Cum m-am
intors la Dumnezeu
De Dumitru
Cornilescu
traducatorul
bibliei in limba Romana
Cuprins
| Intoarcerea
mea |
| Lucrul la o
scoala normala |
| Intoarcerea
unui preot si lucrarea Sa |
| Cuvantul
intr-o scoala de fete |
Eram la seminar și învățam pentru a deveni preot. Nu
știam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl
iubeam fără să-L cunosc.
Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu
puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un
catalog cu foarte multe
cărți religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărți creștine, întrucât pe vremea aceea, la noi
în țară, erau foarte puține.
Am început să comand aceste cărți și să le citesc. Pe
când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viață creștină deosebită, cu totul
diferită de viața religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieți mă
înflăcăra din ce în ce mai mult și îmi ziceam mereu: Asta are să fie slujba mea
când mă
voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viață". Dar cum?
Nu m-am
mulțumit să aștept până mă fac preot. Am început încă din seminar să traduc câteva capitole din aceste cărți; uneori chiar
cărți întregi, și să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din țară. Mă așteptam să
văd viața despre care îmi vorbeau ele. Dar viața
nu venea.
Când eram la Universitate, din economiile mele și banii
pe care-i primeam ca pedagog la seminar și cântăreț la biserică, am început
să tipăresc
câteva din aceste capitole si chiar cărți si tractate, și să le împart prin țară. Dar cu toată această lucrare, viața pe care o așteptam nu
venea.
Mă miram si ziceam: Ciudat lucru! Sunt aceleași cărți, aceleași gânduri: de
ce nu vine aceeași viață despre care vorbesc ele?" Am început să mă gândesc mai temeinic și să citesc cărțile
cu mai multă atenție. Cu prilejul acesta, am
băgat de seamă că toate cărțile vorbeau de o singură carte: Biblia, în
ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic și s-o
trăiască. Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viața zăbovește să vină". Am
început să citesc Biblia în fiecare
zi dar - după câteva zile - Biblia
nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea
o traducere așa de proastă că n-o puteam înțelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia așa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o citesc într-o altă limbă, am înțeles-o și mi-a
plăcut.
,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viața
creștină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înțeleagă.
Dacă eu nu înțeleg traducerea de față, cum vor putea s-o înțeleagă ei?!"
Atunci am început să mă gândesc să
fac o altă traducere. Am început să traduc
Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era
cu ce să o tipărești? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare, în același timp, tipăream mereu
cărți mai mici, apoi am tipărit un calendar cu
gânduri creștine pentru fiecare zi. Cineva a trimis acest calendar doamnei C., care era la Geneva. Era ceva nou la noi în țară. Dânsa mi-a scris apoi cu privire la el. Când a venit în țară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre
lucrarea mea, i-am spus că mă gândesc să fac o nouă
traducere a Bibliei: Tocmai acesta este și gândul
meu", mi-a răspuns dânsa.
Avea o sumă de bani, pe care o
consacrase Domnului tocmai pentru acest scop:
răspândirea Bibliei în țară.
Așa că s-a bucurat când a văzut că
eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tiparul
era asigurat, deci m-am apucat imediat de lucru.
Pe când lucram la traducerea Noului
Testament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în
grecește, într-un dicționar, ca să-i văd înțelesul. Și pe
când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte
păreri despre lucrurile cele mai obișnuite. De pildă,
când am văzut că Biblia vorbește așa de mult
despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea
lui Dumnezeu, dacă El vorbește atât de mult
despre păcat. Negreșit, totdeauna am crezut că
păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui
Dumnezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:
-
Ce este păcat?
I-aș fi răspuns:
- Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.
- Cine e un păcătos?
- Ucigașul e un păcătos si locul lui este la închisoare.
Dar când am citit că oricine se
mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa
judecății" (Matei 5.22), am rămas uimit,
fiindcă știam că toți se mânie în fiecare zi. Dacă ai
de a face cu persoane supărăcioase, nu poți altfel
decât să te superi. Și dacă toți se supără, nu se
poate ca lucrul acesta să fie așa de grav. N-am
putut să pricep versetul acesta și am trecut mai
departe. Când am ajuns la versetul din epistola
către Romani, care spune că: Toți au
păcătuit", nu am putut fi de acord cu
el, fiindcă ziceam: Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni și nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toți au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alții, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, așa că nu pot spune că sunt un păcătos". N-am putut înțelege nici versetul acesta, l-am lăsat și am trecut mai departe.
Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu
este nici un om neprihănit. Nu este nici un om
care să facă binele..." m-am înfuriat puțin pe locul acesta., Asta
n-o pot crede", mi-am zis eu. Fiindcă eu cunosc multe
persoane care au făcut multe lucruri bune. Și dacă nu cunosc pe alții, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulțime de lucruri bune, împărțind broșuri, dând ceva bani pentru
Dumnezeu și așa mai departe. Și acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu.
Dar atunci de ce spune Biblia că «nu
e niciunul care face binele», când eu
văd că este cel puțin unul... sunt eu însumi." N-am putut pricepe și am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: Plata păcatului este moartea", am zâmbit și am zis: E cu putință să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a
păcatului e aceea dacă fiecare o
capătă?" Așa că nici asta n-am înțeles-o și am mers mai departe.
Când am ajuns la versetul din
Apocalipsa 20.14 care vorbește despre a doua
moarte", adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i
moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva
groaznic. Aș vrea să știu cine e acolo în iazul de foc". Si, când am văzut că în
iazul cu foc sunt ucigașii (Apocalipsa 20.8), mi-am zis: Foarte bine, ucigașii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoși".
Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,,
am descoperit că acolo sunt și mincinoșii.
Cum" mi-am zis eu, e minciuna un păcat așa de mare ca să
fie pedepsită cu aceeași pedeapsă
ca uciderea? Doar orice om spune minciuni
în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de lingușire, minciuni de politețe, etc. Și dacă e așa, mi-aduc aminte că și
eu am spus o mulțime de minciuni în viața mea. De pildă, când ești acasă și vine cineva pe la tine și tu nu vrei să te vadă, spui că nu ești acasă. Asta înseamnă o minciună." Așa că acum m-am încredințat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care
mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi
fie frică si îmi ziceam mereu: Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului".
Nu cunoșteam însă calea mântuirii. Nu știam ce să fac
ca să nu merg în iazul cu foc. Am cercetat mai departe. Când am ajuns la
versetul acela din epistola
către Romani, care spune că: toți
sunt socotiți neprihăniți fără plată", am zâmbit și am zis: Ce
ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap
în cap. Până acum am văzut că toți sunt păcătoși,
osândiți să meargă în foc și acum deodată iată-i pe
toți «socotiți neprihăniți fără plată».
Care e deosebirea?" Și, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era și e o deosebire.
Da, socotiți neprihăniți fără
plată", dar prin credința în sângele lui
Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de
ispășire pentru păcate. A", mi-am zis, Domnul Isus
a murit pentru păcate. E adevărat?" învățasem
la școală că el a murit pentru păcatele întregii lumi
(l Ioan 2.2). Dar la ce-mi folosește mie lucrul
acesta, când eu sunt un păcătos și păcatele
mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru
păcatele întregii lumi", mi-am zis eu, a murit
pentru păcatele mele, fiindcă și eu sunt unul din
lume". Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că
este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit și pentru mine, deci
iertarea aceasta e și pentru păcatele mele. Slavă
Domnului! Dacă voi zice lui Dumnezeu: Doamne, eu nu
cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul
Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit
pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei
osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune
Cuvântul Tău." Și așa am luat pentru mine iertarea păcatelor.
Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am
descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra în legătură. El a murit pentru păcatele noastre,
dar a și înviat ca să ne facă
neprihăniți. Si acum e un Mântuitor
viu. ,,Bun", mi-am zis, tocmai asta
e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi". Dar cea mai mare bucurie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmașului
prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.
Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că
nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am
descoperit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat
ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e și Domn. Domn
înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noștri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem și cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: dacă apostolul
Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob." Si așa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să
ascult. Și ce Domn si Stăpân minunat e El,
căci te poți încrede deplin în El.
Așa m-am întors la Dumnezeu. Acum
știam că eram născut din nou, un copil al lui
Dumnezeu. Știam că de acum trebuia ca toate să
se înnoiască în viața cea nouă. Și cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: Traducerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou și trebuie să am o nouă traducere făcută de omul cel nou. Am început traducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, și anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt și de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!
Acum greutatea era că eram singura
persoană care începuse o viață nouă în felul acesta.
