PROGRAMUL TERRA

UN ATENTAT EXTRATERESTRU ASUPRA OMENIRII

                                                                                       DR. TONI VICTOR  MOLDOVAN

Motto:
Tot ce este fundamental diferit deranjează ordinea stabilită.
(Jean-Pierre Petit)
Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept.
(Corinteni 3-18)
 

REZUMAT


Toate afirmațiile de mai jos își găsesc o argumentare puternică în textele vechi analizate în carte, în informații tehnice la zi, în dovezi istorice, arheologice, etc.
     Biblia, Coranul, Bhagavad-gita, Cartea lui Enoh, Upanișadele, tăblițele de lut sumeriene, asiro – babiloniene, feniciene, hittite, Cartea egipteană a morților, Cartea tibetană a morților, Enuma Eliș, Popol-Vuh și alte scrieri "sacre" ale omenirii au fost dăruite de zei (ființe extraterestre evoluate) într-o modalitate particulară și anume, prin tehnica implantului de informație sub hipnoză. Implantate cu un scop ascuns până astăzi, ele descriu același program numit de mine PROGRAMUL TERRA, care nu este al nostru, ci al LOR, adică al unor ființe extraterestre inteligente. Logica acestor lucrări nu este sofisticată, ci necesită doar perspicacitate elementară, pasiune în conectarea informaților, alături de cunoștințe tehnice în multe domenii. De 30-40 ani de când vorbim de legi ale fizicii, de A.D.N., de genetică, de astrofizică, de fizică atomică, de tahioni, de energia viului și de alte științe exacte, decodarea lucrărilor de mai sus este posibilă. Pașii modești, dar importanți făcuți de lumea occidentală în redescoperirea ființei energetice OM, întregesc un tablou al PROGRAMULUI TERRA  ce a fost știrbit până astăzi.
    Ființa umană este ceva mai mult decât pare la prima vedere, decât ne învață medicina occidentală. Cu cât aprofundăm mai mult fiziologia, cu cât medicina energetică se dovedește a fi o cale eficientă de tratament, cu cât neurofiziologia demonstrează că memoria, personalitatea, eul nu-și au un sediu în creier, ci acest organ are rolul doar de interfață a computerului complex numit OM, cu cât hipnoza regresivă descoperă memorii structurate în afara ființei somatice, etc., cu  atât mai mult astăzi redescoperim ceea ce anticii știau de mult: OMUL ESTE TRUP ȘI DUH, CARNE ȘI SPIRIT, MATERIE ȘI ENERGIE sau altfel spus, MATERIE POZITIVĂ ȘI MATERIE NEGATIVĂ. Modelul holografic al ființei somatice (fizice), conform căruia fiecare unitate de structură - celula conține informația întregului, respectiv informația A.D.N., se extinde asupra ființei de materie-energie totală OM. Materia negativă din noi conține unități de structură ce dețin informație A.D.N. organizată energetic. Această informație este identică pentru aceeași ființă, cu informația A.D.N.M.P. (A.D.N. în materie pozitivă) a corpului fizic. Altfel spus, corpul spiritual deține informație A.D.N. în materie negativă (A.D.N.M.N.).  Conform definiților enunțate de scrierile vechi, "moartea cea dintâi" reprezintă moartea corpului somatic, respectiv imposibilitatea energiilor vitale de a relaționa informația A.D.N.M.N. cu cea A.D.N.M.P. În urma acestei morți, care este de fapt moartea despre care vorbim în mod curent, corpul spiritual cu markerul A.D.N.M.N. al respectivului om, își începe voiajul astral. Scrierile vechi descriu și "moartea ce-a de-a doua" - moartea corpului spiritual, ce survine în anumite condiții, de exemplu, prin supunerea corpului spiritual radiației nucleare.
    Ca într-un joc de puzzle, fiecare dintre scrierile enunțate mai sus ne oferă elemente ale programului, ce întregesc imaginea de ansamblu. Mai multe scrieri vechi (indiene - mai ales Chandogyia-Upanișad, asiro-babiloniene - Epopeea creației lumii - Enuma Eliș, etc.) descriu evoluția filogenetică a viului în Galaxie până în momentul apariției primelor ființe inteligente, capabile să practice terapiile genetice. Din acest veritabil nod filogenetic al viului, se poate vorbi despre evoluția filogenetică a ... creației, adică de o evoluție artificială a ființelor umanoide galactice, condusă prin tehnici de terapie genetică. Ființe extraterestre umanoide, care practică din vremuri pierdute în negura timpului terapiile genetice, au renunțat la înmulțirea sexuată.
    Modalitatea de reproducere, de fapt, de fabricare de noi semeni ai speciei, constă în racordul unui corp somatic obținut prin clonarea celulelor somatice rezultate prin proiectarea lanțului A.D.N.M.P., cu un corp spiritual compatibil genetic, obținut în urma unor programe de inginerie genetică standardizate, aplicate unor populații "primitive", ce locuiesc pe planete tip Terra. Programele de inginerie genetică LE oferă pe lângă cea mai ieftină modalitate de reproducere, o evoluție genetică rapidă, din treaptă în treaptă, marca A.D.N. a supercivilizației evoluând în paralel cu marca genetică a programelor de inginerie genetică. Dintr-un nod filogenetic comun, s-au desprins ramuri întregi de ființe inteligente născute fiecare din programe de inginerie genetică distincte. Ființele astfel obținute, numite în Biblie îngeri, beneficiază de terapie genetică încă din procesul de fabricație, astfel încât reușesc să trăiască aproximativ 1000 de ani pământești. Supercivilizațile din Galaxie  au renunțat de asemenea, la locuirea unor planete. Întreaga lor activitate se desfășoară într-o temporalitate, pentru noi, aberantă, în stații spațiale enorme ce le oferă multiple avantaje. Scrierile de mai sus descriu două astfel de stații realizate tehnic asemănător, discutate în cartea mea.
    Între avantajele oferite de "traiul galactic" se numără posibilitatea stăpânirii factorului timp. Jocul distorsiunilor temporale face ca un program de inginerie genetică inițiat pe o planetă tip Terra să dureze din punctul lor de vedere maximum sute de ani, în timp ce pentru observatorul timpului linear terestru, același program durează între 4000 și 6000 de ani. Terra este, se pare, proprietatea unor supercivilizații ce practică cicluri economice de producție de corpuri spirituale compatibile genetic cu ele. Actualul program, în a cărui coadă ne aflăm este, se pare, al cincilea. Biblia prezintă magistral actualul program ce se desfășoară între Potop și Apocalipsă și îl încadrează între alte două programe vag descrise. Alte scrieri vechi sau mituri amintesc mai clar cele patru programe trecute.
