PSIHOLOGIA
COMUNICĂRII
Ø Persoanele implicate în comunicare își
trimit mesaje continuu și simultan, toate evenimentele de comunicare au un
trecut, un prezent și un viitor, persoanele implicate joacă anumite roluri.
Exemplu: Noi ne supărăm pentru ce spun
ceilalți dar în realitate, ceilalți pot spune ceea ce spun ca o reacție la ceea
ce spuseserăm noi anul trecut, la ceea ce văd la noi, la ceea ce știu despre
noi sau la ce așteaptă de la noi.
Ø Deducând ce rol joacă cealaltă persoană (copil,
părinte, adult), putem intui cam ce ton va avea, ce cuvinte va folosi, ce
concesii va face, cât se va hazarda.
Ø Accelerarea continuă a ritmului vorbirii
poate să inducă sugestia verbală.
Ø Există m,ulți oameni cu o complexitate
interioară mare dar nu pot codifica elementele interioare în cuvinte, acestea
fiind doar o convenție, o reflectare.
Ø Oamenii comunică și cu gesturi, exprimarea
unor senzații, etc.
Ø Timpul psihic se sesisează clar: când
întârzii se restrânge, când aștepți se dilată.
Ø Tendința de a face împotriva propriilor
interese survine de regulă atunci când personalitatea se scindează și se află
în conflict.
Ø O amânare este de obicei, superioară
interdicției.
Ø Succesul trebuie împartășit după dobândire.
A-l împartăși înainte este o adevărata sabotare a finalității. Împărtăsirea
succesului înainte de realizare propriei persoane este catastrofală.
Ø Oamenii comunică cu dorința de a-și conserva
propriile idei, făcând aceasta și prin conflict. Fii de partea lui și ajută-l
să-și învingă alter ego-ul sau, care este dușmanul respectului, al iubirii, al
intuiției.
Ø Făcând uz de empatie, vom identifica
valorile axiologice ale celorlalți, pentru a putea respecta și/sau acționa în
funcție de acestea. O caracteristică axiologică a individului este ca el să
lupte permanent în vederea acumulării, a conservării și a impunerii propriilor
valori, predispoziția sa către conflicte, apărând evident ca o censecință a
acestei lupte.
Ø Atitudinea față de simulare sau disimulare
nu va fi de demascare ci de negociere. Neatacul la persoană va face simulantul
sau disimulantul să negocieze.
Ø În procesul adaptării, prea multă noutate
poate fi considerată agresiune închizând mintea. Depresia poate fi o altă
expresie a dezaprobării.
Ø Amânarea unei plăceri pentru o plăcere
superioară prin abstinență, din motivații interne.
Ø Este o calitate capacitatea de a face din
concluzie ceva temporar, reversabil și contestabil, recomandabil a da
importanță mai mare concluziilor preliminare față de cele finale. Un gând este
prevalent când apare de multe ori, atunci când intrerupe activități în curs de
desfășurare el devine un gând dominant. Când un gând ne tulbură vizibil
activitatea și necesită eforturi pentru a fi controlat, atunci el este un gând
obsesiv.
Ø Fă-i pe ceilalți părtași la experiențele și
sentimentele tale.
Ø Ignoranți suntem cu toții, dar în domenii
diferite.
Ø Dacă cel cu care comunici simte că îl
respecți, te va asculta și mai atent.
Ø Dacă cel cu care comunici se blochează, fă-l
să simtă pământul sub picioare, vorbește despre prezent, adu-l în prezent.
Ø Ca să fi interesant, aratată-te interesant.
Ø Dacă conversația lâncezește folosește
întrebări ipotetice pentru a stimula conversația și imaginația.
Ø La prima întâlnire cu o femeie sinceritatea este
imperios necesară; a recunoaște că ești încurcat, chiar dacă se întâmplă.
Ø Când vinzi ceva: vinde avantajul produsului,
nu caracteristicile lui, vinde sfârâitul din tigaie, nu tigaia.
Ø La aranjare arată ce poți face tu.
(atitudine deschisă, pune întrebări, fii pregătit).
Ø Spune limpede că vrei slujba, arată
entuziasm, spune că ai experiența necesară. Punând întrebări demonstrezi că
ești pregătit să te implici.
Ø În comunicatre este obligatoriu să emanați
succes, nu disperare.
Ø Lăsați porți deschise pentru a putea
interveni și în viitor.
Ø Recunoaște imediat când primești un sfat
bun, nu minți în privința aptitudinilor și limitelor tale.
Ø Dacă faci o greșeală, treci mai departe,
numai cine nu muncește nu greșește. Scopul greșelii este învățarea.
La un discurs:
Ø Spune-le ce-o să le spui. Spune-le! Spune-le
ce le-ai spus!
Ø Recomandabil să citești textul de multe ori,
pentru ca atunci când vorbești să te poți uita la spectatori.
Ø Asigură-te că nu uiți cine este auditoriul
tău, ce-l interesează și ce vrea să audă de la tine (lovește-l unde-l doare)!
Ø La pomul lăudat: 1. străzile nu sânt pavate
cu aur; 2. străzile nu sunt pavate deloc; 3. ești așteptat să pavezi străzile.
Ø Scrisoare lungă, încheiere: iartă lungimea
scrisorii, n-am avut timp să-ți scriu una mai scurtă. Concluzie: este greu să
fi concis despre ceva, care știi multe, dar deseori merită.
Ø Nu cedați decât în fața idealurilor de
onoare și de bun simț.
Ø Cel dintâi secret al succesului este că tu
controlezi situația, nu celălalt.
Ø Într-o confruntare ideatică: ești calm
permanent; respecți adversarul; îl privești drept în ochi, dai răspunsuri
hotărâte, te abții să ridiculizezi adversari demni de respect.
Ø DACĂ ai impresia că nu ești bun la ceva,
poți să fi bun.
Ø DACĂ ai impresia că ești bun la ceva, poți
fi și mai bun.
de
Capusneac Ioan Mîndrișor