Viata amanata Motto: "Cuillez des aujourd'hui les roses de la vie" Pierre de Ronsard, "Pour Helene" Spaima fata de imaginea "satului mondial" este tot mai ridicola daca avem bunavointa de a privi cu mintea limpede si inima deschisa spre creatiile de varf ale acestui sfarsit de secol, cand oamenii din colturi departate ale planetei se inteleg tot mai profund. Daca James Clavell a fost fascinat de societatea japoneza iata ca unul din marile romane ale literaturii engleze, "Ramasitele zilei", aparut in 1989, este scris de un japonez. Kazuo Ishiguro s-a nascut in 1954 la Nagasaki dar de la varsta de 4 ani traieste in Anglia trecand pe la marile ei universitati si fiecare carte a sa este premiata, provocand dezbateri de idei si analize ce depasesc simpla critica de intampinare. Filmul regizat de James Ivory pornind de la aceasta carte este o bijuterie pur britanica, atat cat putem noi percepe cu adevarat aerul insular. Cartea-filmul ofera cu generozitatea si simplitatea specifice capodoperelor mai multe subiecte de meditatie si dialog si am gasit numeroase abordari pornind de la mitul (perspectiva barthesiana) servitorului ideal, de la cecitatea in politica premergatoare celui de-al doilea razboi mondial si cate si mai cate surprinzatoare constructii ideatice. Eu vreau sa ma opresc la doua teme mai modeste: una etern umana si una din perspectiva contemporana romaneasca. Motto-ul ales cred ca ilustreaza perfect concluzia eroului principal care trebuie privit nu atat in sens limitat ca un servitor, cat ca un adevarat profesionist. Exteriorul nu tradeaza nimic pentru ca la o receptie de la castelul Darlington, lordul pe care il serveste cu devotament si eficienta, Stevens este imbracat in frac, are gesturile si replicile unui adevarat gentlemen. Faptul ca el toarna in pahare este un detaliu. De altfel lordul insusi are o relatie speciala cu Stevens, ei intelegandu-se perfect din putine vorbe si aparenta politete excesiva dintre ei poate fi inselatoare privind apropierea dintre ei. Personajul lordului este privit cu ostilitate retinuta de critici prin prisma politicii sale si i se ingaduie scuza naivitatii, eticheta pusa de tanarul politician american care ii este oaspete si dupa ani de zile va cumpara resedinta ramasa fara mostenitori. Lordul Darlington este un burlac cu preocupari intelectuale si teza pacifista pe care o dezvolta porneste de la propria experienta din primul razboi mondial cand intalneste un german cu care stabileste sa ciocneasca un pahar dupa ce toate se vor fi terminat, cand nu vor mai fi adversari, cand se vor purta ca doi oameni civilizati, dupa spiritul celor ce au lansat sintagma "fair-play". Numai ca lordul nu mai are pe cine invita pentru ca germanul se sinucide nemaiputand suporta falimentul in contextul dramei generale din tara sa. De aici porneste teza potrivit careia tratatul de la Versailles a fost prea aspru cu invinsii, lucru care nu se face, drept care ar fi fost necesara o regandire a politicii engleze fata de fostul adversar din razboi. Ceea ce de altfel s-a si petrecut mai apoi cu deja celebrul plan Marshall. Naivitatea ce i se reproseaza lordului Darlington a fost de altfel prezenta in politica europeana care a facut compromisurile din 1938. Ca de obicei greselile sunt mai de graba strict personale: lordul indeparteaza din serviciu doua refugiate evreice pentru a face pe plac opiniilor antisemite. Fata de politica stapanului sau, Stevens nu are nici o reactie personala, nici un comentariu. El isi face datoria pur si simplu si, mai mult, isi reprima orice sentiment relativ la ceea ce se petrece in jurul sau. De altfel asta este principala problema: neimplicarea in viata reala a societatii. Pe aceasta pasivitate, fie ca este totala cu suport de profesionalism ca la Stevens, fie ca este mascata de urmarirea consecventa a informatiei manipulate de presa, se bazeaza marcante decizii politice. Este relevant scena in care companionii lordului ii pun cateva intrebari intentionat alese spre a dovedi ignoranta oamenilor simpli dar care se lovesc de o declinare politicoasa a lui Stevens. Înca o data si inca o data se recunoaste mesajul implicarii constiente in viata cetatii, responsabilitatea societatii civile. Si Stevens descopera tarziu, prea tarziu, diferenta intre a avea o atitudine si a nu avea niciuna: "Lord Darlington nu a fost un om rau... El a ales un drum in viata care s-a dovedit eronat dar el a ales, pana la urma poate spune asta. Pe cand eu nu pot spune asta... Eu nu pot spune nici macar ca am facut propriile mele greseli. Cu adevarat -ca sa iti poti raspunde siesi- ce demnitate este asta?" Stevens apare in film ca la judecata in fata propriei sale constiinte. El face clatorie pe urmele fostei sefe a menajerelor, Miss Kenton, spre a o aduce sa lucreze iar impreuna la resedinta Darlington dupa ce aceasta a fost cumparata de Lewis, om politic american, provenit dintr-o familie de oameni de afaceri blamate de aristocratia britanica care pare a fi cu un pas in urma prefacerilor din societatea moderna. Lewis apare ca o intruchipare a luciditatii (avertismentul catre lord si invitatii sai de a nu cadea in capcana lansata de ideologia national-socialista si de a evita amatorismul in politica externa), a