Atman, Brahman si cosmogonia evolutiei spirituale

Atman, Brahman şi cosmogonia evoluţiei spirituale.

de Octavian Sărbătoare

Întrebările despre Atman îmi amintesc de o poveste relatată de un maestru indian. Pe uliţa satului alerga un om ţipând: "Feriţi-vă, feriţi-vă, că vine un elefant care este înnebunit de groază şi calcă în picioare tot ce-i apare în faţă!" Auzind aceasta, unul din săteni, care cunoştea bine tradiţia spirituală, că Atman se găseşte în orice fiinţă, zice tuturor celor prezenţi: "Este imposibil ca elefantul să-mi facă vre-un rău, pentru că un Atman nu poate face rău altui Atman!" Între timp, elefantul apare şi fără multe menajamente, îl loveşte pe săteanul erudit. După trecerea elefantului, sătenii se strâng în jurul omului rănit, care după o astfel de experienţă era gata să abandoneze întru totul întreaga filozofie, când un alt sătean îi spune: "Tu, în esenţa ta eşti într-adevăr Atman, dar şi elefantul era Atman. Greşeala ta constă în faptul că nu ai ţinut seama de ce ţi-a spus omul care fugea pe drum, avertizând de venirea elefantului. Nu era oare şi el tot Atman?"

Această poveste conţine alegoric, întregul concept al noţiunii de Atman, din gândirea indiană. La nivel profund suntem toţi Atman, doar la nivelele superficiale se află diferenţierea. Această diferenţiere este văzută constituindu-se încă de la naşterea omului. Mediul înconjurător, societatea, părinţii, etc., îl formează pe om la nivelul superficial, dându-i toate legăturile relative pe care şi le construieşte în viaţă. Astfel că toate legăturile umane cad sub incidenţa acestei relativităţi:părinţii, copiii, soţii, soţiile, prietenii; orice alte legături creează diferenţierea personală a fiecăruia, diferenţiere pe care persoana o manifestă cu toată convingerea că este reală într-o lume tranzitorie.

Gândirea indiană a elaborat însă conceptul de salvare spirituală. Prin atingerea stadiului de eliberare (Jivanmukti,) persoana se trezeşte, dându-şi seama de rolul pe care l-a jucat până acum în viaţă. Manifestarea direcţionată, într-o realitate materială, tranzitorie, l-a făcut pe om să se ţină strâns de materialitatea lumii şi să facă tot posibilul, forţându-şi calea, să meargă în direcţia pe care şi-a ales-o.

În schimb, atunci când eliberarea este atinsă, omul se ridică mult deasupra materialităţii, devenind un spectator. Ideea pe care cei mai mulţi oameni n-o pot înţelege, este că spectatorul, care acum este un Jivanmukta ('eliberat in viaţă'), nu numai că priveşte spectacolul întregii lumi pe care o percepe, dar se priveşte şi pe sine însuşi cu aceeaşi ochi de spectator. Cu alte cuvinte, el este actorul, el este spectatorul. În mod practic, eliberatul în viaţă se întreabă pe sine însuşi: Ce fac acum? Ce mi se întâmplă?

Capacitatea spectatorului de a privi spectacolul vieţii proprii, este semnul eliberării spirituale, în accepţiunea gândirii indiene. Privirea spectacolului propriei vieţi îl situează pe spectator pe poziţie divină, pentru că Dumnezeu este spectatorul a totul. Din momentul privirii spectacolului propriu de viaţă, omul a atins nivelul conştiinţei de sine, Atman, interiorizând astfel cosmosul, deşi se manifestă în limitările materiei în care se află. Atman este conştiinţa de sine, astfel că toţi cei care au atins acest nivel, sunt la fel la nivelul conştiinţei de sine, deşi la nivel material diferă: unul predă Yoga, altul trăieşte într-o peşteră, altul îşi onorează obligaţiile de familie, precum sunt cunoscuţii Karma yoghini, etc. Rolul esenţial în viaţa unui yoghin, este acum cel de spectator (drashta) conştient, pe când înainte era doar un actor purtat inconştient de valurile spectacolului vieţii. Fiind eliberat acum, deşi se manifestă în lumea de iluzii, Maya, ca tranzitorietate a manifestărilor, omul pare din exterior acelaşi om muritor, dar experienţa sa interioară de viaţă este incomparabilă cu a oricărui om obişnuit. Ne mai fiind prins de materialitatea lumii, trăieşte conştient într-un prezent continuu, fiind inspirat la tot pasul cum să-şi trăiască viaţa, pentru că acum are acces la spaţiul mental al întregii umanităţi, aşa numitul Cidakasha. Accesul la Cidakasha este deschiderea către una din manifestările principiului Brahman, manifestări care iau forme variate, pertinente acestui principiu.

