Nuvelă

Demonstraţii în Kolkata

de Octavian Sărbătoare (Australia)

    După servirea prânzului la un restaurant, aflat pe lângă hotelul unde sunt cazat, intenţionez să merg la o cofetărie. Cu două zile în urmă vizitasem una, nu prea departe, şi rămăsesem impresionat de calitatea şi varietatea produselor oferite. 
    Acum în mijlocul zilei, Kolkata este ca un furnicar. Pe străzi se ivesc din când în când blocaje rutiere. Dar chiar şi pe trotuare, din cauza aglomeraţiei, unii pietoni sunt nevoiţi să-şi croiască drum prin mulţimea de oameni care blochează fluxul de persoane. 
    Merg astfel circa un sfert de oră gândindu-mă că efortul îmi va fi meritat. Voi degusta apoi dulciurile indiene pentru care am o adevărată slăbiciune. 
    Deodată, trecând un colţ de stradă, aud un murmur neobişnuit. Parcă un grup de oameni vociferează; mă apropii şi văd cum o mulţime demonstrează pe stradă. 
    Traficul rutier este paralizat. Observ demonstranţi, unii se află în picioare purtând sus placardele cu doleanţe, alţii sunt aşezaţi pe jos, obosiţi probabil de lungile ore de participare. Toată mulţimea scandează lozinci care sună strident în urechi. Grupuri de oameni sunt opriţi şi privesc la cele ce se întâmplă. 
    Privindu-i mai atent pe demonstranţi realizez cine sunt; majoritatea poartă boneta caracteristică celor de credinţă islamică în India. „Este o demonstraţie musulmană“, concluzionez fără rezerve. 
    Deşi cofetăria dorită se află destul de aproape de locul unde mă găsesc, îmi dau seama că planul meu nu va avea sorţi de izbândă. 
    „Va trebui să-mi amân intenţia, este dificil să traversez pe partea cealaltă. Şi chiar dacă reuşesc trecere voi fi stresat să stau la masă auzind hărmălaia de voci de protest ale mulţimii. Care pot fi revendicările solicitate de aceşti oameni?“ mă întreb.
    Pe marginea trotuarului se află oprită multă lume. Unii pur şi simplu nu pot trece, alţii stau să privească, ce se întâmplă, din pură curiozitate. După îmbrăcăminte cei din preajma mea par toţi hinduşi. 
    Privitor la religie, aici în Kolkata, cei de religie hindusă reprezintă majoritatea urbei. 
    Vreau să aflu, ce cer demonstranţii, de la un domn aflat chiar lângă mine. 
    - De ce manifestează? Care le sunt doleanţele? îl întreb. Ce scrie în limba bengali pe acele placarde?
    Bărbatul mă priveşte cu circumspecţie, parcă ar vrea să identifice din ce tabără sunt. 
    - Vin din Australia! Sunt turist! îl liniştesc. 
    - Demonstranţii, după cum cred că aţi observat, sunt toţi musulmani, lămureşte el. Cer egalitate cu hinduşii. Se plâng de discriminare împotriva lor.   Placardele au scrise pe ele idei pe aceste teme... „vrem egalitate“... „suntem şi noi oameni“... şi altele asemenea. 
    - Dar sunt egali în drepturi, conform Constituţiei Indiei. 
    - Asta aşa este. În realitate uneori lucrurile pot sta diferit. 
    Interlocutorul meu pare sătul de ceea ce vede. Nu mai vrea să privească la cei ce scandează. Se scuză:
    - Va trebui să vă las, trebuie să fac stânga-nprejur, să plec. În curând poliţia va fi aici, într-un show de forţă. Deja, după cum vedeţi, câţiva oameni ai ordinii se află pe margine. Aşteaptă întăriri. 
    Acestea fiind spuse, omul dispare absorbit de mulţimea străzii. 
    „Întăriri!?“ îmi zic. „Deci va fi o bătălie de stradă!“
    Cunoscând, din auzite şi văzute, brutalitatea de care uneori poate da dovadă poliţia indiană vreau să părăsesc imediat locul.
