Nuvelă

Maha Kumbha Mela

de Octavian Sărbătoare (Australia)

    Sunt de câteva săptămâni într-un aşram din Bihar, India, unde am făcut trecerea din mileniul al doilea în mileniul al treilea, un eveniment pe care îmi propun să-l relatez mai târziu într-o altă scriere. 
    Fac parte dintr-un grup de turişti din occident, veniţi aici tocmai pentru că aşramul se află în vecinătatea locului sacru numit Prayag, lângă oraşul Allahabad, la confluenţa dintre râurile Gange, Jamuna şi Saraswati, acesta din urmă presupus subteran.
    Proximitatea locului ne introduce automat în zona de influenţă a configuraţiei astrale care va avea loc în curând în această lună ianuarie din anul 2001. 
    Configuraţia este conjuncţia planetelor pe care se bazează marele festival indian, numit Maha Kumbha Mela, cea mai mare sărbătoare spirituală de pe mapamond. Acest eveniment de excepţie are loc o dată la 144 de ani, alte aspecte „mai comune“, specifice sărbătorii, se produc în mod normal, la 12 ani o dată. 
    Mă consider extrem de privilegiat, să am ocazia să mă împărtăşesc în acest loc, de efluviile cosmice ale astrelor ce se întâlnesc atât de rar. Multe generaţii de oameni s-au stins înaintea mea, neavând posibilitatea să participe la evenimente de o asemenea grandoare. Îmi îndrept cu multă mulţumire şi recunoştinţă gândul către Dumnezeu: cât de favorizat sunt, numai prin faptul că voi beneficia de vibraţia marii conjuncţii. 
    Abia trecuţi în mileniul al treilea al erei noastre, mă gândesc ce minunat este să începi un nou secol şi mileniu cu experienţa sărbătoririi Maha Kumbha Mela. 
    Aştept cu nerăbdare momentul când voi putea, alături de prietenii mei, să intru în apa Gangelui şi să mă scald deodată în cele trei fluide îngemănate. Există, ca timp favorabil pentru îmbăiere, o perioadă scurtă de câteva zile, vârful ei fiind ziua de 14 ianuarie 2001, când se spune că energia percepută are intensitate maximă. 
    Am auzit multe relatări despre ceea ce se petrece în timpul desfăşurării acestor clipe deosebite, când cele trei câmpuri energetice se întrepătrund cu efluviile astrelor, unindu-se, formând un tot. 
    Asceţi, dar şi oameni de rând, de prin toate părţile Indiei, vin să simtă apa Gangelui, care se presupune că dobândeşte calităţi extraordinare prin botezul pe care-l primeşte din partea cerului: vindecă, îndeplineşte dorinţele, pe căutătorii spirituali îi apropie de clipa eliberării, sau îi eliberează pur şi simplu, unii asceţi fiind hotărâţi de a se lepăda de corpul uman, chiar în timpul acelor zile, dobândind astfel eliberarea finală din lanţurile karmei, indiferent în ce stadiu de derulare se află karma personală. 
    Suntem câţiva turişti din afara Indiei, toţi foarte hotărâţi să beneficiem de marile avantaje; ne facem din timp rezervări de bilete de tren pentru a ajunge la Allahabad în bune condiţii. 
    Printre cei entuziaşti, este şi un tânăr din Uruguay, cu nume indian, Govind. Tot în grupul nostru mai sunt - un american, încă doi barbaţi din America de Sud, un grec, încă un australian ca mine, un francez şi un englez – toţi dorim să mergem la Prayag în aceeaşi zi, cu două zile înainte de momentul de vârf, 14 ianuarie. 
    Pentru a mă antrena fizic alerg prin aşram zilnic. Am nevoie să rezist la puhoiul de lume, care se adună la Prayag în decursul acestui interval de timp: câteva zeci de milioane de oameni. 
    Ceilalţi colegi ai mei sunt nerăbdători şi mine să simtă efectele trecerii pe cer a astrelor ce le va influenţa în mod decisiv viaţa după ce se vor scălda în ape. Vor avea ce povesti o viaţă întreagă, şi ei şi generaţii de urmaşi ai lor, despre cum au participat la marele eveniment, Maha Kumbha Mela, un fenomen spiritual de excepţie. 
    Aşteptările noastre sunt mari: fiecare se gândeşte ce-şi va dori să i se îndeplinească înainte de a avea contactul cu apa având calităţi ieşite din comun în acel moment. 
