Rugul lui Zamolxe

Poeme zamolxiene 

de Octavian Sărbătoare (Australia)

Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

Pe culmi şi pietrele vorbesc

Hălăduind pe căi de munte
pe zei îi căutăm cu dor.
Zâna de vrei să te sărute
bea apa rece de izvor.

În cetina ce lin foşneşte
e Deceneu ce ne mângâie.
Zamolxe astfel ne vorbeşte.
Să-L ascultăm, că ne învie.

Pe culmi şi pietrele vorbesc.
Opreşte-te şi le ascultă! 
În inimi lujeri ne rodesc.
În grai străbun iubire-i multă.

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri, 
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea. 
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea. 

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe 
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri. 
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri. 

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise! 
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

Rug de seară

Atuncea când credeam în tine 
eram viteji, stăpâni pe noi.
Acum suntem o tânguire,
că am uitat c-am fost eroi.

Străbunii noştri-s în pământ,
Lupii-au rămas să-i mai jelească.
Noi? Venerăm un gol mormânt,
uitând de legea strămoşească.

Tu Doamne zeu te-ndură iară,
în suflete să ne cobori. 
Ţi-aprindem rugul astă seară,
ca să ne faci nemuritori. 

Opreşte-ne să ducem cruci!
Ia de pe noi jugul durerii!
Tu eşti acolo sus pe stânci,
dar ne priveşti, din rugul serii.


Sfat de preot zamolxian

- Părinte, îţi suntem copii,
> ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?

- Atunci când ni s-o uşura,
crucea ce-o ţinem pe grumaz,
şi agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.

Că Dumnezeu nu e-n durere
şi-n spaimele ce intră-n noi. 
El e-n lumină şi-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi! 

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare. 
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare. 

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse. 
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

În ţara zeilor

Din focul ce-aţi aprins pe creste,
ne-am întrupat. Venim la vetre,
bărbaţi frumoşi ieşiţi din pietre,
din flori de colţ, femei şi fete.

Lumină-n ochi focul ne-aduce,
durerea inimii s-o duce, 
să o lăsăm să se usuce,
privind la stele, nu la cruce.

În ţara zeilor ni-i locul,
aici vom arde-ntruna focul,
i-a venit inimii sorocul,
iar să cunoască zâmbetul.

Întruparea sufletelor străbunilor

Stirpea noastră se renaşte, 
din tăciuni de rug aprins.
Pământul ne recunoaşte,
de-acum moartea am învins.

Suntem din ce în ce mai mulţi,
Deschis-am ochii în lumină.
Am coborât în văi din munţi,
cu inima de soare plină.

Legendele ni-s mărturie
că trebuia să ne-ntrupăm. 
Hălăduiam pe munţi, pârâie,
suntem acum în trup de om. 

Zamolxe-a vrut să ne întoarcem.
Eram ştiuţi frumoşi şi drepţi.
Şi multe-n lume o să facem,
vom fi ai lumii înţelepţi.

Închinare la Zamolxe

Vorbiţi-le bărbăţilor de fălnicia brazilor. 
Spuneţi-le femeilor de frumuseţea florilor.
Şoptiţi-le copiilor de bucuria zânelor.

Aprinde-ţi rugul sacru, acolo-i Dumnezeu!
în vremuri de demult grăit-a Deceneu.
Zamolxe ne mântuie, El e al nostru zeu.

Şi jalea va-nceta, e-o nouă dimineaţă.
Un preot deceneu ne-o da acum povaţă. 
Ne-om vindeca privind a lui Zamolxe faţă. 

Căci timpul e cu noi şi ştim ce ne aduce.
Când Dumnezeu din cer privire-o să arunce
vom pune sus pe temple a Lui Zamolxe cruce. 

Crucea Lui Zamolxe

În vremurile de demult, 
crucea era simbolul sfânt.
Era prezent în rit de cult,
în al străbunilor pământ.

La Zeul Moş să revenim,
Pe El L-avem de Dumnezeu.
Noi suntem geţii, nu murim,
suntem din foc, trăim mereu.

Iar crucea ce vom venera
să fie doar de soare plină. 
A Lui Zamolxe aşa era,
la acel timp dădea lumină. 

Pe omul ce-i acum pe ea
să-l coborâm l-a lui odihnă. 
Macabra rugă va-nceta,
şi-n inimi vom primi lumină. 

Pe colăcei să facem cruci.
Pe Moş Crăciun noi Îl iubim,
cu lumânare şi cu nuci
de străbuni daci ne amintim. 

Mărturisire la focul Lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne. 
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune, 
până ce focul sacru va fi doar un tăciune. 

Lui Dumnezeu

Stăpâne, mă gândesc la Tine 
şi la Deceneu, înţeleptul meu.

Doamne, Zamolxe bătrâne
Zeu Dumnezeu, Salvatorul meu.

Doamne, de-acum bine ştiu
Focul lui Zamolxe, este focul viu. 

În Numele Domnului, şi al Zeului
şi al duhului, şi al rugului. 

Imn Lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu, 
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi. 

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine. 
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească. 

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi, 
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească. 

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat. 

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare. 
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu. 

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi. 
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor. 

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Epitaf la moartea unui dac

Şi-atuncea când o fi să mor 
să mă-ngropaţi lâng-un plopşor,
doar în pământ, fără coşciug,
deasupra mea s-aprindeţi rug.
Şi sufletu-mi va fi uşor
pe voi să vă privesc cu dor
cum înapoi iar mă chemaţi
când la Zamolxe vă-nchinaţi. 
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.

Copyright (Drept de Autor) © 2009 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Aceste lucrări sunt copyright (au drept de autor). Autorul dă dreptul ca poemele să fie publicate, copiate şi distribuite în orice formă cu condiţia să rămână nemodificate şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]