singuratate Iubire ety1910



		Inapoi


				Pacat I La început privirile miroseau a trup de femeie, când oamenii vedeau lumina si durerea rasarindu-le din palme din samânta marului primit la început. Si oamenii s-au închinat la pietre. Pe urma au cautat alta lumina si zei si erau pietre cu palmele sprijinindu-se pe umerii lor încatusati, când unii oameni erau oglinzi de care se lovea uneori lumina rasfrângându-se spre ceilalti. Numai timpul se masura la fel ca la început. Si oamenii s-au închinat altor oameni. Pacat II Altadata, cu genunchii sufletului pe coji de nuci, mintind ti-as fi aparat fiecare gând. Loveam adevarul cu pumnii. Îi culegeam cioburile în urna incandescenta din palme si-acoperindu-ti pasii cu ai mei porneam mai departe stiind ca nimic nu cuteza sa lupte împotriva unui zbor frânt. Astazi cuvintele-mi par pietre lovindu-se haotic de peretii unui templu. Si dragostea mi-e dureros de aproape de ura. Atlantida Stiu cum s-au prabusit în mare gânduri îngemanându-se cu stele cazatoare. Abia atunci m-am regasit - explorator, hoinar pe marginea de fiord ce-a mai ramas din Atlantida si târziu pescarusi mi-au patruns în suflet cautând în zbor zbuciumat noul Nord. Rupându-si radacinile din maluri privirile si pasii ma ardeau. Destainuiri Târziu. Se prabuseste-o lacrima-ntre noi cu zgomot de cascada, înghetând prin amândoi incadescent vitraliu peste gând. Târziu. Si-atât. Nostalgie Plânge-n vânturi zborul valului din larg risipind prin pietre umbre de catarg. Dincolo de gânduri doar taceri albastre pastreaza-n nisipuri ecoul pierdut al urmelor noastre. Am uitat în larg zborul meu de valuri cautând prin pietre umbra ta - catarg. Atâta toamna E-atâta toamna-n noi, iubito! Nepetrecute frunze cad spre singuratati solemne. Din timp în timp din noi încearca sa-si ia zborul cocorul de argint al cuvintelor, cu un strigat pe care-l percepe doar tacerea. Si niciodata n-am sa înteleg de ce am încredintarea ca întâlnesc în strigatul lui numele tau si-al meu. E-atâta toamna-n noi, iubito! si câta iubire e-n toamna. Poveri Împovarat de capriciile atâtor destine, sub forta tainica a unei constelatii, (care ?) pazeam la începutul lumii focul sacru într-un templu. Si astazi, ca de-atâtea ori atunci, primesc în suflet picaturi de adevar rebele, pâna ies din matca si construiesc sau spulbera povara altor vechi destine ... Gesturi Stii, uneori c-un simplu gest se fac minuni. Eu m-am nascut pe corzile unei viori când, obosit de-atâtea veacuri de perfecta singuratate, ai început sa cânti . De-aceea, poate, cântul mi-e ascuns în suflet si-ngenunchez mereu, sub magica povara, sarutând picioarele fiecarui gând din care s-ar putea naste o alta vioara . Icar Sunt pasari, care, ratacind în zare gonite de-al singuratatii zbor, câteodata, îsi fac cuib de dor în gândul altor pasari calatoare. Întoarce-te, am ramas ca un Icar fara aripi la un pas de tarm si nu vreau sa cred ca istoria trebuie sa-si repete greselile. Psalm I Pe unde-ai trecut Tu am ramas eu întrebându-ma cine sunt. Si daca sunt asa cum m-ai plasmuit Tu, de ce trebuie sa cred în bine când raul rasare de peste tot ? De ce trebuie sa-mi aflu puterea de fi Si patima de nu fi singur Si durerea de a pleca ? Dupa ce voi trece eu vor ramâne altii întrebându-Te cine am fost ... Psalm III Nu