Al sasele simt - simtul jertfei

Irina Donciu

Crestinismul impinge la razboi impotriva partii irationale din lucruri si fenomene. Singurul Dumnezeu este, in mod incontestabil, binecredincios nu in sensul ca El crede in Sine, ci ca Atotputernicia sa este orientata intr-un sens mantuitor, asa cum se cuvine sa fie si idealurile noastre. Este nevoie de oameni care sa exceleze in ce este pozitiv, fara sa isi faca din asta un merit, urmand modelul sfintilor, cu credinta misiunii lor in istorie. Cuviosii si mucenicii Bisericii se aseamana intre ei, de doua mii de ani, fara sa se confunde; sfintii cei de acum, ce tind spre acelasi Chip, traiesc ca acum sute de ani. Departe de a fi ridicoli, ne apropie de esential, inderpatand tot ce l-ar fi putut umbri. Ei sprijina nevazut lumea care se cutremura din toate incheieturile. Dar lumea ramane condusa vizibil de Cezar…

Urmeaza cateva ganduri despre miezul politic al polis-ului. Pleonasmul a fost demult depasit, datorita retractilitatii pe care o manifesta inca romanii – trupul cetatii, fata de capul politic. Nu ne invrednicim nici sa-I dam lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu, nici cezarului ce e al cezarului. Daca Dumnezeu este acelasi, cezarul e cameleonic, multiform. La aceasta se adauga festele pe care ni le joaca globalizarea: cine sa ne fie cezarul in contextul "satului globalist"?

Dar cetatea, supra-dimensionata fata de cele din vechime, trebuie sa-si identifice cezarul. In situatia actuala el nu este presedintele – un cezar diluat pe care nimeni nu-l poate individualiza fara strangeri de inima. In realitate, exista mai multi cezari, ale caror destine politice se sprijina unul pe altul si... un singur Dumnezeu. Cezarul nu este presedintele, ci el este cel care reprezinta puterea dominanta, la nivel global, asa cum se decanteaza ea din itele globalizarii.

Si daca cezarul e in alta parte decat aici, date fiind coordonatele globalizarii, atunci ce sunt guvernantii nostrii? Sunt cei care trebuie sa invete sa-l imblanzeasca pe cezar si sa nu se (ne) instraineze de Dumnezeu.

Cei alesi sa reaseze seninatatea pe chipuri sa ia aminte sa nu cada in deznadejdea care nu imbraca neaparat haina gesturilor nebunesti, extreme, ci si forma raspandirii la scara larga a lui: “Nu se poate face nimic”, “Tara e scoasa la mezat”, “Oamenii sunt corupti”, “Nu sunt bani”. Pana acum, guvernantii au fost preocupati numai de imaginea Romaniei in fata cezarului, strategiile inspirate de aceasta preocupare exagerata fiind la fel de benefice pentru organismul Romaniei precum un permanent si un machiaj complet la coafor pentru o persoana bolnava de moarte. Investitiile din afara sunt orientate strategic pentru a stabili un echilibru pe plan global chiar daca, in interior, Romania devine dizarmonica. Ce mare lucru ar fi ca Romania sa aiba o frumusete naturala, incat sa nu aiba nevoie de cosmetizare!

Din punct de vedere politic, date fiind rezultatele din primul scrutin se pare ca ne vom intoarce la tandemul nationalism-comunism, in care, din pacate, nu nationalismul indulceste comunismul, ci comunismul face violent nationalismul, asa cum s-a vazut si in fenomenul mineriadelor.

Este greu sa diferentiezi persoane care sunt eligibile doar pentru ca indeplinesc criteriile conditional-legale, nu si pe cele morale, in lipsa persoanei cu stofa de conducator care, fara a veni calare pe un cal alb, se bucura de simpatia si devotamentul poporenilor. In Istoria balaceneasca din Cronica lui Sincai este imortalizat un moment de bucurie colectiva la inscaunarea unui domnitor, motivata de simpatia pe care familia acestuia o dobandise in Bucuresti. Bucurestenii, auzind ca logofatul Serban Cantacuzino a fost numit domn in Tara Romaneasca, “de bucurie beau toti vin si care n-a avut vin, a baut apa.” Aceasta bucurie unanima, cu putin haz de necaz, nu prea pare aproape de a fi intalnita in viitorul democratic apropiat. Daca exista complexe legate de calitatea democratiei in Romania, acestea au fost “ogoite” prin cursul pe care l-a luat procesul electoral in S.U.A. Riscul cel mai mare al jocului democratic este de a oferi privirilor spectatorilor care stiu ca trebuie sa fie si actori, candidati cu usurinta intersanjabili – ce arunca promisiuni care variaza prea putin unele fata de altele – absolut inexpresivi in plan ideal.

Candidatii la presedentia americana se diferentiaza unii fata de altii prin prioritatile pe care le dau politicii externe, pe planul politicii interne retusurile fiind “luxuri” fata de care un popor infometat si complexat, cum este poporul roman in momentul de fata, ramane insensibil – problema discriminarilor, etc.

In Romania, optiunile de politica externa ale candidatilor sunt, la prima vedere, convergente. In plan intern, de asemenea. Pana la urma, diferenta pe care cautam sa o percepem e tot pe planul virtutilor. Candidatul imbatabil ar fi cel care, cu discretie, ar constitui sinteza unui tehnician adevarat care sa aiba, de asemenea, foarte dezvoltat al saselea simt, simtul jertfei constiente, in sensul crestin, autentic. Discretia este, insa, esentiala pentru a nu trezi vigilenta cezarului care, daca este departe de crestinism, nu-l intelege sau, mai mult, este chiar impotriva lui.

O astfel de persoana-sinteza si inzestrata cu multa discretie ar putea sa determine depasirea riscului balotajului aproximativ din S.U.A. si al absenteismului in Romania.