Sufletului omenesc Creatorul i-a dăruit haina de lumină a
Duhului Sfânt (revedeţi anexa 1), ca să-l protejeze din toate direcţiile
de lumea nevăzută a răului.
La rândul său, trupul a fost înzestrat cu o armă nemaipomenită
- IMUNITATEA.
Sistemul imunitar este cel care ţine sub control permanent
organismul uman. Ordinea pe care o impune sistemul imunitar în sistemul fizic
este asemănătoare ordinii eterne, care guvernează întreg
universul pentru a-i sluji omului, ca acesta, la rândul lui, să lucreze în
vederea îndeplinirii scopului său ultim - mântuirea.
Imunitatea este vistieria sănătăţii noastre, pe care
o primim în dar încă din momentul zămislirii. Ea poate fi mai bogată
la unele persoane şi mai săracă la altele, în funcţie de
cum părinţii şi înaintaşii noştri, până la a
patra generaţie, au ştiut să respecte legile armoniei universale.
În acest sens, citim la Ieşire: “... Eu, Domnul Dumnezeul tău,
sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor
ce mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea
neam,
Şi Mă milostivesc
până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc
poruncile Mele”. (IEŞIREA 20,
5, 6; 34, 7; Deuteronom 5,
9; Psalmi 36, 28; 108, 13;
Isaia 14, 21; 13, 16; Ieremia 32, 18; Numerii 14, 18; Iov
5, 4; 21, 19)
Aşadar, din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi, putem înţelege
de ce copiii se nasc cu deficite imunitare şi din ce pricină suferă,
nevinovaţi, ispăşind păcatele părinţilor.
Datele cercetătorilor din ultimii ani ne aduc la cunoştinţă
că omenirea are 30 - 34% indivizi subminaţi mintal; bolile ating 80%
din oameni, iar restul de 20% îi cară în spate, muncind şi pentru
ei. Concluzia este surprinzătoare: atât timp cât 80% din oameni sunt
bolnavi, societatea însăşi este bolnavă.
Pe
tot parcursul vieţii pământeşti, în funcţie de legalitatea
activităţilor sale în faţa proniei cereşti, omul poate
influenţa în sens pozitiv sau negativ activitatea sistemului imunitar. De
aceea, imunologia este o specialitate controversată unde 2+2=4 de obicei,
dar nu de puţine ori 3 sau 5, în funcţie de cum individul uman reuşeşte
să ţină în inima sa energiile harice necreate ale Duhului Sfânt,
ce izvorăsc din Sfânta Treime, susţinând tainic atât sistemul
imunitar, cât şi viaţa sufletească a omului (revedeţi anexa
1).
“De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de
n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.
În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă
culcaţi târziu voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar
da Domnul somn, iubiţi ai Săi”. (Ps.126, 1, 2); casa şi
cetatea, după tâlcuirea dată de Sfinţii Părinţi,
reprezintă omul, ca zidire dumnezeiască.
Ca urmare a acestui fapt, vom aborda problematica terapiei imunitare pe
cele două direcţii menţionate chiar în titlul acestui capitol.
Evaluările
oamenilor de ştiinţă susţin că omul ar trebui să
trăiască aproximativ 150 de ani, dacă s-ar naşte cu un
sistem imuno-formator puternic şi într-un mediu lipsit de agresori, lucru
ce a fost practic posibil la primele generaţii de oameni.
Agresorii care nu mai fac posibilă această longevitate se împart
în patru categorii:
1.
Fizici: traumatismele, iradiaţiile, frigul, căldura,
particulele de praf din mine, lenea sau munca istovitoare, foamea sau
supraalimentaţia etc.
2.
Chimici: substanţele toxice din mediul înconjurător
poluat, alcoolul, tutunul, drogurile, alimentele alterate etc.
3.
Microbiologici: bacterii, virusuri, paraziţi etc. Aceşti
microbi sunt invizibili pentru ochiul liber şi se văd numai cu
microscopul. Ei ne înconjoară din toate părţile şi pătrund
în organism pe neştiute.
4.
Psihici: stress-ul etc.
În continuare, ne vom canaliza atenţia către agresorii
microbiologici, pentru că lupta împotriva lor s-a putut face târziu, după
anul 1880, de către Pasteur şi urmaşii lui, când s-au inventat
vaccinurile, substanţele antiseptice, sterilizarea prin fierbere şi
sub presiune.