    Progresul înregistrat în genetică ne ajută să înțelegem astăzi acțiunile trecute ale ființelor extraterestre pe Terra. Dacă în anii 
’80 -’90 se estima că genomul uman conține aproximativ 100.000 de gene, astăzi, cu ajutorul decisiv al informaticii, putem să estimăm cu mai multă exactitate acest număr; putem să analizăm destul de fidel harta genetică a unui individ.

    Proiectul Genomul Uman aflat în desfășurare își propune să analizeze întreaga secvență a genelor umane. Până în anul 1999 erau mai multe estimări asupra numărului de gene, situate în plaja de la 50.000 la 200.000 de gene. În decembrie 1999, după ce la Centrul Sanger s-a determinat secvența cromozomului 22, s-a făcut prima estimare mai aproape de realitate privind numărul total de gene - între 30.000 și 40.000. În principal, două centre de cercetări își dispută cursa cartografierii hărții genetice a omului: Celera Genomics din Maryland și International Human Genome Sequencing Consortium.
    În februarie 2001 ambele centre de studii estimau numărul de gene umane la 32.000, plus sau minus câteva mii (28.000 - 35.000). Până la 15 iulie 2001 se reușise determinarea completă a secvențelor cromozomilor 21, 15 și 19 și a unor procente variabile din ceilalți cromozomi (47,1% din totalul genomului). Cu cât înaintăm, estimarea va fi mai exactă, iar noi mai nedumeriți sub anumite aspecte. Se așteaptă ca secvența să fie completă în cursul anului 2003.
    Cea mai mare surpriză a geneticii umane de până acum constă în găsirea unui număr de gene cu mult mai mic decât cel estimat inițial.
    Organisme simple cum ar fi cel al bacteriei Haemophillus influenzae (1740 de gene), al musculiței de oțet - Drosophila Melanogaster (13.061 de gene),, al viermelui Caenorhabditis elegans (19.099 gene) sau al A. thaliana (25.000 de gene), dețin un număr apropiat de gene de cel al omului. O bună parte dintre acestea sunt chiar comune, în sensul că codifică sinteza acelorași tipuri de proteine. Prima întrebare care-i vine în minte oricui este: “În ce constă superioritatea omului?” Vă prezint unul dintre răspunsuri.
     Evoluția naturală produce indivizi cu caractere genetice hibride (amestecate). Exprimarea fenotipică (aspectul fizic) nu este decât un rezultat al legilor segregării caracterelor genetice, care fac să se exprime doar o parte dintre caracterele înscrise în genom (harta genetică). La analiza genomulul (A.D.N.), ies la iveală si alte caractere genetice neexprimate fenotipic, care aparțin individului ca o moștenire de la ascendența genetică (părinți, bunici, străbunici, etc.) Cu cât ascendența genetică este mai variată rasial sau provenind din zone mai îndepărtate, cu atât individul deține un număr mai mare de gene. Cu cât un individ are o ascendentă genetică unirasială, din indivizi aparținând aceluiași areal sau chiar unei singure familii extinse la un număr mare de indivizi, cu atât numărul genelor înscrise in genom este mai mic. Trebuie spus, că după determinarea hărții genetice, visul oricărui inginer genetician ar fi să simplifice formula A.D.N., astfel încât să controleze un număr  redus de gene. Teoretic, genele concurențiale pentru același caracter genetic ar trebui îndepărtate. Este mult mai ușor să controlezi 30.000 de gene decât 100.000. Dar ce ați spune de numai 10.000 de gene sau chiar de mai puține? Spre exemplu, pentru culoarea ochilor, am îndepărta din genom genele ce determină ochii verzi ai bunicii, albaștri ai străbunicului, negri ai mamei, etc. și am păstra strict genele ce determină ochii căprui ai tatălui. Cu timpul am obține serii de oameni cu ochii căprui. Vă dați seama, câte gene putem să îndepărtăm din genom și asta numai pentru un singur caracter genetic. Vă dați seama, că deținem de fapt în genom toate aceste culori care aparțin ascendenței noastre genetice, dar care nu se manifestă fenotipic, deoarece nu se transmit toate dominant? Și totuși, ce multitudine de culori au avut ochii primilor oameni? Nu vom ști niciodată...
    Trebuie să știți că și zeii au gândit la fel. De fapt, nu și-au spus zei decât după momentul practicării terapiilor genetice. Și atunci, în fața marii surprize a celor numai 30.000 de gene în locul a peste 100.000 nu ne rămâne decât să ne întrebăm:
    Unde ne sunt genele? Sau altfel spus, CINE ne-a simplificat A.D.N.-ul?
    Această carte, tocmai asta încearcă să vă explice... și anume faptul că deținem o formulă A.D.N. simplificată ... de către UNII CARE ȘTIU SĂ SE JOACE CU GENELE.
    Ființele extraterestre sunt homozigote (au puritate genetică crescută). Dețin un A.D.N. ușor, simplu, ce oferă o situație genetică ideală: genotipul este identic sau aproape identic cu fenotipul. Caracterele lor somatice nu sunt rezultatul unei exprimări fenotipice concurențiale între caracterele genetice înscrise în lanțul A.D.N., conform legilor segregării caracterelor genetice. Formula lor A.D.N. extrem de simplă nu deține caractere genetice ale ascendenței genetice, ci în spatele fiecărui caracter exprimat fenotipic se află doar genele răspunzătoare de acel caracter. Această simplitate oferă o manipulare genetică facilă și un racord corp spiritual-corp somatic eficient și ușor controlabil atât timp cât genetica corpului spiritual este de asemenea simplă și compatibilă genetic cu marca A.D.N. a supercivilizației. Treptele de evoluție genetică artificială sunt numeroase și fac ca nici măcar zeii să nu-și mai cunoască întreaga îngrengătură genetică. Este demn de reținut faptul că toată această evoluție are ca prim obiectiv simplitatea genomului, simplificarea formulei A.D.N. Stadiul evolutiv al ființelor extraterestre implicate în PROGRAMUL TERRA, este destul de apropiat. In esență, stadiul tehnic corespondent treptei LOR de evoluție genetică LE permite să analizeze complet lanțul A.D.N. în materie pozitivă și chiar să-l proiecteze în laborator, din elementele chimice constituente ("din țărână"). Pot de asemenea să facă analiza genetică "grosieră" a unui corp spiritual, să producă în laborator componente energetice ale A.D.N.M.N. și chiar să facă o "chirurgie" a acestor structuri înlocuind unele fragmente nedorite cu altele în scopul obținerii unui produs compatibil genetic cu structura A.D.N.M.P. proiectată. Dar, așa cum noi în actualul stadiu de dezvoltare a geneticii nu putem să producem macromolecula A.D.N. din elementele constituente, nici Ei nu pot să producă un corp spiritual (A.D.N.M.N.) De aceea, au nevoie de programe de tip PROGRAMUL TERRA, prin care compatibilizează structuri energetice A.D.N.M.N. (corpuri spirituale recoltate) cu marca genetică standard produsă la un moment dat în laborator.
