Teatrul. Te cheama, te duci De unde, de neunde, a venit o invitatie. “Va prezentam proiectul cultural al Asociatiei teatrul.ro, in speranta obtinerii sprijinului dvs. constand intr-un parteneriat media, in masura in care interesele dvs. corespund cu obiectivele pe care le urmărim. TEATRU LA RUINE este primul program derulat de Asociatia teatrul.ro si are ca scop dezvoltarea respectului pentru valorile autohtone si afirmarea identitatii culturale prin valorizarea Centrului Istoric al Bucurestiului. Desfasurarea programului la Palatul Voievodal Curtea Veche, sub forma unei stagiuni teatrale, contribuie la inscrierea monumentului in randul vestigiilor la care se organizeaza in mod traditional manifestari culturale. Spectacolul REGELE MOARE LA CURTEA VECHE, dupa un text de Eugene Ionesco, a fost realizat de un grup de studenti ai Facultatii de Teatru din Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale din Bucuresti. Implicarea dvs. in acest proiect cultural, constand intr-un parteneriat media, prin care includeti spectacolul in agenda culturala pe care o difuzati, reprezinta o sustinere importanta care va fi mentionata in toate materialele publicitare prin care vom promova evenimentul. Va multumim pentru timpul acordat si va invitam la spectacolul de la Curtea Veche.”[1] Revista “Pasager” a raspuns prompt, niciun gest de promovare a unui eveniment cultural nu este de prisos. Cat despre mine, “ochii vad, inima cere” dar chiar daca Bucurestii nu sunt un capat de tara, totusi, nu e ca si cum ai urca in tramvai si ai cobori pe Splaiul Dambovitei. Cum se intampla lucrurile, destinul nu ma scapa din mana si primesc o a doua invitatie. “Cine este Anselmo? Iata o intrebare care tulbura intreaga Europa! De unde vine, unde se duce si mai ales de ce? Sau cum? Milioane de oameni nu mai pot dormi din cauza acestor intrebari, sau mai bine, a raspunsurilor pe care le pot naste ele. Anselmo, oare vei aparea in sfarsit calare pe iapa ta alba spre a ne salva de asediul prostiei covarsitoare care ne inconjoara? Daca da, vino! Daca nu, vai!“[2] De-acum nu mai am incotro. Urmez chemarea Teatrului. Cand e sa fie, apoi toate se aranjeaza cum nu se poate mai bine. Sambata seara ultimul spectacol la Curtea Veche, duminica seara unul inopinat la Muzeul de Geologie. Turism cultural, doua zile in Bucuresti, de la un palat, al Parlamentului, la altul, Cotroceni. Sau de la o viziune asupra lumii la o alta. Via MNAC. Totul cu gandul la teatru. La Curtea Veche e un gard, e o poarta. In fata ei viitorii spectatori, grabiti sa intre, preocupati sa fie mentionati pe lista celor invitati. Deja se simte mizanscena pentru ca organizatorii ne grupeaza intrarea, la intervale de timp. S-a inserat. Racoarea unei seri de toamna. Luminile strazii inca nu s-au aprins si numai bine pasul de afara spre inauntru nu inseamna o tranzitie prea abrupta. Dincolo de prag e Curtea Veche. Foarte veche. Intunecata. E ca o coborire in istorie. Pietre macinate, caramizi ce parca abia se mai tin, balustrada de lemn. Suntem preveniti afara sa fim atenti pe unde pasim. Odata trecuti pragul am intrat in spectacol. Am putea spune ca am intrat intr-o alta viata. O viata ghidata de ingerii mortii. De sub mantia neagra, lunga, cu un chip abia zarit de sub gluga larga, moartea ne poarta pasii. Ne imbie, pe aici, pe aici... Tacuta, dar porunictoare prin semnele ei. Noi, cu capul plecat, cu teama de a nu calca stramb, cu fiorii curiozitatii, ne bulucim unii in altii, ne tinem de mana. Aceasta e viata. Cei dinaintea noastra au ajuns in lumina. Noi bajbiim inca pe aici. Cautam, ocolim, incepem sa ne acomodam cu decorul, cu aerul, deslusim chipuri si lumini care palpiie, auzim muzici. Moartea mereu in fata noastra, ne aduce pe nesimtite la destinatie. Lumina. Liniste. Stabilitate. Clipa nesfarsita de ragaz. Cei