Agresorii microbiologici formează 4 grupe, care se instalează
în organismul uman la 4 ore de la naştere:
a) Agresori nepatologi: aceşti microbi nepatogeni se mai numesc
şi “comensabili”, căci trăiesc în simbioză cu
organismul, ajutând la formarea vitaminelor şi la digestia normală,
fiziologică, prelungind viaţa către 100 de ani.
b)
Agresori cu patogenitate slabă-latentă: virusuri, bacterii: herpes,
stafilococ alb, candida etc.
c)
Agresori cu patogenitate medie: grupul aşa numiţilor “microbi
oportunişti” cu virulenţă (înmulţire) şi toxicitate
medie, cantonaţi în organism de la naştere şi ţinuţi
“în şah” de un sistem imunoformator destul de puternic, dar care devin
activi şi periculoşi când acesta este blocat de agresorii fizici,
chimici şi psihici, ducând de foarte multe ori la moarte prin septicemie
(generalizare). Ei sunt: streptococul, piocianicul, virusul poliomielitic etc.
d) Agresorii foarte patogenici: virusul variolic, bacilii tifici,
difterici, holerici etc., care au produs epidemii nimicitoare de populaţii
din localităţi şi regiuni întinse.
Lumea invizibilă a microbilor este împărţită şi
grupată în genuri, familii, specii etc. după anumite caracteristici
care le apropie.
Prin restrângerea caracterelor populaţiei din lumea invizibilă,
s-a ajuns la noţiunea de specie, dealtfel ca şi în lumea plantelor
şi animalelor. Restrângerea a continuat, ducând astfel la noţiunea
de “tulpină” sau “suşe” după francezi. Pe scurt,
stafilococul de la Popescu nu este identic cu cel de la Ionescu.
Pentru
a avea clară noţiunea de imunitate, să ne închipuim fiinţa
ca o cetate. Zidul cetăţii îl reprezintă pielea, mucoasele.
Soldaţii sunt reprezentaţi de leucocite, macrofage, imunoglobuline
etc.
Soldaţii aleargă să astupe spărturile din zid făcute
de agresori. Cu cât soldaţii sunt mai numeroşi, mai puternici, mai
ageri şi mai bine dotaţi cu arme specifice contra agresorilor, cu atât
astupă mai repede găurile făcute de aceştia.
De obicei, atacurile agresorilor microbiologici sunt precedate de
“salve de artilerie, bombardamente aeriene” ale agresorilor fizici şi
chimici.
E bine să reţinem, în acest sens, exemplul că alcoolul,
îmbătând omul, blochează reflexele, dar, în acelaşi timp, îmbată
şi leucocitele care devin leneşe, iar mişcările browniene
şi emiterea de pseudopode pentru fagogitarea microbilor sunt aproape
paralizate.
Organismul, în care pătrunde un microb patogen, se apără
producând substanţe biologice organice corespunzătoare “ca o ştanţă”
la substanţele biologice ale microbului pentru neutralizarea şi
distrugerea lui. Astfel, substanţele biologice organice de apărare au
fost numite “ANTICORPI”, iar microbii care le dau naştere
“ANTIGENE”.
Deci, simplist, pentru înţelegerea de către omul de rând,
imunitatea este puterea de a nu-i lăsa pe agresorii patogeni să
invadeze organismul şi, atunci când totuşi au pătruns, să-i
blocheze, să-i neutralizeze şi, în final, să-i distrugă.
Această apărare prin imunitate este naturală, moştenită
de la părinţi, acţionează “non stop” de la naştere
până la moarte şi cu cât părinţii au fost mai sănătoşi,
cu atât ea este mai puternică. Odată cu uzura şi îmbătrânirea,
puterea imunitară slăbeşte, se epuizează, iar organismul
este omorât de agresori.
Pentru o mai bună înţelegere, să ne închipuim că
sistemul imunoformator care produce soldaţii reprezintă zestrea părinţilor
lăsată copilului, să zicem de 10.000 lei, din care să
cheltuiască zilnic 1 leu pentru întreţinere (cheltuieli de apărare),
zestre care-i va ajunge până la adânci bătrâneţe.
Cu cât zestrea este mai mică, agresorii mai mulţi şi răi,
cheltuielile de apărare mai mari, cu atât mai repede depozitul de bani din
bancă scade, în final dispare şi, odată cu el, şi omul.
Aşa se explică de ce foarte mulţi oameni mor până la
40 de ani, când peste măsură, beau, fumează, mănâncă
dulciuri şi grăsimi prăjite, duc o viaţă destrăbălată.
Agresorii fizici şi chimici favorizează dezvoltarea agresorilor
microbieni, producând boli cronice infecţioase, autoimune şi
tumorale.
Oamenii învăţaţi şi dotaţi cu spirit de observaţie
au reuşit să înveţe lumea cum să se apere de agresorii
fizici şi chimici care, în majoritatea lor, sunt vizibili. Aceştia au
obţinut la bolnavi o vindecare prin metode fizice sau chimice, deblocând
sistemul imunoformator, obţinând o imunitate paraimunologică.
