Punch si Judy

Punch and Judy

Drumul meu de fiecare zi trece aproape invariabil pe langa Teatrul de copii "Colibri" care de la un timp, sub directia lui Patrel Berceanu, un vechi, dar vesnic tanar, impatimit om de teatru, a reusit o revitalizare promitatoare. Pe langa obisnuitele spectacole cu papusi a promovat si un gen de productii exclusiv cu actori, dedicate si altor categorii de varsta, a gazduit realizarile teatrale ale absolventilor de la tanara sectie de arta dramatica din Craiova. De cand am vazut aici "Militarul fanfaron" cu Ilie Gheorghe si studentii sai, o promotie de mare talent, o echipa care deocamdata joaca la Ramnicu Valcea, am inceput sa fiu mai atent la afisul teatrului care, in sfarsit, da semne ca intelege sa isi promoveze mai vizibil oferta. Asa se face ca am vazut un banner care anunta o premiera dedicata tuturor varstelor, "Punch si Judy". Atat. O fotografie din spectacol, prea putin elocventa, nici o alta fraza definitorie pentru subiect.
O programare extrem de rara a spectacolului m-a determinat ca sa profit de includerea in cadrul festivalului teatrelor de papusi organizat in intampinarea zilei de 1 iunie la Craiova, cu participarea unor trupe din tara si cateva balcanice (Bulgaria, Macedonia, Serbia).
Dupa experientele cu spectacolele de la Teatrul National, "Cumetrele" si "Operele complete ale lui WLM SXPR", cand abia de pe Internet am aflat date semnificative despre acele piese, de data aceasta am fost prevazator si am tinut sa merg oarecum informat, atata vreme cat din cultura mea generala nu stiam nimic despre acest titlu aparent banal.
Si asa am descoperit ca e vorba de niste personaje celebre, ca e vorba de un filon important din cultura britanica. Punch si Judy sunt eroii unor reprezentari teatrale de sute de ani, au traversat timpul cu tenacitate si au tinut pasul cu dezvoltarea societatii si astazi fac parte nu doar din mostenire ci si din cultura prezentului.
Din cateva eseuri substantiale semnate de Eric Bramall (www.punchandjudy.com) am aflat despre ascendenta si raspandirea pe mari zone de civilizatie a personajelor, de la antichitate si pana azi, trecand pe la cateva popoare, inclusiv pe la romani unde eroul se numea, probabil, Valica.
Este genul de piesa jucata de actori itineranti, prin targuri si iarmaroace, iesind mereu in calea oamenilor precum commedia dell' arte. De altfel se lanseaza supozitia etimologiei numelui Punch plecand de la Pulcinella, plecand din Italia, cu tranzitie franceza, pana la fixarea in cultura britanica. Anul acesta, in mai, la Covent Garden din Londra s-a aniversat implinirea a 340 de ani de la o reprezentatie cu "Punch and Judy", conform unei consemari a unui celebru jurnalist, Samuel Peys care era incantat de ceea ce vazuse.
Povestea a cunoscut numeroase interpretari de-a lungul timpului iar in lista de dramatizari intalnim si o suita de recomandari pentru crearea propriei povesti pe structura subiectului ancestral.
Mr Punch este un personaj tip, cu o infatisare marcata vizibil de un nas caricaturizat din belsug iar trasaturile sale de caracter sunt zugravite in tuse groase si alcatuiesc miza morala a subiectului. Mr Punch este aidoma unei parabole vii, mereu actuala si mereu actualizata.
Spectacolul craiovean a ales modalitatea unui teatru in teatru, plecand de la insasi existenta cotidiana a trupei de actori care colinda localitatile spre a-si castiga existenta oferind publicului cu talentul lor, mai mare sau mai mic, o poveste populara pe care chiar daca o stie in actiunile ei principale, tot nu se mai satura de o savura mai ales prin inovatiile aduse de ingeniozitatea fiecarei reprezentatii.
