| La judecata copiilor Cain si Abel de data aceasta nu mai sunt frati ci vecini. Si totusi, filmul “American Beauty” (vezi nota) nu este neaparat o noua abordare a binecunoscutei parabole ci mult mai mult, atinge si alte subiecte interesante de discutie dintre care unul anume mi se pare deosebit: judecarea parintilor de catre proprii copii. Chiar crima lui “Cain” apare ca o fapta motivata de sentinta pronuntata de fiica lui “Abel”. De altfel scenariul original incepe cu procesul real in care Jane Burnham este suspectata de moartea tatalui ei, Lester, in film ramânând doar privirea rece pe care ea o afiseaza, cruditatea cu care enunta ura pe care brusc a dobândit-o fata de tatal ei. In familia Burnham s-a ajuns, e adevarat, la un stadiu de monotonie, de gesturi si cuvinte sablon ce pot trezi revolta tinerei generatii dar Jane acuza decisiv privirile pe care Lester le arunca unei colege de scoala atunci când o descopera intamplator. Angela Hayes apare in fata ochilor lui Lester ca dintr-un vis frumos pe care el incearca sa-l prelungeasca, sa-l reia. Poate ca ne prea grabim sa vedem in aceasta privire incriminata ceea ce sabloanele binecunoscute ne imbie: indecenta, atitudine libidinoasa etc. Nu. Urmariti cu atentie filmul si apreciati sincer in sinea fiecaruia cât este de omeneasca si de inteles atitudinea lui. Lester are de fapt o revelatie: vazand-o pe Angela el redescopera frumusetea vietii, a lumii in care se misca ceea ce, daca ne gândim bine, numai prin iubire este posibil. El incepe a se purta ca un adolescent, se reintoarce spre o atitudine de inocenta, adamica. O face ca sa fie pe placul fetei, cea care ii apare acum si in vis, in cele mai frumoase ipostaze, dar o face si pentru el insusi care se schimba imperceptibil. Capata incredere in sine, prospetime, bucuria de a trai. Dragostea starnita neintentionat de o pustoaica il implineste ca om si in fata lui Dumnezeu care ii pretuieste darul. In contrast cu el este “Cain”, vecinul Franck Fitts care aluneca incet din conditia de om. Din toate incercarile vietii s-a incrancenat tot mai tare, s-a cufundat in prejudecati si reziduuri mentale, s-a lasat cuprins de suspiciune bolnavicioasa. Chiar daca are bune intentii fata de fiul sau Rick, spre a-l proteja fata de recidiva patimei drogurilor treptat isi pierde luciditatea si in final comite gestul tragic. Baiatul are insa alta reactie fata de parintele sau, evita confruntarea si se strecoara cu tactica croindu-si propria viata asa cum crede de cuviinta. El se intâlneste mai degraba cu firea lui Lester, il energizeaza la propriu si la figurat, dar mai ales este definit de cu totul altceva. Rick priveste lumea cu mare atentie la detaliu. Este avid de frumusetea acestei lumi pe care a descoperit-o si de care se simte definitiv fermecat. Privirea sa in jur este intermediata de obiectivul camerei video de care nu se desparte. Criticii filmului au speculat pe faptul in sine al intermedierii in perceptie, pe folosirea excesiva a tehnologiei spre a contempla mediul in care se misca. Dar tehnologia ii permite sa ajunga la detalii care schimba perspectiva si amplifica farmecul. Speculând pe aceasta tema putem spune ca daca tehnica aproprierii spre a capta detaliul apare in deja clasicul film “Blow-up” drept o cale de atingere a adevarului care sa pedepseasca o crima, de data aceasta genereaza crima atunci când ajunge in mana unei minti tulburate. Prin intermediul lui Rick scenaristul Alan Ball ofera tuturor o metafora devenita celebra de acum, bazata pe propria sa experienta, cea a unei banale pungi de plastic purtata de curenti de aer dintr-o parte in alta, demonstrand ca nu doar o frunza in vant este o sursa de emotie artistica.. Rick o descopera pe Jane printr-un prim-plan si in general ii place sa vada bine chipurile oamenilor, sa le patrunda astfel frumusetea. Tablourile de familie creionate aici nu ar fi complete fara portretele ‘mamelor-sotii’ Barbara Fitts ne este infatisata cu discretie, cu delicatete fata de o persoana aparent cu probleme psihice. In schimb Carolyn este tipica pentru o femeie dinamica, scrupulosa, atenta la mediul social in care se misca. Dincolo de acuzele casnice Carolyn are sansa ei pentru ca ambitia profesionala ii prilejuieste intalnirea unui om pe care il admira si cu care se intelege perfect. In preajma lui redevine plina de viata, cu el isi regaseste fericirea sexuala revitalizandu-se. Aruncandu-se in viata fara multe ganduri are parte si de amaraciune din aceasta experienta. Despre cine nu am vorbit? Despre Angela. Ea declanseaza fara voie toata povestea, pare o cocheta in devenire si isi poarta cu nonsalanta frumusetea oarecum conventionala.Dar spre finalul filmului ea ni se dezvaluie a fi deschisa si candida. Daca Jane este neatenta, daca Rick are o viziune estetizant moderna asupra frumusetii, ea are perceptia cea mai naturala a dragostei si a vietii. Ea are ochi sa remarce schimbarea la Lester, incepand chiar de la noua infatisare a musculaturii. Marturisirea ei despre virginitate rastoarna putin aparentele grabite (cum altfel?), reprezinta clipa de luciditate care inchide oarecum visul dar e ca o trezire din copilarie spre maturitatea unei relatii mai profunde care are deja un trecut. Ea apare in film ca un simbol pentru frumusete, acest personaj aparand si pe afisul devenit la randul sau celebru, asocierea dintre petalele de trandafiri si pielea frageda si calda. Totul este un indemn , o data in plus, de a fi mai atenti la frumusetea din jurul nostru, din noi. Si mai ales sa fim atenti ca frumusetea este fragila. Cat despre judecata pe care ne-o fac proprii nostri copii, este un dat al sortii, reluat impasibil cu fiecare generatie. Marius DOBRIN 19 iunie 2001 “American Beauty” Regia: Sam Mendes Scenariu: Alan Ball Muzica: Thomas Newman Productia: Bruce Cohen & Dan Jinks Distributie: Kevin Spacey = Lester Burnham Annette Bening = Carolyn Burnham Thora Birch = Jane Burnham Wes Bentley = Ricky Fitts Mena Suvari = Angela Hayes Allison Janney = Barbara Fitts Chris Cooper = Franck Fitts |