| Farmecul divin al cuvantului "I don't know. It's a mistery" O femeie se indragosteste de un barbat inainte de a-l vedea, inainte de a-l auzi, numai si numai cunoscandu-i versurile si povestile puse in scena de principalele trupe de actori ale timpului. Cuvantul lui a patruns in sufletul ei deschizand porti catre comori nebanuite. Ea, Viola de Lesseps, s-a indragostit nu doar pentru ca acele cuvinte "sunau frumos din coada" ci pentru imaginile pe care le purtau, pentru sensibilitatea ce se intuia la autor. Ea nu s-a indragostit de un VIP ci de metafora creata de acesta. Cine era el? Aflam de la bun inceput ca era un scriitor profesionist, care isi folosea talentul pentru a-si asigura traiul. Care isi negocia pretul lucrarilor comandate, care nu se da in laturi de la diverse tertipuri pentru un castig suplimentar pe o piata a spectacolului surprinzator de dinamica pentru acel timp. Fire de boem, nu era riguros in derularea proiectelor sale dar avea atat de rara sansa de a fi atins de aripa inspiratiei si atunci cuvintele se asterneau fermecate si fermecatoare. Ce mai aflam despre el? Ca se lupta a se impune intr-o concurenta deloc usoara, pana la un tragic deznodamant, cu un alt poet adevarat, Kit Marlowe. Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus, ca sa parafrazam pe un var al sau indepartat, Shakespeare. Povestea noastra se plaseaza intr-un timp in care in Londra exista o concurenta acerba intre cateva companii de teatru dintre care cele mai importante erau: "The Lord Chamberlain's Men" si "King's Men" si avem ocazia sa aflam amanunte despre ceea ce azi numim "show-bussines". Lupte de interese, manevre de culise, banale acte de coruptie, toate acestea faceau parte din arsenalul prin care o companie sau alta reusea sa isi asigure veniturile. Pe motiv de ciuma se interziceau spectacolele pentru marele public spre a evita aglomeratia, dar lupta se ducea pentru favorurile reginei, mare amatoare de spectacole de teatru, care recompensa pe masura valoarea piesei si jocul actorilor. Presiunea economica determina producatorii sa asigure un ritm sustinut de premiere care sa cucereasca publicul. Si astfel il aflam pe Shakespeare primind un avans pentru o noua piesa comandata pe o reteta de succes: o farsa, un naufragiu, pirati, un caine si dragostea triumfatoare, cu un titlu comercial, "Romeo si Ethel, fata piratului" . Toate bune si frumoase numai ca tanarul nostru autor sufera de o criza de inspiratie pe care o mascheaza cu nonsalanta dar pe care incearca sa o trateze printr-o sedinta de psihanaliza in cadrul careia invocarea muzei este asociata cu freudiana interpretare sexuala dar solutia ce ii este recomandata este esoterica si se dovedeste neputincioasa in fata omenestilor naravuri ale muritorilor de rand. Starea de gratie reapare tot pe cale divina, atunci cand se pierduse orice speranta, prin iubire. Dragostea ajunge la Will, ca si la Viola, mai intai, doar prin cuvant rostit. Propriul sau vers, rostit astfel incat sa poarte catre cei ce stau sa asculte propriile sale sentimente, nu poate decat sa ii lumineze sufletul si sa-l indemne sa porneasca hipnotizat pe urma acelui glas purtator de cuvant fermecat, descoperind in cele din urma si ceea ce implineste dragostea, chipul si fiinta intreaga a iubitei. Prima lor intalnire este un frumos citat din clasica ecranizare a lui Zefirelli. Si daca la inceput cuvantul a nascut dragoste, de acum inainte dragostea naste cuvant. Febril, Will incepe sa scrie si scenele din piesa se succed in acord cu propria poveste de dragoste. Viola, iubind in egala masura teatrul si pe Will, isi asuma riscurile timpului si apare pe scena in rolul lui Romeo. Este amuzanta situatia prin care cei doi titulari ai piesei jucau in travesti fiecare, conform rigorilor timpului conform carora o femeie nu putea aparea pe scena. Pe masura ce povestea de dragoste avanseaza, piesa capata farmecul sentimentului pur, se cristalizeaza spre un diamant stralucitor si se departeaza tot mai mult de reteta initiala spre disperarea celui ce nu are ochi sa inteleaga. Repetitiile actorilor, o trupa celebra la care se asociaza ilustri necunoscuti, sunt pline de har. Actorii descopera treptat magia cuvintelor