Nuvelă

O karmă nemiloasă

de Octavian Sărbătoare (Australia)

    Autocarul, în care mă aflu împreună cu un grup de turişti occidentali, călători spirituali prin India, ajunge într-o mică localitate. Călătoria ne-a fost în condiţii excelente datorită aerului condiţionat, răcoros tot timpul.
    După câteva ore de drum este timpul ca ghidul grupului să ia hotărârea că este vremea dejunului şi prin urmare să facem popas cel puţin o oră pentru masa de prânz şi odihnă.
    Şoferul în sfârşit parchează autocarul. Bucuroşi să ne dezmorţim coborâm pe rând toţi cei peste 30 de călători. 
    Ne răspândim care încotro pe la diferite dughene, mici prăvălii sărăcăcioase, care gătesc pe loc felurite preparate indiene obişnuite... orez fiert, mâncăruri de legume condimentate, etc. Fructe se află expuse la vedere. 
    Îmi arunc privirea peste locul nostru de popas. Este un fel de piaţă, în aer liber, dotată cu mese şi bănci. Locul pare special amenajat pentru opririle făcute de călători turişti ca noi. Localitatea se află cam la jumătatea drumului dintre două importante orăşele, unde turiştii poposesc pentru activităţi spirituale. 
    Mulţi indieni localnici se află răspândiţi pe la mese, la această oră de vârf a prânzului. Colegii mei de grup îşi iau mâncarea, aşezată pe „farfurii“ din frunze, şi găsesc apoi locuri printre consumatorii locali.
    Voi cumpăra un singur fel de mâncare, vreau să evit de a-mi îngreuna digestia, astfel că drumul rămas îmi va fi mai uşor. 
    Scrutinând faţa dughenelor văd meniul expus. Comand dal simplu şi o turtă de pâine, apoi îmi iau „farfuria“, căutând din priviri un loc liber. Îl zăresc la o masă la care se află doar un singur om. 
    Privindu-l mai atent constat că este un indian mai deosebit ca înfăţişare: bărbatul are o aliură demnă de respect, poartă cravată, are pantofii bine întreţinuţi. 
    Mă îndrept într-acolo, iau loc pe banchetă, îl salut pe colegul meu de masă cu adresarea specific indiană, Namaste. Dar spre surprinderea mea el nu răspunde. 
    „Sunt oameni şi oameni!“, îmi zic. „Să-mi văd de-ale mele.“
    Este ciudat că vecinul meu de masă are în faţă doar o ceaşcă de ceai. Este adânc cufundat în gânduri, nu vreau să-i întrerup starea meditativă. 
Mănânc fără grabă. Sunt aproape de a termina, îl privesc iarăşi cu curiozitate pe omul de lângă mine şi îmi dau seama de condiţia în care se află. Este departe de a fi într-o stare meditativă, care implică o stare de conştienţă; vecinul meu de masă pur şi simplu... este abătut. Pare că trăieşte o stare profundă de nedumerire şi deprimare în faţa absurdităţii întregii vieţii. 
    Vreau să ştiu ce se întâmplă cu el. Încerc să leg o conversaţie:
    - Sunteţi localnic, staţi prin împrejurimi? 
    Sunt auzit, omul dă semne că se trezeşte la realitate. Priveşte către mine pierdut: 
    - Ce-aţi spus? Nu v-am înţeles prea bine.
    - V-am întrebat adineaori dacă sunteţi localnic!
    - Ăăăă... da. Sunt învăţător în această comună. Mă numesc Manish. Stau pe aproape. 
    - Păreţi descurajat. De ce?! 
    - Sunt foarte întristat! Mi-a murit un văr la care ţineam foarte mult. Eram de-o seamă, am copilărit împreună. Ne legau multe amintiri, îmi era ca un frate. 
    - Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dispariţia cuiva apropiat este plină de tristeţe. 
    - Este dureroasă! Iar modul în care a murit îmi sporeşte deznădejdea. 
    - Ce s-a întâmplat? După cum vă ghicesc vârsta, ruda dumneavoastră nu avea nici 40 de ani. 
    - A muri la 37 de ani, acum două săptămâni.
    - Boală? Accident de maşină? 
    Învăţătorul oftează aducându-şi aminte de necazul lui. 
    - A murit în împrejurări neobişnuite! L-a muşcat un şarpe veninos. 
    „Vai de mine! Sunt şerpi prin aceste locuri! Ar trebui să plecăm cât mai repede.“ 
    - Aveţi şerpi!?!
    - Nici pomeneală! Nu s-a auzit vreodată pe aici ca cineva să moară de muşcătura unui şarpe. 