    Modalitatea de compatibilizare a populaților vechi ale Pământului cu marca LOR A.D.N. este descrisă cel mai bine în Biblie, fiecare etapă a programului de inginerie genetică fiind prezentată în amănunțime, cu toate subtilitățile ei.
    De fapt, axul central al cărții de față îl reprezintă disecarea programului de inginerie genetică descris de Biblie. Este vorba despre un program de compatibilizare în trepte a unor populații vechi, cu marca A.D.N. a supercivilizației lui Dumnezeu.
    Programul actual este bine încadrat temporal în istoria Terrei. Aflăm din "Facerea" că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, după care s-a odihnit o zi. De fapt, aceste "zile" - perioade, echivalente cu aproximativ 650 de milioane de ani corespund prin descrierea biblică cu ceea ce știința modernă ne învață. Practic, intervenția extraterestră apare doar la sfârșitul zilei a cincea, prin plasarea omului pe Terra.  Avem deja dovezi ale existenței ființei umane acum 650 - 700 milioane de ani...
    Istoria mai amănunțit descrisă de Biblie începe acum circa 10.000 de ani. Ciclul de dezvoltare umană de dinaintea potopului este relativ bine descris de Biblie. Dumnezeu îl proiectează pe Adam I "după chipul și asemănarea sa", apoi îl racordează la un corp spiritual compatibil genetic, luat din banca de corpuri spirituale, denumită "pomul vieții". Asfel, Adam devine viu. Proiecția Evei I este mult mai ușoară. Din Adam I este prelevat A.D.N. - "coastă", iar acesta este prelucrat genetic. Biblia afirmă că Adam I și Eva I erau doar vii, nu aveau "duh dădător de viață veșnică". Erau proiectați diferit de genetica ființelor extraterestre ale supercivilizației Dumnezeului biblic. Rolul lor a fost acela de a iniția un preprogram de apropiere a caracterelor genetice ale pământenilor ce proveneau din programul anterior cu marca genetică viitoare a îngerilor. Din Adam I și Eva I se vor naște Cain - agricultorul și Abel - păstorul. Cain îl ucide pe Abel și astfell se realizează revoluția agricolă. În această perioadă cei incluși în program își schimbă obiceiurile alimentare, ființele extraterestre aducând o multitudine de plante agricole, inginerate genetic, menite să asigure reușita programului de inginerie genetică.  "Urmașii" lui Cain dețin practic același material genetic cu al lui Cain, deoarece sunt obținuți prin fecundație artificială din factori ereditari ce provin din Adam I și Eva I. Sarcina lor este aceea de a spori numărul celor incluși în program și de a ridica standardul genetic al generațiilor succesive prin însămânțarea succesivă a mamei - fiicei - nepoatei - strănepoatei - etc. Acest fapt era posibil datorită proiiecției genetice de laborator a cuplului Adam - Eva I, care permitea atingerea unei vârste de aproximativ 900 - 1000 de ani. După aproximativ 1500 de ani, atunci când populația nou creată ajunge la un anumit standard genetic, inginerul genetician șef - Domnul ia decizia proiectării unui nou cuuplu, de data aceasta, "cu duh dădător de viaț㔠-  Adam II și Eva II. Ei au de această dată marca genetică deziderat a viitorilor îngeri ai Domnului. "Copilul" lor, Set, capul de serie al programului anterior deține caractere genetice tip Adam II -  Eva II. Biblia chiar subliniază că numai din acel moment începe neamul oamenilor. Interesant este faptul că și "urmașii" lui Set reușesc să trăiască în jur de 900 de ani pământești. Asta se datorează faptului că toți acești "urmași" sunt obținuți prin fecundație artificială din factori ereditari tip Adam II - Eva II, prin urmare, dețin material genetic asemănător. Fiecare dintre ei realizează un areal în care, prin însămânțarea succesivă a mamelor - fiicelor - nepoatelor - strănepoatelor-  etc., reușesc cu fiecare generație să apropie caracterele genetice ale celor mai tineri descendenți de caracterele genetice ale mărcii genetice standard a viitorilor îngeri. Este perioada în care Biblia subliniază faptul că fiicele oamenilor nasc numai fiice. În această fază băieții nu au nici un rost. Atunci când caracterele genetice ale celor mai tinere descendente s-au apropiat suficient de caracterele genetice ale mărcii genetice standard a supercivilizației, inginerii geneticieni au controlat nașterile în sens invers, născându-se prioritar băieți. A urmat perioada de recoltă a acestor băieței, al căror corp spiritual, după o prelucrare genetică laborioasă a fost racordat la câte un corp fizic obținut în laborator. "Producția" a continuat atât timp cât s-au putut păstra nealterate seriile pure din punct de vedere genetic, descendente din Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh și Matusalem.  Acești capi de serii genetice, cu caractere genetice ușor diferite, au fost "tații" celor "șapte feluri de rod" ai programului anterior. Lameh era deja un hibrid, nereușind să trăiască decât 753 de ani.
    În momentul în care seriile genetice cu puritate crescută s-au amestecat, "produșii" fiind hibrizi, recoltele au încetat și zeii au imaginat  imediat următoarea marcă genetică a supercivilizației, evident mai simplă, cu un număr mai mic de gene. Trebuie subliniat tot timpul faptul că Terra este "proprietatea" unui complex de supercivilizații care practică programe de inginerie genetică simultane în areale diferite. Toate programele au un debut și un final simultan; au probabil și cam aceeași perioadă de recoltă. Zeii cooperează în momentele "apocaliptice". Deseori apar însă și neînțelegeri între zei, concurența în programele de inginerie genetică reflectându-se mai târziu în posibilitatea de a controla demografic si tehnic un anumit teritoriu din spațiul cosmic. Să nu credeți că programele zeilor sunt perfecte. Textele vechi menționează dese erori de comandă, de îndepliniri de ordine, de programe abandonate ... și toate acestea , pentru că între ei și noi există o ... compatibilitate genetică.