    Eu sunt pregătit. Mi-am făcut planul ce voi purta ca îmbrăcăminte pe timpul cât mă voi cufunda în apă; am toate cele necesare gata, le voi purta într-un rucsac mic, fără a mă complica cu bagaj inutil. 
    În ziua precedentă plecării, îmi fac iarăşi tururile de alergări de fortificare prin aşram. Escaladez câteva dâmburi, sar nişte şanţuri, dar... la un moment dat alunec pe o platformă înclinată, de ciment. 
    Mă lovesc la coaste şi la un picior. Abia pot să mă ridic. Câţiva dintre rezidenţii aşramului văzându-mă mergând anevoie şi şchiopătând mă conduc direct la cabinetul medical.
    - Ramdas, mă atenţionează doctorul, eşti lovit la coaste şi la pulpa piciorului drept. Vei merge greu pentru un timp, dar nu ai leziuni severe. Te vei reface în câteva săptămâni. 
    „Săptămâni?! Trebuie să ajung la Maha Kumbha Mela! Neapărat!“
    Îi spun doctorului despre planul meu cu Maha Kumbha Mela. 
    Acesta clarifică mai mult situaţia: 
    - Aşa cum spuneam, leziunile sunt superficiale. Nu te opresc să ieşi din aşram, dacă tu crezi că vei putea face faţă mersului şi efortului necesar deplasării la Allahabad. 
    „Deci doctorul n-are nimic împotrivă. Rămâne să văd cum mă simt mâine.“ 
    Merg în cameră să mă odihnesc. Nu vreau să fac vreun efort, sper astfel că mă voi putea întrema până mâine. 
    Noaptea dorm profund. Visez tot felul de scufundări în apele Gangelui, că mă tot răcoresc în efluvii, am în vis senzaţia că este foarte cald. Sunt excesiv de vesel. Dimineaţa mă trezesc într-un hohot de râs. 

    Analizându-mi condiţia fizică, constat că încă am mari dureri la coaste şi picior. Reuşesc să mă scol cu greu din pat; abia pot să mă spăl şi să mă rad. 
    „Iată-mă în ce hal sunt, chiar acum înainte de plecarea mea către apele pline de energii cosmice ale Gangelui“, gândesc cu amărăciune. 
„Doamne, cu ce Ţi-am greşit, de nu-mi permiţi să merg acolo unde doresc fierbinte să ajung? După toate rugăciunile mele, feluritele practici ascetice, acte de caritate, gândindu-mă să îndeplinesc doar tot ce este bun în faţa Ta, Tu, Doamne, tocmai acum m-ai părăsit!?“
    Nu îndrăznesc să spun prea multe. „Dumnezeu trebuie să aibă motivele Lui!“ Mă resemnez cu gândul că nu voi mai putea pleca. 
    La micul dejun, îmi întâlnesc prietenii, care au aflat ce mi s-a întâmplat. Vor să ştie cum mă simt. Le relatez situaţia în care mă găsesc: 
    - Mă dor infernal coastele. În plus, mă doare şi piciorul, deci nu pot să merg bine. Pe drum aş fi un balast pentru voi. 
    - Te ducem noi, nu-ţi face griji, Ramdas! 
    Propunerea lor este tentanta, dar... 
    „Cum să mă ducă ei? Abia mă pot mişca. Culcat pe burtă, mă dor coastele. În picioare, nu pot sta mult. Rămâne să stau mai tot timpul culcat pe spate. Cum este mai rău!“
    „Cred că tot ceea ce mi se întâmplă, trebuie să fie voinţa lui Dumnezeu. Altfel de ce să fiu pedepsit aşa aspru? Nu ştiu să fi făcut ceva grav, pentru care Dumnezeu să mă părăsească aşa brusc.“
    - Uite ce este, îi spun lui Govind. Nu pot merge. Simt că ceva se opune ajungerii mele la apele Gangelui, pe timpul acestui mare eveniment. Te-aş ruga, dacă poţi, să iei un tricou de-al meu şi să intri cu el în apă, astfel va fi udat, apoi, cum timpul de întoarcere nu-ţi ia decât câteva ore, îmi aduci tricoul, eu mă îmbrac cu el, şi voi simţi apa sfântă, care mă va uda pe tot corpul. Va fi tot ca şi cum aş fi făcut baie în Gange. Îmi trebuie doar apa, radiaţia cosmică ajunge şi aici, noi suntem în zona ei de influenţă. 
    Govind pare entuziasmat de planul meu. 
    - Ce idee excelentă, Ramdas! Voi face întocmai cum ai zis. 
    Dau biletul meu de tren lui Tal, un tânăr din Israel, care în ultimul moment dorea să plece cu grupul. Este bucuros peste poate. Nu se aştepta la o astfel de şansă unică. 