dinainte deja s-au acomodat, privesc spre scena cu chipul destins. E o alta piesa. Despre moartea altcuiva. Nu, noi inca nu am murit. Vedem cum moare Regele Bčrenger. Ii vedem chipul atat de aproape. Nici o umbra a mortii pe chipul sau. El se bucura de toata savoarea vietii. Iubeste. E rasfatat cu iubire. Curtea sa toata e intr-o continua agitatie vesela, inconstienta poate. Juliette, fata in casa, este exuberanta, poate si ea indragostita, o furtuna simpatica rasturnand mai degraba lucrurile decat ordonandu-le. Ea traieste viata din plin, preocuparea ei cea mai inalta fiind cat de bine sa intinda oja pe unghii. Coboara alunecand pe balustrada ca pe derdelus. Nu i se arata deloc sa stearga praful, cum, cand viata e asa frumoasa... Regina Marie, tanara domnita, rasfatata de iubire, rasfatandu-l pe Regele consort, e o adevarata poezie de dragoste. Lirica, suava, |
| melancolica. Lacrimile sale de dragoste, sunt expresia sufletului ei inocent. Am uitat cu totii de moarte. Ce usor uita omul... Dar Regina Margareta nu a uitat. Totdeauna exista cineva care nu uita. Ce bine ca-i asa... Si nu doar ca tine sa aminteasca asta, ea este personajul pragmatic. In sensul bun al cuvantului. Este sprijinul la greu. La inceput o vedem de departe, e de-a dreptul enervanta cu insistenta ei de a vorbi despre moarte cand parca toata curtea e o primavara. Dar regizoarea Mariana Camarasan are griaa sa ne pofteasaa din nou a merge. Asa cum viata alterneaza visul tot asa realitatea, ragazul de alint si severitatea unui drum, tot asa si spectacolul ne poarta din nou pe dalele pivnitei de la Curtea Veche. Dintr-o data se schimba perspectiva. Regina Marguerite e atat de aproape. Atat de bine poti privi chipul ei imperturbabil. Flacarile tortelor se joaca dar obrazul ei e nemiscat. Ochii ei sunt numai pentru Rege. Oricat se zbate el sa anuleze desrinul, oricat incearca sa se sustraga, oricat doctorul are incredere in progresul medicinei, Marguerite STIE si se concentreaza strict pe gestionarea acestor clipe. De unde putea sa para nesuferita, ca de atatea ori cand judecam de la distanta, apropierea de ea ne-o arata cu adevarat. Inflexibilitatea atitudinii ei, paradoxal, o umanizeaza. Chipul ei e acelasi dar acum am invatat noi sa citim mai adanc. Ii putem vedea sufletul frumos. Intr-un destin care ne este rezervat tuturor, “cu-o moarte toti suntem datori”, ea nu doar ca accepta adevarul, dar ne antreneaza spre acomodarea cu ea. Impacarea cu destinul, pregatirea pentru marea trecere. Toate celelalte personaje se estompeaza, carnavalul trece, necazurile si problemele de tot felul devin caduce. In picioare, o verticalitate de sprijin, Regina Marguerite este de fapt ingerul de ascultat.
Reflectoare, muzica, reverente. Acum ne trezim dintr-un vis. Ne dezmeticim spectatori de teatru intr-un spatiu neconventional. Am putea sa ne imbratisam de parca am fi supravietuitorii unui naufragiu. Actorii, printre noi. Sunt oameni ca si noi. Ce suntem doar personaje in cautarea unor replici potrivite. Afara ne intampina luminile orasului. In curte la Manuc petrecaretii care nu tin seama de aerul rece, au grija mustului sau a berii, gratarelor... Ce usor uita omul, ce bine ca poate uita si astfel poate supravietui... Tumultul cotidian se condimenteaza mereu. Si traim mai departe pana ce teatrul ne cheama din nou. |
 |
| De data asta la Muzeul de Geologie. De ce acolo? De ce nu?! Viata e peste tot, chiar si printre pietre. Depinde de oameni. Unii au vrut ca Saptamana Geologiei sa insemne si un spectacol teatral. Si a reusit sa deschida unora o poarta altfel necunoscuta. Si ce poarta... La propriu, ambientul de Belle Epoque romanesc, sentimentul de soliditate in frumos, spatiu amplu si generos. La figurat, o ilustrare a ceea ce inseamna teatrul. Commedia dell'arte, ce poate fi mai potrivit.