    Ne întoarcem în spațiul programului dumnezeului biblic, unde lumea "se stricase", seriile genetice se amestecaseră. În aceste condiții, pe fondul deciziei zeilor de a pune capăt programului anterior, se naște Noe, marca genetică a viitorului program de inginerie genetică. Cartea lui Enoh are meritul de a ne lămuri în privința acestui aspect. Noe era ceva cu totul nou. Nu semăna nici cu ”mama", nici cu "tatăl", nici măcar cu îngerii din ceruri. Venit pe calea proiecției în laborator și a implantului uterin, Noe era programat să supraviețuiască potopului și să fie născător de popoare. Potopul este descris de toate mitologiile vechi. Enuma Eliș - epopeea sumeriană a creației, descrie potopul ca pe o acțiune complexă a zeilor, în care s-a folosit toată gama armelor de nimicire în masă. Revărsarea apelor nu a fost decât ultimul act al acțiunii de distrugere a vechii omeniri. Zeii și-au reluat apoi programele cu capetele de serie de tip Noe, salvate chiar de ei de la pieire. Evident, alături de acești indivizi protejați au supraviețuit și destui hibrizi, care au trecut pragul între cele două programe. Noe, veritabilă marcă genetică va reuși să trăiască 950 de ani. Fiii săi, Sem, Ham și Iafet, proiectați genetic diferit, au servit unor scopuri diferite. Pe linia lui Sem avea să se dezvolte arborele genealogic din care se va dezvolta mai târziu poporul evreu. Ham și Iafet au fost proiectați pentru crearea patului genetic al poporului evreu. Cu trecerea timpului, caracterele genetice moștenite de la Noe aveau să se piardă în marea masă, astfel încât, descendenții au trăit din ce în ce mai puțin. În această perioadă de circa 1230 de ani, încadrată temporal între potop și nașterea lui Iacov (Israel), au loc două acțiuni majore: una de pregătire și prelucrare a patului genetic pe care urma să se implanteze viitorul popor evreu și una de creștere continuă a compatibilității caracterelor genetice ale arborelui precursor al poporului evreu. Este ușor demonstrabil a acest arbore este presărat la tot pasul cu "noduri genetice" importante, rezultate ale implanturilor uterine cu material genetic controlat. Avram, Isaac, Iacov sunt astfel de "noduri genetice". Ele au îndeplinit dublă funcție; atât funcție în arborele genealogic central, cât și funcție de pat genetic, prin însămânțarea unui mare număr de "țiitoare".  Atunci când patul genetic a fost pregătit, inginerul genetician șef a demarat crearea celor douăsprezece serii genetice cu puritate crescută ale poporului evreu. Din "nodul genetic" Iacov se nasc aparent cei 12 copii - capi de serie. Este ușor demonstrabil și la vedere pentru un ochi tehnic faptul că toți cei 12 sunt rezultate ale implanturilor uterine cu material genetic controlat. Povestea acestor copii este interesantă. Iosif ajunge nu întâmplător în Egipt, unde se desfășura un program diferit, sub bagheta altor zei, ușor diferiți genetic. Sub pretextul foametei din Canaan, cei 11 frați ajung după un timp la Iosif, în Egiptul îmbelșugat. Biblia, construită magistral, ne lasă să verificăm cu ușurință faptul că trâmbițata foamete din Canaan este o gogoriță. Cei 11 frați ajung în Egipt nu după doi ani de foamete, ci după circa 80 de ani de la întoarcerea familiei lui Iacov în Canaan. Diferențele genetice evidente, rasiale dintre vechii egipteni și evrei făceau ca cele două populații să nu se amestece. Acest fapt este bine subliniat de Biblie. Dezvoltarea numerică fără risc de hibridare (amestecare de populații) este argumentul major, de ordin genetic, pentru care inginerul genetician șef își transferă produsul în Egipt. Dacă acest grup populațional restrâns ar fi rămas în Canaan, ar fi avut un mare risc de hibridare cu patul A.D.N. ce avea caractere genetice mult asemănătoare. Concomitent cu dezvoltarea numerică a evreilor, continuă în Canaan prelucrarea genetică a patului A.D.N. pe care avea să fie  instalat mai târziu poporul evreu.  După aproximativ 350 de ani Domnul își scoate cu mare tam-tam poporul din Egipt, ocazie cu care își etalează forța tehnologică pe care numai astăzi o putem înțelege. Spre exemplu, ultimul argument al inginerului genetician șef în fața faraonului este atacul cu arma bacteriologică (inteligentă, selectivă) asupra egiptenilor, moment care nu este comemorat, ci sărbătorit de lumea creștină ca sărbătoare a Paștelui!
    De departe, cea mai interesantă perioadă a istoriei biblice a evreilor este cea petrecută în deșert.  În acest interval de 40 de ani, poporul este despărțit de alte neamuri, cu care ar fi avut un risc de hibridare și este așezat în cele 12 serii genetice. Acest lucru se datorează nu numai condicilor preoțești, ci în special dotării comunității evreiești cu aparatul denumit chivot, instalat în "cortul adunării". Am demonstrat în carte, fără nici o îndoială că acest aparat era un scanner capabil să analizeze A.D.N.M.N. (structura A.D.N. a corpului spiritual) și să încadreze  membrii comunității în una din cele 12 serii genetice sau să dovedească o structură genetică hibridă. Tot în această perioadă poporul evreu primește un pachet consistent de legi, bine gândite, spre reușita menținerii și dezvoltării seriilor genetice cu puritate crescută. Dintre ele se detașează prin importanță legea non-hibridării (a interzicerii amestecului cu alte popoare), conținută în legile lui Moise. În deșert au loc și primele recolte de evrei, mascate sub pedepse primite de la Domnul pentru motive puerile. Este folosită intensiv toata gama de procedee menite să asigure puritatea genetică a seriilor, creșterea compatibilității genetice cu marca A.D.N. standard a supercivilizației și obținerea unei bune recolte de băieței.