    Grupul pleacă cu o zi înainte de ocazia favorabilă, aceea cu radiaţie maximă, din data de 14 ianuarie, aşa cum se calculase astrologic. Presupun că aglomeraţia va fi şi mai mare în acea zi mult aşteptată. 
    A doua zi, cea propice, o petrec mai mult în cameră, pentru refacere. Dimineaţa, fac o puja cu Lalita Sahasranama, un imn închinat Lălitei, zeitatea tutelară de la Prayag. 
    Aşteptam cu înfrigurare să vină grupul plecat ieri la Allahabad. Îmi imaginam momentul când voi îmbrăca tricoul udat cu apa Gangelui. Voi fi astfel liniştit că am participat din plin la această Kumbha Mela unică. 
    Se lasă seara, dar grupul nu apare. 
    „Măi să fie! Ce-o fi cu ei!? Trebuiau să vină deja de o oră conform orarului trenului. Poate că i-a prins puhoiul de oameni pe undeva şi sunt blocaţi. Nu au putut să mai prindă trenul la întoarcere!“
    Mai trece o oră, se face ora opt, când aud un zvon de glasuri la intrarea clădirii. „Au venit!!“
    Ies din cameră rapid. Mă mişc mai uşor. Parcă forţele îmi reveniseră. Îi văd pe toţi întorşi, Govind, cu întregul grup, inclusiv tânărul Tal din Israel. „E minunat! Toţi s-au întors teferi, cu voia lui Dumnezeu!“
    Govind îmi surâde: 
    - Vin imediat în camera ta, am lucruri importante să-ţi spun!
    Îl aştept cu multă nerăbdare anticipând bucuria primirii tricoului udat de apele Gangelui. 
    Peste câteva minute Govind intră în camera mea. Este cu mâna goală.
    - Unde este? întreb fără a mai preciza ce. 
    - Ramdas... s-au întâmplat lucruri deosebite. 
    - Cum? Ce? Unde este tricoul meu udat de apa Gangelui? 
    - Nu-l mai am, adaugă Govind cu amărăciune. 
    - Cum aşa? Ce s-a întâmplat? Ţi l-a luat cineva?
    - Este o poveste stranie pe care nici eu nu o înţeleg. 
    - Spune-o degrabă! 
    - Ceva de neexplicat s-a întâmplat acolo. 
    Govind face o pauză, ca să-i treacă tulburarea. 
    - Mă aflam pe mal, gata să intru în apă. Eram într-un chilot scurt, deşi mulţi erau complet goi. Mă pregăteam să îmbrac tricoul tău, când mi-am zis că mai bine îl înnod pe mijloc. De udat se va uda oricum, îmi spuneam. Intru în apă, care era adâncă în acel loc, înot puţin în larg, când simt că sunt tras cu putere în jos. Era ceva care mă ţinea de tricou. Îmi mişc mâinile să văd dacă nu era vreo vietate. Nimic! Greutatea care mă împingea la fundul apei venea din tricoul însuşi. 
    Govind devine emoţionat.
    - Dacă n-aş fi deznodat rapid tricoul de la brâu m-ar fi tras la fundul apei şi mă înecam. Noroc că nu-l îmbrăcasem, ci l-am pus doar în jurul mijlocului, altfel sigur muream înecat. 
    - Este extraordinar ce-mi spui, Govind. Nu-i nimic că ai pierdut tricoul, bine că eşti tu în viaţă. 
    - Ramdas! Cât priveşte apa Gangelui... ţi-am adus o sticlă plină. Bea din ea, şi te dă pe cap şi pe corp, cum doreşti; este ca şi cum ai fi intrat în apă. Tot udare cu apa Gangelui se cheamă. 
    - Adu-o, spun eu bucuros că până la urmă Govind şi-a îndeplinit misiunea. 
    Govind aduce sticla. Este de fapt un bidonel din plastic de băutură răcoritoare, plin ochi cu apa mult dorită. Mi-l înmânează cu multă plăcere, apoi se retrage în camera lui. 
    Iau bidonelul ca pe un lucru sfânt, folosesc apa, bând din el, udându-mă peste tot corpul, încântat de bucurie, pe când intonam mantra Panchadashakshari, chintesenţa însăşi a imnului Lalita Sahasranama pe care-l recitasem de dimineaţă. 
    Sunt pe deplin satisfăcut că Dumnezeu s-a îndurat de mine şi mi-a îndeplinit dorinţa-mi fierbinte, cea de a mă uda cu apele Gangelui în timpul configuraţiei astrale excepţionale din perioada Maha Kumbha Mela. 
