CUVÂNT ÎNAINTE

            În contextul actual al vieţii, când progresul tehnic i-a dat omului tot mai multe griji şi l-a făcut să se înstrăineze de Dumnezeu, se constată frecvente cazuri de îmbolnăviri, unele incurabile. Însă omul, orbit fiind sufleteşte, caută doar vindecarea corpului prin metode chimioterapeutice, ceea ce nu duce la redobândirea deplină a stării de sănătate.

            Viaţa este cel mai mare dar pe care omul l-a primit de la Dumnezeu. Şi aceasta îşi are propriile legi lăsate de Dumnezeu şi transmise nouă prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Ori de câte ori aceste legi sunt încălcate de oameni, adică se desacralizează viaţa, apare un dezechilibru intern şi acest dezechilibru este starea de boală, ca urmare a păcatului.

            Viaţa trupului este sufletul, iar viaţa sufletului este Dumnezeu. Doar un trup unit cu sufletul său este viu şi doar un suflet unit cu Dumnezeu este un suflet plin de viaţă. Din acest motiv, sacroterapia este o metodă de vindecare care se adresează atât sufletului cât şi trupului, pentru restabilirea stării de sănătate, pentru revenirea la adevărata viaţă, pe care omul a avut-o înainte de cădere. Deci, terapia bolilor este în primul rând resacralizarea vieţii, fără care simpla chimioterapie nu va avea succes, dacă nu s-a eliminat cauza dezechilibrului care este păcatul, prin care omul s-a înstrăinat de izvorul vieţii - Dumnezeu. Dacă nu se vindecă mai întâi sufletul care este viaţa trupului, atunci trupul se va afla într-un permanent dezechilibru, care în final va duce la moarte. Însă boala, suferinţa şi moartea nu sunt stări fireşti ale omului, ele sunt urmarea păcatului, iar ceea ce omul trebuie să omoare în el pentru redobândirea stării de sănătate şi viaţă veşnică, este tocmai păcatul. Acest lucru ne învaţă sacroterapia prezentată în această carte, prin mjloacele pe care Biserica Ortodoxă ni le pune la îndemână, aşa cum ne-au fost lăsate de Dumnezeu şi cum Sfinţii Părinţi ni le-au transmis nouă.

            Binecuvântăm apariţa acestei cărţi care vine să completeze alte lucrări asemănătoare, arătându-ne totodată metodele sacre prin care omul - ca fiinţă pământească - poate şi trebuie să-şi împlinească vocaţia sa cerească.

Duminica izgonirii lui                                                       †  Calinic,
Adam din Rai,                                                      episcop de Argeş şi Muscel
21 februarie 1999

DIN PARTEA AUTORULUI

            Cu ajutorul Preabunului nostru Mântuitor şi al Preacuratei Sale Maici, am căutat, în acest îndrumar, să plasez problematica bolilor trupeşti şi sufleteşti contemporane în această dimensiune a Universului, în care fiecare om să-şi regăsească locul, să-şi recunoască neputinţa şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să păşească pe drumul desăvârşirii.

            Acum ştim că singura cale ce ne poate cu siguranţă purifica sufletul şi trupul, este aceea a Crucii şi a suferinţei, deoarece toate păcatele cer curăţirea prin suferinţă a celui ce le-a făcut.

            Să acceptăm deci suferinţele cât suntem pe pământ, să le îndurăm cu răbdare şi să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne şteargă păcatele aici pe pământ, ca dincolo să scăpăm de ispăşirea lor.

            Nu ştiu dacă am reuşit să fac acest lucru, mai ales că această lucrare este prima mea carte ce vede lumina tiparului, dedicată cititorilor români în suferinţă, sperând din toată inima să am îngăduinţa dumneavoastră.

            Prin acest îndrumar, am dorit să dau, cu nevrednicie, o mână de ajutor fraţilor creştini aflaţi în neputinţă şi preoţilor iubitori de Hristos, care fac misiune evanghelică şi se ostenesc pentru apărarea dreptei credinţe şi mântuirea credincioşilor ce li s-au încredinţat. De aceea, rog pe preoţii şi credincioşii care vor citi acest îndrumar să nu mă uite pe mine păcătosul la sfintele lor rugăciuni.