    Apoi, cronologic, Domnul cucerește Canaanul  pentru poporul evreu cu ajutorul armelor moderne. Concomitent, împuținează populațiile nedorite, într-o manieră selectivă, lăsând în viață acele popoare mai apropiate genetic de evrei. Fiecare serie este dispusă într-un areal distinct, îngrădit de bariere geografice. Menținerea seriilor genetice cu puritate genetică crescută a permis recoltele periodice de evrei și a fost realizată în principal prin acțiunea complexului: chivot - legea non-hibridării. Controlul genetic aal acțiunii legii a fost realizat tehnic de aparatul numit chivot. Timp de aproape 1500 de ani, până la Iisus, îngerii au avut o prezență discontinuă, dictată de semnalizările chivotului. Iată cum funcționa  tandemul chivot - legea non-hibridării. Legea interzicea amestecul cu alte popoare, dar, culmea!, chiar Domnul "îi dădea pe evrei în mâna popoarelor din jur" pentru perioade de 20-40 de ani. În acest timp o parte dintre evrei încălcau legea, dar erau înregistrați de chivot drept hibrizi. Conform legilor lăsate de inginerul genetician, fiecare evreu de sex masculin trebuia scanat de trei ori pe an de chivot. Fiind un aparat cu funcție de monitorizare a unui program, atunci când înregistra 1% hibrizi, chivotul dădea alarma și îngerii soseau de urgență pentru epurarea genetică a poporului. În fața comunității erau ucișii  cei care "pentru pântece" încălcaseră legea, împreună cu descendenții lor. Condicile preoților și chivotul  asigurau acuratețea operațiunii. Imediat erau declanșate războaiele de epurare genetică împotriva acelor popoare cu care se amestecase poporul evreu.  Purtate cu arme moderne de nimicire in masă, aceste războaie  aveau dublu scop: împuținarea și îndepărtarea  popoarelor vecine  pe de-o parte și capturarea de tinere virgine din sânul acestor popoare înrudite genetic. Caracterele genetice asemănătoare făceau din aceste tinere născătoare ideale de .... evrei obținuți prin metoda implantului uterin cu material genetic controlat. Astfel, recoltele îngerilor proveneau din două surse: "fii ai făgăduinței" - obținuți prin implant uterin și copii "drepți", rezultați prin acțiunea legii non-hibridării. Toată perioada este caracterizată de "pedepse" ale Domnului, adevărate masacre asupra propriului popor și de învrăjbiri între seminții care duc la recoltarea masivă a uneia sau a alteia, evident, după nevoile ... Domnului.
    Despre marcare, recoltare, culegere, triere, prelucrare a corpurilor spirituale recoltate și modalitatea de fabricare a ființelor extraterestre se poate citi pe larg în carte. Prelucrarea - compatibilizarea genetică finală a corpullui spiritual recoltat are loc în interiorul complexului viu Dumnezeu (superființă în materie eterică, negativă, compusă din câte un corp spiritual din fiecare serie genetică standard)  - Miel (supercomputer deținător al mărcilor A.D.N. standard)) - râul vieții (flux energetic în care circuulă corpuri spirituale) - pomul vieții (container în care sunt depozitate corpuri spirituale), existent în stațiile fiecărei  supercivilizații care are o astfel de modalitate de înmulțire. Fiziologia complexului viu de mai sus și modalitatea de control și modelare a unui corp spiritual compatibil recoltat sunt descrise magistral mai ales în Cartea Tibetană a Morților și în Povestea Unui Amărât, din scrierile asiro - babiloniene și sunt prezentate pe larg, în lucrarea mea.
    Terra funcționa pentru toate superciviliuzațiile implicate în Programul Terra ca o fabrică de "produse finite", fiecare corp spiritual recoltat fiind prelucrat genetic complet, apt să fie racordat  la o somă (trup) de înger. Acest lucru a fost posibil prin copierea sistemelor vii de tip Dumnezeu - Miel - râul vieții - pomul vieții, existente în stațiile superrcivilizațiilor din Galaxie, în bazele din interiorul Pământului. După Potop, supercivilizația lui Dumnezeu (a dumnezeului evreilor) a schimbat marca A.D.N. și a dezvoltat în vechea Palestină un nou program în douăsprezece serii genetice, mai performant în homozigotare (puritate genetică ) decât programul anterior. Schimbarea mărcii genetice nu este un lucru atât de simplu. O parte a supercivilizației ce deținea spațiul geografic cuprins în Orientul Apropiat și Mijlociu nu a putut urma noul standard de homozigotare. Scindarea de ordin genetic a acestei supercivilizații, s-a tradus într-o scindare geografică, militară, politică. Cele două fracțiuni: a dumnezeului Biblic, mai performantă ca homozigotare și a lui Satana, care a continuat un program în șapte serii genetice cu puritate crescută, s-au sabotat și s-au războit permanent pe cerul Terrei. Supercivilizația Dumnezeului Biblic a rămas deținătoarea  marei baze cosmice cubice  "Noul cer, noul pământ, noul Ierusalim", descrisă magistral în Biblie, în timp ce Satana și ai lui îngeri au controlat baza din interiorul Pământului, Luna și probabil o parte dintre celelalte baze din sistemul solar.
    Programul evreu a fost exploatat economic timp de aproximativ 1500 de ani (între 1500 î.e.n. - anul 1). Conflictul politic și militar între cele două supercivilizații scindate genetic, obiectivat în războaiele spațiale și terestre între îngeri, apare descris în Cartea lui Enoh și în Biblie. Prezența pe Terra a îngerilor supercivilizației lui Dumnezeu a devenit din ce în ce mai dificilă cu cât ne apropiem pe axa lineară a timpului de anul 1. Spre exemplu, deportarea evreilor în Babilon, în anul 587 î.e.n. nu are loc decât ca urmare a unei prezențe militare insuficiente a îngerilor dumnezeului biblic în spațiul vechiului Canaan. Substratul acestor evenimente îl aflăm mai ales din Cartea lui Enoh. Robia evreilor reprezintă de fapt o infuzie de simplitate genetică  într-un program mai puțin performant în ceea ce privește homozigotarea. Programul dumnezeului Biblic este reabilitat după 70 de ani. Acesta a fost timpul terestru linear necesar unei expediții militare teleportate să ajungă pe Terra de la baza cosmică. Coranul ne oferă scala de timp a unei distorsiuni temporale datorată teleportării: "sura treptelor pe care suie îngerii într-o zi a cărei măsură pentru voi este de cincizeci de mii de ani"; adică, - un minut de teleportare = 35 de ani. La următoarea misiune a îngerilor dumnezeului biblic, care are loc în perioada Macabeilor, lupta cu îngerii programelor învecinate devine mai intensă și are loc chiar deasupra Ierusalimului, fapt menționat de Biblie.  Programul devine extrem de greu de menținut și de  controlat.  În această situație, supercivilizația lui Dumnezeu a încercat să distrugă toate programele de inginerie genetică de pe Terra, conform dictonului "să moară și capra vecinului".  Acesta este motivul apariției  lui Iisus, cel care aduce "legea cea nouă", menită să aducă "mântuirea păcatelor". Singurul păcat biblic era acela de încălcare a legii non-hibridării impusă de Moise. Iisus omite conștient din legea nouă legea non-hibridării și lasă loc liberei hibridări a seriilor (amestecului seriilor), până atunci, pure din punct de vedere genetic. Mai mult decât atât, încearcă propagarea noii legi la "toate neamurile" încercând distrugerea programelor celorlalți zei, vizând astfel limitarea înmulțirii concurenților galactici. Supercivilizația lui Dumnezeu a dispărut din preajma Terrei acum 2000 de ani după o perioadă în care este principalul măsurător al timpului nostru linear. Înainte de această dispariție a realizat trei distorsiuni temporale importante ancorate în viitorul nostru, care verifică distrugerea actualului program și ne oferă informații despre istoria sfârșitului civilizației noastre.