Citisem si alte cărți care întăreau cele de mai
sus. Dar erau... cărți. Așa că am început să mă
gândesc: viața asta e foarte frumoasă, dar cine știe dacă nu e numai o
închipuire a mea, fiindcă am căpătat-o numai prin
citirea și cercetarea Bibliei!" Dar acum fiecare
verset mi se înfățișa într-o
lumină nouă. Și versetul acesta din Filipeni
4 mi-a venit în minte: In orice
lucru aduceți cererile voastre
la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni
și cereri". Doamne",
am zis eu, nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu știu dacă sunt pe calea cea bună. însă dacă îmi dai prilej să văd un
alt suflet venind la Tine, în același
fel, voi fi deplin încredințat că sunt pe calea cea bună."
M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineață,
cu doi tineri de la Școala Militară din Botoșani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiți
pentru moarte. Fiindcă", ziceau ei, trebuie să plecăm în curând pe front și cine știe dacă nu vom muri! Și trebuie să spunem adevărul
că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să știți cum poate
fi cineva pregătit pentru
moarte",,Da", am zis eu, bine că ați venit acum, fiindcă dacă ați fi
venit acum trei luni, n-aș fi putut să
vă răspund la această întrebare.
Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre și, dacă luați pentru voi
acest fapt și vă dați viața și inima în mâna
Lui, aveți iertarea păcatelor chiar
în această clipă. Iar dacă vă duceți
pe front si muriți, Mântuitorul vă așteaptă să vă primească la El. Dar dacă vă
veți întoarce, veți avea de făcut ceva
pentru el și anume să spuneți și altora cum pot fi pregătiți pentru moarte". S-au bucurat de această veste. Au primit-o îndată și s-au întors la cazarmă, spunând celorlalți că sunt mântuiți și că păcatele le sunt iertate. Unii i-au luat în râs, alții doreau să mai audă despre așa ceva.
Duminica următoare, au mai venit cu alții si le-am
spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât
pentru Domnul și, după câtăva vreme, era un număr
destul de mare de suflete, cu care petreceam
fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.
Aveam mult timp la dispoziție, așa
că am simțit nevoia unei schimbări. Fiindcă toți eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu știam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creștinești nu
aveam nici una. Dar, printre cărțile pe care le
comandasem, la început, era și o carte de cântări. M-am uitat prin ea și am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în românește.
Acum însă obișnuiam să mă duc la
Mântuitorul cu toate problemele și i-am zis:
Mântuitorule, vezi în ce greutate mă aflu. Eu nu
sunt un mare muzicant, dar Tu poți să-mi dai
putere să traduc câteva cântări". M-am rugat
astfel mai multă vreme, apoi am încercat, și, după multă trudă, am tradus o cântare și apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înnoiască în viața cea nouă, chiar și cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a
plăcut foarte mult și, la ultima strofă, au început toți
să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au
învățat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la
cazarmă si au cântat-o și acolo. Mulți din camarazii lor au început să zică:
.Asta-i frumos, aceștia se duc și petrec cu muzică
duminica. Trebuie să ne ducem si noi la
petrecere". Au venit să petreacă și mulți dintre
ei s-au hotărât pentru Domnul. Așa a fost începutul.
Câteva fapte izbitoare au făcut să
se întindă mișcarea.
Una dintre ele a fost întoarcerea
la Dumnezeu a unui necredincios. Era un tânăr cult, dar
care nu credea în nimic. Prietenii noștri, la
început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă
Evanghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei
care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit.
Doctorul i-a spus să mănânce miere, dar miere
nu se găsea în oraș în timpul războiului. El și-a
adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A
rugat pe prietenul lui necredincios să vină la
mine și să-i aducă puțină miere. Necredinciosul nu
voia să vină, căci zicea: Omul acela își are
părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să
mă cert cu el". Dar prietenul lui i-a zis:
Dacă tu n-aduci vorba de credință, el nu
începe". A, dacă e așa", a zis el în cele
din urmă, am să mă duc".
A venit, și a mai luat un alt
prieten cu el. Fiindcă" zicea el, cine știe, poate
că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre
deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul". Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc., dar nici vorbă despre credință. Prietenul lui, care nu știa nimic despre hotărârea camaradului său, și-a zis: Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puțin și despre credință, chiar dacă nu credem". Și a început să spună că acum lumea nu mai crede în nimic". Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Necredinciosul s-a supărat foc. A început să-mi spună o mulțime de lucruri neplăcute.
