nnicolae coande
fundatura homer
(the dead road called homer)
Editura ' Dacia'
2002
SUS
Home
Carti
SUS
fundatura homer

un rest de muzica in ceafa

un sunet de cazma

ziua in care am mancat lumea

un acoperis deasupra capului

vin din infernul muncii

daca ma hotarasc

cap inauntru
fundatura homer

respir cu plaminii altei lumi intre zidurile astea vechi
sint ametit si greu nu ma mai pot ridica usure
la caderea serii - iata vaca asta straluceste
de la o vreme singura pe cer
cindva am sa ma ingrop de viu in pamint. voi lasa
doar o mina afara pentru vechii trecatori ai
fundaturii homer (ulita-ngusta sub care traiesc)
voi indica sensul si directia de mers
cu policarul dreptei crescut monstruos si zdrobit
de apasarea hulei care vine
va fi o zi apoi va fi o noapte va fi scirba asta
de lumina. respir cu o icoana in minte
sint secera intristarii - omul mare plinge in somn
un rest de muzica in ceafa

cit dorm ciinii pazesc orasul toti au iesit din
micul lor univers si-acum viseaza ca sunt din nou oameni
daca oameni vor sa fie mici javre n-au decit. nimeni nu stie
ca a inceput azi. gala gala gala in creierul meu doarme boala
nu stralucesc ca sa nu fiu umilit mai tirziu. dorm nu am inima
imi tai un drum prin padurea de simboluri atent cind merg pe jos
sint un barbat frumos
nascut in '62 la Ierusalim dupa Cristos
sint un filozof de cafenea
non-gindirea este arta mea
sta in puterea mea  sa ma ridic
sa sparg vasul
sa-mi schimb vocea
eu sunt acel animal splendid care-si taie capul il arunca
in mare la pestii cei mari care i se-nchina si-l saruta pe gura
e frig in cap aprind focul.
e ca si cind as sparge gheata-ntr-o femeie
si as imbratisa tot singele. am un rest de muzica in ceafa
un sunet de cazma

azi noapte crezusem c-a inceput -- ceva mi se plimba pe fata in somn
poate laba bunului Dumnezeu poate a ciinelui mort ieri
am plins putin inainte de masa vederea lui ma bucura peste zi
m-am trezit tot o apa alaturi pielea si coada frematau inca
parc-ar fi dat sa spuna ceva. am auzit acel sunet de cazma
cum sapa in cer
un gifiit de specie care trage sa moara
de una singura teasta vorbea si patul da sa iasa afara
pave pave nu mai exista pamint
nici singe nu mai exista menstruatia a stat.
si eu care credeam ca va incepe si nu se va mai termina
niciodata sau se va termina brusc si definitiv
nimic nu s-a intimplat poate am visat poate am fost femeie
si n-am priceput semnul
singur in spatele meu la marginea unui ocean de laturi
sub un cer monoton unde naste prostia pui cuminti
sint pe urmele mele
ziua in care am mincat lumea

noaptea asta m-a prins departe de fundatura
e aproape ziua si stelele clipesc smechereste
fara vreo harta e greu sa ma orientez dira de singe
pe care am lasat-o la plecare s-a uscat ori pesemne
a fost stearsa de vreun vinator ori mincata
de vreo stirpitura cu voce groasa. plinsul unei femei
imi cutreiera maruntaiele si-mi soarbe creierul
si-aceasta suferinta e cu atit mai dureroasa cu cit
nu curge singe
imi cint incetisor la ureche - pui pui cu penele negre
cuibul de marmura nu te vrea
carnea mea straluceste si-ntirzie (-n pamint):
miine va fi ziua in care am mincat lumea
SUS
Translated By Adrian BUZ
the sound of a shovel

last night I thought it had started – something was running on my face while I was sleeping
perhaps the paw of good old god or that of the dog that died yesterday
I cried a bit its sight before dinner was quite a joy for a day long
I woke up all sweat skin and tail still quivering aside
like it was about to say something. I heard that sound of a shovel
digging in the sky
a gasp of a dying species
in loneliness skull speaking and the bed trying to get outside
pave pave there’s no ground left
neither blood the monthlies has stopped.
and I thought it would start and never end
or it would suddenly stop forever
nothing happened maybe I dreamed maybe I was  a woman
and I didn’t understand the sign
alone behind my back at the edge of an ocean of junk
under a monotonous sky where dumbness gives birth to some dull babies
I’m on my own trails.
RO
RO
RO
RO
the dead road called homer