Problema foarte grea şi de lungă durată a fost cercetarea
lumii invizibile, care produce epidemiile devastatoare. De-a lungul vremurilor,
prin înaintarea în cunoaştere, descoperiri şi tehnologii noi, omul a
reuşit să producă în mod artificial imunitate prin vaccinare,
eradicând epidemiile nimicitoare. Imunitatea este obţinută prin întrebuinţarea
corpilor microbieni-antigene, care dau naştere în organism la anticorpi,
proces biologic asemănător celui natural, conducând la o imunizare
imunologică, spre deosebire de imunizarea paraimunologică, mai mult
fizico-chimică.
1. Imunitatea artificială este activă când se introduc în
organism corpi sau toxine microbiene (antigene), care dau naştere la
anticorpi. Această imunizare este activă, pentru că organismul
este solicitat să se apere fabricând el însuşi anticorpi.
2. Imunitatea artificială este pasivă când se introduce ser de
la un bolnav care a trecut prin boala respectivă (este imunizat - are
anticorpi în exces), unui om la care agresorul a pătruns în organism:
vaccinarea artificială contra tifosului exantematic sau seroterapia
antidifterică, tetanică etc, anticorpi străini.
Timpul scurs de la pătrunderea agresorului în organism şi până
la declanşarea simptomelor de boală este mai scurt decât cel al
anticorpilor apăruţi după vaccinarea activă. Acest
inconvenient, care aduce multă suferinţă şi scăderea
temporară a capacităţii de muncă a omului, a început să
fie înlăturat acum 30 de ani, când a avut loc prima administrare a
autovaccinului celulomicrobian total în bolile infecţioase cronice şi
autoimune, inclusiv în boala canceroasă, de doctorul român Constantin Gh.
Băcanu, microbiolog, imunolog şi medic de laborator la Institutul de
seruri şi vaccinuri “I. Cantacuzino”.
Dorim, în continuare, să aducem la cunoştinţa semenilor
datele cercetărilor din aceşti ani, astfel ca oamenii să se lămurească
mai cu seamă asupra acestei crunte boli (cancerul), care a luat o amploare
de epidemie, să înţeleagă imunitatea preventivă şi cea
curativă, care capătă din ce în ce mai mare greutate şi
importanţă, şi să-şi însuşească metodele
pentru păstrarea sănătăţii moştenite de la părinţi.
Astfel, oamenii trebuie să înveţe cum se prepară
autovaccinul, cum se administrează, trecând prin etapele vindecării
clinice, paraclinice, microbiologice, imunologice şi, corolarul acestora,
vindecarea psihică.
În anul 1998, la Ioanina, în Grecia, în cadrul celui de-al XXV-lea
Simpozion al Săptămânii Medicale Balcanice, a fost prezentată
lucrarea ce a purtat titlul: Aspecte imunologice, profilactice şi
terapeutice ale autovaccinului celulomicrobian total complex ca factor principal
şi prioritar în tratamentul afecţiunilor tumorale, la 30 de ani de la
administrare.
Metoda a fost folosită atât în tratamentul tumorilor, cât şi
în alte afecţiuni virale sau microbiene.
Plecând de la redescoperirea şi confirmarea superiorităţii
principiului terapeutic dacic de acum 3000 de ani, prin tratarea întregului
organism, imunologul român s-a adresat întregului amintit de Platon în
scrierile sale, realizând autovaccinul celulomicrobian total complex
(A.V.C.M.T.C.).
În cei 30 de ani de cercetare privind administrarea AVCMTC în patologia
majorităţii specialităţilor medicale, a reuşit să
redescopere limbajul sacru al trupului, cu care viaţa s-a apărat de la
apariţia ei pe pământ şi care, împreună cu o conduită
spirituală bazată pe poruncile lui Hristos, vor duce societatea română
la stadiul sănătăţii depline.
Pentru a înţelege mai bine rezultatele terapiei, vom pleca de la
unul din numeroasele exemple privind vindecarea, din istoria biblică a
Vechiului Testament: atunci când poporul Israelit a grăit împotriva lui
Dumnezeu şi a lui Moise. La acel timp, Domnul a trimis asupra poporului
şerpi veninoşi, care îi muşcau, murind mulţime de popor din
fiii lui Israel. Îndurerat, poporul a venit la Moise şi i-a zis: “Am greşit
grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului,
ca să depărteze şerpii de la noi”. Şi s-a rugat Moise
Domnului pentru popor.
Iar Domnul a zis către Moise: “Fă-ţi un şarpe de
aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe
vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el, va trăi”.
Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe
un stâlp, şi când un şarpe muşca pe vreun om, acesta privea la
şarpele de aramă şi trăia.
Vindecarea minunată, după tâlcuirea dată de Sfinţii
Părinţi, survine:
Ř
în
urma ascultării poporului Israelit de proorocul Moise;
Ř
prin
pocăinţa făcută de popor faţă de Dumnezeu;
Ř
cu
puterea şarpelui de aramă atârnat pe stâlp de către Moise, ce
era o închipuire a lemnului Sfintei Cruci, prin care a fost biruit diavolul
prin jertfa Mântuitorului.