Eu am așteptat până s-a liniștit și
apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniștit și, la urmă, a zis doar
atât: De ce nu ni se spun astfel de
lucruri la școală?" Pentru
că", am zis eu, n-au trecut prin ele și nu le au". Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte și l-am rugat să vină duminica viitoare și să-mi spună dacă i-a plăcut.
în duminica viitoare, când a venit,
l-am întrebat despre carte. A spus că i-a plăcut
foarte mult și că tot ce a găsit în ea era foarte
adevărat. Dacă e adevărat", i-am zis eu trebuie să
iei o hotărâre". Am și luat-o", a răspuns
el. Ce hotărâre?" l-am întrebat eu nerăbdător. M-am hotărât pentru Domnul Hristos". Ce bucurie pe noi,
mai ales că el avea oarecare trecere
printre tovarășii lui, ca unul care
era citit. El, prin pilda lui, a adus
și pe alții.
Aveam si un foarte bun muzician,
care a pregătit un cor. într-o zi, el era la
carceră si citea o carte despre rugăciune. Un
prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el.
Apoi, a zis:Dacă este adevărat că prin rugăciune se
poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora
șase să-mi dea drumul din carceră și să mă duc
la Iași. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul". Muzicianul și-a zis: De ce n-ar putea face Dumnezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui". Apoi a zis prietenului său:Dorința ți se va împlini". Apoi s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colț și a început să citească mai departe.
Spre marea mirare a celorlalți, pe
la șase seara, a venit un soldat si a zis: L. e liber
si are ordin să plece îndată la Iași". Ce
răsunet a avut această întâmplare în cazarmă! Fiecare a
știut de ea. Duminica viitoare, si mai mulți au venit
să audă vestea Evangheliei. Așa a început mișcarea
Când s-a terminat războiul, doi dintre cei întorși la
Dumnezeu datorită întâlnirilor noastre duminicale au fost nevoiți să se ducă la
școala normală de la B. să-și finalizeze studiile
ca să se facă învățători. Simțeau că trebuie să
facă și acolo ceva pentru Domnul, dar nu vedeau ce. Nu puteau nici să predice, nici să vorbească prea mult cu colegii lor
despre Domnul Isus. Erau într-o mare încurcătură.
Puteau însă să se roage. S-au
hotărât să se ducă pe malul râului, în pădure, si să se
roage. Au spus Domnului cam așa: Doamne, Tu știi
că noi nu putem să predicăm și nu putem vorbi prea mult colegilor despre Tine. Dar Tu cunoști sufletele din școala aceasta și nevoia lor de un Mântuitor. Te rugăm să faci pe cei ce sunt frământați de gândul mântuirii să vină la adunarea noastră . Noi nu vrem să
vorbim nimănui si nu chemăm pe nimeni". Așa au și
făcut. După patru zile, a venit la ei un coleg și
le-a zis: Am băgat de seamă că în fiecare seară voi vă
duceți în pădure. Puteți să-mi spuneți și mie ce
faceți acolo?" Cei doi au rămas cam
încurcați, dar au spus: Ce facem noi poate nu ți-o plăcea". Ce anume?" a întrebat el. Ei, ne rugăm și noi". Tocmai de asta am nevoie și eu", a zis el. Cam bănuiam eu așa ceva. Vreți să mă lăsați să vin și eu cu voi?" Cu siguranță!" a fost răspunsul celorlalți. Ce bucurie a fost pe ei când au văzut că rugăciunea lor fusese ascultată așa de curând. Acesta a fost începutul. Apoi au venit și alții, așa că, după o vreme, erau destul de mulți cei care se duceau frecvent si se rugau.
Mulți dintre ei s-au întors la
Domnul numai venind la această adunare de rugăciune.
Fără îndoială, n-au mai putut rămâne ascunși
acum. Colegii lor au auzit. Unora le-a plăcut,
altora nu. Se înțelege, nu prea le plăcea să se lase de păcat. Așa că a început, ca de obicei, o mică prigonire.