            Ampla bibliografie, existentă în tezaurul patristic pe această temă, mă obligă încă de pe acum, la o revizuire, în viitorul apropiat, iar sfaturile dumneavoastră îmi vor fi de un nepreţuit ajutor.

            Mulţumesc Bunului nostru Mântuitor, Iisus Hristos, că a binecuvântat cartea aceasta să vadă lumina tiparului.

            Mulţumesc Prea Sfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului că a dat înalta binecuvântare de tipărire a acestui îndrumar. Mulţumesc tuturor colaboratorilor care au contribuit, după putere, la buna reuşită a cărţii de faţă.

            Doresc ca această lucrare să fie spre lauda lui Dumnezeu, Celui în Treime preamărit, spre cinstea tuturor Sfinţilor Lui, spre folosul sufletesc şi trupesc al binecredincioşilor noştri creştini şi spre mântuirea sufletului meu, în ziua cea mare a judecăţii pe care o aştept.

MIHAI POPA
Mănăstirea Brazi

            Sprijiniţi de mult Milostivul Dumnezeu, dorim ca acest îndrumar să fie în primul rând o călăuză către Împărăţia lui Dumnezeu, iar alegerea acestui drum să ne aducă mult dorita sănătate sufletească şi trupească.

            Orice boală porneşte dintr-o problemă spirituală, care a dus la îndepărtarea Harului Dumnezeiesc, iar procedeele de vindecare, care nu se adresează decât trupului, nu au, din acest motiv, decât puţini sorţi de izbândă.

            Este necesar să cunoaştem că vindecarea de o boală are mai multe etape şi anume:

Ø      vindecarea clinică;

Ø      vindecarea paraclinică;

Ø      vindecarea bacteriologică;

Ø      vindecarea imunologică;

Ø      vindecarea sufletească.

Prin vindecarea sufletească se încheie practic procesul vindecării, având durata cea mai lungă. Ea începe odată cu hotărârea de a veni la părintele duhovnic şi a împlini Taina Spovedaniei, după toate rânduielile ei, şi se încheie la împlinirea canonului dat de duhovnic, constituind în esenţă tratamentul sufletesc.

            Nerealizarea acestei trepte de vindecare nu va duce decât la mutarea bolii dintr-o regiune în alta a corpului, fără a obţine succesul deplin.

            În toate minunile de vindecare pe care le-a săvârşit Domnul nostru Iisus Hristos, iertarea păcatelor pe care o realiza era urmată de vindecare. Prin iertarea păcatelor, se rupea astfel legătura dintre cauza şi efectul bolii.

            “Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului:

Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

            Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.” (Marcu  2, 5, 11)

            A sosit vremea ca Biserica să preia practica organizării unor instituţii de sănătate moderne, preluând şi dezvoltând exemplul instituţiilor organizate prin lucrarea Sf. Vasile cel Mare, în care să fie puse în valoare atât progresul medicinei până la această dată cât şi valoarea Harică a Sfintelor Taine pe care le-a instituit Domnul nostru Iisus Hristos, aducându-ne aminte că Harul vindecării vine numai de la Dumnezeu.

            În trecut, Biserica, prin slujitorii ei, a influenţat întreaga viaţă spirituală a poporului, dând naştere şi la o atmosferă de sănătate şi curăţie morală. Nădăjduim să o facă şi în viitor. Dacă lucrul acesta a fost posibil atunci când mijloacele îi erau modeste, putem spera că, şi pe viitor, Biserica va materializa acest proces de însănătoşire, pentru că va dărui omului sănătate sufletească şi trupească, bineînţeles dacă slujitorii ei vor continua să cultive cu sfinţenie aceleaşi raporturi de suflet cu credincioşii, pe care le-au creat înaintaşii lor.

            Pentru ortodocşi, Biserica este o realitate sacră, nu o simplă instituţie lumească, având dimensiuni sociologice, terapia spirituală practicată în Ea făcând parte integrantă din procesul mântuirii. Această terapie spirituală are drept scop vindecarea chipului alterat prin păcat şi dobândirea asemănării cu Dumnezeu.

            Calea către această asemănare se poate desfăşura doar în sânul Bisericii, prin Sfintele Taine.

            Vindecarea spirituală presupune un efort al omului, aflat pe această cale, către asemănarea cu Creatorul, un efort bazat pe smerenie şi pocăinţă, care-l va purifica, îl va ilumina şi-l va îndumnezei.