Trupa ambulanta merge de colo-colo cu o caruta ce aduce mai degraba a ricsa, recunoscuta ca atare in desfasurarea piesei, mai ales ca muzica spectacolului are certe sonoritati din Orientul indepartat. Poposind in fata noastra suntem martorii unor scene tipice: distribuirea banilor castigati si distribuirea rolurilor pentru o noua reprezentatie. În ambele cazuri decizia apartine sefului trupei, cel care isi asuma rolul principal, regia, scenariul etc, etc...
Prologul e oarecum fantezist, mimeaza ideile principale din ceea ce va urma, si pacatuieste prin jocul excesiv de crispat, artificial, cu pretiozitate, un mai vechi narav al montarilor de la noi, din dorinta de a epata cu o aparenta profunzime culturala.
Mihai Bruma in rolul lui Mr Punch se simte in largul sau, asta fiind un fel de a spune pentru ca scena este efectiv prea mica pentru debordanta pofta de joc care se dezlantuie pe nesimtite in spectacol, atunci cand replicile sunt mai firesti, sunt rostite pe un ton normal.
Pentru piesa propriu-zisa pe care o joaca ei folosesc si mastile, oferindu-ne chipurile clasice ale acestor personaje clasice. Mr Punch se distinge prin nasul sau lung si coroiat, asa cum toate desenele timpului ni-l infatiseaza, nas care a fost comentat in fel si chip, inclusiv sub raport sexual. Pentru ca Punch nu se da in laturi de la jocurile erotice care aduc lumina si amuzament. Prin astfel de gaguri si trucuri, preluate din Commedia dell'Arte, spectacolul craiovean creste si devine antrenant, cursiv si captivant.
"Punch si Judy" este insa o combinatie de tragic si comic si trecerile sunt pe nesimtite, ca in viata, eterna referire la "rasu'-plansu'". Sprintara intrare in scena a cainelui Toby, cu larma si nazbatii, umple sala de buna dispozitie ca deodata, brusc, sa descoperim ca Punch, agasat la inceput de pofta de joaca a lui Toby, de insistenta cu care acesta il amusina, devine agresiv si cu miscari aproape imperceptibile, il sugruma. Sala amuteste, isi revine mai greu din socul total neasteptat. Este primul semn al violentei. Este semnul agresivitatii care se manifesta fata de animale si se va dovedi si fata de oameni. Realizam ca Punch este intruchiparea raului din noi care izbucneste mai greu sau mai usor intr-o clipa de manie, intr-o clipa de pierdere a ratiunii. De altfel abia acum descoperim ca Punch este indemnat de un personaj diavolesc. Care se insinueaza pe langa el, il maguleste, ii picura otrava in judecata si il indeamna la crima. Atmosfera se tensioneaza din nou, spectatorii sunt atrasi prin glume si replici voioase, prin muzica sprintara, spre alte scene care abunda in trucuri de teatru ambulant, care ne fac pe toti sa ne simtim copii uluiti de nastrusnicia actorilor popositi la noi. Vedem clasica figura a unui cal jucat de doi actori, sau clovneriile doctorului cu un ciocanel pentru reflexe, bufoneriile muzicale ale lui Scaramouche... toate spre amuzamentul nostru intrerupt periodic de o noua exacerbare a violentei lui Punch care, rand pe rand, ii omoara pe cei care nu sunt la un moment dat pe gustul sau, care pentru o clipa il saciie. De cate ori intalneste un refuz sau o opozitie la dorinta sa, de cate ori este tinta unei batjocuri el se aprinde repede, i se intuneca mintea si ajunge la crima. Ca e vorba de Scaramouche, de propriul sau copil sugar care nu se mai oprea din plans, de Judy chiar... Punch comite crima cu o nonsalanta infricosatoare. Simte pe undeva ecoul acestor gesturi, tensiunea se acumuleaza in el. Are momente de disperare cand realizeaza ce-a facut, e deznadajduit cand isi da seama ca a ucis-o chiar si pe femeia pe care a iubit-o cu adevarat, si nu este Judy aceea...