I breath with the lungs of some other world among these old walls
I’m dizzy and heavy I can’t get up relief
when night falls – look this cow is really shinning
alone in the sky from some time
one day I’ll bury myself alive in the ground. I’ll just let
outside a hand for old travelers on
the dead road called Homer (the narrow path I live under)
it will indicate the way and the direction one should walk
with my right hand finger grown monstrously and smashed
by the wave that’s about to come
it’ll be a day then it’ll be a night it’ll be this stinky
light. I breathe with an icon in my mind
I’m this tool of sadness – grown up man cries while he sleeps.
EN
pieces of music on the rear of my neck

dogs guard the city when they sleep they have all burst out from
their narrow universe and now they are dreaming they are humans again
if humans want to be little vicious dogs let them be. nobody knows
that it started today. gala gala gala the disease sleeps in my brain
I do not glow to be mortified later. I sleep I do not own a heart
I cut my way through the wood of symbols carefully as I walk
I’m a handsome man
born in ’62 on Jerusalem after Christ
I’m a café shop philosopher
non-thinking is my art
it’s in my power to rise
to break the vase
to change my voice
I’m that gorgeous animal that chops his head off and throws it
into the sea to the big fishes that take a bow and kiss it on its lips
it is cold in the head I light a fire.
it’s like I’d broke the ice inside a woman
and I’d hug the whole blood. I have pieces of music in the rear of my neck.
EN
Translated By Adrian BUZ
the day I eat the world

this night caught me far away from my dead road
it’s almost day and stars are blinking a bit tricky
without a map it is hard to get through the trail of blood
I left on my leave got dry or perhaps
was wiped by a hunter or eaten by a freak beast 
with a deep throat. the cry of a woman
wonders through my entrails and suck of my brain
and this sufferance is much more unendurable as
blood does not flow
I sing softly into my ear – little baby with dark feathers
the marble nest does not want you
my flesh glows and it is get delayed (in the ground):
tomorrow it’ll be the day I eat the world
EN
SUS
EN
un acoperis deasupra capului
                                                                                      Sunt un biet ecou un capaneu inchis intre peretii
Unei lumi pe care n-o cunosc
In anotimpul peste care pluteste suverana scarba
Preferinta pentru ironie a diavolului ma preocupa
Eminenta nestiuta a metodei sale de a provoca in solitudine
Sfantul ori canalia care se roaga si ea
Sunt un biet vietas strivit de dogma cu cotor aurit
Care ne tine loc de viata
O tara de campie cu cerul tot mai departat pe zi ce trece
vin din infernul muncii
                                                                                                                     Ziua s-a dus. afara sunt caini. as putea sa ma ridic
?i sa ies palid ca lumina la Dendrah
Am coborat atat de mult daca trebuie sa scriu –
Vin din infernul muncii palmele violente le scot din pamant
Pline de carnea femeii la apogeu
Vin din pamant cu tot cu pamant as putea sa ma ridic
?i sa ies dintre peretii incinsi ai camerei unde ma schimb incet
Ca fructul necopt al unei stiinte ridicole. Sunt posedat
De un mare gand si de o mare asteptare
?tiu ca azi omul nu e decat pielea lui. Cu timpul
Voi da replici mortilor
daca ma hotarasc

urmatoarea lume ar putea fi sufletul daca ma hotarasc
sa scap de pielea asta putreda
azi m-am trezit cu teasta umflata ochii-mi ieseau
din cap ca la un bou tras in teapa
o mina atirna afara un firicel de pisu
staruie pe coapsa zdrobita
tremura intr-o baltoaca unde se oglindeste cerul
halesc linii drepte si scuip spatii curbe
nu se vad stele soarele de muci clefaie o troaca
de ochi. mincarea asta vede apusul in gura
sint un batrin supravietuitor beau cu cimerienii
in gropi intunecate vin de inima neagra.
atitia ani pierduti pe lume in frica prelungita ca aici e totul.
alta e nepasarea mea. viata continua la fel de bine si sub cenusa.
si eu ma numar printre cei de jos.
cap inauntru

anul asta singele femeiustilor e mai subtire ca niciodata
nu are nici un gust parca e indoit cu apa
parca imi explodeaza in cap – cap afara cap inauntru
visez ca-l mingii cu limba si limba isi ride de creier
dumnealui viseaza de la vreme spinzurat de tavan si viseaza
c-ar putea singur sa mearga copacel-copacel.
i-e frica de stomac canalia
scuipa in oglinda dintii de prisos
si scoate sunete ciudate parc-ar da sa vorbeasca. si de el
ride limba.
si asta e o femeie pe care trebuie s-o cunosc.
(avem un acoperis deasupra capului –
pluteste suverana)
candva voi obosi sa mai privesc in sus:
cu totii vom sfarsi cu privirile in pamant
cautand un soare al umilitilor
(ar fi o ironie sa existe).
RO
RO
RO
RO
SUS
SUS