 |
| Hai sa nu ne mai certam! Am zugravit in alb Peretii-ntunecati ai noptii, Cu gindul clar: Vom avea o noapte alba Cu luna de clestar! Atit de multa lumina! Recunosc imi era dor, De-a ta privire Atit de dulce, Asa de senina! Sa plutim in noapte Pina in zori de zi, Cind imbatati de soapte Vom adormi... |
| Tiparul Deschise ochii dupa un somn lung, cu vise, care de care mai agitate. Il durea capul ingrozitor. Soarele era deja pe cer anuntind o zi calduroasa, la fel ca si cea de ieri.Zilele parca se repetau dupa un tipar anume.Cele doua pastile de dimineata si un pahar cu apa faceau mereu inceputul zilei.Se ridica din pat si avu senzatia ca pluteste. Plutea defapt de citeva luni. Medicamentele il faceau sa simta ca pluteste intre doua lumi complet diferite. Nu, nu era nebun. Ii confirmase acest lucru chiar medicul. „Sindrom de suprasolicitare”. Cam pompos i se paruse atunci a suna ...Cu odihna si ceva medicamente totul va reveni la normal. La fel ca inainte. Dar el nu mai avea rabdare. Nici nu era ferm convins ca avea nevoie de tratament. Cine nu a suferit in viata lui macar o data, o depresie? Fie ea cit de mica. Se uita la cutiuta cu medicamente de pe noptiera. Ar putea si fara ele. Medicul nu il cunoaste asa de bine cum se cunoaste el. Stie foarte bine care ii sint limitele. Zimbi in coltul gurii. |
| IONELA CHITU |
| „Daca ai venit la mine inseamna ca ai simtit ca ai nevoie de ajutor. Si bine ai facut. Cei mai multi cred ca se vor descurca singuri sau si mai rau, asteapta sa treaca totul de la sine”. Acum se simtea singur in fata sortii. Nu ii mai facea placere absolut nici un lucru.Aproape ca uitase cum este sa te bucuri de viata. Nu ii mai vedea rostul. Se uita din nou la cele doua pastile mici si albe pe care le tinuse vreme de citeva minute strins in mina. O cutie intreaga i-ar aduce probabil linistea. Dar ce folos? Nici chiar moartea nu-l mai interesa...I se parea atit de absurd totul. Si soarele asta care rasarea in fiecare dimineata... Cindva, o raza de soare il facea fericit. Dar de ce nu si acum? Epuizase demult raspunsurile la astfel de intrebari.Acum simtea doar teama. O teama ce nu si-o putea explica nici chiar el. Avea prieteni, dar cum sa le spuna asa ceva?. L-ar fi etichetat imediat ca avind grave probleme de sanatate mintala. Si poate ca l-ar fi trimis la un medic psihiatru. Odata chiar se gindise sa isi intrebe prietenii daca i-ar putea recomanda un psihiatru bun. Ce gluma buna le-ar fi parut! Statisticile spun ca anual din cauza depresiei se sinucid 160.000 de oameni. Cel putin asa citise de curind intr-o revista. Cum oare nu observa nimeni ca acei oameni sint depresivi? Si cum de sint atit de multi? El nu a intilnit nici unul. Dar la urma urmei nici pe fruntea lui nu scrie: „depresie; sub tratament!” Lua de pe masuta paharul cu apa. Avea gura uscata asa ca bau toata apa. Nu ii mai ramase pentru medicamente dar le putea lua si mai tirziu...nu era nici o graba. O ameteala puternica il cuprinse din nou si ca sa scape de ea se intinse la loc in pat. I se paru din nou ca pluteste. Ar fi vrut sa doarma, la urma urmei era weekend. Se lasa prada somnului. Defapt continua sa pluteasca pina cind adormi...si visa ca era fericit...ca soarele rasarea pentru el in fiecare zi si acest lucru ii era suficient pentru a simti in viata sa bucurie. Nu ii mai era deloc teama... Apoi din nou pluti si stiu ca revenise iar la realitate. Se ridica incet, scoase din cutiuta doua pastile si pentru implinirea visului , le inghiti cu putina apa. Dormi pina seara, iar ziua se sfirsi cu inca doua pastilute mici si albe... si din nou senzatia de plutire... |
| Tara jucariilor Undeva intr-un mic orasel, locuia o fetita tare rasfatata. Si avea fetita aceea o multime de jucarii, caci nu exista jucarie pe care ea sa o vada in vitrinele magazinelor si pe care parintii sa nu i-o cumpere. Dar si mai rau era faptul ca nu avea grija de ele, mai toate jucariile ei avind cite un defect: papusa cea blonda nu avea o mina, pianul era spart, iar usuletul cel de plus, Martinica, nu avea o urechiusa. Intr-o seara, obosita fiind dupa ce s-a jucat toata ziua, Daria, fetita cea rasfatata, a adormit. Cind mama ei a venit sa-i spuna noapte buna, fetita era deja pe tarimul viselor. Pe jos zaceau o multime de jucarii si in lumina slaba din camera fetitei, mamei i s-a parut ca acestea ar fi triste. Dar cea mai trista i se paru o biata broscuta verde. O lua de jos si cu grija o aseza pe raftul unde ar fi trebuit sa stea toate jucariile, daca Daria ar fi avut grija de ele. Daria era de acum in lumea viselor. Parul galben inelat ii incadra angelic mica ei fetisoara. Si iata ca veni la ea Printul Somn. |