            Comunicarea cu Dumnezeu nu se poate realiza decât prin Biserică, sub ascultarea ei: “Supune-te Domnului şi roagă-L pe El” (Ps. 36 ,7 )

            Dimensiunea slujirii sociale, Biserica a primit-o de la Sfântul Apostol Pavel, care strângea ajutoare materiale în Asia Mică pentru fraţii din Ierusalim.

            Astăzi, această dimensiune este slăbită, fiindcă o jumătate de secol de comunism a restrâns continuu posibilităţile Bisericii de a-şi împlini rolul în societate. “Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta”. (Ps. 118, 126 )

            În momentul actual, când ne confruntăm cu apariţia unui număr mare de boli fără leac, opera de caritate a Bisericii trebuie să ducă la înfiinţarea lăcaşelor de sănătate mănăstireşti (bolniţe), spitaliceşti şi săteşti în care să se producă vindecarea creştinilor, pentru că vieţile noastre sunt în mâinile Domnului şi nu în catastifele spitalelor, iar clipa şi ceasul pieirii nu sunt cunoscute decât Domnului. Prin urmare, ceea ce se întâmplă cu noi nu este în mâinile noastre, ci ale Domnului.

            “Ci şi perii capului nostru, toţi sunt număraţi.

            Nu vă temeţi, voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”. (Luca 12, 7)

            Nici o viaţă rostuită după Cuvântul Domnului nu are cum să se irosească. Domnul nostru are grijă de fiecare din noi şi tot El, precum un semănător, nu iroseşte nimic din puţinătatea sau bogăţia experienţelor pe care le-a dăruit pe această lume. “Căci unele le face Dumnezeu prin depărtarea Sa de om, altele prin cercetare, iar altele prin purtarea de grijă”.

            Lucrarea ne va ajuta să cunoaştem ce comportament trebuie să adoptăm în situaţiile patologice şi ce este necesar să împlinim rapid pentru restabilirea armoniei depline.

            Conţinutul lucrării va viza următoarele probleme:

            I - Aspecte privind sănătatea, boala, vindecarea;

            II - Etapele restabilirii sănătăţii sufleteşti şi trupeşti;

            III - Imunoterapia trupească şi sufletească;

            IV - Scopul vieţii creştine.

            Îndrumarul urmăreşte şi scopul duhovnicesc, patriotic al educării iubiţilor noştri coreligionari după dreptarul ortodoxiei cu redobândirea binecuvântării, păcii şi milei divine, progresării în tot lucrul bun, care va aduce statornica fericire vremelnică şi veşnică.

            E necesar să alegem cu toţii drumul unei vieţi curate, inspirată de cuvântul Domnului, beneficiind şi de eficienţa terapiilor naturiste, care au în spate o ştiinţă milenară: aceea a ierburilor de leac.

            Trebuie ca fiecare să observe, să se supravegheze zilnic pentru a nu se asemnui celor despre care aminteşte psalmistul: “Şi, omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps. 48, 12 ), iar cei ce se văd căzuţi, să se ostenească a se ridica, căci pot face aceasta cu darul lui Dumnezeu.

            Acum, la cumpăna dintre milenii, poporul nu trebuie să uite că Biserica creştină este singura în măsură, prin puterea Harului Duhului Sfânt primit de la Iisus Hristos, să continue opera de vindecare a societăţii. Să nu uităm cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos “Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL, ÎNVIEREA ŞI VIAŢA; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”. (Ioan  11, 25 ,26 )

            Dacă vom rămâne statornici sub ascultarea Bisericii şi a slujitorilor ei, atunci se vor adeveri şi pentru viaţa religioasă a poporului nostru, cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: “Nădejdea noastră este Biserica, adăpostul nostru Biserica şi mântuirea noastră tot numai Biserica”.

            Dorim ca puţinele lucruri pe care le-am adunat în acest îndrumar să ajungă acolo unde trebuie, adică în cugetele şi sufletele care au nevoie de ele.

            Să ne silim, cu o sfântă întrecere, a ne lumina, a veghea şi a ne ruga lui Dumnezeu, cu cea mai curată, înţeleaptă şi înflăcărată credinţă.