rostite si din ce in ce mai mult intra in joc, intra in pielea personajelor. Will se dovedeste un bun cunoscator de oameni si ii maguleste fiecaruia micul sau orgoliu astfel incat echipa sa evolueze convergent. Filmul se vrea un omagiu adus slujitorilor scenei care isi traiesc viata adevarata pe scena, care cunosc la un moment dat toate rolurile, care creaza mereu astfel incat spectatorii sa aiba parte de iluzia realitatii in fata lor. Replicile cuceresc pana si pe cei ce aparent sunt insensibili faptei artistice si cu simpatie vedem dorinta de a se implica direct in piesa a creditorului, a celui ce la inceputul filmului se dovedeste un dur personaj preocupat exclusiv de rata profitului. Iar premiera demonstreaza inca o data cum misterul artistic inlatura un defect de vorbire asa cum cuvantul cristic face minuni. Si dupa ultima replica percepem acea clipa nesfarsita de liniste cand nici macar respiratia spectatorilor uimiti nu se aude iar cand vraja se indeparteaza, cand ecoul divin se stinge se face loc pentru reactiile omenesti. Asa a plecat spre eternitate "Romeo si Julieta", o piesa al carei titlu a fost dat de Marlowe, o transfigurare a unei iubiri efemere dar profunde dintre Will si Viola, o iubire despre care filmul vrea sa ne lase sa intrevedem continuarea prin lectura inteligenta a urmatoarelor piese. Cei doi indragostiti parcurg in cateva zile starile clasice ale iubirii obisnuite, ale unor oameni obisnuiti, si acesta este un merit al filmului, ca lasa oamenii sa isi traiasca sentimentele in limite normale iar scena sa ilustreze ceea ce poate fi dincolo de limite. Will este insurat de ani de zile dar isi duce viata prin crasme deocheate si 'agenda' lui contine nume celebre in galeria de scandal. Viola isi urmeaza ascultatoare parintii care o tranzactioneaza pe bani frumosi lordului Wessex, pentru ca ea este realista si astfel amandoi traiesc din plin sansa divina ce le-a fost oferita, supunandu-se destinului atoatefacator. Viola este expresia unei vieti reusite, care stie sa iubeasca si sa caute frumosul in viata, stie sa isi apropie visul, sa il savureze si sa isi urmeze 'scenariul'. Ea este obligata sa se ascunda, sa joace dublu rol nu numai pe scena ci si in viata, numai asa isi poate apropia fericirea,fie si efemer. Dar scenaristii o recompenseaza cu nemurirea din literatura si cu speranta unei supravietuiri miraculoase, pe un taram de vis. Filmul este o pledoarie pentru pastrarea masurii in aprecierile ce privesc un artist. Will este departe de a fi un 'sfant', el insusi isi condamna gesturile reprobabile, vorbele necugetate. Cuvantul sau ramane peste timp tocmai pentru ca a fost zamislit de o fiinta 'umana' si nu de un 'geniu' abstract, himeric. Regina Elisabeta I este prima care a recunoscut miracolul transfigurarii artistice a unei povesti reale si ea isi are rolul bine precizat in film, inclusiv de aparitie 'deus ex machina', asa cum pana si micul Webster este purtatorul sentimentelor urate din om. De altfel intreg acest produs artistic este minutios gandit si realizat incat fiecare scena, fiecare replica incita la comentariu si stimuleaza idei culturale. Umorul este prezent peste tot, intr-un joc perpetuu cu realitatea zilelor noastre, de la psihanalist la barcagiul care scrie versuri si prinzand momentul incearca sa le ofere spre consacrare ca un debutant unui maestru. Iar peste toate, cuvintele originale din celebrele piese si sonete sunt un regal intr-o rostirea fireasca, intr-un cadru real, in ipostaze ale vietii de zi cu zi. Iar cand omul isi simte limita, ramane speranta simpla dar puternica in inexprimabil: "Nu stiu, e o taina!", un laimotiv al filmului incununat pe merit cu catea statuete OSCAR, o bijuterie a celei de-a 7-a arte. P.S. Principalele personaje, mediul si imprejurarile sunt reconstituite pornind de la realitate. Marius DOBRIN 21 noiembrie 2000 Productie: Miramax Films Regizor: John Madden Scenariu: Marc Norman, Tom Stoppard Muzica: Stephen Warbeck Montaj: David Gamble (120 min) Distributia: Joseph Fiennes: William Shakespeare Gwyneth Paltrow: Viola Ben Affleck: Ned Alleyn Ruppert Everett: Christopher Marlowe precum si Judi Dench, Simon Callow, Colin Firth, Tom Wilkinson |