| O clipa am crezut ca tu… Dar clipa imediat cazu ucisa De greutatea unei vesnicii In care inima-mi va zace franta Fara macar ca tu sa stii |
| -Bine ai venit printule, te invit in casa mea! Printul Somn, arunca o privire prin casa, iar apoi o invita pe Daria int-o scurta calatorie. -Nu pot... mama s-ar supara daca ar sti ca am plecat din patul meu la o asa ora tirzie. Sst! Ne intoarcem repede. Nu va afla... Dupa o scurta ezitare, micuta Daria, intinse mina catre Print, si in acel timp se simti ca o printesa adevarata si in loc de pijamaua ei cea galbena cu puisori, se vazu imbracata cu o rochie lunga, alba, iar in spatele ei o trena usoara plutea ca o prelungire de ceata si de vis. Ca prin farmec orasul disparu si Daria nu avu timp sa se intrebe unde anume. Nici nu se sperie. Era de acum o printesa cu printul ei. Dar stai. Unde a disparut si printul? Abia acum Dariei incepu sa i se faca frica...Se afla acum intr-o padure, in fata unei casute de lemn si o ceata deasa plutea deasupra padurii ca o prevestire rea. Cu pasi rari, tremurind, Daria se apropie de fereastra slab luminata a casei. Inauntru, zari o multime de jucarii si pe unele dintre ele le recunoscu, ca fiind ale ei. -Papusa mea! Jucariile mele! Ce cautati voi aici? Papusa o privi speriata printre gratiile de la geam. -Salveaza-ne, Dariaaa! Vrem sa ne intoarcem acasa! -Vreau si eu dar nu pot. Sint si eu prizoniera aici ca si voi. Si nici macar nu stiu unde ne aflam. Pianul incepu sa cinte un cintec de jale. La fel si vioara. -Sintem in Tara Jucariilor, se auzi o voce soptita. Trebuie sa vorbim incet. -In tara Jucariilor? Si de ce trebuie sa vorbim incet? -Pentru ca Printul doarme, spuse o alta voce. -Ursuletule, trebuie sa ma ajuti, striga Daria soptit. Ursuletul nu o auzi insa. Avea doar o ureche... Papusa cea blonda tinea de mina o alta papusa mai mica. Se uita catre ursulet. Ar fi vrut sa-i faca semn cu mina. Ii lipsea insa o mina. Deodata, vintul incepu sa bata ridicind pe sus frunzele cazute. Dariei i se facu si mai mult frica si in timp ce agitatia era in continua crestere, Printul Somn isi facu din nou aparitia. -Cine face o asemenea galagie aici, cind eu vreau sa dorm? Dariei i se paru vocea Printului mai degraba un tunet. -Noi toate jucariile! Te rugam, fi bun si lasa-ne sa plecam! -Sa plecati? O nu, nu se poate ! -De ce, de ce?strigara iarasi toate. -Pentru ca... ...si Printul isi indrepta priviea catre Daria... O privire rece. -Pentru ca Dariei nu-i pasa de voi! Asa ca veti ramine aici, sa dormiti pentru totdeauna... Brusc toate jucariile amutira, indreptindu-si privirea catre Daria. -Nu este adevarat, eu va iubesc! striga fetita cu disperare, incercind sa se apere. -Atunci salveaza-ne, strigara din nou jucariile. -Da, salveaza-ne, repeta si ursuletul cel fara o ureche, care probabil nu auzise toata discutia de la inceput. Daca vom ramine aici, Printul Somn ne va condamna sa dormim. -Dar eu... -Le voi da tuturor jucariilor o sansa, zise printul, cu glas tare, ca tremurara si frunzele din copaci. Printre jucarii se produse din nou agitatie, dar nimeni nu indrazni sa zica nimic. -De tine depinde totul! Daria tremura. Vocea printului era rece. Jucariile vor fi libere sa se intoarca acasa odata cu tine, daca... Aerul ingheta... ...daca voi gasi in acest moment in camera ta, o singura jucarie, asezata frumos la locul ei. Una singura! Si fara a mai avea timp sa spuna ceva, Daria simti din nou ca pluteste. Vazu din nou orasul si mai apoi casa unde locuia. Ajunsa in fata casei, ii era teama sa intre. Nu isi amintea sa fi pus vreo jucarie la locul ei, inainte de a adormi.Usa casei se deschise si printul o pofti sa intre . Cind ajunsera in camera ei, Daria scoase un strigat de bucurie. O broscuta mica verde statea pe un raft si Daria se bucura nespus sa o vada. Printul o privi ingindurat. -Cum oare a ajuns aceasta broscuta aici? se intreba Printul in gind. Dar fiindca promisiunea e promisiune, facu un semn din mina si toate jucariile Dariei aparura ca prin minune in camera. -Iti multumesc printule... Dar Printul disparuse deja. Afara se luminase de ziua si Daria observa ca are din nou pijamaua cu puisori. Se ridica din pat, se sterse la ochisori si in graba incepu sa-si stringa jucariile. -Daria, e timpul sa te trezesti si sa stii ca vreau neaparat sa-ti stringi jucariile... Mama fetitei se opri mirata in usa camerei. Ai strins jucariile? Dar aseara parca...le-am vazut aruncate pe jos! Daria zimbi usurata. -Iti multumesc mami! |