Maximilian Vasiliu
AMINTIRI DESPRE POETUL
BACOVIA (1881-1957)
Prima
mea amintire despre Iorgu - aºa era numit Bacovia īn familie, iar noi
nepoþii le spuneam pe numele lor mic tuturor unchilor ºi
mãtuºilor -, o am de pe la vīrsta de 4 ani (deci de prin 1918).
Venisem cu mama (una dintre surorile poetului) de la Bacãu la
Bucureºti, pe bazã de Ausweis (=legitimaþie),
Bucureºtiul fiind īncã sub ocupaþie germanã. Bacovia
locuia īmpreunã cu tatãl meu īntr-un mic apartament de
douã camere pe strada Berzei. Casa mai existã ºi
astãzi, īnsã nu-i reþin numãrul. O curte
lungã asfaltatã era flancatã pe stīnga de o clãdire
īn format de vagon cu trei apartamente unul dupã altul. Intrarea
fiecãruia se fãcea printr-o marchizã de fier forjat
ºi sticlã. Vis a vis de fiecare apartament era
bucãtãria corespunzãtoare apartamentului. La stradã
era o poartã mare de fier. Īn fundul curþii, īntr-o casã
mare, arãtoasã, locuia propietarul Pompilian, se pare
moºier, cãci adeseori pleca la þarã cu trãsura
proprie pentru cīteva zile. Un om de treabã, bun la suflet, dupã
cīte īmi spunea mama mea. La Crãciun avea obiceiul sã batã
pe īnserat la geamul chiriaºilor, mici funcþionari nevoiaºi, ca
sã le spunã cã a venit Moº Crãciun, dīndu-le
cīte un pachet de bunãtãþi, sau jucãrii, dacã
aveau ºi copii. ªi mie mi-a dat o jucãrie, mi-a povestit mama
mai tīrziu. Īn apartamentul de la stradã locuia Zoe Goian
cãsãtoritã Manoliu (una din veriºoarele mamei ºi
a lui Iorgu) cu soþul ei ºi cu cele douã fetiþe ale
lor. Apoi venea apartamentul unei croitorese ºi apoi apartamentul nostru.
Īn camera din dreapta locuia Iorgu, īn cea din stīnga tatãl meu, Mihai
Vasiliu. Erau prieteni ºi rãmãseserã īmpreunã
sub ocupaþia nemþeascã. Zadarnice au rãmas toate
rugãminþile mamei de a se refugia din Bucureºti, sã
fie cu toþii īmpreunã, la Bacãu, acasã. Cauzele
acestei rãmīneri sub ocupaþie nu-mi sunt clare. Dacã
tatãl meu -sã zicem- a avut un motiv constīnd īn faptul cã
era profund ataºat culturii germane (cunoºtea la perfecþie
limba germanã ºi era la curent cu literatura ºi filosofia
germanã, fiind licenþiat ºi īn filosofie la Universitatea din
Bucureºti), Iorgu nu prea vãd ce motive sã fi avut. Poate o
fi fost influenþat de tatãl meu. Poate o fi fost influenþat
ºi de fratele sãu, Costicã (Vasiliu-Langa), mobilizat pe loc
la Calea Feratã.
Bacovia
nu a fãcut armata, fiind scutit medical. Īn ce priveºte
afecþiunea ce a stat la baza acestei scutiri medicale, nu am nici o
cunoºtinþã. Sub ocupaþie mai
rãmãseserã ºi Arghezi ºi Gala-Galaction pe care
Iorgu īi cunoºtea de pe atunci. Īn capitalã mai era ºi George
Coºbuc cu care tatãl meu a fost prieten, ºi mulþi
intelectuali ai timpului care formau īmpreunã un fel de curent
neutralist, cu toatã dorinþa unanimã de a se realiza
īntregirea neamului romānesc īn hotarele lui fireºti. Ei erau de
pãrere cã dacã Germania ºi Austro-Ungaria pierd
rãzboiul, īn mod sigur Transilvania va reveni Romāniei pe baza
principiului naþionalitãþilor care s-a aplicat ºi īn
Basarabia ºi īn Bucovina, cīnd romānii majoritari acolo au obþinut
unirea cu Romānia. Chiar ºi dupã recensãmintele
mãsluite de unguri, se ºtia bine cã īn Ardeal ºi īn
Banat romānii (īn proporþie de 2/3) erau mult mai numeroºi decīt
saºii, secuii ºi ungurii la un loc.
Fiind
funcþionar la Ministerul Īnvãþãmīntului, Iorgu a avut
misiunea de a evacua arhiva acestui minister īn Moldova. Prin tatãl meu
ºi prin unchiul meu Costicã Vasiliu-Langa, Bacovia l-a cunoscut pe
Aurel Savela, frate al soþiei lui Costicã ºi bun prieten cu
tata īncã de la Bīrlad, unde-ºi fãcuserã liceul
īmpreunã. Mai tīrziu Aurel Savela īi va face
cunoºtinþã lui Bacovia cu Agatha Grigorescu. Din volumul
"Viaþa lui Bacovia", scris de Agatha, rezultã cã
Iorgu ar fi fost mobilizat pe loc la Minister. Despre viaþa lui Iorgu īn
acel timp am unele amintiri de la mama mea. El se ducea foarte regulat la
serviciu. Serile, īmpreunã cu tatãl meu, mai trecea pe la
Cafeneaua Imperial de pe Calea Victoriei sau pe la Terasa Oteteleºanu unde
veneau foarte mulþi scriitori. Īn mod miraculos Bacovia a rezistat hranei
proaste ºi insuficiente, ca ºi frigului din apartament īn iarna
cumplitã a anului 1917 pe care au īndurat-o fãrã pic de
foc īn sobe. Tatãl meu n-a rezistat. Contractīnd gripa spaniolã
ce ºi-a fãcut apariþia tot īn acel timp, tata a fãcut
īn urma ei un TBC galopant ºi a murit īn primãvara lui 1919 la
Sanatoriul Dr. Antoniu.