    Am subliniat mai devreme faptul că programul desfășurat de îngerii dumnezeului biblic nu este singurul. Rasele umane actuale și subtipurile rasiale existente nu sunt decât urmarea programelor de inginerie genetică dezvoltate de diverse supercivilizații extraterestre, "după chipul și asemănarea dumnezeului lor", adică după o marcă genetică standard.  Cartea conține analiza textelor vechi care descriu și alte programe din: Orientului Mijlociu și Apropiat - Fenicia, Asiria, Babilonia, Sumeria, -  din Grecia, din Egipt, din Dacia, din India și din America Centrală. Spre exemplu, în India, zeități numite "Cei patru mari Manu" desfășurau un  program în patru serii genetice pure numite caste. În America Centrală programele s-au desfășurat în șapte serii genetice cu puritate crescută, ultimele recolte având loc în preajma sosirii europenilor în "Lumea Nouă”. Am scris pe larg despre recoltele umane practicate în antichitate, despre modul în care zeii, prin intermediul implanturilor cerebrale și de informație montate personalităților lumii antice, au reușit să manipuleze istoria în scop propriu, au reușit să determine personalități, să provoace războaie paradoxale, cu finalitate cunoscută, necesare recoltelor umane de anumite tipuri. Citind această carte veți privi cu alți ochi nașterile și prăbușirile Babilonului, Asiriei sau campania militară a lui Alexandru Macedon.
    După regizarea actului Iisus, "noua lege" a fost greu de stăvilit. Popoarele cu puritate genetică mare, cum ar fi spre exemplu dacii - "cei mai drepți dintre traci" (Herodot),  au renunțat la religia proprie care conținea o formă a legii non-hibridării și au adoptat creștinismul. Cum acesta nu mai conține o lege a non-hibridării, cu timpul, aceste popoare nu au mai fost interesante nici chiar pentru proprii zei. Singurul popor din zonă care nu a acceptat creștinismul este .... poporul evreu, care, nesesizând subtilitatea noii legi, a continuat să respecte cât de cât legea veche, chiar dacă și-a cam pierdut semințiile. În aceste condiții, chiar cu o puritate genetică mai mică, evreii au devenit interesanți pentru zeii altor programe care s-au desfășurat cu mărci genetice mai puțin pure. Pe acest fond apar cruciadele, soldate cu un număr mare de victime în rândul evreilor. Prigonirea și decimarea acestui popor de-a lungul secolelor reprezintă de asemenea recolte de corpuri spirituale cu puritate genetică mare.
    Practic, ultimii 2000 de ani ai istoriei noastre s-au aflat sub controlul zeilor ce dețin  bazelor intraterestre, numiți de mine în această carte - Lumea Intraterestră. Această lume ascunsă, responsabilă prioritar de fenomenul O.Z.N. deține cam aceeași tehnică cu supercivilizația lui Dumnezeu și se află la baza progresului tehnic uman, "împins" în stadiul actual prin tehnica implantului de informație sub hipnoză. Tot ea, cu ajutorul tehnicii implantului de informație și a supunerii voinței omului, a putut manipula istoria contemporană folosindu-se de cei mai buni primitori de implant de informație - evreii. Dacă în antichitate zeii manipulau istoria folosindu-se de războaie, de paradoxuri militare, în scopul recoltării unor corpuri spirituale compatibile, trebuie să aflați  că nimic din istoria contemporană nu este întâmplător. Spre exemplu, Al Doilea Război Mondial a avut două obiective: o recoltă importantă de evrei și crearea statului Israel. Interesant este faptul că Hitler - actorul numărul unu al acestei piese de calitate mizerabilă, a pus umărul la realizarea ambelor obiective. Holocaustul celor șase milioane de evrei a constituit o veritabilă "marfă" pentru Lumea Intraterestră care a oferit în schimb tehnologie de vârf pentru nave cu propulsie de tip O.Z.N. În același timp, Hitler a finanțat și a colaborat cu gruparea ultraradicală Stern ce avea drept obiectiv eliberarea Palestinei! Crearea statului Israel este o afacere interesantă a secolului nostru, zeii oferind în contrapartidă aliaților tehnologia necesară experimentului "Philadelphia". De ce toate acestea? Programul este în ultimele secvențe. "Zeii" se asigură de ultimele recolte. Întotdeauna recoltarea corpurilor spirituale compatibile s-a făcut în urma unei cercetări genetice de stabilire a compatibilității și de marcare cu un marker (unitate de structură genetică). Markerul a făcut posibilă migrarea corpului spiritual spre un captator. Cercetarea genetică preapocaliptică este o muncă migăloasă. Ea a fost mult ușurată de crearea statului evreu ce a făcut posibilă adunarea vârfului de compatibilitate genetică cu îngerii     într-un loc restrâns.
    După Potop, supercivilizația lui Dumnezeu a montat un satelit sofisticat de supraveghere a programului propriu de inginerie genetică, respectiv al vechii Palestine. Satelitul, identificat astăzi de puterile spațiale ale Terrei, are printre altele misiunea de a observa stadiul tehnic al omenirii și... gradul de înțelegere a Bibliei. În fiecare capitol al acestei cărți supercivilizația lui Dumnezeu avertizează omenirea că sfârșitul civilizației noastre va fi provocat de EI printr-un atac nuclear. Momentul apocaliptic oferă captatoarelor de corpuri spirituale montate prioritar de cele două lumi extraterestre aflate în conflict, corpuri spirituale transformate genetic sub acțiunea radiației nucleare. "Judecata de apoi" este un veritabil triaj genetic ce are loc după criterii precise în fiecare dintre tabere. De asemenea, fiecare dintre tabere este dotată cu propriul "iad" - "iezer de foc" - loc de distrugere a corpurilor spirituale incompatibile cu marca genetică standard.
