Miercuri , orele 12, cabina actorului Dan Puric, etajul al II- lea Teatrul National I. L. Caragiale Bucuresti.
A consemnat pentru dumneavoastră Căpusneac Ioan-Mîndrisor.
C.I.M. Maestre Dan Puric, ce reprezintă pentru dumneavoastră sansa de a fi- Mihai Eminescu- în piesa
''Si mai potoliti-l pe Eminescu'' ?
D. P. În primul rând este o sansă de a reabilita o imagine destul de contorsionată, a fost un Eminescu tratat festivist de către regimul comunist si artificial poleit ascunzându-se o mare parte din opera lui autentică din motive de cenzură politică si imaginea actuală contemporană care a apărută în câteva reviste care speculează si exercită un fel de relativism cultural; un Eminescu privit ca o dimensiune minoră a culturii europene, ceea ce nu este deloc adevărat: Între aceste două imagini deformate, cea una festivistă si una minimalizată, se află spiritul lui Eminescu; puternic de talie universală, curat si nu-ti trebuie decât instinctele unui român ca să-l iubesti pentru că vorba cuiva din Basarabia si acela era marele poet Grigore Vieru'' Cei de dincolo de Prut ne-a acuzat că am rămas la Mihai Eminescu. Noi le răspundem că la Mihai nu se rămâne, la Mihai Eminescu se ajunge''
C.I.M. Ce simte unul dintre cei mai performanti actori români în timpul spectacolului si nu poate exprima datorită limitelor impuse de scenariu?
D.P. Păi, deoarece limitele de scenariu au fost evidente într-un text scris atunci, am găsit acest limbaj nou, acest limbaj teatral, în care poti să exprimi dincolo de cuvinte; există chiar un proverb chinezesc care spune că atunci când oamenii mint, mâinile spun adevărul. Deci am căutat o formă de libertate totala, într-un nou limbaj teatral care presupune pantomimă, step, comedie mută, spiritul improvizatiei, comedia del arte, un limbaj international dincolo de frontierele de cuvânt.
C.I.M. Cum a-ti descrie reactia publicului în timpul si după spectacol din punctul dumneavoastră de vedere?
D.P. Păi teatrul î-si merită această dimensiune, mai bine zis spectacolul de teatru, de unicitate în fiecare seară, pentru că în fiecare seară este un public nou. Un mare actor francez 'Sasha Ghitri' spunea că si publicul trebuie să aiba talent: Există un public mai inertios dar există si un public care aproape î-ti face spectacolul sa fie extraordinar, deci de fiecare dată există o tensiune înainte de a intra în scenă, există o tensiune în timpul spectacolului si una la sfârsit asta depinde de calitatea publicului, nu se poate generaliza. Mâine am spectacol, nu stiu cum va fi, - bine balansul nu este între catastrofă si foarte bine, ci este vorba de nuante aici.
C.I.M. Excluzându-vă pe dumneavoastră care ar fi cei mai buni trei actori români capabili să fie macar pentru un spectacol, Eminescu?
D.P. Este foarte greu de spus, lucrul ăsta eu am intrat în locul lui Adrian Pintea care din anumite motive nu a mai putut sa-l facă, deci Adrian Pintea era un posibil foarte bun Mihai Eminescu Acum multi ani în urmă 25-30 de ani pe scena Nationalului, Eminescu a fost domnul Ion Caramitru în tandem cu doamna Vali Seciu si bănuiesc că mai există actori, nu pot să numesc acum, nu vreau să ma hazardez în asta, care ar lotul ăsta de sensibilitate si de cultură care ar putea să-l creioneze. Eminescu nu se poate juca, Eminescu a fost un geniu, un geniu nu se poate juca se poate doar pomeni niste fragmente.
C.I.M. A fi Eminescu produce cumva o influentă per ansamblul vieti unui actor?