Pentru medicină, acest episod biblic dă o rezolvare
controversei din imunologie când 2
+ 2 poate da 3 sau 5. Exemplul amintit este relevant pentru că, în prima
etapă a neascultării poporului de legea Dumnezeiască, 2 + 2 = 3,
ceea ce ne face să înţelegem că sistemul imunoformator al celor
muşcaţi nu putea face faţă agresiunii veninului, iar când
poporul a intrat din nou sub ascultarea poruncilor divine, 2 + 2 = 5. În acest
caz fericit, se observă clar că sistemul imunitar a fost întărit
miraculos de energiile harice necreate ale Duhului Sfânt ce izvorăsc din
Sfânta Treime.
De asemenea, invazia şerpilor, apărută ca din senin, este
asemănătoare epidemiilor devastatoare care au venit asupra popoarelor,
toate fiind scoase din visteriile lui Dumnezeu pentru necredinţa zidirii
sale.
Revenind la problema autoimunizării, taina vindecării de atunci
se repetă parcă şi acum în cazurile celor care au reuşit să-şi
regăsească sănătatea prin autovaccinul celulomicrobian total
complex (AVCMTC).
Şerpii amintiţi în episodul biblic sunt acum microbii
bolnavului reprezentaţi de virusuri, bacterii, micete, protozoare, paraziţi,
toxine, antigene, celule patologice.
În esenţă, ei sunt colectaţi din toate cavităţile
organismului, înglobaţi într-o suspensie de 5 gr.% inactivă 4 zile
la rând, la 100°C, după metoda Tindall modificată sau/şi
ultrasonare şi administrată pe gură
0,15 cc/Kg. corp fracţionată, după procedeul Besredka sau/şi
prin grataj pe piele.
Sistemul imunitar al bolnavului are acum posibilitatea ca pe aceşti
microbi înglobaţi în AVCMTC să-i decodifice, să-i studieze mai
uşor şi să-şi creeze arma specifică, cu care să
fie în măsură să-i neutralizeze şi să-i distrugă.
(vezi anexa 3)
AVCMTC are 2 indicaţii:
1. Profilactică:
Ř
Prin
îndepărtarea agresorilor microbiologici latenţi slab patogeni,
organismul devenind mai rezistent la îmbolnăviri;
Ř
Ridică
ştacheta imunităţii prenatale la femeile însărcinate,
rezultând copii normali şi foarte sănătoşi.
2. Terapeutică, prin care se obţin:
Ř
vindecarea
clinică - dispariţia simptomelor de boală;
Ř
vindecarea
paraclinică - analizele de laborator revin la parametri normali;
Ř
vindecarea
microbiologică - se înlătură agresorii microbieni;
Ř
vindecarea
imunologică - se înlătură recidivele, imunitatea se instalează
în ani de zile;
Ř
vindecarea
psihică - corolarul celor 4 vindecări anterioare, psihicul revenind la
normal (înlăturarea stărilor agresive şi a stărilor de
indolenţă).
Aceste vaccinări, active sau artificiale, amplifică imunitatea
organismului prin producerea de anticorpi; este strict imunologică specifică,
spre deosebire de imunitatea paraimunologică, obţinută după
administrarea de medicamente sau procedee fizico-chimice, când nu se produc
anticorpi, ci numai debarasarea de agresori, imunitatea revenind la potenţa
normală anterioară, neamplificată, sau în cel mai bun caz la o
imunitate nespecifică.
În decursul celor 30 de ani de la administrarea AVCMTC, rezultatele au
fost excelente, atunci când sistemul imunoformator nu era epuizat, iar
agresorii fizico-chimici au fost îndepărtaţi.
Rapiditatea cu care vindecarea se produce în cele 5 cazuri descrise, de
la câteva săptămâni la câţiva ani, a depins de vârstă
(copiii s-au vindecat repede), de vechimea bolii (din cauza sclerozei, ţesuturile
infectate sunt prost irigate).
Dacă agresorii fizico-chimici nu sunt îndepărtaţi,
vindecarea este precară, chiar nulă, căci AVCMTC nu este un scut
care să apere organismul de patimi.
Este obligatoriu ca tratamentul cu AVCMTC să fie însoţit de
vitamine (A+D2,
A forte şi E forte), regim alimentar (fără alcool, tutun, exces
de zahăr şi grăsimi), viaţă igienică.
Regulile de igienă alimentară şi comportamentală, pe
care le impune această metodă de tratament, se conjugă foarte
bine cu regulile pe care le-a instituit Sfânta Biserică pentru
restabilirea sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.
