şi părăsesc păcatele, să stea la biserică cu toată evlavia până la urmă şi să facă tot canonul dat de preot, că sunt iertaţi de Dumnezeu.

            Spre finalul Liturghiei propriu-zise, toate părticelele ce s-au scos la Proscomidie pentru Maica Domnului, pentru sfinţi, pentru toţi cei vii, sănătoşi şi bolnavi după cererile lor, ca şi părticelele scoase pentru cei adormiţi se toarnă la un loc în Sfântul Potir şi se amestecă cu dumnezeiescul Sânge şi Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. În clipa aceasta, atât cei vii cât şi cei morţi, pentru care s-au scos părticele, se împărtăşesc în chip nevăzut cu Hristos, cum ne învaţă Biserica, prin atingerea de Trupul şi Sângele Domnului, ca semn al marii Sale iubiri de oameni.

            Prin aceasta, Hristos îmbrăţişează pe cei vii şi pe cei răposaţi, primeşte rugăciunile noastre şi ale preotului pentru iertarea păcatelor tuturor, rânduieşte cele de folos în viaţă şi scoate din iad sufletele celor răposaţi nemântuite încă.

            Această unire mistică cu Hristos aduce pentru unii bolnavi vindecare şi le slăbeşte durerile cumplitelor suferinţe. Căci, dacă nu suntem vrednici să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine din Potir, să ne împărtăşim mistic cu Hristos Domnul prin părticelele ce se scot pentru noi, şi se pun în Sfântul Potir împreună cu Sfântul Trup şi Sângele cel dătător de viaţă care spală păcatele creştinilor care s-au pomenit.

            După această scurtă prezentare a câtorva aspecte legate de Sfânta Liturghie, dorim să punctăm în continuare principalele daruri şi foloase pe care ni le aduce aceasta, atât în viaţa de pe pământ cât şi în viaţa viitoare:

·        Sfânta Liturghie repetă zilnic, în chip nesângeros şi mistic, jertfa sângeroasă, unică, de pe Cruce, precum şi întreaga viaţă a Mântuitorului pe pământ, de la naştere până la înviere şi înălţarea la cer;

·        Prin Sfânta Liturghie se coboară, nevăzut, Fiul lui Dumnezeu pe pământ şi rămâne permanent între noi. Când va înceta Sfânta Liturghie pe pământ, atunci va fi sfârşitul tuturor veacurilor şi Fiul lui Dumnezeu va veni să judece lumea;

·        În timpul Sfintei Liturghii sunt de faţă, nevăzuţi în biserică, nu numai Fiul, ci toate cele trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi - Tatăl, care ne binecuvântează, Fiul, care se jertfeşte pe Sfântul Altar pentru lume, şi Duhul Sfânt, care sfinţeşte Darurile şi le preface în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos;

·        În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii sunt de faţă, în biserică, toţi sfinţii şi îngerii din cer, în frunte cu Maica Domnului;

·        Sfânta Liturghie uneşte pe toţi sfinţii cu puterile cereşti şi îi face mijlocitori şi fierbinţi rugători pentru mântuirea noastră;

·        Sfânta Liturghie adună la biserică pe toţi creştinii iubitori de Dumnezeu, oferindu-le posibilitatea ca, împreună cu sfinţii şi îngerii din cer, să mulţumească, să slăvească şi să se roage pentru mântuirea tuturor;

·        Prin Sfânta Liturghie, Trupul şi Sângele Domnului se oferă creştinilor ca cel mai mare dar de pe pământ, spre iertarea păcatelor şi mântuire;

·        La Sfânta Liturghie, prin părticelele ce se scot la Proscomidie pentru vii şi morţi, se unesc cei din cer cu cei din iad şi de pe pământ, se aduc de faţă, nevăzut în biserică, sufletele celor adormiţi fără pocăinţă şi se învrednicesc de mila lui Hristos şi de iertare;

·        În cadrul Sfintei Liturghii se hirotonesc diaconii, preoţii şi episcopii şi se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir;

·        În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc creştinii vrednici cu Trupul şi Sângele lui Hristos, fără de care nu ne putem mântui;

·        În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc nevăzut toţi cei vii şi adormiţi pentru care se scot părticele, mai ales când se ating de Trupul şi Sângele Domnului în Sfântul Potir;

·        Prin Sfânta Liturghie se iartă păcatele celor vii şi răposaţi care se pomenesc la biserică, mai ales dacă şi-au mărturisit păcatele şi sunt pomeniţi 40 de zile la rând;

·        Sfânta Liturghie uneşte cerul cu pământul, pe Sfinţi cu cei binecredincioşi de pe pământ şi pe toţi cu Dumnezeu;

·        Sfânta Liturghie arde pe diavoli şi goleşte iadul de suflete pe care le mută în Rai, spre lauda Prea Sfintei Treimi şi bucuria îngerilor din cer;

·        Sfânta Liturghie împacă şi înfrăţeşte pe creştini, pe fraţi, pe soţi şi pe vecini, dacă participă neîntrerupt la aceasta;

·        Sfânta Liturghie este cel mai puternic mijloc de împăcare între Dumnezeu şi oameni, prin rugăciunile ce se fac şi părticelele ce se aduc;