    „Voi reveni după amiază... mai târziu. Până atunci bătălia, care acum se conturează, se va fi terminat. Strada va fi redată circulaţiei.“ 
    Fac stânga-mprejur şi mă întorc în grabă la hotel. Aştept circa două ore după care pornesc iarăşi către cofetăria dorită. 
    Ajuns la locul cu pricina observ că demonstranţii sunt încă prezenţi. Totuşi nu sunt urme că ar fi avut loc o confruntare de stradă. 
    Manifestaţia dă însă semne că ar fi pe terminate. A rămas doar un grup mic de participanţi, cei mai îndârjiţi, care continuă să protesteze. Dar vocile care se încumetă să scandeze sunt acum slabe.
    „Se vor împrăştia curând! Manifestaţia este ca şi încheiată“, trag concluzia evidentă.
    Privind atent grupul recunosc pe câţiva dintre cei pe care îi văzusem la venirea mea de la prânz. Rămân totuşi să văd cum se sfârşeşte ziua de proteste a celor ce rezistă încă pe poziţii. Vreau să vorbesc cu cineva din grup de demonstranţi. 
    Reuşesc să traversez strada, mă aflu acum chiar pe partea cofetăriei dorite. 
    După câteva minute vociferările au încetat protestul. Placardele se strâng sul, cei aflaţi pe jos se ridică rând pe rând. Demonstranţii se răspândesc care încotro. 
    Unul dintre demonstranţii pe care îi remarcasem încă de la prânz în rândurile din faţă se apropie de mine. Era unul dintre cei care dăduseră tonul la sloganuri. Părea a fi unul dintre lideri.
    - Ce s-a întâmplat astăzi pe aici? îl întreb. Păreţi foarte obosit. V-am remarcat acum două ore în grupul de demonstranţi. 
    Bărbatul îşi trece privirea peste mine. Observă că după îmbrăcăminte nu sunt hindus, ci un turist european.
    - Cum vă numiţi? se arată interesat.
    - Cezar Augustin. 
    Interlocutorului meu par că îi pier suspiciunile. 
    - Am ieşit în stradă astăzi! spune el apăsat. Suntem sub opresia cruntă a hinduşilor! 
    - Păreţi foarte obosit. Haideţi să vă mai reveniţi. Veniţi cu mine la această cofetărie, sunteţi oaspetele meu. 
    Omul încuvinţează din cap. 
    - Vă mulţumesc.
    Îşi strânge lucrurile, ne îndreptăm către cofetărie. 
    După o zi cu atâtea evenimente pline de emoţii, acestui om îi trebuiesc în primul rând lichide. Comand pentru început câteva sucuri răcoritoare, apoi dulciuri.
    - Numele meu este Ahmed! se prezintă el, apoi bea pe nerăsuflate două pahare de suc de portocale. 
    - Am văzut că participanţii purtau nişte placarde mari. Ce se cerea prin cuvintele înscrise pe ele? îl întreb.
    - Ce să vrem!? Să fim trataţi ca fiinţe omeneşti! Asta dorim!
    - Cum adică, fiinţe omeneşti? Ce vă fac hinduşii? 
    - Domnule Augustin, dumneavoastră veniţi din Australia, ştiţi foarte bine ce înseamnă un comportament omenesc civilizat. Aici în Kolkata, pur şi simplu hinduşii, care sunt majoritari, îi consideră pe musulmani neoameni. 
    - Neoameni? Cum aşa?
    - Nu ştiu cât de cunoscută vă este părerea hinduşilor despre musulmani! Aflaţi că în mintea lor există idei care pe noi musulmanii ne afectează foarte mult. La prima vedere opinia lor ar avea o logică. 
    - Nu îmi este clar ce doriţi să spuneţi cu aceste cuvinte. Vă rog să fiţi explicit. 
    Curând comanda ne este adusă pe un platou. Îl invit pe Ahmed să-şi îndulcească ziua amărâtă de protestele stradale. Omul consumă cu plăcere câteva prăjituri. Este acum mai liniştit. Reia apoi tema în discuţie:
    - În istoria Indiei a existat o perioadă lungă de timp în care stăpânirea musulmană a fost prevalentă. Nu este tăgadă că în timpul acelor sute de ani hinduşii cuceriţi au suportat discriminarea şi exploatarea. 