stiu cine sunt, de ce trebuie sa fiu si pentru câta vreme . stiu doar ca atunci când credeam ca ai plecat, Tu Te-ai ascuns în mine ca sa nu mai fiu singur când Te caut si descopar ca nu am învatat înca sa Te gasesc ... Psalm II Daca, din durere, toate în mine s-ar pietrifica într-o zi, Stiu ca din dragoste Tu m-ai ridica aproape de Tine Si as afla Adevarul pe care mi-e teama sa ti-l cer acum. Si totusi, cum Te-as putea minti ca sa ratacesc drumul spre ultima clipa ? Psalm IV Ratacit pendulez de o parte si de alta în timp si nu stiu unde sa-mi înradacinez întrebarile si cum sa Te strig fara sa tulbur somnul clipelor care-Ti vegheaza vesnicia. Spune-mi, de ce numai în mijlocul desertului îti amintesti numele adevarat al ploii ? Psalm V Stiu, rascolind prin colbul vechilor hrisoave, Te tulbur si, cu voie, fur din vreme-n vreme câte o scânteie din focul de Tine zidit la temelia fiintei mele. Credinta mea e un Prometeu înlantuit de stâncile cuvântului. Nu ma mai vezi sau sunt greseala Ta iertata de-a lungul atâtor veacuri de perfectiune ? Imperfectiuni De când Poetul si-a zidit la temelia lumii primul cuvânt, sufletul a-nvatat sa aiba Dor si gândurile nemaiîncapând în matca de veacuri, au stiut (cum ?) ca imperfectiunea vietii se poate ascunde sub masca unui altfel de a vedea moartea. Prin ochii Lui. Autoportret De-atâta timp hoinar prin mine însumi nu-ncerc decât sa daltuiesc în cuvinte frânturi de suflet, din mers abia rascolind praful unui drum, în magic ritual de trecere. Scrisoare Te iubeam. Nu, era ceva mai presus de dragoste, ceva salbatic si necunoscut ca la începutul lumii, cu o frântura de clipa înainte de pacat. Tu trebuia s-aprinzi focul si sa vezi în pietrele din jur viitorul templu. SINGURATATE Privesc marea Dar nu vad tarmul Privesc luna Dar nu vad cerul Privesc campul Dar nu vad iarba Privesc, si la poartea mea Bate singuratatea O lacrima Un suspin O inima franta Un destin Ce nu poate fi schimbat Doar daca te-ntorci El poate fi uitat Decat daca ma rogi Sa ne iubim din nou La fel ca inainte Sa uitam De lacrimi, suferinte. Singur sînt si-n singuratate mi-aud totdeauna sufletul cautînd; vine pe canale de ortensii albastre, pe degete de vînt, stravezii. Singur sînt si-n singuratate libertatea mea e un templu; rugaciunea se adapa din mine, lucrurile scormonesc înlauntru-mi ca minerii în umerii pietrei. Ah! toamna prin toate colturile patrunde asemeni atomilor în lucruri; voi fi odata atît de obosit, încît stele vor pune samînta pe tîmplele mele singuratatea arestîndu-ma Singuratatea arestîndu-ma între patru pereti - sînt reci ca mîinile mortilor; singuratatea ma lucreaza ca pe-o bucata de ceara si-mi fixeaza chipul în muzeul amintirilor; zadarnic îi strig: "Sînt viu!" - Ea-i surda precum Goya, si singura-mi insula de ocrotire e disperarea! e tacere E tacere în seara; te-aud pasii stelelor migrînd în Sud. Ramîn în singuratate precum cocorul rupt din stol, si mi-aud sufletul rostogolindu-se-n gol
			SINGURATATE


Singuratate Mi-s gândurile acum risipite si goale si orice cuvânt nerostit ma-nspaimânta. Iubirea din noi e o aripa frânta în zborul nefrânt al iubirii totale. Dragostea mea, în mine numai tacerea a mai ramas sa caute urmele pasilor tai ca o întrebare rascolind privirea în care s-a retras. Nu crezi ca ma doare ?