    Tradiția veche ebraică susține că textele sacre vor putea fi decodate în șapte modalități tehnice care converg, bineînțeles spre același rezultat. După cum observați, decodarea Bibliei presupune cunoștințe de genetică și de fizică. Atunci când omul are acces la "pomul vieții" - genomul uman, la tehnicile de terapie genetică, atunci când ajunge în era nucleară, este capabil să înțeleagă tainele scrierilor vechi și observă că principalul inamic al omului este chiar creatorul - modelatorul său. Inversarea afecțiunii omului față de Dumnezeu este sesizată  de satelit, care semnalizează stației supercivilizației lui Dumnezeu. Ea intervine cu un atac nuclear (apocalipsa), înainte ca omul să devină suficient de dezvoltat tehnic, militar, înainte ca el să practice eficient terapiile genetice, eventual să schimbe marca A.D.N. Astfel, practic Biblia, prin decodarea ei, asigură încheierea unui ciclu de evoluție umană pe Terra.  Unul dintre versete chiar spune că "Noul Testament este săpat în litere spre moarte". Particularitatea programului în curs constă în faptul că satelitul nu semnalizează de această dată stației centrale schimbarea afectului omului față de Dumnezeu ci, raportează un alt eveniment din punct de vedere tehnic, oarecum echivalent: atacul nuclear irakian asupra Ierusalimului. Acest eveniment situat în viitorul nostru apropiat a fost detectat printr-o distorsiune temporală și implantat ca informație lui Iezechiel. Imediat după detectarea lui neprecizată însă temporal, supercivilizația lui Dumnezeu a practicat o a doua distorsiune temporală majoră privind sfârșitul veacurilor, informația rezultată fiindu-i implantată lui Daniel. Acesta descrie în cele "șaptezeci de săptămâni de ani", care pentru noi înseamnă zeci de ani, conform jocului distorsiunilor temporale, istoria sfârșitului nostru, marcată de Al Treilea Război Mondial. Temporalitatea aberantă a supercivilizației lui Dumnezeu este cuplată la temporalitatea noastră lineară numai segmentar, pe perioade de istorie comună. Ultima săptămână de ani descrisă de Daniel este disecată într-o altă distorsiune temporală oferită ca informație lui Ioan Teologul, în anul 96 e.n. Ea este caracterizată printr-o prezență continuă a supercivilizației lui Dumnezeu în preajma Terrei și durează șapte ani, timp în care  îngerii lui Dumnezeu vor practica ultima cercetare genetică în scopul realizării unei ultime recolte de doar 144 000 de "aleși".
    Biblia și alte scrieri vechi analizate în lucrarea de față, au fost decodate, probabil într-un mod asemănător celui de fată, de institute specializate ce aparțin prioritar marii finanțe. Pe de altă parte, institute și persoane particulare se află    într-o cursă contra cronometru pentru decriptarea computerizată a Bibliei. Lucrările "Cracking The Bible Code" de Jeffrey Santinover, M.D. și “The Bible Code” scrisă de Michael Drosnin sunt grăitoare în acest sens. Aceste lucrări demonstrează că Biblia a fost încriptată cu ajutorul unor supercomputere cuantice care oferă posibilitatea încriptării mai multor date, simultan, în modalități diferite, pe un număr restrâns de litere. Interpretarea primară a textelor oferită de științele moderne (genetică, fizică, etc.) în modalitatea abordată de mine, oferă tabloul general al Programului Terra, fără prea multe informații în ceea ce privește încadrările temporale ale evenimentelor viitoare. De la acest nivel însă, munca este preluată de supercomputere, care știind ce trebuie să caute (un eveniment detectabil prin metoda primară), pot să identifice situarea temporală a acelui eveniment. Concret, din descrierile lui Iezechiel, se poate afirma cu certitudine faptul că Ierusalimul va fi distrus printr-un atac nuclear lansat de Irak. Informația introdusă in computer este analizată prin metoda literelor spațiate și rezultatul este edificator. Evenimentul, nu numai că este descris la rândul lui și prin această metodă, dar apare și încadrat temporal. Doar doi ani apar grupați în text alături de acest eveniment: 5760 (anul 2000) și anul 5766 (anul 2006), cu probabilitate statistico – matematică pentru cel din urmă. Situația este asemănătoare celei din timpul războiului din Golf, când N.S.A. (Agenția Națională de Securitate a S.U.A.) dispunea de trei date probabile referitoare la atacul irakian cu rachete Scud asupra Ierusalimului. Anul 5760 a trecut. Evenimentul va avea loc cu siguranță în 5766, adică, mai exact între octombrie 2005 și octombrie 2006...și absolut nimic nu-l poate opri. Părerea mea este că supercomputerele de la N.S.A. au aflat cu exactitate data evenimentului. Prezența brațului înarmat al marii finanțe evreiești în Golful Persic, embargoul politic și militar la care este supus statul Irak, întreaga nebunie politico – militară din zonă, demonstrează că și alții așteaptă "cu sufletul la gură" acest moment crucial. Interdicția aeriană impusă Irakului între paralelele de 33 și 36 de grade latitudine nordică este fără sens și aproape sigur nu va putea fi menținută în viitorul apropiat. Sistemele antirachetă imaginate pentru a preîntâmpina evenimentul ... nu vor funcționa. Istoria viitorului este puternic ancorată de atacul nuclear irakian asupra Ierusalimului, de momentul când "sabia fulgerătoare a regelui Babilonului" va transforma în zgură Ierusalimul. “Curcubeul” – satelitul montat de Supercivilizația dumnezeului biblic, va semnaliza  proprietarilor lui că omenirea este în era tehnologiilor avansate. Conform jocului distorsiunilor temporale, echipajele teleportate pe Terra, vor ajunge aici cu distorsiune temporală, corespunzătoare  unui  timp linear de aproximativ 50 de ani. Conform Cărții lui Enoh, din acel moment îngerii lui Dumnezeu vor avea nevoie de 58 de ani, pentru ca, în generații succesive, să poată prelucra materialul genetic corespunzător următoarei mărci A.D.N. a supercivilizației. La capătul celor 58 de ani se încheie apocalipsa, distrugerea controlată, în etape, a civilizației noastre. Decriptarea computerizată a acestui eveniment, îl situează temporal în anul 2113. Până atunci omenirea va asista la câteva evenimente importante. Între acestea, Al Treilea Război Mondial descris de Biblie și de Nostradamus, va deturna atenția oamenilor de la evenimentele cu adevărat importante, pregătitoare pentru "sfârșitul veacurilor".
 
    Când începe războiul? A ÎNCEPUT DEJA!
