Sf. Nicodim Aghioritul

CUVINT LA INTRUPAREA DOMNULUI

Ia aminte, frate, la înăimea cinstei la care te-ai ridicat prin dumnezeiasca întrupare. Căci zice dumnezeiescul Apostol Pavel: Suitu-te-ai la înălţime, robit-ai robime (Efes.4.8). Putea Dumnezeu şi cu o simpla iertare să te slobozească de muncile veşnice, după cum face şi un împărat care dăruieşte viaţa unui osândit la moarte, ceea ce este o nespusă binecuvântare. Dumnezeu, însă, nu s-a mulţumit să te scoată din adâncul răutăţilor, ci te-a şi înălţat la o stare dumnezeiască, prin harul său sfinţitor: te-a înfiat şi te-a făcut moştenitor veşnic al tuturor bunătăţilor Sale: "Însuşi Duhul mărturiseşte duhului nostru că suntem fii lui Dumnezeu; iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos." (Rom.8.17)

Cine poate măsura nesfîr;ita depărtare dintre prăpastia ]n care ne aflam si înălţimea în care suntem acum, adică dintre starea unui păcătos osândit la iad şi starea unui drept menit pentru Slava Raiului? Serafimii se înspăimântă, când măsoară aceste două margini şi tu nu simţi nimic în inimă faţă de un dar vrednic de atâta laudă? Un Evanghelist ca Ioan şi un Apostol ca Pavel au rămas uimiţi de aşa de mare dragoste arătată de Dumnezeu omului, şi unul a zis: "Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Sau, Unul Născut" (In.3.16); iar celălalt: n-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi" (Rom.8.32), şi tu nu vrei să-l pui în inima ta? Aici trebuie să spunem acel aşa de îndrăzneţ, dar şi aşa de adevărat, cuvânt spus de Dionisie Areopagitul, că:"Dumnezeu iese din Sine Însuşi, din prea marea Sa dragoste pe care o are pentru făpturile Sale şi mai ales pentru tine, omul, şi de unde este deasupra tuturor, Se coboară la cele de jos şi mai de rând, ca să-ţi împărtăşească bunătatea Sa."( Despre numele dumnezeieşti, cap4) aceasta se vede atât din crearea lumii in şase zile, când Dumnezeu a ieşit din Sine, iar in ziua a şaptea s-a odihnit, adică S-a întors în Sine, după cum teologhiseşte atât Grigorie de Nyssa, cât şi marele Grigorie al Tesalonicului, zicând:" Coborându-se iubitorul de oameni pe cât a voit şi era de trebuinţă şi lucrând în şase zile lumea, în a şaptea s-a întors în chip dumnezeiesc la înălţimea proprie pe care nu o părăsise, arătând odihna Sa cea binecuvântată"(Cuvânt la Duminica nouă). De asemenea şi după întruparea Domnului, ca Fiu al lui Dumnezeu, din dragostea pentru om a ieşit din Sine timp de treizeci şi trei de ani şi jumătate şi s-a reîntors în sineşi în Duminica Învierii, după cum cântă Biserica.

Pe toate acestea, frate se cade să le cugeti.

Cercetează apoi şi marea binefacere pe care ţi-a dăruit-o Domnul. Că văzându-ţi de mai înainte nebunia de a-ţi risipi bogăţia, ca să te afunzi iarăşi în mocirla păcatului, ţi-a lăsat timp de întoarcere şi de răscumpărare a pedepsei cuvenite, pocăinţa şi Sfintele Taine, ca să te aducă iarăşi la Harul cel dintâi. De aceea Sfântul Isaac a numit pocăinţa har după har. O, necuprinsă de minte dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni! Unde este cu putinţă, frate, să găseşti printre oameni măcar o umbră de aşa dragoste? Şi cu toate acestea tu eşti aşa de nerecunoscător şi de nesimţitor faţă de această dragoste! Când un om îşi arată un cât de mic semn de dragoste, tu îndată îi mulţumeşti şi mărturiseşti că îi eşti îndatorat, dar uiţi pe Dumnezeu care te iubeşte aşa de mult, care ţi-a făcut un aşa de nemăsurat bine şi ţi-a dăruit atâta Har, şi nu vrei să-l slujeşti după cuviinţă. Ba şi mai rău, când Îl întristezi cu păcatele tale, aceasta ţi se pare lucru de nimic. O, nerecunoştinţă nemaiauzită pe care nici dracii nu o au! Pentru că aceştia n-au primit atâtea haruri, ci dacă au căzut au fost lăsaţi în pierzarea lor pentru totdeauna.

Deci mărturiseşte-ţi nerecunoştinţa şi smereşte-te până mai prejos decât dracii, pentru că te-ai arătat mai nerecunoscător decât dânşii. Şi hotărăşte-te să-ţi dai viaţa toată şi toată dragostea ta, Domnului, care a izvodit atâtea chipuri de a-ţi face bine; El care s-a arătat cu atâta asprime faţă de îngerii căzuţi, ţie ţi-a arătat un ocean de milă, milostivindu-se de ticăloşia ta.

Şi fiindcă dragostea pe care o are El pentru tine, n-a putut fi atinsă de mulţimea păcatelor tale, roagă-L să nu lase vreo ispită să-ţi atingă nici dragostea ta pentru Dânsul, ci zi cu Cântarea Cântărilor:" Apă multă nu va putea stinge dragostea şi râuri nu o vor putea opri".

Sf. Nicodim Aghioritul- meditaţia a-XIX-a, în "Deprinderi Duhovniceşti", apărută la Edit. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1995.