 |
 |
| Suflet de lut imi amintesc ce mult iubeai un lut altul decat al tau altul decat cel mai frumos si bun altul decat cel care ti-ar fi iubit si tie lutul inapoi imi amintesc cum doreai lutul asta modelat, dupa nevoia ta de suferinta si dupa foamea mea de inexistenta imi amintesc destul pentru a putea uita si chiar de nu ai inteles nici cand iti spun nu lut vroiam sa-ti dau ci suflet iar altceva nici nu aveam cei mai multi oameni se merita unul pe altul |
| Vin iar ninsori si iar o bântuire cu dor de-a parasi statornicii. Aud cum curg prin ora de iubire clatinatoare crengi de vesnicii... Curând va bate ceasul boltii ninse si inima se va lipi de sol. Nu stiu s-o stiu...Cu bratele prelinse pe lungi ninsori si absorbit de gol si desprinzând celula de celula din trupul rastignit în amintiri, cu tine vreau, în cea mai calma hula, sa fim iar început si banuiri! Ah, cum presimt! Sarutul sta sa tipe, uitat de limpezitul meu tumult, si tu existi si-aud în tine clipe, iar eu nu sunt si nu vreau sa m-ascult... Intram în vesnicie c-o ninsoare si dinafara, liberi, ne privim. Chiar si clintirea unui gând ma doare. Nu mai suntem. Nu încerca sa fim. Cântecul desavârsirii Ti-am dat tot ce-am avut, nu ma am, nu mai sunt. Primul rece sarut, primul sobru cuvânt. Linisti mari ne supun si aud cum gândesti. Nu mai pot sa m-adun din ce sunt, din ce esti. |
| Gînduri rebele Cînd timpul conjugat Cu spatiul, împotriva-ti Luptă, iar simturile Îti rătăcesc aiurea, Nu poti răzbate-n nici un fel; Mai bine lasă totul În urmă si încearcă Să stai treaz, numai Înlauntru-ti, iar Prin retina rece Vei vedea fugind Ideea ce-ai gîndit Că cineva, cumva, cîndva Te-ar fi zărit, te-ar fi plăcut, Te-ar fi iubit. De mult si eu puteam spera La sentimente omenesti Acum...e cam tîrziu Si-mi spun Că n-are rost Să-ntineresc, Să plîng, să sper Si să zidesc Un sentiment în plus Pentru c-apoi, nimic Din ce-am durat cu rost Să nu mai fie cum a fost; Să mor, căzînd, Cu visul meu în Cerul siderat de Lună, Să fug La nesfîrsit în pasul Eternului neînceput Ce-si lasă vălul peste om Si-i curmă fericirea Lasînd în schimb Un rest perfid: Lăsîndu-i...Amintirea Fără titlu Ai să te-ntorci, căci nu e drum Înspre ce mergi... Picioarele-ti vor săngera de mărăcinii Prin care acuma vei calca, Iar sufletul tău de femeie-copil Nu va avea lacrimi Sa stingă durerea despărtirii. Si-ai să te-ntorci ca si-alte dăti Să-mi spui ce greu e si ce mult Credeai în vorbele-i de amant Ce la final au devenit Povesti de adormit copiii... Si-am să te-astept, ca la-nceput, Să-mi cazi în brate si să plîngi Nefericirea unui vis Preconceput de glasul firii Si amutit într-un abis. Te voi purta pe gînduri colorate În verde, alb si rozbombon Am să-ti redau aripile tăiate Si vei renaste într-un zîmbet Ca Phoenixul, din propriul carbon. Nu vei rămîne aici, Nu te speria! De fiecare dată ai să pleci... Si-ai să te-ntorci cînd comedia Se va sfîrsi în teatrul de carton. RETROSPECTIVĂ Azi nu mai esti ce-ai fost odată Te-ai transformat...da...ti-ai schimbat Necontenit, forma substanta si minciuna. Esti rece acum, Si ochii tăi sint goi,chiar dacă plîngi Fierbinte uneori. Am înteles într-un tîrziu C-am încercat să sparg Ghetarul ce nu exista; Ooo, Doamne, cît de prost mai sînt... Raceala ta e Frigul din mormînt. Am să mă fac acum pămînt Si am să merg... Spre murmuru-ti suav, urechea nu am să mai plec Si voi păsi cu persul grav, Pe gîndul ce desparte cruzimea de păcat, Tintind mereu punctul concav În care mă voi odihni O clipă... Cît să întind a mea aripă Si voi zbura...înspre ce nu-i Si n-are a fi. Ce vrei Acuma să mai spui Copil frumos si prost? Înca nu vezi că tu nu esti Nimic din ce-ai fi vrut să fie... Si-astepti în van Cristalul să descuie Mormîntul rece, sicriul prins în cuie... ...Deasupra - cerul siderat, În stînga - un pătrat Si izul de ciment igrasiat; Iar lîngă el un colt de pergament Pe care scrie doar atît: "Cîndva, aceasta era EA, Lumina! Viata si Stăpîna mea"... Inspre iesire, gîndul ti-l îndreaptă Păseste iute! iar...în soaptă Ascultă-ti demonul, Te-asteaptă Întîia fructă, Abia acum e coaptă! Din ea te-nfruptă si Cunoaste...Prinzi sensuri noi Îti vine a renaste... Am fost un vis care-a murit, Voi fi chiar gîndul ce desparte Cruzimea de păcat, infamul De simplul gest necugetat, Nemărginirea de neant... |