Brahman, Creatorul Suprem în gândirea filosofică indiană, este privit ca fiind cauzalitatea, existentă în spatele oricărei dezvoltări, a oricărei lumi. Cauzalitatea primordială, care este în relaţie cu materia, generează o penetrare în lumea materială prin proiecţia timpului în această materialitate. Brahman creează timpul numit Kala, care devine cauzalitatea existenţei manifestării intrinseci a spaţiului numit Akasha, toate acestea păstrând un "sâmbure" (Bija) numit Atman, provenit din cauzalitatea primordială Brahman. Timpul se mişcă, angrenând astfel dinamica spaţiului şi prin urmare întreaga materialitate aflată în Akasha.

Cum soluţia materială matematică a infinitului este cercul nu linia dreaptă, ciclicitatea este răspunsul întoarcerii la sursă. Mai precis spirala închisă este acea configuraţie care permite atât infinitatea mişcării în jurul cercului, dar şi evoluţia de pe o treaptă a spiralei pe alta. Ne manifestăm prin urmare într-o spirală închisă sub formă de cerc. Noi fiind astfel dinamizaţi de proiecţia timpului din centrul spiralei, Atman din inima fiecăruia revine la Brahman care se află la apexul spiralei închise.

In faza actuală de expansiune a universului, ca urmare a proiecţiei materiale iniţiale numită Big Bang, suntem pe latura ascendentă a spiralei închise, a-l cărei diametru creşte continuu către apex, materia expandând şi producând lumi noi. Dar în momentul contracţiei universului, totul se află pe latura descendentă, materia se anihilează, lumile se distrug şi spirala se închide cu un diametru aproximativ zero. La încheierea unui ciclu al spiralei, se produce Mahapralaya, anihilarea materiei, după care un nou Big Bang se produce şi universul intră iarăşi într-o altă fază a pulsaţiei. Materia fiind ghidată pe calea ascendentă a spiralei, apar lumi şi fiinţe care evoluează către întâlnirea la apex cu Brahman.

În termenii Vedici universul este Brahma, Creatorul, total distinct de Brahman cauzalitatea primordială care este Marele Creator. Brahma este parte din trinitatea hindusă, împreună cu Vishnu şi Shiva. La naşterea universului, care este Brahma, lumea expandează, în schimb pe partea descendentă a spiralei Shiva începe să distrugă lumea, astfel că la baza spiralei închise Brahma moare. Marele Creator creează un nou Brahma , astfel că un nou univers apare şi totul se repetă, deşi fiecare creaţie este originară în ea însăşi.

O altă întrebare este : de ce suntem creaţi?

La această întrebare există o mare varietate de răspunsuri. Într-adevăr, Dumnezeu sau Brahman este în esenţa lui Asat "nimicul" sau "golul". Asat, acel "nimic", creează pe Sat "ceva". Se poate specula interminabil pe ideea de ce face ceea ce face. Ideea a preocupat mult timp filozofia clasică greacă, cu precădere înainte de Socrate, dar nu este de mare folosinţă practică, deoarece aspectul epistemologic este minor în comparaţie cu cel ontologic. Prin urmare, important este faptul că noi existăm şi că prin tot ce facem, dorim mai mult sau mai puţin conştient să ne apropiem de Creator prin această conştientizare.

Ceea ce este esenţial de ştiut la nivel evolutiv spiritual este ideea de conştientizare a trăirilor, care este simbolizată în Yoga de cele 1000 de petale deschise în Sahasrara Chakra aflată la nivelul capului. Conştientizarea este astfel flacăra spirituală continuă aflată într-un mental luminat şi un creier care a atins nivelul potenţialităţii calitative pozitive. Astfel că picătura divină numită Atman, aflată în fiecare din noi, se poate uni cu oceanul spiritual Brahman de unde a provenit. Evoluţia spirituală a omului este astfel reflectată de interiorizarea lui Brahman şi a întregului macrocosmos prin Atman la nivelul uman microcosmic.

Index

Vidya Design Octavian Sarbatoare