Rasul dintre momentele tragice este tot mai afectat dar jocul actorilor devine tot mai credibil, mai natural, gesturile si rostirile sunt mai fluente prin firesc. Am urmarit un reusit moment de miscare precum o derulare cu incetinitorul a unui film, de altfel multe scene dunt foarte reusite in dinamica, actorii craioveni fac un tur de forta prin vivacitatea cu care intra si ies din scena schimband costume si masti. Scenele cu doctorul sau politistul, cu spanzuratoarea, se bazeaza pe gaguri clasice dar la un astfel de spectacol nu originalitatea cu orice pret conteaza.
Morala povestii se tese usor si revenind la eseurile lui Eric Bramall sa amintim de discutiile din Anglia privitoare la moralitatea unui astfel de personaj, despre cat de mult trebuie sa fie explicata povestea copiilor spectatori, despre incadrarea in atitudinea "political correct". De altfel jocul actorilor trebuie sa exprime limpede mesajul privind starea de manie, vazuta ca unul din pacatele capitale, privind amagirea omului de catre diavol, privind remuscarile ulterioare si mai ales imposibilitatea ocolirii judecatii de apoi.
Punch se confrunta cu politia, este judecat si condamnat la spanzuratoare, prin viclenie scapa de pedeapsa dar din fata judecatii divine nu se mai poate eschiva si mesajul este limpede: oricat de mult ar face jocul satanei, oricat de mult ar crede ca e un om puternic sau istet, Dumnezeu nu lasa nimic fara adevarata judecatadreapta si implacabila de care nu scapa nimeni.
Putem fi nemultumiti de o conjunctura nefavorabila, putem fi enervati de un caine obraznic, putem fi agasati de persoana cu care impartim viata, putem a ne simti umiliti de catre cei care ar trebui sa respecte, putem gasi oricand o justificare pentru o violenta sau pentru un gand de violenta, putem scapa uneori de judecata omeneasca, dar niciodata nu vom putea ocoli judecata cea dumnezeeasca.
"Punch si Judy" este o poveste de sute de ani dar e oricand actuala atata vreme cat abordeaza teme profund umane, simple si mai ales prezentate cu aparenta simplitate. Lucrurile sunt complexe, Punch are si trasaturi violente tot asa cum are si momentele sale in care diavolul nu este stapanul sau dar atunci deja chinul moral ii arata judecata divina.
Este un spectacol greu care se termina in forta, se citeste pe chipul actorilor ca atrecut o umbra care i-a marcat.
Actorii ambulanti strang lucrurile si pornesc spre alte zari. Mesajul lor a ramas si amintirea nasului coroiat al lui Punch pune pe ganduri.

Epilog personal

Au trecut cateva zile si Albert, baiatul meu de 9 ani, a pictat un balon cu chipul lui Punch dar mai ales a oferit un program de spectacol cu papusi, plecand de la decorul de carton miniaturizat din povestea cocosatului de la Notre Dame, decor pe care l-a primit la un meniu de la McDonald. Cutia primitala un Happy Meal reprezinta chiar vehiculul trupei ambulante, care la un popas se poate rapid transforma in scena si decor. Decupand din carton si colorand adecvat personaje si accesorii, el a fost ca o trupa care merge spre oameni sa le spuna o poveste.
Ce poveste a ales el? "Leana si Costel". Stati, nu va grabiti. Este o poveste care nu intra neaparat in rigorile clasice dar care este definitorie pentru un anumit comportament de azi, cu radacini nu lipsite de maturitate, or asta e de fapt logica unui spectacol gen "Punch and Judy" sau tot ceea ce reprezinta creatie neinstitutionalizata.
Dar asta este deja o alta poveste.

Marius DOBRIN
5 iunie 2002