Muzica: Gioacchino Rossini
Libretul: Cesare Sterbini (dupa comedia omonima a lui Beaumarchais).
Opera "Barbierul din Sevilla" ("Almaviva" sau "Precautiuni inutile") a fost compusa în doar 13 zile. Apropiindu-se data premierei si intrat în criza de timp, Rossini apeleaza la o uvertura mai veche, scrisa pentru "Aurelian in Palmira" si preluata ulterior în "Elisabeta". Dupa esecul total de la premiera din 20 februarie 1816 (Teatro "Argentina" din Roma), cauzat de adeptii lui Paisiello - si el autorul unui "Barbier", la al doilea spectacol, în absenta taberei adverse, succesul va fi desavârsit, iar compozitorul purtat pe sus de simpatizantii entuziasmati. Libretul lui Cesare Sterbini are la baza piesa omonima a lui Beaumarchais (1732 - 1799). Acesta preia subiectul unei farse populare ("Finta Pazza"), transformându-l într-o capodopera a comediei franceze, care a suscitat interesul a nu mai putin de unsprezece compozitori. Cea mai reusita varianta este cea rossiniana, gratie potentarii tuturor trasaturilor psihice si sociale cu care Beaumarchais îsi investise personajul titular. Figaro nu mai e intrigantul vechilor farse, ci un om siret si activ, reprezentant al micii burghezii în ascensiune, din sec.18. La Rossini totul este construit prin muzica: personaje, actiune, ambianta, traiesc datorita limbajului divers si pitoresc al combinatiilor sonore. Orchestra debordeaza de veselie. Acorduri sclipitoare, arpegii fulgurante, figuratii ce se succes cu repeziciune sunt întrerupte doar de câte un motiv incisiv, de un accent caracteristic, pentru a sublinia grotescul sau aluzia ironica. Ascultând "Barbierul..." lui Rossini nu poti decât sa exclami, precum Dante: "asupra celor ce stiu sa râda, nici zeitatile întunericului nu au vreo putere !". Premiera operei a avut loc în ziua de 20 februarie 1816 la Teatro Argentina din Roma.
ACTUL I
In zorii zilei, Almaviva si un grup de muzicieni cânta o serenada adresata Rosinei. Dintr-o strada alaturata apare Figaro. El îsi lauda istetimea, oferindu-se sa-l ajute pe Almaviva, care, ocazional, se prezinta sub numele studentului Lindoro. Rosina doreste sa-i transmita un bilet lui Lindoro si cere ajutorul lui Figaro. În conversatia lui cu Bartolo, Don Basilio îsi învata interlocutorul cum sa scape de Almaviva, utilizând calomnia. În casa intra Almaviva, deghizat în ofiter si cere gazduire. Bartolo surprinde un schimb de biletele si face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lasându-i pe toti uimiti.
ACTUL II
Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzica, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca sa câstige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lectiei, cei doi îndragostiti, sub ochii lui Bartolo, îsi marturisesc iubirea. Intrarea neasteptata a lui Don Basilio risca sa rastoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care îsi da seama ca a fost pacalit. Batrânelul a trimis dupa notar, ca sa urgenteze casatoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna si, gasind un moment prielnic, Figaro si contele vin sa o ia pe Rosina. El refuza sa-i urmeze, dar Almaviva îsi dezvaluie adevarata identitate. Basilio este de acord, contra unui "cadou", sa le slujeasca drept martor, iar Bartolo, odata ce i-a trecut supararea, accepta situatia, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.