D.P. Păi orice contact cu un rol are o conexiune de feed-back la un moment dat, îti transmite niste energii, Sigur de când îl joc pe Eminescu, pot să spun că atitudinea lui curată, luciditatea si suferinta lui în fata actului de degradare a poporului român parcă mi-a adâncit si mai mult fondul depresiv în care trăiesc, dar în acelasi timp îmi dă certitudinea si siguranta că acest popor a dat niste valori extraordinare si că spiritul gregar poate fi contrazis de o constiintă superioară.
C.I.M Câtă muncă a necesitat dezvoltarea abilitătii de a fi Eminescu, păstrându-va totusi individualitatea?
D.P. Au fost vreo două luni si jumătate de muncă alături de regizorul Grigore Goantă în sensul că era un text pentru prima oară apărut în literatura română scris de domnul Cristian Tudoriu Popescu, un text care a trebuit să fie dramatizat din nou, adică redus la niste secvente mai importante. A fost si o muncă asupra textului destul de periculoasa dealtfel , pentru că prima oară apărea nu Eminescu cel cu somnoroase păsarele, ci acel Eminescu chiar romantic dar foarte puternic, gazetarul, constiinta lucidă a timpului său. Cineva mi-a zis la Botosani, un secretar literar, că Eminescu a fost si poet si eu am întrebat: Cum a fost si poet ? El mi-a răspuns: Păi da, că înainte de toate a fost o constiintă- deci acel spirit viu acel spirit militant care a fost Eminescu si de care foarte putin s-a stiut în perioada comunistă, acea operă politică, acea constiintă lucidă si vie care a luptat pentru statutul civil, statutul istoric al României, are o foarte importantă dimensiune redată în această piesă prin acest text.
C.I.M. Este un text greu?
D.P. Este foarte greu, este cel mai greu rol pentru că atunci când îl joci pe Hamlet, ai dreptul la interpretare, pe când jucând pe Eminescu pe care fiecare român îl are în minte nu-ti închipui că aceasta piesă a fost primită de asta cronicile s-au împărtit în două: unele foarte proaste care au acuzat că nu este Eminescu asa deoarece s-a dat dovada cât de ancorati au rămas acesti critici în cliseele comuniste, cât de înapoiati ca mentalitate, adică a fost un act de desconspirare;si cronici într-adevăr vii, foarte bune care au surprins acest efort de a repune un Eminescu viu, vital, adevărat. Este foarte greu să-l joci pe Eminescu pentru că în primul rând trebuia să spargi cliseele vechi si noi si să-i redai fiinta lui adevărată sau măcar o parte din fiinta lui adevărată.
C.I.M A-ti mai interpreta valori de asemenea calibru- fiind- Eminescu?
D.P. Nu. Este pentru prima dată si este cel mai dificil să joci un rol de vulnerabilitate pentru că întotdeauna imaginea socială este comparată, exact cum ai juca să zicem Bethoven sau Verdi. Trebuie să joci la concurentă cu biografia lui reală, cu anul în care a existat si întotdeauna esti judecat, pe când daca joci Hamlet..Hamlet nu are decât o biografie imaginară pe când oamenii acestia au fost în carne si oase si au trăit la fel ca si noi.
C.I.M În încheiere ce a-ti mai putea adăuga în legătură cu piesa?
D.P. Este surprinzător că în anul Eminescu i s-a acordat atât de puțină atentie din partea oficialitătilor. Este surprinzător că nu a existat o nominalizare pentru o asemenea piesă, cât de repede poate să fie deturnată mentalitatea românescă si dacă vreti este îngrijorător gradul de lasitate al intelectualitătii românesti care era responsabilă în fata unui asemenea act, mai ales că acest act se producea pe prima scenă a țării pe scena Teatrului National. Pe de altă parte este lăudabil din punct de vedere al poporului român că acest spectacol se joacă cu săli arhipline la teatrul Național si pentru asta sunt fericit.
C.I.M. Vă multumim si asteptăm piese de aceeasi valoare măcar.
A consemnat pentru dvs. Căpusneac Ioan-Mândrisor