    În câteva zile puterile îmi revin treptat. Deja pot să merg bine, chiar să alerg pe distanţe scurte. Parcă nici nu-mi fuseseră afectate piciorul şi coastele. „Este un mister aici! Trebuie să aflu explicaţia dispariţiei tricoului meu în apele Gangelui!“
    În aşram, îl ştiam foarte bine pe Swami Nataraj, un ascet de origine franceză, care era un foarte bun cunoscător al conceptului de karma personală şi a legilor ce o deservesc, pe care eu o suspectam ca motiv principal al dispariţiei tricoului. 
    Îl întâlnesc a doua zi. Swami Nataraj ascultă cu atenţie povestea pe care mi-o spusese Govind. 
    Mă face atent: 
    - Nu mă pot pronunţa până nu vorbesc personal cu Govind pentru a afla amănuntele acelui eveniment. S-ar putea să fie vorba de karma lui, sau a ta, sau o combinaţie dintre cele două karme. 
    Pe Govind îl văd mai apoi prin grădina aşramului. 
    - Ai vorbit cu Swami Nataraj? 
    - Da. I-am relatat detaliile episodului cu tricoul tău. Nu şi-a spus încă părerea asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci. A zis că se va gândi şi ne va face cunoscută opinia sa în câteva zile. 
    Trec câteva zile; nu primisem nici un răspuns de la Swami Nataraj. Astăzi îl întâlnesc prin gradină. 
    - Swami Nataraj, aţi ajuns la vreo concluzie în privinţa cauzei manifestării tricoului meu, pe care Govind l-a pierdut în Gange?
    - Tocmai doream să vorbesc cu tine, Ramdas. Am amânat răspunsul pentru ca să observ ce mai poate să apară ca o consecinţă a acelui episod. Karma are complexităţile ei, este bine să nu tragem concluzii pripite. Evenimentele pot avea rezonanţe într-un răstimp mai lung după întâmplarea cheie. 
    - Ce s-ar putea spune în legătură cu acel eveniment? 
    - Am crezut iniţial că ar fi vorba de karma lui Govind. El purta tricoul şi el a fost cel care a intrat în apă cu el. Dar, ulterior mi-am dat seama că este vorba de karma ta. Dacă ar fi vorba de cea a lui Govind, el nu ar fi scăpat teafăr. Precum ştim, Govind s-a întors cu bine şi continuă să fie bine. 
    - Care ar fi explicaţia legată de karma mea? 
    - Nu fi surprins să afli că îţi era sortit să-ţi laşi corpul la Prayag... în acea zi.
    Swami Nataraj face o pauză pentru a-mi da posibilitatea de a înţelege bine vorbele sale. 
    „Asta înseamnă, prin urmare, că îmi era sortit să mor. Norocul lui Govind a fost că avea tricoul meu înnodat în jurul mijlocului, şi l-a putut desface repede, scăpând astfel cu viaţa.“ 
    - Dar de ce ar fi trebuit să mor tocmai atunci, în acea zi? 
    - Iată un mister pe care aş dori să-l cunosc şi eu. Cert este că ţi s-a permis continuarea vieţii. Ce sadhana practici în ultimul timp? 
    - Cânt stotra Lalita Sahasranama. 
    - Aşa deci! Lălita este zeitatea tutelară la Prayag. Tu nu ai fi dorit să pleci aşa devreme din această lume. Zeitatea ţi-a ştiut gândurile şi ţi-a îndeplinit dorinţa de a rămâne în viaţă. Nu-i aşa că erai foarte fericit înainte de festivalul Maha Kumbha Mela? 
    - Da, eram. Parca aş mai fi avut încă o mie de ani de trăit... numai în bucurii. 
    - Ei vezi! adaugă Swami Nataraj bucuros că îmi dă veşti bune. Cum putea zeitatea pe care o venerai cu Lalita Sahasranama, stotra cea mai vestită a tradiţiei shakta, să te lase să mori chiar şi la Prayag, unde cei care mor acolo nu se mai întorc în corp uman, pentru că ating eliberarea finală? 
    Swami Nataraj continuă: 
    - A fost alegerea ta, deşi nu ai fost conştient de aceasta. Prin urmare, aveai dreptul să pleci rapid din această lume, într-un moment extrem de prielnic, pentru a atinge eliberarea finală. 
    Iată ce lucruri uimitoare aflu. Cine ştie încotro mă va mai duce karma mea de acum înainte? 

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]