Menţionăm, de asemenea, că este lipsit de nocivitate
şi va putea fi la îndemâna oricărui bolnav care va păşi
pragul lăcaşelor de sănătate mănăstireşti
(bolniţe), spitaliceşti şi săteşti din cadrul
Episcopiei Argeşului.
Începutul acestei colaborări a imunoterapiei cu terapiile
spirituale săvârşite în cadrul aşezărilor monahale, a fost
iniţiată, urmând să fie materializată în cadrul bolniţelor
mănăstireşti Brazi-Panciu (Vrancea) si Văleni-Argeş
(comuna Suici), din iniţiativa Prea Sfinţitului CALINIC - Episcop de
Argeş şi Muscel.
Acest efort conjugat al Sfintei Biserici cu ştiinţa medicală
va duce la întărirea conştiinţei omului, venind în sprijinul atât
al vieţii spirituale, cât şi al medicinei în general.
Cunoscând acum clar legătura tainică a sistemului imunitar cu
trupul şi sufletul uman, putem considera metoda de tratament a autoimunizării
ca o binecuvântare dumnezeiască, care se adaugă şi ea
mijloacelor prin care Dumnezeu, alături de celelalte tehnici ale medicinei,
poate să aducă în lume vindecarea trupului de foarte multe boli. Din
punct de vedere financiar, poate să fie la îndemâna populaţiei
nevoiaşe.
Cert este că oamenii, învăţând să-i asculte pe
medici, învaţă să-L asculte şi pe Dumnezeu, căpătând
deprinderea ascultării, iar medicii, la rândul lor, trebuie să
asculte şi să afle că dacă nu toate bolile pot fi vindecate
de medicină, ştiinţă, cunoaştere, înţelepciune
sau tehnică, le vindecă credinţa fierbinte şi desăvârşită
în Dumnezeu. Să asculte şi să creadă că : ”cele ce
la oameni sunt cu neputinţă, la Dumnezeu sunt cu putinţă”
şi, unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii.
Marile epidemii devastatoare, datorită vaccinărilor şi
antibioticelor, au fost eradicate.
Se pare că epidemia de gripă rămâne cel mai greu de stăpânit,
din cauză că agentul patogen, virusul gripal, îşi schimbă
antigenitatea de la epidemie la epidemie şi de la an la an.
Astfel, Stockvaccinul standard este preparat cu virusul din epidemia
anterioară, obţinându-se imunitate de specie, care are o eficienţă
redusă, aşa cum s-a observat de-a lungul anilor.
Prepararea unui vaccin cu virusul din epidemie ar fi ideală, căci
s-ar obţine o imunitate specifică de suşe (tulpină) cu
eficienţă maximă. Dar cele 30 de zile, necesare izolării,
preparării şi obţinerii imunităţii după injectare,
fac ca profilaxia să devină inoperantă, datorită apariţiei
explozive şi de scurtă durată (2-3 luni) a epidemiei.
Epidemia de gripă, cu exacerbarea patogenităţii virusului,
este foarte periculoasă pentru bolnavii cronici, cu sistemul imunitar
epuizat, căci microbii “oportunişti” devin agresori foarte
patogeni, conducând chiar la decese, mai ales prin bronhopneumoniile în care
antibioticele sunt ineficiente uneori.
Odată îmbolnăvirea produsă, se va prepara şi
administra autovaccinul celulomicrobian total rapid.
În cazul gripei, autovaccinul antigripal se prepară după 50-60
minute de la apariţia simptomelor de boală. Acestea sunt: iritarea
mucoaselor şi a cavităţii naso-faringo-bronşice, secreţii
apoase sau mucopurulente, dureri de muşchi, tuse, febră, prinderea
ganglionilor, frisoane.
Preparare: se începe cu gargară şi spălătură
bucală, folosind o priză de apă de 250 ml, până se obţine
o soluţie opacă. Dacă secreţiile sunt consistente, se bat cu
furculiţa. Apa plimbată energic prin gură şi gât se strânge
treptat într-un borcan şi se fierbe la 100 grade în “bain-marie” timp
de 2 ore într-o sticlă de 250 cmc.
În timp ce apa fierbe, se face o baie fierbinte la picioare aproximativ
30', până când acestea se înroşesc. Se trag în picioare ciorapi
groşi de lână şi ne aşezăm repede în pat la căldură
pentru transpiraţie. E un lucru dovedit că masarea faringelui prin
gargară şi căldura la picioare stimulează sistemul
imunoformator aşa după cum au arătat într-un experiment publicat
la Paris de prof. dr. Şuteu I., dr. Giurgiu T., dr. Ionescu P. şi dr.
Safta T.
Apoi
se începe administrarea autovaccinului: câte o lingură sub limbă, la
fiecare oră. Administrarea va continua 24 de ore, chiar şi după
dispariţia simptomelor de boală.
