 |
| NICOLAE COANDE |
| Apele imaginare Nu am vazut vreodata marea - eu nu am trait la munte in aerul pe care il respira calm vocale mai mari decat palatul gurii mele de om traitor la ses sub norii de wolfram nu am vazut vreodata marea la capatul unei nopti de dragoste pe plajele ei sub muzica aproape umana a nisipului incins de torsul unei femei frumoase ca Olnada sub ceata din cer din privirile mele de zugrav sarac- mi-ajunge azi sa privesc norii mai inalti decat statul unui om pe-nserat cum trec peste imaginare ape, peste apele ochilor tai de femeie brusc imblanzita de un sunet cum din copilarie iti aminteai palabras de amor soapte dinspre vagmediterana nopti albe vantul de portocali pe urmele carui amerg caravanele acasa La sosire au gasit marea retrasa si case pustii pe plajele ei au gasit ce nu mai era au gasit iubirea lor dusa dupa un vant al marii- si marea? unde sa fie acum- nu exista sa fie un vis si sa stiu numai eu? ca o pedeapsa sunt acum vorbele si cafeaua amara a gandului ca voi muri canva in pamant sarac E seara si daca maine voi muri ce-mi mai ramane de spus? Ceea ce vad cu degetele fara unghii nu e lumina nu este soarele derand al melcului de apa nu este flama care imi incendiaza pleoapa ca pielita de sub care iese Dumnezeu copil sa-l spele cu malai o mana ca pe puii de leprosi ceea ce vad direct cu creierul in care imi sta infipta gheara- este gheara. respir- fumez o alta tigara: scriu aceste randuri pe zidul intunecat unde mai tarziu imi voi lasa iscalitura si parafa. Scriu ca si cand as incarunti nu sunt inca batran de parca batranetea ar aduce cu sine ceva maibun o calitate a scrisului care lipsea pana atunci chiar vietii o contractie demna de regele melcilor scriu ca si cand as incarunti si graba imi distruge zi dupa zi celulele scrisului celula poetica fagurele in care o mana cotrobaie pana la fund eviscerandu-ma scriu ca si cand as incarunti- vor veni vremuri iscusite in arta dansului pe morminte- verbe ale stapanilor tatuate peomoplatii scalvilor pe statuia de lapte a unui tanar zeu in mers pe oglinda marii spre seara cand ritmul lumii e alexandrin discret si poate acesta e mersulpoemului este poate vreo Stiinta enorma indirecta- insa eu n-o stiu. Am iubit candva o femeie cumaini lungi lungi ca versurile unui debutant maini ca o flacara- iti cauta fata sa mangaie sa arda urmau o logica proprie si poeziei cine stie ce se ascunde in spatele unei femei- putina Literatura? iarna cu incheieturi clare ca sangele femeii pe care o iubeam a fost anotmipul cand l-am vazut pe Dumnezeu singur cu picioarele in copci de gheata peo mare de gheata un Om trist inghetat si ceea ce spun nu este Literatura aici se pricep toti am vazut zapada in ochii tropicali ai iguanei am vazut stafia barfelii intre prieteni oglinda marii in ochii unui zeu tanar darn-am vazutmarea- si cu vremea creierul meu se retrase in apele imaginare ale unei lungi lungi umilitoare posteritati. |
| Fincler Batranul fotograf Fincler- ce sa caute un neamt in Craiova? Tragea in poza porumbeii cersetorii orasului pretindea ca 'l-a tras' chiar pe Dumnezeu un biet diavol de duminica purta lavaliera si ghetre o palarie de panaman asa ca o aura- chiar el spunea- pe crestetul tuguiat urechea pustii obraznici care-l strigau "Finca", "Ecler" eu cred- zicea- ca Dumnezeu serveste excelent dar returneaza mizerabil nu stiai daca vorbeste serios sau nu poet intr-o ureche diletant copil din flori ai improvizatiei aici in Oltenia unde sa dai cu sanchi e o meserie o arta un gesachaft Au disparut bragagii asa cum dispar martorii incomozi i-a luat valul apa uitarii cine stie pe unde-au ajuns in ce insule de dulceata s-au voalat zice Fincler intr-o camera obscura a