    - Aşa s-a întâmplat peste tot de-a lungul istoriei umanităţii. Cuceritorii i-au asuprit pe cei învinşi.
    - Precum spuneţi. Totuşi, datorită credinţelor existente în hinduism, urmele istoriei Indiei sunt privite astăzi altfel. În virtutea legii karmei timpul dominaţiei musulmane capătă valenţe specifice în prezent. Hinduşii îşi pot justifica oprimarea noastră actuală ca un act natural şi o consecinţă a legii karmei la nivel de grup religios. 
    - Este interesant ce spuneţi. Considerând astfel de idei nu văd să existe soluţie istorică justă la ceea ce s-a întâmplat în trecut. Nu ştiu cum s-ar îndrepta cele petrecute la acele vremuri. 
    - Exact. Noi musulmanii, care trăim în aceste timpuri, nu putem face nimic pentru a rezolva ceea ce a fost atunci. Nu ne rămâne decât să suferim pentru ceea ce au făcut strămoşii noştri în India, aşa gândesc hinduşii. 
    Invitatul meu mai ia cu plăcere câteva din delicatesele indiene şi bea suc. Îl privesc atent, nu este cu nimic deosebit rasial de indianul de rând din Kolkata, doar că poartă boneta caracteristică musulmanilor indieni. Desigur că strămoşii săi au fost hinduşi, convertiţi la islamism de stăpânii acelor vremuri. 
    Ahmed îşi deapănă mai departe suferinţa. 
    - Vă spun că viaţa de zi cu zi a devenit o povară pentru noi musulmanii din India. Hinduşii ne jignesc şi ne resping la orice pas. Fără să exagerez pot spune că ducem o viaţă de câine.
    - Este prea mult spus domnule Ahmed! Toată lumea ştie că există o mare toleranţă religioasă în India. Nu aş compara viaţa musulmanilor de aici cu cea de câine. Am auzit totuşi câte ceva referitor la aceste idei. 
    - Deci ştiţi ce se spune despre noi!
    - Foarte vag. 
    Ahmed mă priveşte atent, oftează adânc, îşi expune supărarea care îl macină de o viaţă: 
    - În câteva cuvinte iată cum stau lucrurile. Hinduşii au o credinţă dezvoltată prin aplicarea legii karmei. Se susţine că milioanele de câini vagabonzi ai Indiei ar fi încarnări ai acelor musulmani care i-au asuprit pe hinduşi în trecut. Acei asupritori trebuiau să-şi primească pedeapsa cumva şi de aceea s-au încarnat în câini. Aţi văzut cred în ce condiţie deplorabilă se află aceste patrupede peste tot în ţară? 
    - Suferinţa acestor animale zdrobeşte inimile celor cu milă. M-am întrebat de multe ori de ce nu se face nimic la nivel naţional pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi care împânzesc ţara de la un capăt la altul. 
    - Intenţionat nu s-au luat nici un fel de măsuri! se arată revoltat Ahmed. Se menţine suferinţa câinilor pentru ca mereu să ne compara pe noi cu ei şi a-i ţine astfel pe musulmani într-o durere continuă! 
    Interlocutorul meu este peste măsură de revoltat. 
    Reflectând asupra celor spuse de el realizez cât de spinoasă este tema abordată. Îmi este peste putinţă să propun vreo soluţie. Nici el nu cred să aibă vreo idee cum se pot rezolva astfel de dispute bazate pe o credinţă religioasă.
    - Şi în viitor veţi mai face demonstraţii? 
    - Vom continua să ne susţinem drepturile de a fi trataţi uman. 
    Conversaţia mea cu Ahmed ia sfârşit. Credinţele adânc înrădăcinate sunt practic imposibil de eliminat. Asuprirea celor cuceriţi nu se uită în veacuri.
    Mă despart de cunoştinţa mea gândindu-mă la cele pe care mi le-a relatat. Iată cum poate fi interpretată istoria şi cum trecutul participă la explicarea prezentului. 

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]