 |
| Cuvinte Mi-am modelat din singuratate un cuvant, Din lacrimi am creat un vers Ce l-am lasat neterminat, In timp uscandu-se precum lacrimile mele. O litera am inventat pentru fiecare durere, In fiecare zi asternand o suta de cuvinte Ce fara sa-mi dau seama Au devenit un reazam pentru un gand. Sute de foi planse, Patate de timp si de soare, Un seif al vietii mele, Un refugiu pentru cautarile viitoare. Cand m-oi risipi Cand noaptea mea se va asterne Si steaua-mi se va intuneca, La cap sa-mi ti, iubito, o lumina Calea sa mi-o vad si sa merg pe ea, Si tot ce-i rau sa nu m-atinga Vegheata fiind de mana ta. Si apleaca-ti mana ta, iubito, Ochii sa mi-nchizi usor Sa nu-ti vad lacrimile amare Pe obrazul tau frumos. Fereastra sa mi-o lasi deschisa Sa vina vantul sa ma ia Si trupul scalda-mi-l, iubito, In apele cu flori de camp, Parul lasa-mi-l sa curga Si pielea sa-mi miroas- a amurg. Culca-te cu mine alaturi Pe pamant si iarb- uscata, Sa ai grija sa nu vina Vreo straina ca sa ma fure. Corpul gol sa mi-l acoperi Cu camasa mea de moarte, Cea cusuta cu fir de soare De cand eu ti-am fost mire. Si, iubito, sub icoane sa ma pui, Sa ma lasi o clipa-n pace Sa ma pot ruga pe-ascuns, Iar mainile incrucisate Sa mi le saruti, as vrea, Sa-mi dai forta sa pot trece Peste piedici si vazduhuri. Si cu giulgiu alb si lung Sa ma acoperi pan' la cap, Sa-mi lasi moartea numai mie, De blestem sa fi scapat. Lumanari sa-mi arzi, iubito, Zi si noapte langa cap, Necontenit sa am lumina Sa ajung odat' la capat. Vesel clopote sa bata De trei ori pe zi, In orele de dimineata Sa mai pot sa stau in viata, In orele de amiazi Sa ma pot duce azi, In orele de seara Cand mi s-o duce lumina de ceara. La poarta sa pui Brad verde de munte Ca lumea sa stie Si sa nu mai patrunda, O clipa doar sa ne lase Sa fim iarasi singuri. Iar, iubito, de-o sa plangi Sa nu lasi lacrimle Sa-ti cada pe obrazul meu Ca durerea sa ma arda. Si dupa ce mi-oi ciopli Cosciug din lemn de nuc Si o cruce la mormant, Sa vii, iubito, sa mai stai O zi, doua, sau ani, Sa stai iubite pana mori Si sa ne ingroape pe-amandoi In cosciug din lemne noi. |
 |
| Nasterea mea Eu nu m-am nascut pentru ei Sa le port lumea in versuri Si nici greutatile lor ce mi se sparg in fata Nu le recunosc si nu m-ating. Pe umeri nu le mai simt nici lantul, Nici sangele cald in coltul de gura. Pentru ca eu m-am nascut unde barierele cad Si timpul si spatiul le-mpart cu Dumnezeu, Aproape de moarte, unde nimicul exista, Prin nasterea mea, eu v-am atins cerul. Trist prezent As vrea sa fug in indepartatul cer Caci stiu ca acesta exista. Si-n ceata groasa sa ma pierd Asa cum imi doresc de ani, Pasul sa imi piara in al lumii des frunzis, Al meu trup sa nu-l mai vad Nici macar ca intr-un vis. Sa nu-mi mai cobor piciorul Pe muritorul lor meleag, Si nici ochiul sa nu vada Lupta grea ce sa da jos, Iar in afara de tine Sa nu mai existe-n cer Nimic ce sa ne-aminteasca De al lumii prea trist prezent. Stare de piatra Si stau in starea mea de piatra, Nici piatra arsa, nici de rau, Doar stau insemnand un loc, Pamant la margine de drum, Mormant de sinucigas de rand. Nici sufletul nu il pot cuprinde. Si stau si-astept timpul sa ma crape, Sa crap sa sfarsesc starea mea de piatra. |
 |
|