    Îl privesc nedumerit pe interlocutorul meu.
    - Atunci de unde şarpe? Cum s-a petrecut această nenorocire?
    Omul oftează din greu.
    - Domnule dragă... era într-o zi când vărul meu Sanjay lucra cu familia pe câmp. Majoritatea celor care au pământ agricol erau ocupaţi cu strângerea recoltei. Localitatea noastră este formată mai mult din ţărani. Eu sunt învăţător, am salariu, nu muncesc pe câmp căci nu am nevoie. 
    Dascălul satului îşi frământă mâinile a neputinţă, le mişcă cu descurajare. Îşi continuă povestea:
    - Pe când mulţimea de ţărani era prinsă în activitatea culesului, apare în văzduh un vultur mare, care descria cercuri largi pe deasupra capetelor oamenilor. Ţăranii nu au dat nici o importanţă acelei păsări care zăbovea cam mult cu zboru-i pe deasupra capetelor lor. Atâta se tot rotea în aer... de parcă era în căutarea cuiva, aşa cum credem noi hinduşii în superstiţiile noastre. 
    Pe măsură ce povesteşte, învăţătorul îşi aduce aminte de imposibilitatea de a-şi fi ajutat vărul. Supărarea îi este şi mai mare. Oftează iarăşi:
    - Ce să credeţi? Vulturul purta în gheare un şarpe veninos. A coborât cu el în picaj şi l-a lăsat să cadă exact pe vărul meu. A fost muşcat imediat. Rapid vulturul a înşfăcat şarpele în gheare, s-a înălţat în vazduh, şi a zburat mai departe. 
    - Uimitor!! De necrezut!! Deci vulturul îl căuta exact pe vărul dumneavoastră, pe care vroia să-l omoare? 
    - Întocmai! L-a găsit şi... l-a omorât! ...Deşi ţăranii l-am dus imediat pe Sanjay la spital, în speranţa că poate fi reanimat, doctorul le-a spus că otrava a fost aşa de puternică încât vărul meu a murit la câteva secunde după muşcătură. 
    Întâmplarea povestită mi se pare incredibilă. Credinţa în India este că astfel de evenimente sunt explicabile doar prin karma victimei în cauză. 
    - Poate că avea o karmă sortită astfel! mă pronunţ eu.
    Învăţătorul Manish tace. Îşi reia apoi povestea:
    - Aşa şi este! aprobă el. Vărul meu era destinat să sfârşească în acest mod. 
    - Chiar aşa? Deci ştiţi ceva anume despre karma lui Sanjay? Ce poate explica cele întâmplate? 
    Domnul Manish oftează profund, trecutul îl marchează.
    - Din păcate ştiu! ...Cu mulţi ani în urmă, când eram tineri, familia lui Sanjay era într-o dispută funciară cu o altă familie. Din această cauză se duşmăneau de moarte: o bucată de pământ le fusese luată de capul familiei duşmănite, care plătise mită acolo unde trebuia, pentru a-i da câştig de cauză. Prin urmare familia lui Sanjay a pierdut acel pământ din cauza corupţiei şi lipsei de dreptate. Sanjay era tânăr pe atunci, avea aproape 20 de ani, vârsta când impulsul tinereţii poate duce la acţiuni nesăbuite. Ca să se răzbune, pur şi simplu Sanjay a strecurat noaptea un şarpe veninos prin uşa casei acelei familii. Au fost toţi muşcaţi de şarpe. Au murit, bărbatul, duşmanul familiei lui Sanjay, soţia lui şi un copil. 
    Rămân tăcut la auzul acestor întâmplări. Realizez că ceea ce s-a întâmplat de curând a produs o consumare rapidă a karmei lui Sanjay: a murit în acelaşi mod în care i-a omorât pe cei trei, prin muşcătură de şarpe veninos. 
    Mă uit la ceas, pauza noastră de masă se apropie de sfârşit. Deja unii din colegii mei de grup urcă în autocar.
    Sfârşind povestea, învăţătorul Manish devine apatic intrând treptat în starea în care l-am cunoscut. A pierdut iarăşi legătura cu exteriorul, mintea îi este dominată de amintirea morţii vărului drag muşcat de un şarpe veninos adus în gheare de un vultur cu doar 2 săptămâni în urmă. 
    „Rămas bun Manish şi Dumnezeu să-l ierte pe Sanjay!“
    Urc în autocar şi ne continuăm drumul. Reflectez asupra karmei nemiloase ce a avut-o Sanjay, vărul învăţătorului Manish, pe care l-am cunoscut într-un popas de prânz într-o mică localitate din India. 

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]