Este bine ca administrarea vaccinului să fie însoţită de
vitamine (A+D2
buvabile, A forte şi E forte). Dacă autovaccinul se prepară după
50-60 minute de la apariţia simptomelor, acestea trebuie să dispară
în 5-6 ore. Dacă el se face după 48 ore de la declanşarea bolii,
vindecarea are loc după 6-7 zile. Dar, dacă după procedurile
amintite (gargară, baie la picioare), nu cedează cât de cât, înseamnă
că situaţia e mai gravă: în gât se poate afla un streptococ
hemolitic şi atunci e nevoie de prezenţa medicului şi de
administrarea de antibiotice.
În general, sistemul imunitar reacţionează eficient şi cu
promptitudine, pentru că germenii morţi din autovaccinul rapid sunt
segmentaţi şi asimilaţi mai repede decât germenii vii, care rămân
în cavitatea bucală mai multă vreme şi întârzie fabricarea
anticorpilor.
Germenii morţi din autovaccinul rapid ajunşi în această
stare atenuată datorită fierberii la 100°, prin antigenele pe care le
conţin, introduse din nou în organism, prin sistemul imunoformator, declanşează
producerea substanţei numită anticorp, replică identică a
antigenelor.
Cuplarea antigenelor cu anticorpii neutralizează agresiunea, iar când
anticorpii sunt foarte mulţi, imunitatea devine puternică, înlăturând
recidivele.
Faţă de vaccinurile Stock standard, ce se găsesc prin
farmacii, ce produc imunitate specifică de specie, cu eficienţă
redusă, autovaccinul rapid produce imunitate specifică de tulpină
(suşă) cu maximă eficienţă, datorită faptului că
organismul intră în contact rapid cu propriii lui germeni, fabricând, cum
de altfel am amintit mai înainte, anticorpi specifici de tulpină (suşă).(vezi
anexa 3)
Acest tratament simplu şi foarte actual, ce şi-l pot prepara
oamenii acasă, îl propune doctoriţa Judith Ardeleanu spre
administrare la toată populaţia sănătoasă, odată
cu apariţia epidemiei, câte 5 linguri pe zi, 10 zile,
datorită eficienţei deja constatată la multe persoane ce
şi l-au administrat preventiv.
Încercând să privim din nou cu ochi duhovniceşti acelaşi
episod biblic al Vechiului Testament, putem constata următoarele aspecte:
¨
ieşirea
de sub ascultarea legii de vieţuire morală, dată de Dumnezeu prin
gura lui Moise, a dus la apariţia şerpilor veninoşi care, prin muşcăturile
lor, provocau moartea;
¨
şerpii
simbolizează lucrarea diavolului, care vine asupra omului sub forma
patimilor în toată varietatea lor, atunci când acesta este lipsit de
haina protectoare a proniei cereşti;
¨
moartea
trupului a fost învinsă atunci când cei în cauză au făcut
ascultare de cuvântul lui Dumnezeu.
Revenind în contemporaneitate, putem constata cu amărăciune că,
la baza apariţiei bolilor fără leac şi a morţii înainte
de vreme, stau tot aceleaşi cauze:
Ř
ieşirea
de sub ascultarea Bisericii şi a slujitorilor săi;
Ř
necredinţa
în Dumnezeu şi indiferenţa religioasă;
Ř
mândria
şi desfrânarea cu toate fiicele ei.
Ne aflăm în momentul când ne pecetluim voit cu lucrarea
diavolului, dezbrăcându-ne de haina protectoare a botezului, refuzând să
lăsăm să intre în noi lucrările sfinţitoare ale
Tainelor Dumnezeieşti.
Păgubit de absenţa îndelungată a energiilor harice
necreate, sistemului imunitar îi scad forţele de apărare şi, în
anumite momente critice ale vieţii, nu mai poate ţine sub control
agresivitatea microbiană, ducând la apariţia bolilor. În consecinţă,
putem afirma cu siguranţă că omul este creatorul bolilor sale
sufleteşti şi trupeşti, prin însuşirea stărilor de păcătoşenie,
care au dus la îndepărtarea Harului Dumnezeiesc.
Singura soluţie de ieşire din acest impas al morţii
sufleteşti şi trupeşti rămâne numai acceptarea cu credinţă
puternică a mijloacelor de imunizare sufletească pe care ni le pune la
dispoziţie Biserica lui Hristos. Acestea sunt:
Ř
respectarea
poruncilor;
Ř
respectarea
Legii Botezului şi împlinirea Tainelor lui Hristos;
Ř
cunoaşterea
şi respectarea Legii Harului în care am fost binecuvântaţi să
vieţuim. Toate acestea la rândul lor, odată cu sfinţirea zidirii
umane, sporesc imunitatea organismului prin activarea centrilor mintali,
endocrin şi imunoformatori.
Dobândind libertatea faţă de patimi, vom îndrepta părţile
pasionale de la cele rele spre cele bune, spre cele dumnezeieşti care sunt
izvor de sănătate şi bucurie sfântă.
