 |
| Mutu' Primul (meu) film color romanesc |
 |
| Si cand spun color gandesc culoarea in plusul ei de energie pe care il aduce fata de alb-negru. Incrancenarea celor doua culori extreme si angoasa nuantelor de gri, caracterizand mai toate filmele (si cand spun 'filme' ma gandesc la cele cu adevarat meritand acest nume) romanesti de la 'Morometii' incoace, sunt in sfarsit ponderate de o evadare prin culoare spre lumina care trebuie sa se afle in fiecare poveste. Soarele rasare indiferent de dramele noastre. Iar dramele noastre au si ele, totusi, limitele lor de suportabilitate, alternate copios de comic si romantism. |
 |
| 'Italiencele' incepe cu imaginea unui sat de campie, inundatde lumina si prafuit, neglijent si pustiu, pentru a se opri asupra crucilor cimitirului din deal. Cu deja obisnuitele ocari si agresivitati de care se pare ca nu putem scapa incat ma si vedeam exasperat si gata sa abandonez a-l mai vedea. A fost apoi goana-gonirea celor doua fete de langa proaspatul mormant al mamei lor, ca un stol de pasari zburatacind spre sat, imbacate vioi, tinereste, asa cum chiar se vede in lumea reala, si am simtit ca de data aceasta e un alt fel de film. Si inca am mai avut o temere, nu cumva sa fie o acida caricatura precum in 'Garcea si oltenii'. Ei bine, nu. Pentru ca imediat vine scena in care cele doua surori, Lenuta si Eugenia (Jeni), intinse pe o patura pe pajiste, pazesc vacile dar profita de imprejurare sa faca plaja, sa-si faca manechiura, sa scrie intr-un caiet. 'Caietul sinceritatii', asa l-a numit mezina. Ii e dor de mama, isi deapana visul. Isi amintesc amandoua de copilarie, cand una isidorea ca atunci cand va fi mare sa se faca turista sau musafira si cealalta sa devina primarcomunist ca tata. E in scena aceasta atata simplitate poetica incat intri in jocul filmului si acesta e primul semn al reusitei. Sunt plauzibile fetele astea desprinse din lumea citadina plasate acolo cu turma de vaci? Ei bine, da. Cu toata aparenta saraciei satului, viata impinge lucrurile inainte prin tineri. Care vad, isi doresc si isi asorteaza traiul cu acele semne ale modernitatii. Acceptand aceasta, filmul intreg capata o alta incredere si este cu adevarat contemporan cu modul in care se spune in industria filmului o poveste care se adreseaza publicului larg in cel mai profesionist mod. |
| Pe degetul Lenutei aterizeaza o buburuza si ea ii canta copilareasca formula "Unde vei zbura/ acolo m-oi marita". Buburuza aceasta este cheia intregului film si de faptchiarzborul ei ametitor, zig-zagat, este cel urmat de camera in secventele de generic. Cautarea fericirii, cu bezmeticeala specifica tineretii, acolo, undeva acolo, asa cum visul indeamna. Eugenia a renuntat la studii pentru ca 'banul e la putere', vrea sa fie si ea ca aia sau aia, sa ajunga in Spania, fie si la cules de capsuni. |
| Lenuta vrea, nu, nu vrea, e sigura ca se va marita cuun soldat american. Asa cum l-a visat, sosit in sat si nestiind pe care ulita s-o ia. "Trebuie sa punem un indicator" vine prompt replica Eugeniei. Este amestecul real de poezie si umor spontan asa cum il intalnim la fiecare pas. Suna mobilul, pentru ca asa este, telefonul mobil este de mult o prezenta serioasa in satul romanesc, alaturi de calculator, video si cate mai inseamna o discoteca. Giovanni este cel carei-a promis Eugeniei c-o va duce in Spania sa castige 500 de euro si nu 50 cate ajutorul de somaj aici. Si brusc apare si ideea: sa invete ea Lenuta spaniola pana la noapte ca soldati americani sunt si in Spania... E o evadare din curtea parinteasca, numai ca aparent indreptatita facand o comparatie cu fuga baietilor lui Moromete. Tatal fetelor este tipul de barbat mai degraba prezent la carciuma decat la munca, dar cu atitudine de stapan care se ocupa numai de lucruri importante. Asa ca fetele il vad intorcandu-se acasa si cazand beat de pe bicicleta, sau intorcandu-se din nou la carciuma pentru a o lua de la capat. Altcineva este cel care se opune plecarii lor. Mutul. Mutul calusarilor. Gigel isi face curaj si, punandu-si straie femeiesti, inclusiv sutienul subtilizat al Eugeniei, rosteste juramantul de a nu vorbi 40 de zile, de a nu se atinge de 'muiere' in tot acest timp. Calusarii au nevoie de mut pentru ca asa e datina si nu indraznesc s-o incalce. Batranii satului, rezemati in ciomag pe banci pe langa porti, ("In ce an suntem, mosule, trecuram de doua mii?") vegheaza la respectarea obiceiurilor. |
 |
| Gigel o iubeste pe Eugenia si modul original in care se impotriveste plecarii ei prilejuieste o scena de un haz nebun. Pentru ca e sub juramantsi nu poate vorbi, se foloseste de un fluier si de un carton pe care scrie mesajele cu creta. Se leaga cu lantul in fata trenului si nu cere altceva decat o cununie cu Eugenia care de nevoie si fara folos aude formula cunoscuta a primarului: "de buna voie si nesilita de nimeni..."Atat poate sa faca. Un simulacru de casatorie dar care din partea lui exprima un sentiment adevarat. Jeni urca in tren alaturi de Lenuta si de Giovanni |
