 |
30 Jul 2004 Doina, Tristetea ta disperata sa stii ca nu concorda deloc cu atmosfera de aici... Aici chiar e nadejde. Da, matusa mea s-a ridicat dintre noi, asa a dorit Dumnezeu. Dar nici eu nici mama si nici unchiul meu nu am cazut prada disperarii... Si pe aici sunt lacrimi, dar nu de manie, nu de revolta... Unchiul meu, cand am vorbit aseara cu el, m-a impresionat profund. El imi este ca al doilea tata, a fost tot timpul langa noi de cand ma stiu eu, si mi-a spus ca eu sunt dator sa continui, si ca ne va fi alaturi si ca trebuie ca eu sa demonstrez ca boala asta se poate invinge. Si o sa ma stradui sa il bucur si pe el cu asta. Nu Doina, nu ne vine sa spargem nimic. Este un moment greu si trist, dar ceea ce avem acum de facut mai mult decat sa ne vaitam este sa ne rugam pentru ea, pentru ca putem sa o ajutam acolo unde este... Sa stii ca nimeni de aici nu e pierdut si debusolat. Ne vom stadui sa fim mai buni, mai milosi si sa iubim oamenii si viata mai tare... Ne straduim sa folosim stropul acela de credinta pe care il avem in noi, si el ne ajuta mult de tot, sa stii. Te rog, nu pica tu intr-o pasa proasta, pentru ca suntem atat cat putem de bine aici: adica uniti si cu incredere ca vom primi ajutor, si cei de jos si cei de sus... Am incredere ca iubirea noastra care o insoteste pe matusa mea acum ii este de folos... Doina, te rog, linisteste-te! Imi pare rau de tot zbuciumul pe care ti l-am provocat peste mari si oceane... Nu asta doream, si nu asta e atitudinea pe care o avem noi aici. Fii alaturi de noi in incredere si nadejde ca o sa fie bine, reprima-ti revolta si hai sa incercam sa desprindem mesajul din toate incercarile astea dure ale vietii, de care dam cu totii, noi aici cu ale noastre, voi acolo cu suferintele voastre, cu mama, cu gandurile, cu toate... Sa stii ca eu sunt foarte bine zilele astea, practic nu pot participa la agitatia organizatorica si sarcina mea e sa ma rog. Am citit ca 40 de zile poti influenta prin rugaciune pe cel inaltat, ii poti micsora greutate pe care o duce cu sine in suflet, si am de gand sa o fac cu constiinciozitate. Si chiar asta fac, si ma simt puternic si pot sa fac asta cu mintea clara si cu sentimentul ca fac ceea ce trebuie si fac bine. Pentru toti... Ziua calma, te rog, Doina, si alatura-te calmului si acceptarii dintre noi, Tudor Tudor, Daca ai scris tu acest mesaj, de buna credinta, inseamna ca esti reconfortat si pe moment nu se poate mai bine. Eu n-as sti sa te ajut sa-ti traiesti doliul, deci permite-mi sa ma retrag pe perioada lui. Te rog sa transmiti familiei tale sincerele mele condoleante. Doina Doina, Asta nu seamana deloc cu ceea ce cred eu despre prietenie si in general despre "oamenii alaturi". Iar incepem acelasi dans? Adica tu nu esti langa mine decat ca sa imi oferi ceva? Atunci cand ti se pare tie ca, iaca, in clipa asta nu ai neaparat ceva senzational de oferit - TE RETRAGI?! Doina, ma mahneste chestia asta. E vreun juramant de-al tau sa fie doar un flux unidirectional si doar pe valori nenule!? Daca esti langa mine sa stii ca am nevoie de tine si atunci cand sunt in echilibru, si atunci cand ai tu nevoie de suport (desi poate te-am dezamagit de multe ori). Dar sa stii ca in general traiesc pozitiv momentele cand altii au nevoie de mine, si ma fac util. Te rog, lamureste-mi si mie atitudinea asta care ma frustreaza: adica de fiecare data cand iti spun ceva cu cata incredere si optimism pot eu, parca mi se inchide fereastra catre tine - vezi Doamne, nu imi mai esti de folos... Nu, nu iti permit sa te "retragi"! Nu imi traiesc doliul, imi traiesc viata incercand sa o fac utila cat de bine pot - si a ma ruga e pe moment cam singurul lucru pe care pot sa il fac. De ce brusc asa de oficiala "sincere condoleante"...? Am gresit iar cu ceva?! Te rog, raspunde-mi, si fara sa calci note... Tudor Iti raspund, Tudor, asa cum pot. Eu n-am experienta nefericirilor, mi s-au intamplat rar si nu stiu sa traiesc cu ele si sa le accept. Nu m-a interesat niciodata sa-ti ofer nimic senzational, iar daca tu ai inteles asa ofertele mele, n-am cum sa ma disculp. Acum inteleg refuzurile, refractaritatea si desele tale ironii. Dar nu e momentul sa ti le reprosez. Daca-ti sunt alaturi insa nu-s frantura de radio sau de televizor - unidirectional, cum zici tu. Dar ma tem sa nu tulbur echibrul tau dumnezeiesc, cand imi vine sa fac tandari toti zeii...vezi? Uite ce-s in stare...Tudor, tu ai un jalon in credinta ta, eu am trecut astfel de jaloane prin sute de filtre personale si nu e momentul sa le discut, dar nici sa joc comedii. Nu sunt eu cea fragila in acest moment, desi furioasa si pe musca ce-ti poate bazai la ureche si trebuie sa fiu prudenta sa nu stric pe unde calc. Pt. ca NU POT JUCA COMEDII. Nu stiu daca te-am lamurit, nu te resping, te protejez de mine. Daca esti de rea credinta, vei zice ca ma protejez pe mine, nu pe tine. Si esti capabil sa ma suspectezi, asa cum o faci cu acest mod de a-mi intelege prudenta. Am vrut sa-ti simplific momentul, m-ai convins ca rugaciunea te poarta in sfere unde n-ai nevoie de altceva. Acum imi dai motive de indoiala, dai apa la moara scepticismului meu. Ma tem ca credinta ta e imprumutata, asa cum e firesc sa fie orice idee la varsta ta. Ma tem sa nu-ti alimentez indoielile, acum cand n-ai nevoie de indoieli. Tudor, ma tem sa nu vorbesc prea mult.... Daca ma vrei prin jur, iata-ma, dar iti iei riscul... n-ai gresit cu nimic fata de mine. Condoleantele sunt pt. familia ta, nu pt. tine. Sunt oameni pe care nu-i stiu, iar despre doamna disparuta abia acum aflu ca a existat si ce a insemnat pt. tine. Cum puteam sa ma exprim????? D |
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
 |