Sănătatea şi bucuria dumnezeiască dobândită în
suflet, prin harul dumnezeiesc, se va da şi trupului ca o arvună a
viitoarei lui nestricăciuni.
“Domnul este ajutorul şi apărătorul meu; în El a nădăjduit
inima mea şi mi-a ajutat.
Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea Îl voi lăuda
pe El”. (Ps. 27, 9-10)
a.
Aspecte privind ispita
Toate păcatele şi fărădelegile din lume rezultă
din şapte păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia,
lăcomia pântecelui, zavistia şi lenea. Cu acestea ne dau război
trei vrăjmaşi mari: trupul, lumea şi diavolul.
Trupul ne îndeamnă, ne sileşte şi ne trage aruncându-ne
în curvie, lăcomia pântecelui şi în lene.
Lumea
ne trage spre iubirea de argint şi pofta nesăturată a lucrurilor
celor pământeşti.
Diavolul ne împinge la mândrie, la mânie şi la zavistie.
Omul a fost lăsat de Dumnezeu să fie ispitit de diavol şi
de slugile lui, oamenii cei răi (Iacob 1, 13), “spre încercarea
dragostei faţă de Dumnezeu” (Deuteronom 8, 2); spre încercarea
supunerii noastre (Deuteronom 8, 2); spre încercarea nedoririi de câştig
(Iov 1, 9, 12). De fapt, ispitele corespund întotdeauna slăbiciunii firii
omeneşti. Celor mai tari în credinţă, le rânduieşte
Dumnezeu ispite mai grele, ca să sporească în sfinţenie şi
să se învrednicească de cununi mai mari. Iar celor mai slabi în
credinţă şi răbdare, le rânduieşte pronia divină
ispite uşoare, ca să le poată birui şi să nu deznădăjduiască.
Iată ce spune proorocul David în acest sens: “Nu va lăsa
Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor până
la sfârşit, ca să nu-şi tindă drepţii spre fărădelegi
mâinile lor”. (Psalmi 124, 3)
Creştinul este ispitit de diavol din opt părţi, după
mărturia Sfântului Meletie Mărturisitorul, şi anume:
1. De sus ne ispitim când ne silim la nevoinţe şi virtuţi
peste puterile noastre proprii. Adică post până la epuizare, osteneală
peste măsură trupului, priveghere de toată noaptea şi alte
fapte bune, la care abia ajung cei desăvârşiţi.
2. De jos ne ispitim de diavoli prin moleşeală şi lenevire
la lucrarea faptelor bune, slăbindu-ne astfel voinţa, raţiunea,
mustrarea conştiinţei, bărbăţia şi stăruinţa
în lupta cea duhovnicească.
3. Din stânga ne ispitesc diavolii prin patimi trupeşti de tot
felul, prin beţie, lăcomie, zgârcenie, mânie, ură, răzbunare
şi tot felul de răutăţi trupeşti
şi sufleteşti.
4. Din partea dreaptă ne ispitesc diavolii prin patimi sufleteşti
şi raţionale subţiri, greu de desluşit şi foarte greu
de cunoscut şi biruit, cum sunt: mândria, trufia, părerea de sine,
slava deşartă, osândirea altora, răzvrătirea minţii,
neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, încrederea prea mare în mila lui
Dumnezeu, cugetarea înaltă, hula, îndoiala, necredinţa, visurile,
vedeniile, vrăjitoria şi altele.
5. Din faţă ne ispitesc şi ne tulbură diavolii cu nălucirea
celor viitoare, adică ne aruncă în griji, în bănuieli asupra
altora şi în osteneli trupeşti peste puteri pentru “ziua de mâine”,
ca şi cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grijă în toată viaţa.
Cei ispitiţi de aceste gânduri adună averi pentru bătrâneţe,
se ostenesc numai pentru viaţa aceasta, se tem că nu vor avea ce mânca
şi ce bea, îşi avortează copiii, spunând că nu vor avea cu
ce-i hrăni, se ceartă pentru averi, sunt foarte zgârciţi şi
iubitori de bani, nu fac milostenie şi sunt egoişti.
6. Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale păcatelor
care ne-au stăpânit în tinereţe, îndemnându-ne să le facem
din nou.
7.
Dinlăuntru, adică din inimă, ne ispitesc vrăjmaşii cu
toate patimile care stăpânesc inima, precum: mânia, răutatea, pofta,
răzbunarea, zavistia, mândria şi celelalte, cum spune Domnul: “Iar
ce iese din gură, iese din inimă, şi aceasta spurcă pe om. Căci
din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile
mincinoase, hulele...”(Matei 15, 18-19)
8. Din afară ne ispitesc şi ne biruiesc diavolii prin cele
cinci simţuri, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin
auzire şi prin limbă. Despre ispitele ce intră în inimă
prin simţiri auzim pe proorocul Isaia, zicând: “Doamne, a intrat moartea
prin ferestrele noastre”.
