Sfâtul Nicolae – chipul pãstorului sufletesc

Pãrintele Vasile Gavrilã

Bunãtatea Sfântului Nicolae nu este o legendã sau un mit, asa cum cred unii, ci este ceea ce–l defineste, ceea ce l-a fãcut atât de iubit de întreaga lume, încã din timpul vietii sale, secolul al IV lea, si pânã în zilele noastre. A trãit într-una din cele mai zbuciumate perioade istorice pentru întreaga crestinãtate - în timpul împãrãtiei celor mai mari persecutori: împãratii Diocletian si Maximilian (284 –305).

Nu atât viata asceticã, pe care o ducea în singurãtate, l-a ridicat la înalta treaptã a slujirii lui Dumnezeu, cât mai ales nespusa lui bunãtate, pentru care crestinii din cetatea Myra (din Licia – sud-vestul Turciei de astãzi) în care trãia, l-au fãcut arhiereu. Arhiereul este în slujirea lui Dumnezeu dar pentru oameni; de aceea exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, felul în care a fost fãcut arhiereu, ne aratã ce fel de slujitori doresc crestinii, care este chipul pãstorului de suflete: bun, drept si smerit. Crestinii îsi alegeau pãstorii pe criteriile cunoscute de ei pentru a-i avea apoi modele de urmat în viatã, de aceea se spune cã turma are pãstorul pe care si-i meritã; nimic mai firesc ca poporul sã ducã în fata lui Dumnezeu, pentru a-l sfinti, pe cel ce El însusi l-a ales. Si într-adevãr Sfântul Nicolae nu L-a dezamãgit nici pe Dumnezeu si nici pe oameni fãcându-se, cu darul lui Dumnezeu, “Îndreptãtor credintei, chip blândetelor si învãtãtor înfrânãrii”. Asa cum îi cerea misiunea în care îl pusese comunitatea, nu a fugit vãzând lupul venind ci a ales calea strâmtã a martirajului; persecutiile, temnita, amenintarea cu moartea ce le-a suportat i-au înnobilat si mai mult sufletul cãutând “cu smerenia la cele înalte si cu sãrãcia la cele bogate”. A rãmas pentru crestinii ce-i pãstorea acelasi, contopindu-se, asa cum ne aratã literatura haghiograficã, cu problemele si cu necazurile lor, ridicându-i însã la cele mai înalte aspiratii care erau propriile lui idealuri: dezlipirea de lumea coruptibilã si desãvârsirea în Dumnezeu. Asceza, dublatã de suferintele din temnitele pãgânilor au devenit pentru Sfântul Nicolae mamã a sfinteniei; de aceea rãmâne în constiinta crestinilor de pretutindeni,indiferent de confesiune, ca cel mai cunoscut, îndrãgit si cel mai venerat sfânt ierarh.


Nu avem scrieri lãsate de blândul pãstor posteritãtii, cugetãri sau maxime;avem însã o viatã scrisã cu litere de foc în constiinta noastrã. Pentru darurile cu care l-a împodobit Dumnezeu în viatã si dupã moarte tãri ca Rusia, orase, copii, marinari, fete, cãmãtari, farmacisti si alte bresle l-au revendicat ca patron al lor. Cel mai important este, indiscutabil, construirea de Biserici avându-l ca patron pe Sfântul Nicolae, asa cum îl are si biserica noastrã. Nu s-au fãcut statistici, însã cred cã cele mai multe biserici i-au închinate acestui mare ierarh al Bisericii primare; numai în Anglia sunt cunoscute aproape 400 de biserici avându-l ca patron. Mos Nicolae, asa cum îl stim de la mic la mare, are daruri pregãtite pentru tosi; oare nu s-ar bucura dacã am avea si noi ceva daruri pentru el? O rugaciune curatã, un gest de dragoste cãtre cei de lângã noi, din inimã smeritã si blândã ca a Sfântului Nicolae, patronul nostru.