Câțiva colegi neântorși la Domnul
s-au hotărât într-o seară să se ducă după ei la
adunarea de rugăciune si să arunce cu pietre în
ei. Credincioșii au auzit, dar au luat
hotărârea să se ducă fără teamă, ca de obicei. S-au dus si
au început să se roage. Apoi au venit cei neântorși la
Domnul cu pietre în mâini. Cel ce se ruga i-a văzut venind si a
început să spună în rugăciunea lui: Și acum, Doamne,
ai milă de cei ce vin cu gânduri rele împotriva
noastră și atinge-le inima". Deodată cel
care era în fruntea cetei a aruncat șapca și
pietrele jos, și a îngenuncheat și el, mișcat de cuvintele rugăciunii pe care o auzise. Toți ceilalți au făcut la fel. Astfel i-a
izbăvit Domnul și au avut o foarte
bună adunare de rugăciune în seara
aceea. După două luni, au isprăvit
școala și a trebuit să plece. S-au despărțit la gară, după o foarte frumoasă
adunare de rugăciune pe care au
avut-o pe marginea râului pe o lună
frumoasă, înainte de venirea trenului, trenul care avea să-i împrăștie în
lungul si în latul țării.
Iată încă o întâmplare din viața
lor. Unul dintre aceștia, necredinciosul de care am
vorbit la început, care era un bun creștin acum, era
foarte sărac pentru că războiul abia se terminase,
înainte de izbucnirea războiului, unul dintre
prietenii lui i-a lăsat ca moștenire, în caz de moarte, un cufăr cu cămăși pe care le-a dat spre păstrare unui alt prieten care locuia prin apropiere. Proprietarul cămășilor murise, iar tânărul era acum stăpân pe ele. Gândul la aceste cămăși a pus așa de mult stăpânire pe el, încât nu putea să mai vadă sau să se mai gândească la altceva decât la cămăși. Se gândea bietul om ce bine are să fie când are să pună mâna pe ele! Dar în curând și-a dat seama că gândul la cămăși era gata să ia locul Mântuitorului. Atunci a luat o hotărâre bărbătească. S-a dus la prietenul lui, a luat cufărul cu toate cămășile acelea frumoase și a venit pe marginea râului. A desfăcut cufărul și a început să arunce în apă toate cămășile una câte una, numai ca să scape de gândul grozav care pusese stăpânire pe el. Și astfel", zicea el, am fost slobod. Mi-am căpătat iar pacea tulburată de cămăși. Era mai bine să fiu slobod și cu
Mântuitorul decât cu cămășile și fără Mântuitorul. Din
clipa aceea viața mea a fost plină de bucurie și
putere. Mai târziu Domnul mi-a dat alte cămăși în
locul celor pe care le pierdusem pentru El".
Cam pe vremea aceea a trebuit să mă
duc la București ca să-mi tipăresc traducerea.
Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După
moartea soției sale, îl frământa mult gândul să
aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu știa cum.
El auzise despre întoarcerea mea și despre lucrarea începută. Eram în corespondență. I-am scris câte ceva, dar n-a înțeles nimic. Când am venit la București, l-am văzut si am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade și
dintre cei mai buni, era un păcătos si nu putea
să creadă că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu:
era prea bun pentru așa ceva! După multă vorbă și
supărare din partea lui, a spus că vrea să mă audă
predicând în biserica lui și că, dacă mai multă lume o
să se întoarcă la Dumnezeu, are să vadă".
După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice si el, despre întoarcerea la Dumnezeu". ,Bun", i-am răspuns eu, dar trebuie să fii întâi
tu întors la Domnul". N-are a face", a zis
el, am să predic altora". A început să predice.
Într-o duminică, pe când predica și
zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârșit prin a vedea
grozăvia propriului său păcat si s-a întors
la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta
să întoarcă pe alții la Dumnezeu. De atunci a
început să predice prin puterea Duhului lui
Dumnezeu. Venea lume din toate părțile. Biserica era plină, dar nu se vedea nici un rod. Ce va să zică asta?" mă întreba el într-o zi. Sunt întors la Dumnezeu, predic Evanghelia, dar nimeni nu se întoarce la Dumnezeu". Eu i-am zis: Vezi că unii din ascultători sunt foarte atenți la predică. Cheamă pe câțiva dintre ei la tine acasă marți seara să vorbim cu ei despre
sufletul lor".