noului mod de viata cu mai multa democratie si deschidere. Stevens ramane pe post la castelul care suferi modernizari iar drumul sau pe care il face in vechjea masina a lordului este o simbolica excursiune in trecut, prilej nu doar de reverii ci si de reevaluari aspre din perspectiva postbelica, din contactul cu oamenii noi din anii '50. Stevens isi recunoaste cu curaj vina de a nu-si fi trait viata cu adevarat. A pus tot timpul profesiunea pe primul plan, s-a dedicat total acesteia si singur si-a suprimat orice traire personala. L-a avut printre subalterni chiar pe batranul sau tata si s-a purtat la fel ca si cu ceilalti, iar scena mortii acestuia in plina conferinta "de mare insemnatate" dupa cum clama lordul, este de un tragism impresionant, Stevens ducandu-si cu aceeasi masca rolul la bun sfarsit. La el nu se vede nici o clipa insensibilitate ci nu permanent autocontrol. Iar sosirea EI, Sally Kenton, la castel ne ofera noua, spectatorilor, prilejul sa citim in sufletul sau ceva ce el insusi refuza sa citeasca. Ea este o alta fata a profesionalismului, care nu uita sa isi traiasca propria viata, sa se bucure de ceea ce ii ofera destinul. Ea aduce un plus de democratie si vioiciune prefigurand viata sociala ce se va infiripa dupa inchiderea ranilor razboiului. Ea culege in fiecare zi flori din gradina si improspateaza aerul din castel. Ea nu trece nepasatoare pe langa frumusete si incearca sa o raspandeasca, chiar daca gestul nu i se intoarce si ramane sa urmareasca dragostea implinita a celor din jur cu nostalgie. Miss Kenton este cea care vine spre Stevens, cu gestul obsesiv al florilor asezate in glastra. Asa se face ca il surprinde la un moment dat cu o carte in mani si brusc i se pare a deslusi ceva luminos si la acest umanoid. Plina de farmec este scena in care cei doi isi disputa revelarea cartii cu pricina, ea banuindu-l ca este o carte decoltata pentru ca pana la urma Stevens sa se rusineze ca de fapt citea poezii. Este cu adevarat inceputul dragostei nedeclarate intre cei doi, cand isi descopera sufletele timide si vulnerabile. Armonia lor se vede in activitatea de zi cu zi, in planurile pe care si le fac seara, in dispozitiile date subalternilor, in pasiunea cu care intretin intreaga gospodarie. Si este desigur , dupa un anumit tipic, rolul ei de a declansa o decizie pe care Stevens o evita si pe care nu si-o asuma pana la urma, fie si din rationamentul sau legat de profesiunea dusa la extrem, de increderea oarba in misiunea lordului si de credinta ca este o rotita dintr-un angrenaj de importanta istorica. Sally se rupe atunci din acest loc care ii inchidea viata si alege o cale fireasca desi mai putin dorita in adancul sufletului: accepta o cerere in casatorie si pleaca undeva departe spre un alt mod de a trai. Este o renuntare la vis si o acceptare a realitatii, o asumare a destinului, o dovada de curaj in afirmarea propriei fericiri. Este un alt soc pe care il resimte Stevens, poate cel mai mare, pentru ca il vedem ca ii scapa o sticla de vin vechi din mana, semn ca pentru prima data mintea sa a avut un scurtcircuit de la eterna meserie catre chemarea inimii. Drumurile lor s-au despartit si totusi au pastrat o punte prin scrisori periodice, de la care porneste dupa ani in cautarea ei. Si Sally este gata sa ii accepte chemarea tarzie pentru ca si ea isi consumase povestea, numai ca din urma o ajunge o alta chemare, a sotului prin intermediul iminentului statut de bunici. E randul ei sa aleaga datoria morala si Stevens bea pana la fund cupa regretelor. Jocul lui Anthony Hopkins este de mare maiestrie, ca de altfel al tuturor, ca un balet al unor personaje din alte timpuri. Cuplul sau cu lordul , interpretat de James Fox, este o adevarata lectie de intelegere a societatii britanice. Replici putine, elegante si pline de politete, ascunzand intelesuri profunde si spectaculoase. Un umor de mare finete, ca atunci cand lordul se derobeaza de sarcina sa fata de un fin al sau ce urma sa se casatoreasca si bietul Stevens, desemnat ca mai cunoscator in ale vietii (?!), incearca sa ii explice tanarului (interpretat de Hugh Grant) esenta unei relatii sexuale folosind rebusistice exemple de o savoare debordanta din lumea insectelor sau a pasarilor. Emma Thomson realizeaza un nou rol perfect, cu inteligenta si intuitie fiind chiar femeia-mit care schimba, sau poate face asta, viata, o duce mai departe. Christopher Reeve este simbolul Lumii noi, la propriu si la figurat si gestul sau de a asigura renasterea castelului Darlington este un fel de happy-end care altfel nu poate exista la un om care si-a irosit toate sansele personale intr-un efort supraomenesc, condamnabil chiar, de a isi inhiba propria personalitate dintr-o exagerata perceptie a profesionalismului. Marius DOBRIN, 2001 „Remains of The Day” Marea Britanie, 1993 Cu: Anthony Hopkins = James Stevens Emma Thomson = Miss Sally Kenton James Fox = Lord Darlington Christopher Reeve = Congressman Jack Lewis Peter Vaughan = Mr. William Stevens Hugh Grant = Reginals Cardinal Etc. Regizor: James Ivory Scenariu: Ruth Prawer Jhabvala (dup? romanul lui Ishiguro) Produc?tor: Ismail Noormohamed Abdul Rehman, John Calley, Mike Nichols Muzic? original?: Richard Robbins www.britmovie.co.uk |