·        Sfânta Liturghie învaţă pe oameni cea mai înaltă rugăciune;

·        Sfânta Liturghie învaţă pe creştini calea mântuirii şi dogmele dreptei credinţe;

·        Sfânta Liturghie învaţă pe credincioşi Sfânta Scriptură şi ruşinează pe atei şi pe păgâni;

·        Sfânta Liturghie apără dreapta credinţă şi risipeşte sectele care n-au Liturghii şi dezbină Biserica şi pe creştini;

·        Sfânta Liturghie înmulţeşte credinţa pe pământ şi ne întăreşte să mărturisim dogmele Ortodoxiei în faţa tuturor sectelor;

·        Sfânta Liturghie este cununa Bisericii, Lauda Ortodoxiei şi nădejdea mântuirii noastre. De aceea diavolul, prin mijlocirea tuturor sectelor, se luptă să ne rupă de Biserică şi să ne lipsească de mântuitoarea Liturghie;

·        Sfânta Liturghie este izvor de sfinţenie, de pace şi de binecuvântare pentru creştinii dreptmăritori şi pentru toată lumea şi zidirea;

·        Sfânta Liturghie ne ajută cel mai mult la creşterea noastră duhovnicească, la dobândirea rugăciunii din inimă şi ne învredniceşte de darul lacrimilor;

·        Sfânta Liturghie aduce har, pace şi armonie divină în lume, în ţara noastră cu zece mii de altare, în familie, în societate, în şcoli, în mănăstiri, în armată, în orice loc de muncă, dacă ne rugăm, dacă ne mărturisim păcatele şi mergem regulat la biserică;

·        Sfânta Liturghie este singura şi cea mai mare nădejde de mântuire pentru sufletele celor răposaţi, dacă li se scot regulat părticele şi se dă milostenie pentru ei;

·        Sfânta Liturghie păzeşte pe credincioşi de boli grele, de cumpene mari, de pagube, de dezbinări şi îi ajută să dobândească sfârşit creştinesc;

·        Sfânta Liturghie pregăteşte pe credincioşi pentru jertfă, pentru răbdare în lupta vieţii, pentru împăcare cu toţi, pentru apărarea Ortodoxiei şi dobândirea mântuirii;

·        Sfânta Liturghie ne pregăteşte pe toţi pentru pocăinţă şi Sfânta Împărtăşanie;

·        Sfânta Liturghie ne întăreşte pe toţi în ispite şi primejdii;

·        Sfânta Liturghie ne ajută la împlinirea tuturor cererilor de folos spre mântuire.

            Dacă cugetăm la toate cele de mai sus, ne dăm bine seama că nu este mântuire pentru nici un suflet fără Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Ca urmare, vom puncta în continuare şi principalele datorii ale creştinilor pentru Biserică şi pentru Sfânta Liturghie:

Ř      să iubească Biserica cu toate sfintele slujbe care se fac în ea şi pe sfinţii slujitori ca pe Însuşi Hristos, Mântuitorul lumii;

Ř      să nădăjduiască în viaţa veşnică şi să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie, jertfa mântuirii noastre;

Ř      să se roage mult acasă, la lucru, pe câmp, ziua şi noaptea, cu credinţă, cu bucurie, smerenie, cu lacrimi, împreună cu toţi ai casei lor pentru a fi pregătiţi în clipa morţii, când se vor prezenta la judecată şi vor trebui să dea răspuns pentru întreaga lor viaţă pe pământ;

Ř      să ierte şi să trăiască în dragoste cu toţi, să ajute pe cei săraci, să cerceteze pe cei bolnavi, să mângâie pe cei întristaţi şi să facă milostenie, că aceasta acoperă mulţime de păcate.

            După ce am trecut în revistă mijloacele prin care Biserica Ortodoxă îşi îndeplineşte puterea sfinţitoare, vom enumera în continuare situaţiile în care bolnavii nu pot beneficia de aceste comori inestimabile, pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a aşezat în sânul Bisericii luptătoare, pentru depăşirea stărilor patologice şi limpezirea duhovnicească:

·        când cei bolnavi nu cred în Dumnezeu, nici măcar când sunt bolnavi pe moarte;

·        pentru cei ce sunt de altă credinţă;

·        pentru cei îndoielnici în credinţă;

·        pentru cei care nu vor să postească şi nici să se roage;

·        pentru cei care nu vor să părăsească păcatele grele şi nici să se spovedească la duhovnic;

·        pentru cei care nu sunt botezaţi sau cununaţi în biserică.

            În aceste vremuri grele, de vom fi receptivi la informaţiile prezentate legate de necesitatea rugăciunii particulare şi în biserică, vom găsi suportul moral şi spiritual de a merge mai departe, vom birui ispitele, vom ruşina pe sectanţii hulitori de Dumnezeu, vom alunga pe demoni, vom scăpa de cursele morţii, vom pătrunde în tainele Ortodoxiei, ne vom împărtăşi de sfinţenia ei, vom conştientiza identitatea reală a creştinismului, vom dobândi sănătate în viaţa aceasta şi mântuire în cea viitoare.