Pentru prima dată ne-am adunat
cinci persoane. După ce am vorbit mai mult asupra
Evangheliei, urmarea a fost lămurirea unui
suflet. Acesta a fost începutul. Apoi au venit
alții și, în curând, odăița preotului a fost plină. La început lucram numai
pentru bărbați. Pe femei nu le lăsam să vină. Ele auzeau
însă acasă de la bărbații lor și ne-au cerut voie să vină și ele. Le-am spus să mai aștepte. Au așteptat, până când într-o seară au venit acolo fără să ne mai ceară voie. Așa că a trebuit să le vestim Evanghelia și lor. Dar, în curând, odaia devenise neîncăpătoare și a trebuit să luăm sala unei școli. Acolo predicam amândoi, o dată pe săptămână, si venea multă lume să asculte Evanghelia. Mulți s-au întors pe atunci la Dumnezeu.
În același timp mi-am tipărit
traducerea Bibliei, apoi mai multe tractate și cărți
pentru înaintarea în viața creștină, precum si
publicația Adevărul Creștin" pentru evanghelizare. Mulți și-au pus pentru
prima oară întrebarea dacă sunt sau nu mântuiți, si unii
dintre ei s-au întors la Dumnezeu prin citirea
tractatelor, cărților sau a publicației.
Se înțelege că o asemenea lucrare
hotărâtă după Evanghelie nu putea să fie lăsată în pace de marele vrăjmaș al sufletelor: Satana. El nu poate fi mulțumit și nici n-a fost. Ba încă a fost foarte furios și a stârnit o mare împotrivire. Domnul a biruit, măcar că prietenul meu a fost dat afară.
Mulți dintre cei întorși la Dumnezeu
au fost o dovadă minunată despre lucrarea Duhului
în sufletele lor. Unii din ei au învățat carte numai ca să poată citi Noul Testament.
Iată acum si o pildă despre felul
cum lucra Duhul în suflete. Noi obișnuiam să învățăm
pe cei întorși la Domnul că, îndată ce s-au hotărât pentru Hristos, Satana are să vină să-i încerce din nou, fiindcă nu-i place niciodată să urmăm pe Mântuitorul. Când faci ceva care ține de omul cel vechi", ziceam noi, Satana se bucură, dar Mântuitorul e foarte trist". O femeie întoarsă la Domnul a luat aceste cuvinte pentru ea. într-o zi, pe când mătura casa si voia să pună niște perdele, iată că ele au căzut, înainte de întoarcerea ei, femeia se supăra foc când i se întâmpla așa ceva și drăcuia și blestema. Acum însă și-a adus minte că lucrurile vechi au
trecut" și că era o făptură nouă în
Hristos". S-a uitat împrejur și,
ca și când Satana ar fi fost de față și l-ar fi văzut, i-a zis: Nu zic, mă, nu zic! Degeaba vrei să mă faci să zic vorbe rele". Apoi a
încercat din nou să pună perdele. Dar iar au căzut. Atunci iar s-a întors într-o parte și a zis:,,Nu zic, mă, nu
zic! Să faci tu ce ai vrea, nu
zic!" Iar a încercat să pună
perdele. Dar înainte de a încerca, s-a uitat la Domnul și a zis în inima ei: Acum, Doamne, e rândul Tău! El a încercat de două ori! Ajută-mi
Tu". Și când a încercat din nou, perdelele nu au mai căzut, iar femeia a lăudat pe Domnul pentru biruința câștigată.
Și
câte astfel de pilde s-ar putea înșira!
Voi încheia cu o frumoasă dovadă despre puterea
Cuvântului lui Dumnezeu. Am fost rugat să dau lecții de religie într-o școală, unde erau mai multe fete de la țară. La început, nu voiam, fiindcă mă temeam să nu-mi pierd vremea vorbindu-le. Mai pe urmă, am acceptat, în primele
luni, a fost extrem de greu. Bietele fete n-aveau
nici o idee de Cuvântul lui Dumnezeu și
erau pline de credințe deșarte. Am dat fiecăreia un Nou Testament și
le-am rugat să citească în fiecare zi. Apoi am
început să citesc si eu cu ele, căutând să le lămuresc
un verset pe săptămână prin întrebări si răspunsuri. Se
înțelege că, în toate aceste lecții, căutam să le pun înainte cât se poate de lămurit calea mântuirii. După câteva
luni, totul părea în zadar. Dar, la urmă, a început să se vadă ceva rod și multe din ele s-au hotărât pentru Isus.