 
    Practic, căderea World Trade Center (W.T.C.) din New York marchează intrarea în ultimul război mondial. A judeca global și la rece acest lucru nu este o problemă; este chiar foarte simplu. Programul LOR durează aproximativ  5875 de ani, de la nașterea lui Noe, până la sfârșitul Apocalipsei. Are etape foarte clare, pe care le-am parcurs împreună în această carte, cum ar fi: producerea mărcii genetice, selectarea populațiilor care intră în programele de inginerie genetică, crearea seriilor genetice  cu puritate crescută, perioada de recoltă, intervalul liber și ... perioada de distrugere a programului, perioadă ce se suprapune aceleia de selectare și producere a noii mărci genetice de tip Noe, necesară următorului program. Trebuie înțeles că EI au timp, că timpul lor este diferit și că istoria noastră este planificată la scala timpului LOR. De aceea, cei 110 ani destinați ștergerii de pe fața pământului a actualului program nu sunt nici prea mulți, nici prea puțin, ci probabil, numai bine adaptați. Dacă privim înapoi, observăm că descrierea distrugerii programului anterior variază, doar operațiunea numită potop fiind prezentă în toate miturile. Fiind ultimul act al, unui cataclism mult mai complex și cu desfășurare mai extinsă temporal, a fost mai bine reținut de resturile populațiilor care i-au supraviețuit. Cosmogonia sumeriană Enuma Elish amintește însă și de celelalte arme și artificii tehnice folosite de zei, care au precedat potopul și care au contribuit esențial la ștergerea urmelor programului anterior. Este clar pentru mine, că demolarea celui mai tehnic dintre toate aceste programe nu se poate face într-o zi. Asta ar însemna să ucidă planeta; ori lucrul acesta nu se va întâmpla. Distrugerea va fi progresivă și va afecta în primul rând factorul uman. Progresiv va fi distrusă infrastructura, iar populația va fi nimicită. O bună parte din aceast㠓munc㔠o vom  face chiar noi, cu propriile stocuri de arme, inclusiv cele de distrugere în masă. Zeii au hotărât numai momentul inițierii lanțului de acțiuni distructive și sunt dirijorii din umbră ai acestei operațiuni.
      Globalizare, mondializare ... guvern mondial ... sunt cuvinte care capătă greutate. Posesia informației, finanțelor, mass-media, conferă putere. Guvernul mondial are nevoie însă și de arme și pentru că se sprijină pe cea mai bogată națiune, așa cum este normal, S.U.A. este cea care va produce armele necesare dominării, subjugării, distrugerii. O cursă a înarmării pe care guvernul mondial o poartă ... singur este menită  să controleze lumea următorilor 50 de ani. Până în aproximativ 2055 guvernul mondial va distruge baza tehnico materială a omenirii, infrastructura Terrei atât cât se va putea, fără ca pământeanului să i se pară că ar fi implicată vreo forță extraterestră. Distrugerile datorate forțelor pământene vor fi mai “blânde”, dar mai extinse temporal și continue. Europa, Nordul Africii, Orientul Mijlociu și Apropiat și posibil alte zone din Asia vor suferi distrugeri sistematice, continue, cu diminuări importante ale populațiilor. Africa neagră va fi decimată de S.I.D.A., Ebola și alți viruși creați în acest scop. America de Sud, specializată în lovituri de stat, războaie civile, războaie sângeroase interstatale rezultate a diferendelor de granițe, își va diminua și ea populația semnificativ. Discrepanța între structurile tehnice specializate ale guvernului mondial și restul lumii se va accentua. Unde să ne refugiem? Taigaua siberiană, teritoriile de nord canadiene, Patagonia, selva braziliană, Deșertul Namib, Australia centrală, Podișul Tibet, și alte zone continentale depopulate natural, neindustrializate, în care mâna omului tehnic nu se vede, vă așteaptă! Din păcate, îmi veți ignora avertismentul. Aproape toți sunteți angrenați într-un mecanism socio-economic care vă asigură ziua de mâine, ce pare mai importantă deocamdată față de anii ce vin... Puțini se vor putea desprinde. Oricum, nu descendenții lor vor fi baza pe care se vor clădi viitoarele programe de inginerie genetică, pentru că ei vor fi generatori de hibrizi în acele spații. Doar populațiile naturale ale acelor teritorii vor fi interesante pentru inginerii geneticieni extratereștri.
     După 2055, nimic nu va mai conta. Istoria se va agrava. Lumea Intraterestră care asigură sprijin logistic și informație științifică guvernului mondial marionetă, va trebui să facă față confruntării teribile cu civilizația dumnezeului biblic. Tehnologiile spațiale pentru asta sunt concepute. Biblia ne spulberă însă, orice iluzie în privința eficienței acestor tehnologii. După părerea mea, evenimentele descrise în Apocalipsa au loc între anii 2055 și 2113, adică după revenirea îngerilor dumnezeului biblic în spațiul terestru. Distrugerile descrise în Apocalipsa le sunt datorate.
    În toată perioada celor 110 ani de distrugeri un loc aparte îl ocupă  construcția orașelor subterane în S.U.A. și în alte spații. Studiile genetice pe material uman și animal supus radioactivității îndelungate, cunoscute opiniei publice sub denumirea de "mutilări de animale", studii practicate de "zei", în colaborare cu serviciile marii finanțe servesc punerii la adăpost a materialului genetic uman, necesar demarării viitorului program de inginerie genetică, la fel cum Noe și alții au fost salvați de furiile potopului indus de "zei". Totul este ciclic. De fapt, fenomenul O.Z.N., în vizibilă expansiune astăzi, este urmarea unei cercetări genetice în masă practicată de îngerii lumii intraterestre, fapt ce demonstrează că momentul apocaliptic este aproape.
    Cei care conduc lumea, conform intereselor lumii intraterestre, cei care ne oferă istoria oficială, se află în contact permanent cu această lume ascunsă. Sistemul financiar mondial, sistemul de datorii statale asigură finanțarea programelor ce limitează atacul nuclear din spațiul cosmic. Organizațiile secrete suprastatale, marea finanță evreiască, Biserica ne ascund conștient adevărul despre noi, în scopul funcționării acestui sistem financiar.
    Se pare că toți zeii "beneficiari" din Galaxie sunt interesați în înlocuirea actualului ciclu de dezvoltare umană pe Terra cu un altul, deoarece populațiile Terrei sunt în parte hibride și mult prea dezvoltate din punct de vedere tehnic. După acest program marca A.D.N. a viitoarelor populații va fi schimbată cu o alta mai simplă, pentru că evoluția genetică a zeilor este spre simplitate genetică.
    Această carte, alături de altele care se scriu poate chiar în momentul de față, va face posibilă cunoașterea unei bune părți a adevărului despre noi. Segmentul de istorie pe care îl parcurgem face posibilă decodarea scrierilor vechi aici - în România sau în altă parte. Din punctul LOR de vedere acest program este încheiat, deoarece sfârșitul său a putut fi vizualizat. Rămâne doar să parcurgem împreună istoria viitorului.
    Așteptăm viitorul mai mult sau mai puțin pregătiți. Avem dreptul să cunoaștem măcar o parte din adevăr? În mod sigur, părerile sunt împărțite chiar și între dumneavoastră, cei ce citiți aceste rânduri. Dacă rândurile de mai sus vi se par o nebunie, nu citiți această carte. Luați-o ca pe o poveste fantastică, un coșmar rupt de "realitatea" în care trăim. Oricum ar fi, trebuie să știți că se va întâmpla ceea ce deja s-a întâmplat!
Autorul

You are the visitor nr. Counter