| De aici porneste aventura lor. Cu Fane care le aranjeaza trecerea granitei clandestin, nu mai inainte de a innopta la o manastire unde se arata a veni din lumea interlopa, semn pentru incurcatura in care au intrat fetele. Episodul de la manastire ne ofera un cadru de o poezie cinematografica deosebita, cand tanara maicuta interpretata de Irina Dinescu se intoarce mirata si cu o senzatie nelamurita, tulburatoare si confuza de atingerea acestui personaj care ispiteste, Fane, o intruchipare diabolica. Intr-un ritm alert, cu secvente dramatice, se deapana povestea cu trecerea Dunarii pentru ca imediat, ca intorcand fial unei carti, sa avansam in timp spre a primi intoarcerea fetelor acasa. Siingure, pe motoreta, cu camera video pe umar, aceleasi si totusi altele. Casa paraginita, nici gardul nu mai ramasese dupa moartea si a tatalui. O noua cruce la drum. Si ele se aseaza din nou in poveste, un alt inceput. O masa de pomenire si apoi dorinta de a reconstrui, de a-si face aici o viata linistita. Nu doar ele s-au schimbat ci si Giovanni, devenit simbolul unui prosper om de afaceri care a stiut cum sa se strecoare prin lume si acum e gata sa cumpere voturile satenilor pentru a deveni primar. Eugenia nu-l poate ierta, banuim ca drumurile lor s-au despartit intr-un mod nu tocmai placut si se ciocnesc repede, firea lor patimasa aducandu-i in conflict |
 |
| Si Jeni se ambitioneaza sa candideze si ea. De-acum nu mai e de joaca, Giovanni scoate o caseta pe care inregistrase ceea ce fetele fusesera obligate sa faca, sa se prostitueze. Pe site-ul filmului Anca Ularu, interpreta Lenutei, marturiseste ca scena incare citeste in fata oamenilor marturisirea aventurii lor, nu in Spania ci in Italia, nu la capsuni la portocale, nu la portocale ci sechestrate intr-un bordel, a fost cea care a marcat-o cel mai mult. La care Mara Nicolescu, interpreta Eugeniei, declara ca scena ei favorita este chiar continuarea aceleia a Lenutei. In lumea aceasta deloc linistita a satului, femeile sunt simbolul tuturor greutatilor autentice. Au portul, au vorba, au gesturile celor care muncesc si tac. Si care inteleg totusi ca timpurile de acum le pot oferi o sansa de schimbare. |
| Nu, filmul nu se hazardeaza in solutii. Pentru moment fiecare isi reia locul sau. Doar atat ne arata: chipul linistit, zambitor, intelegator, al lui Gigel, postas pastrand o scrisoare trimisa de fete din Italia, dar care nu mai avea cui sa soseasca. Iar Lenuta, filmand mereu cu camera video aceasta realitate a satului romanesc, o alta decat cea filmata de cineastul francez venit pentru calus, este mai degraba acel personaj legat de ochiul magic din 'American Beauty'. Ea are un destin asa cum l-a visat, pentru ca dntr-un taxi cauta sa afle ulita ei chiarun soldat american. Probabil adus de buburuza aceea, zigzagand pe genericul de final. Da, filmul acesta e altfel. Dovedeste ca se pot face si la noi filme care sa fie mai aproape de plauzibilul unei vieti normale asa cum traim majoritatea. Cu o poveste spusa dupa regulile industriei filmului. Este un pas inainte fata de 'Occident'. E de urmat cu o poveste citadina, e de urmat cu poveste exclusiv romantica, asa cum mileniul trei are fara a fi mai prejos decat precedentele. |
 |
| Am citit reprosuri aduse acestui film. Da, calitatea sunetului este mai slaba pe alocuri. Nu, nu este deloc prea mult ceea cea vrut sa ne spunaregizorul si scenaristul Napoleon Helmis intr-un singur film. E chiarsavuros sa vezi cum la fiecare scena este cate o aluzie, o poanta, o trimitere, o surpriza si un punct aparte de interes. Iar tinerii actori par o echipa care joaca impreuna cu placere, fiind de asteptat sa-i revedem dupa acest nou inceput. Pana atunci, intrati in lumea lor, fie si numai la www.italiencele.ro |
| Italiencele 2004 Productia: RO DE FILM, TOTAL TV, RO FILM, IMAGO FILM, cu sprijinul CENTRULUI NATIONAL AL CINEMATOGRAFIEI Scenariul si regia: Napoleon Helmis Distributia: Mara Nicolescu, Ana Ularu, Vlad Zamfirescu, Costel Cascaval, Valentin Popescu, Valentin Teodosiu, Constantin Draganescu, Emil Hostina, Catalin Neamtu, Ovidiu Niculescu, Toma Cuzin, Irina Dinescu, Antoaneta Zaharia, Radu Zetu, Dragos Stemate, Viorica Geanta, Frosa Cercel, Valentin Potrivitu Producator executiv: Ion Mititelu Fotografie: Florin Mihailescu Muzica: Alexandru Cristian Ionescu Editor: Melania Oproiu Sunet: Constantin Fleancu Directia artistica: Mircea Ribinski Costume: Svetlana Mihailescu Make-up: Dana Roseanu |
 |