Clipele cele mai frumoase au fost la
examenul de la sfârșitul anului. Nu-mi plăcea
să fac un examen, dar regula școlii îl cerea. Trebuia ca ele să învețe în fiecare săptămână versetul pe care li-1 lămuream când făceam lecția. Așa că acum știau multe versete pe dinafară.
Pentru examen, le-am spus să
pregătească fiecare câte un verset,
ca apoi să văd ce au înțeles din el. în ziua examenului, am rămas mirat,
cât de mult știau aceste fete simple despre
calea mântuirii. De pildă una din
ele mi-a spus versetul 28 din Matei
11: Veniți la Mine toți cei trudiți si împovărați, și Eu vă voi da odihnă." Ce înseamnă
asta?" am întrebat-o eu. Ce înseamnă Veniți la Mine? Ei",
a răspuns ea, înseamnă ce spune.
Dumneavoastră stați acolo și eu aici. Dacă
îmi spuneți să vin la dumneavoastră, pornesc îndată si vin la dumneavoastră". Bine dar cum poți să vii la
Domnul Isus în felul acesta?" La
fel, Domnul Isus este aici, chiar dacă nu-L vedem cu ochii trupului. Așa că n-avem nevoie să mergem cu picioarele ca să venim la El. fiindcă El este aici. Doar îi pot
spune că vin la El acum". Dar ce
înseamnă să fii împovărat?" Vedeți
dumneavoastră, noi de multe ori lucrăm din greu aici. Și câteodată avem de
purtat lucruri cam grele. Am vrea așa de mult atunci să ne odihnim puțin. La fel e si cu păcatele. Noi
suntem împovărați din pricina
păcatului. Vina păcatului e foarte grea.
Așa că, venind la Isus cu păcatele noastre,
El ne iartă și ne dă odihnă". Dar tu ai venit la Isus?" Da!" Când și cum?" în cutare zi, când vorbeați despre versetul acesta, eu am făcut întocmai ce ne-ați spus. Am văzut că eram vinovată din pricina păcatului. Și am zis Domnului:
«Acum, Doamne, sunt împovărată. Vin la Tine
și Te rog să-mi ierți păcatele». Și El mi le-a iertat". De unde știi?" Așa a spus El". A fost vreo schimbare în viața ta de atunci?",
Da. înainte spuneam minciuni, dar acum
nu mai mint, înainte mă mâniam, acum
nu mă mai supăr, etc." Cum poți să faci așa ceva?" Cer
putere de la Domnul. El mi-o dă, eu o iau
și așa birui". Adevărat?",
am întrebat eu pe directoare, care era
de față la examen.Da, da", a răspuns dânsa, cu lacrimi în ochi. Eu am băgat de seamă că de la o vreme fetele mele erau cu totul schimbate, dar n-am știut până azi că această schimbare s-a făcut prin lecția de religie".
Ce bucurie a fost când am văzut că 20 de fete din 30 câte
erau în clasă erau hotărâte pentru Domnul Hristos. Într-adevăr, Evanghelia este vestită săracilor" și e o putere a lui Dumnezeu pentru oricine crede".
* * *
Mă opresc aici. Cred că am scris
destul ca să arăt că Domnul e același și puterea Duhului este aceeași azi ca si în paginile Noului Testament. Lăudat să fie Numele Lui în veci! S ă ne încredem tot mai mult în El. El este vrednic de încredere.
Și acum, dragul meu cititor, te
întreb: ce ți-au spus și ce ți-au adus ție aceste
rânduri? Dacă ești întors la Dumnezeu, hotărât că vei
fi îmbărbătat văzând cât de minunat lucrează Domnul.
Și nu mă îndoiesc că te vei ruga pentru această lucrare începută de El.
Dar dacă nu ești mântuit, de ce n-ai
vrea să fii tu mântuit acum, prietene dragă,
după citirea acestor rânduri? Mântuitorul e același și
tu ai nevoie de El, cum am avut și eu. El te
iubește și te așteaptă să vii la El. Vrei tu să-L
primești acum si aici? Să facă Domnul ca
acesta să fie rodul citirii acestei istorii
adevărate"!
*****************************************