tudonow-11

Thanks! Acum imi iau pauza de lunch (cafea). Cu ceasca intr-o mana si cosuletul in cealalta, ies in gradina la...cules. Ce crezi? Zmeura (cu Z sau S?) E sezonul si cum eu mi-am plantat de-a lungul intreeegului gard (o mini-replica a gradinii din copilarie), acum ma colpeseste si numai pasarile ma ajuta, dar nu ca sa mi le puna in cosulet. Deci, luna asta, inca o ora pe zi "mancata" cu culesul, ora pe care musai sa mi-o recuperez seara, asa ca ma prinde luna plina tot la computer.
La tine acusi rasare luna plina. Romantica inventie!
Noapte frumoasa, deci!
dA

Z(s)meura placuta. Corect e cu Z, totusi. Ce viata dom'le :-)
Zmeurica, cules floricele..
Nu mai comentez nimic...
Ah, da, luna... beneficiez de romantismul asta cam in fiecare zi.
Chiar si cand rasare soarele sunt la computer... Uhhh.
Sunt niste poze aici, merita !

6 July 2001

Buna ziua, Tudor tie,

Chiar inca lucrai la rasaritul soarelui? N-o fi treaba mea, dar nu-mi pot retine indiscretia.
De ce asa nemilos? Nu-i de mirare ca esti tentat sa vezi numai zmeurica si floricelele din activitatea mea...
A propos, uite cum arata zmeura scanata - eu m-am minunat prima. Am rupt din greseala o ramurica pe cand culegeam, culegeam, culegeam. Nu-ti poti imagina cum spala creierul asemena activitate, il virginizeaza.
Gandesti apoi ca un nou-nascut, doar cu instinctele, si te redescoperi.

Am taiat si trandafirul galben si, fireste, l-am scanat. E f. frumos dar inca nu ti-l trimit - asa ceva trebuie pastrat pt. reconcilieri... unde trebuie mers la sigur :-)))

Revenind la cruda realitate - am rasfoit revista cu poze. Cea din '75 mi-l aminteste pe Ion asa cum l-am stiut. Era frumos, cu o privire intensa. Doamne!...:-(((
Te intreb, nu te sperie pericolul care paste aceasta superba meserie de pilot? Nu ti se pare prea scump pretul platit de Doru?
dA

Buna ziua si tie.