mintii sale voalate or fi ajuns la dracu' cu carti n-a mai ramas decatgrasul Agop darasta nu mai face de nai buni braga nu mai face nimic din ziua cand si-a pierdut amprentele de la dreapta cu care a muncit toata viata acum nu maimunceste deloc face arta se odihneste cu stanga a inceput sa vorbeasca in dodii Agop are viziuni vrea sa i le fotografieze pe-ntuneric se crede un hellsichtig el care nu pricepe ce i se intampla sub nas acum s-a indragostit de o fita de cinspe ani miroase-a paciuli si-n pozele pe care i le face goala pentru albumul curvelor din oras Azi-noapte am visat ca scriam versuri- am vrut in viata asta sa fiu poet n-a fost sa fie am visat ca scriam intr-o limba necunoscuta direct pe asfaltul din piata unde vin porumbeii sa manance din mana copiilor am visat ca scriam Dumnezeu nu are amprente decat la mana stanga asta era prea de tot m-am oprit dracu parca-mi dicta m-am ridicat speriat de la masa de scris ma durea mana singur ca un copil printre oamenii mari la iesirea din noapte din stanga am auzit un hohot de ras atunci am ridicat ochii am vazut gura lui Hojma am auzit cum zicea- batrane voyeur eu voi fi biograful tau intepenisem in loc l-as fi "tras" daca-as fi avut aparatul darm-am trezit brusc in intunericul camerei plutea miros de braga asta era prea de tot Un ras obscen iesind din gaturile noastre lungi cand vedem funduletul putaneilui Agop de-un alb stralucitor care ne ameteste mintile noastre batrane ne tremura madularele blegi intr-o carciuma inghetata intr-o bomba de cartier unde ne viziteaza muza locului ii ridicam fustele grele in gaura unde ne bem svartul baieti buni nu ne numara nimeni punem laba pe bucile ei vatuite in pestera unde unduh al violului ne face cu ochiul in catacomba unde facem schimb de eutimii punem noi gheara pe ea in biserica zilelor noastre univiteline unde fulgerul globular matura sticle categorii glorii locale- am imbatranit razand bufonii dracului Ploua si nimic nu mai e de facut langa un deget de votca in marginea lumii zilele pe care le mai am de trait lanturi pentru noptile duse sunt un biet fotograf intr-un targ de haine uzate de creiere mucegaite zilele cate mai sunt baltoace in care pescuiesc copiii pestisorul de aur se vad ochii-necatilor ploua peste pahare goale si nimeni nu le va umple vreodata sunt un biet ecou un biet poet intre peretii unei lumi pe care n-o cunosc in anotimpul pestecare pluteste suverana scarba preferinta pentru ironie a diavolului ma preocupa eminenta nestiuta a metodei sale de a provoca in solitudine sfantul ori canalia care se roaga si ea sunt un biet Stumper strivit de dogma cu cotor aurit care ne tine loc de viata o tara de campie cu cerul tot mai indepartat pe zi cetrece candva voi obosi sa mai p[rivesc in sus cu totii sfarsim cu privirile in pamant cautand un soare al umilitilor (ar fi o ironie sa existe) Ploua in vechile butoaie de braga ale senilului Agop ploua in coloniile mortii mi s-au aburit lentilele Zeiss tot asteptand sa vina ceva femei cu nasul lung ma ingana de la distanta azi-noapte l-am visat pe Agop la baia turceasca gras muncit de pofte calarit de durda lui cu tzatze albastre printre sughitzuri zicea- sa nu spui poezii in fata Diavolului a ras a murit razand Intr-o camera obscura a mintii mele voalate eu nu stiu ce este lumea de afara si voi muri fara sa stiu eu cel mai bland dintre incrancenatii acestei lumi Mor in capul meu si nu stiu de ce- mor interior eu atat de incert am o singuracertitudine soarele moare interior si el. L-am fotografiat pe Dumnezeu si pentru asta voi plati cu varf si indesat. Am crezut cafac arta. Am facut pe dracu'. Am fugit de realitate Am povestit in cer. |
 |
| Fotografie din colectia lui Willy P. |