La lumina reflectoarelor, o mana de copii au privit vrajiti cum s-a derulat o poveste dinamica, provocatoare prin atentia hartuita mereu de gaguri si de expresivitati captivante. Cei maturi au savurat replicile spumoase si inventivitatea gesturilor, tinuta scoasa mereu in prim plan. Fiecare protagonist a pozat pentru ca fiecare a oferit o imagine distincta. Asa cum suntem fiecare dintre noi, anonimi in penumbra dar pusi in lumina potrivita, cu farmec personalizat. Mihai Gruia Sandu a avut maiestria de a evidentia calitatile fiecaruia dintr-o echipa fermecatoare: Trupa dell'arte. Marin Fagu intra in scena si prima reactie la pozitia lui emfatica de june prim de cartier e dezolanta...Doar ca o data in plus se dovedeste cat de usor gresim cand ne pripim. Pentru ca tocmai poza lui, pieptul scos exagerat in fata si fundul bombat expus aproape caricatural vin si se armonizeaza cu gesturile elegante ale mainilor. Cu totul joaca perfect un gentilom. Cu umor, desigur. Tusele nu sunt deloc ingrosate, e un dozaj perfect incat totul este sub semnul calitatii. Radu Moldovan intra cu toata masivitatea lui in scena, isi scutura mereu hainele de praf, un gest de forta. Pe chip citesti ca nu stie multe, dar clare. Iar cand in timp descoperi broboane de sudoare pe frunte afli cat de tare se implica acesti tineri in jocul lor. Chiar si cand se arunca pe podeaua de marmura pe langa care scandura unei scene conventionale pare a fi ca o saltea. Cei doi se pretind a fi Anselmo. Concurenta lor acerba cu aere de cocosi este elegant dovedita de supletea adevaratului Anselmo, un travesti. Ana Craciun intra in scena cand pare a se atinge o limita in ceea ce poate oferi spectacolul. Ea aduce un mister nu usor de dezlegat. Femeia, cum altfel, desparte apele si reinventeaza jocul. De aici o noua suita de gaguri si o alta consistenta replicilor. Incat finalul e cu un palier mai sus. Avem toate ingredientele cotidianului nostru agitat. O negustoreasa motata si Albertta, o alta. Concurente si in definitiv prietene, Ame Bardan si Melania Ciurlin alcatuiesc un cuplu care cere multa lumina pentru ca emana din toti porii vivacitate. Au fete de maritat, fete cu feminitati subliniate, o gama variata de atitudini. Iar baiatul, Andrei Seusan, este irezistibil in insistenta cu care isi promoveaza un look potrivit rolului sau naiv si ambiguu. Smaranda Gabudeanu este Teo. Cum care Teo? Teo Trandafir... Poate fi un dezavantaj, ea isi afirma forta talentului din coltul sau discret de unde nu dispare niciodata. Pare a fi dirijorul discret al piesei. E o incantare sa vezi cum roiesc unii pe langa altii, cum se ghideaza in intrari si iesiri, cum fluidizeaza jocul dupa cum este spatiul pe care-l au la dispozitie. Finalul e impresionant. E ca si cum toata aceasta tinerete agitata si stralucitoare capata consistenta coplesitoare. Umar la umar, cu chipurile transfigurate, umplu spatiul prin sentimentul de solidaritate in fata incercarilor vietii. Costumati in albul-negru sprintar al epocii acestui teatru, ei vin cu propriile culori din obraji, din ochi. Nu au trecut ei prin ce era mai greu dar se arata a fi o echipa si impreuna, de-acum, pot infrunta ceea ce poate veni. Cu sufletul deschis, cu zambet, cu ochii aceia stralucitori. Teatrul m-a chemat, eu m-am dus. Ceva s-a schimbat in mine. Viata merge mai departe. Ar trebui sa chem si eu, la randul meu, teatrul. Ar veni... “Cat despre urmatoarea data a reprezentatiei, nu va pot spune nimic.Totul e in mainile destinului si a oamenilor care conduc acest oras in care actorii mei se chinuie sa se afirme. In orasul dumneavoastra vom ajunge sper in luna ....Va invit atunci sa ne ospatam la un han si sa dovedim o stacana cu vin de Porto. O sa va trimit de asemenea cateva picturi cu mine si actorii, realizate de un maestro ce mi-e prieten. Din pacate, trebuie sa inchei aceasta scrisoare, dar sper ca aceasta corespondenta nu se va incheia aici.Va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru marinimie. Umila dumneavoastra sluga, Anselmo“ |
[1] http://www.teatrul.ro/main/regele_moare_event.htm Distributie: Regele Bčrenger - Alexandru Potocean Regina Marguerite - Florina Gleznea Regina Marie - Sanziana Nicola Doctorul - Gabriel Vodnar Juliette - Cristina Casian Guarzi - Bogdan Marhodin, Tudor Munteanu Ghizi - Smaranda Gabudeanu, Ana Craciun Scenografie - Iulia Necula Regie - Mariana Camarasan Director tehnic - Gabriel Pricop [2] Distributia: Lucietta, negustoreasa - Ame Bardan fiica ei - Claudia Prec sora fiicei ei - Andra Sandu Colombina, serva - Andreea Esanu Albertta, alta negustoreasa- Melania Ciurlin fiica ei - Ioana Tudor fratele ficei ei - Andrei Seusan Arlechino, servitor - Radu Craciun Anselmo #1 - Marin Fagu Anselmo #2 - Ana Craciun Anselmo #3 - Radu Moldovan Autorul/ Zanne/ sufleor - Smaranda Gabudeanu Costume: Mariana Pachis Regie: Mihai Gruia Sandu |
 |
 |
| Marin FAGU, Trupa Dell'Arte Foto: Sebastian ENACHE |
| Radu MOLDOVAN, Trupa Dell'Arte Foto: Sebastian ENACHE |
| Anamaria CRACIUN, Trupa Dell'Arte Foto: Sebastian ENACHE |
 |