Iată, dar, că din toate părţile satana aruncă săgeţile
asupra noastră, căutând să ne rănească prin păcate
şi să ne tragă la pierzare.
Diavolul nu ne sileşte la păcat, ci doar ne forţează
voinţa noastră, aţâţă patimile şi pornirile trupeşti
şi sufleteşti ale firii noastre, creează ocazii de păcat,
aducându-ne aminte mereu de căderile noastre. El aşteaptă doar
ca omul să slăbească în voinţă şi în rugăciune,
fapt care-l va determina să accepte păcatul, făcându-l răspunzător
de acesta.
De aceea, i s-a rânduit omului înger păzitor ca să-l ajute, i
s-a dat harul Duhului Sfânt ca să-l întărească, i s-a rânduit
Biserică, spovedanie, adică baie de curăţie a păcatelor
şi duhovnic să-l dezlege şi să-l sfătuiască. De
aceea, i s-a hotărât omului plată, dacă biruieşte, sau osândă,
dacă este biruit.
Cele mai puternice arme cu care biruim toate cursele şi ispitele
diavolului sunt: rugăciunea stăruitoare
cu lacrimi, cu post, cu inimă înfrântă şi smerită,
socotindu-ne cei mai păcătoşi, considerând că pentru păcatele
şi mândria noastră suntem ispitiţi.
Alte arme în vreme de ispite sunt: răbdarea ispitelor cu bărbăţie,
mărturisirea deasă a gândurilor, citirea cărţilor sfinte,
ocolirea pricinilor de păcat, Sfânta Împărtăşanie, tăcerea,
înstrăinarea de cele pământeşti şi altele.
Dumnezeu a îngăduit diavolului să ispitească pe om, ca să-l
facă mai tare în credinţă, ca omul să-şi pună
toată nădejdea mântuirii numai în Dumnezeu, iar nu în puterile
sale, pentru ca omul credincios să-şi agonisească mai multă
plată de la Dumnezeu.
b.
Aspecte privind suferinţa
Omul este născut pentru suferinţă (Iov 5, 7). Iar Sfântul
Pavel zice că toată făptura este în suferinţă (Romani
8, 21).
Scopul suferinţei pentru creştini este unul singur: ispăşirea
păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri şi dureri,
spre curăţirea şi mântuirea sufletului.
Pentru cei răi, care nu voiesc să se îndrepte, să se pocăiască,
suferinţa de pe pământ rămâne ca o arvună a suferinţelor
celor veşnice. Iar pentru cei ce primesc suferinţa cu răbdare
şi cu mulţumire către Dumnezeu şi se întorc la pocăinţă,
suferinţa, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare
şi ispăşire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de
chinurile cele veşnice.
Suferinţa este rânduită de sus spre mântuire, spre ispitire,
spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească.
Numai să o primim cu mulţumire, ca din mâna lui Dumnezeu, precum
spune şi proorocul David: “Toiagul Tău şi varga Ta, acestea
m-au mângâiat”. (Ps. 22, 5)
Răbdarea în suferinţă sporeşte în noi prin rugăciune,
prin spovedanie deasă şi prin Sfânta Împărtăşanie,
prin citirea cărţilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului
nostru Iisus Hristos şi ale tuturor sfinţilor Lui, prin cercetarea
celor ce sunt în suferinţe mai grele decât ale noastre şi prin
cugetarea la fericirea veşnică din Rai.
Nu există altă cale de mântuire decât numai prin cruce, prin
suferinţă, prin răbdare şi jertfă, precum spune Mântuitorul:
“Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca
21, 19). Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.
(Matei 24, 13)
Reamintim că Biserica a rânduit diferite rugăciuni pentru
alinarea şi vindecarea suferinţei. Cea mai importantă rugăciune
şi slujbă pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu, precum
şi diferite molitfe pentru dobândirea sănătăţii.
Datoria creştinilor, faţă de cei în suferinţă,
este ca să-i ajute după putere, atât prin mijloace materiale, cât
şi prin mijloace spirituale: rugăciune pentru cei bolnavi, îmbărbătare
prin cuvinte duhovniceşti, compătimire, mângâiere etc., aşa cum
ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, care zice:
“Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi
cu cei ce plâng”. (Romani 12, 15)
Marele Atanasie întreabă pe Sfântul Nifon înainte de a pleca la
Domnul:
“- Părinte, are omul oarecare folos din boală sau nu ? Sfântul
a răspuns:
- Precum se curăţă
aurul de rugină arzându-se în foc, aşa şi omul bolnav se curăţeşte
de păcatele sale”. (V. Sf.
23 a XII-a pg. 1203)