Vin
apoi amintirile despre Iorgu īncepīnd din anul 1922, cīnd Bacovia s-a īntors la
Bacãu la pãrinþii lui. Era slab de tot ºi avea
īntipãritã pe figurã o adīncã tristeþe pe care
pīnã ºi un copil ca mine o vedea. Trãia o perioadã de
claustrare aproape totalã, īn micul sãu iatac din casa
pãrinteascã. Sta zile īntregi fãrã sã
scoatã un cuvīnt. Numai þigãrile, fumate una dupã
alta, pãreu cã-i alinã īntrucītva amarul zilelor care treceau
uniform. Nu ieºea nici mãcar īn grãdinã, vara
plinã de flori, iarna cu pomii īncãrcaþi de
zãpadã. Se mulþumea sã o priveascã īndelung
de la fereastra camerei sale.
Drama
lui Iorgu se petrecea sub privirile de mutã īngīndurare ale bunicii mele
ºi ale bunicului meu (Buiu). Era privit de familie cu multã
compasiune (īn special de Buia). Noi, nepoþii, nu īndrãzneam
niciodatã sã-i adresãm vreun cuvīnt. La masã Poetul
venea cu greu, dupã mai multe chemãri. Mīnca foarte puþin.
Nici o preferinþã de altfel. Puþinã supã sau
borº cu carne, eternele pīrjoale moldoveneºti din care lua doar una,
cīteodatã brīnzã de oi cu mãmãligã. Nu prea
era variatã mīncarea īn casa bunicilor mei. Apãruse strīmtorarea
materialã imediat dupã rãzboi ºi īn casa lor.
Cīte
odatã, rar de tot, Bacovia ieºea din mutismul sãu aproape
total ºi din indiferenþa lui, cel puþin aparentã,
dacã nu realã, pãrīnd cã ar vrea oarecum sã
participe la viaþa din jur. Mi-aduc aminte cã īn vreo douã
rãnduri m-a rugat sã-i aduc manualul meu de istorie. Eram pe
atunci īn clasa a doua de liceu. S-a uitat pe el cīteva zile, apoi iar mi l-a
cerut. ªi pe ziare īºi mai arunca ochii. Deºi fãcea
impresia cã de fapt nu citeºte ziarele ºi cã doar se
uitã peste titlurile articolelor, totuºi īn mod surprinzãtor
era īntotdeauna la curent cu evenimentele zilei. Cīnd venea cīte un cunoscut,
ca de exemplu N. Anghel, poetul de la Scorþeni, sau alþii,
fãcea cu ei o partidã de table.
Þin
minte cã īntr-o iarnã i-au fãcut mai multe vizite Gh.
ªtefan Cazacu (Delarest), ofiþer īn garnizoana Bacãului
ºi poet, īmpreunã cu un anume Delavorona, pseudonimul celui care
avea sã devinã, tot printr-un pseudonim, Mircea Damian*.
Cazacu a colaborat la "Ateneul cultural" ºi la "Orizonturi
noi" scoase de Bacovia. Dupã cīte ºtiu, lui Gh. ªtefan
Cazacu i s-ar datora apariþia la Bucureºti a seriei a doua din
"Orizonturi noi". Mircea Damian era autorul unor schiþe
umoristice ºi al unor romane scrise cu talent.
Īn
vizitele lor, urmate de invitaþii la masã, ambii prieteni de
atunci ai lui Bacovia īi citeau ce-au mai scris, scoþīndu-l pe Iorgu din
apatia lui obiºnuitã. Juca cu ei table, mai bea cīte un
pãhãrel de vin, mai ciugulea cīte un aperitiv, cãci mai
mult parcã ciugulea, decīt mīnca. Delavorona, al cãrui nume
adevãrat am aflat mai tīrziu cã era Constantin Mãtuºa
(1899-1948), ne citea din schiþele sale stīrnind ilaritatea tuturor celor
din familia noastrã ce participau la astfel de reuniuni. Din cīte se
zvoniserã prin Tīrg, Delavarona ar fi venit la Cazacu īn plinã
iarnã, fãrã palton, fãrã un ban, cu reverele
de la hainã prinse cu o agrafã, sã nu se vadã
probabil lipsa cãmãºii. Īn primãvarã s-a
īntors la Bucureºti.
Īn
afara acestor rare momente de destindere, Iorgu īºi ducea viaþa lui
retrasã. A intervenit apoi numirea lui ca suplinitor la catedra de
desen-caligrafie. Mai īntīi la ªcoala Normalã de
Īnvãþãtori. Apoi la Liceul Comercial".
NOTE
* Autor de prozã
satiricã, dupã al doilea rãzboi mondial Mircea Damian s-a
remarcat īn mod special ca director al "Faptei", ultimul ziar
independent ce a supravieþuit pīnã īn 1948. La "Fapta"
au colaborat "106 poeþi ºi artiºti". Printre
aceºtia s-au numãrat Virgil Ierunca, Ion Caraion, Marin Preda,
Alexandru Lungu, Pavel Chihaia, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Camil
Petrescu, Ion Negoiþescu, Emil Manu, Lucia Demetrius etc. Īn 1945 Mircea
Damian (1899-1948) a organizat un Festival de Poezie la Sala Dalles (v. Marian
Popa, Istoria literaturii romāne de azi pe mīine, Fundaþia
Luceafãrul, Bucureºti, 2001, p. 173). Arestat de Securitate,
directorul ziarului "Fapta"a murit pe un pat de spital, cu gardianul
līngã el.