Ah, merci, superba imagine. Relaxanta, debordeaza de culoare. Chiar si pentru unul ca mine cu "ochi" critic si gusturi foooarte sobre, e ok... Dupa ce si azi am jucat in piesa "ZOO", adica vin unii de la Motorola din America sa se zgâiasca la noi si noi tre' sa zâmbim convingator, sa dam din coada si sa aratam ce proiecte destepte am facut.
In principiu ca sa inteleaga aia pe ce dau banii. Exact ca la gradina zoologica: vine turistu', maimutzica pac! primeste banana, fuge in palmier si face 3 tumbe, maimuta
e bagata la cusca iar turistul pleaca satisfacut. Ca se reduce totul la bani - pana la urma - asta ma enerveaza mult, de mult si constant, dar daca pe deasupra nici NU prea crezi ca proiectul la care lucrezi este ceva destept, devine un rol foarte stresant, pentru care ma detasez ca fiind un actor foarte prost. In fine a trecut, zmeurica ta a picat exact la fix sa-mi aeriseasca constiinta încarcata. De-ale insatisfactiilor...
Astazi n-am lucrat pana la rasarit, dar mi se intampla des. La noi, "programarea" râsnitzelor astora numite computere poate fi privita in 2 feluri: din afara e ceva extrem de rece si monoton, plicticos si... in fond staaaai si scrii acolo litere, "clapezi" cum se mai spune; din interior e un intreg zbucium, poti avea ore cu un randament fantastic si saptamani in sir in care nu faci cat in orele alea. In care nu iti "vine"... E valabil cam in orice activitate, in care te poti implica si pentru care ai o pasiune. Doar ca la noi parca e mai acuta senzatia asta de prapastie intre rutina si momentele de creatie. Asa ca, in concluzie, te mai apuca rasaritul. Daca asculti si un "Vangelis - The City" inmomentele alea, si iti mai si "iese", poti trai dimineti cu adevarat frumoase, parca nici nu mai simti oboseala. Am lucrat odata non-stop 72 ore, exces prostesc, bineinteles, apoi am fugit si la scoala sa sustin proiectul ala, si ma simteam bine. Totul e sa fii multumit si sa ai un scop. Fie el si "sa scap odata". Ar fi atat de bine ca si in viata sa avem mereu scopuri. Imi lipsesc zilele alea zbuciumate, de acum 2 ani poate, dar care imi par atat de departe acum...
Persoana ta nu se reduce la cules de zmeurica, dar contrasteaza atat de puternic ce-mi spui tu ca inseamna o viata decenta cu ce simt eu in jur, ca ma minunez si - in taina - te invidiez. Nu neaparat pentru bulinele alea rosii, ca nu mai am de mult rabdare sa culeg zmeura, dar EXACT pentru acea clateala pe cerebel. Operatia asta de "refresh" pe aici a murit de mult, si de-aia oamenii sunt stresati, crispati, gata de cearta, cu priviri goale si sticloase, samd. Exact aceste momente de – cum spui tu - "redescoperire" ne lipsesc cu desavarsire. Si ne trezim ca n-am stiut sa zambim cand a fost cazul, sa avem un gand bun cand trebuia si in general ca am "ars" momente de care trebuia sa ne bucuram de viata, sau sa facem ceva constructiv, oricum. Si intotdeauna ne trezim mult prea tarziu.
Poate par cam dezlânat in idei, dar in general sunt o fire prea exacta si prea precisa in actiuni ca sa ma simt bine ca sunt asa "robotizat", asa ca atunci cand scriu catorva 1-2 persoane "comut" brusc intr-o alta stare. Nu stiu daca "live" as putea ajunge la starea asta asa de "transparenta", dar iti multumesc ca mi-o creezi. Asta e si motivul pt. care nu iti raspund intotdeauna imediat, uneori chiar nu pot sa "reply" imediat ce primesc un mesaj cu valente meditative. Trebuie sa-mi pot permite "tranzitia" catre starea asta si ia ceva timp.
Eeeh, cu pilotii e mai mult de explicat, desi nu sunt de-al lor. Dar amandoi mergem pe munte. Si inevitabil acolo se mai petrec si accidente. Si mergem totusi in continuare, asumându-ne "riscul". Este un pret pe care constientizam ca il putem plati si totusi locurile alea ne farmeca. As fi vrut sa pot sa-ti ofer o carte a lui DD.
In fapt chiar mi-am propus asta, ramane sa mai si materializez ideea, deocamdata, din pacate, un alt plan de "far future". As fi vrut sa citesti macar una si ti-ai fi raspuns singura la intrebare. Omul ala din zbor traia. FARA zbor era ca si mort. El a cazut incercand sa salveze un avion, pentru noi o tabla, pentru el o fiinta. A cazut facand ce-i placea mai tare, si a trecut dincolo avand toata fiinta lui luminata de speranta ca "poate acum iese". Nu multi dintre noi vor avea un final atat de "viu". Personal nu-mi doresc sa traiesc luuuung si ca o leguma, as fi preferat sa simt cu adevarat de ce traiesc, ce caut aici. Ma roade regretul ca ma indepartez incet dar ireversibil de starea asta, dar sa zicem ca sunt intr-o perioada ca acid pe creier si poate s-or mai calma lucrurile si macar o sa le vad mai clar. Nu mai frumos, doar mai clar. Asa ca, raspunsul meu la intrebare e ca NU mi se pare prea mare pretzul. Poate ma dau mare, poate dramatizez, poate suna egoist dpdv. al celor apropiati, ramasi jos, dar asta e raspunsul meu ACUM. Pe al tau o sa-l cer dupa ce citesti macar zece pagini cu descrierea unui zbor.
Numai bine si un weekend placut ! (sper ca la voi se "tin" "sarbatorile" astea).

Bye, Tudor

PS: sorry pt. probabil desele greseli de clapare