	Incertitudini I Mi-e teama ca viata face parte din moarte. Nu stiu, poate moartea e doar o frântura de viata, un popas. Am învatat asta înainte de a învata sa traiesc sau sa mor si am uitat mai ales pentru ca, înainte de toate am învatat sa iubesc si iubirea e o uitare când nu-ti mai e teama de viata, de moarte, de nimic, poate doar de tine însuti . Si de ce ti-ar fi teama daca moartea nu e altceva decât irisul negru al vietii ? Bine ca înaintea de a învata sa gresesc, am învatat sa iert. Incertitudini II Cine sunt ? O singura întrebare cu prea multe raspunsuri, atât de multe încât sub pleoapele sufletului nu mi-a ramas loc decât pentru o singura lacrima. Sunt cine vreau sa cred ca sunt: un val spargându-se de tarm la ceas dinainte hotarât sau tarm în bataia valurilor . Si,cum nu stiu înca bine cine sunt, mi-e sufletul doar o lacrima în care încearca sa se oglindeasca fara stire o stea. Pasi Nu poti sa stii cum e când nu ai o floare la capatâiul patului si-al vietii, sa mori pendulând pe marginea unei priviri ce-ti taie palmele, sa stii cum e sa plângi cu-aceleasi palme-mpreunate-a rugaciune lipindu-se, la ore târzii din noaptea primei zapezi, de trunchiul unui pom pe care-l vezi pentru prima data, sa stii, pe urma, sa te-arunci în propria ta privire si sa nu mai fii decât tu, singur, lânga tine. Încearca sa nu crezi niciodata în pasii pe care-i acopera caderea primei zapezi. Nu poti. Singur I Cred ca a sosit timpul sa plec. Nu ma-ntreba nimic: nu vreau decât sa ramâi asa cum esti acum; copacul din trupul caruia trebuia sa fac eu vioara lasa-l în sufletul tau, sa-si continue drumul spre lumina. Tu închide ochii si-asculta cum bate ploaia, asculta cum amurg de toamna târzie tremura sub primavara pasului tau si pasari gonesc haotic în furtuna palmuindu-ti obrajii, asculta durerea florilor întârziate de cires când se desprind din ramuri s-acopere noroiul pe care-ar fi trebuit s-alergi . Închide ochii: nu ti-e frig ? Copacul din trupul caruia trebuia sa fac eu vioara lasa-l în sufletul tau, sa-si continue drumul spre floarea primei lui primaveri. Fara mine ... Singur II Nu trebuie sa stii ca s-ar putea sa plânga dupa acel "Mai ramâi!" Sa crezi numai în lacrima ce-mi surâde în coltul ochilor când stiu ca niciodata nu ma voi trezi cu sufletul pe umarul tau si totusi dimineata va reveni, întotdeauna, devreme, întotdeauna ca de obicei. Numai eu singur lânga mine, lânga ... Cioburi Ai spart în palme un pahar. Eu sunt doar ciobul care-ti sapa cicatrice-n palma - peste linia vietii, întâmplator. Arunca-ma-ntr-un buzunar, poate-am sa-ti port noroc. Mai greu e sa ghicesti din cioburile sparte-n palma - ciobul tau. Sacrificiu Mai întâi încearca sa regasesti oglinzi în care sa rasfrângi visele sculptate-n tine, sa cobori în ele singur, cu ochii deschisi. Pe urma deschide ferestrele sau transforma-le-n cioburi daca nu le mai poti deschide si uita rana ce-ti sapa cicatrice-n palma: nimic nu te poate lovi si nimic nu doare mai frumos ca lumina inundând din tine spre ceilalti printr-o fereastra deschisa. Si învata sa ierti întotdeauna ceea ce nu poti uita niciodata. Înca Înca nu stii ca totul în viata doare, ca în mine totul e pustiu, ca pasii, oricât de adânc i-ai sapa în nisip, dispar în bataia vântului. Pretutindeni, mereu se petrec lucruri imposibile. Doar tu înca nu stii ca poti stârni furtuni, ca furtunile rascolesc nisipuri, ca undeva, ascunse adânc în desert, tremura izvoare... Delir I De când am plecat au ramas doar cuvinte. Un pumn de nisip si clepsidra din priviri. Destul sa-ti masori durerea si singuratatea trecând prin viata ca umbra unui albatros pe irisul albastru al unui val. Tristete Stiu. Si de acolo de unde, cândva, te-a lovit o piatra niciodata sa nu-ti irosesti privirea asteptând o floare. Ca uite, mie mi se sparge sufletul în cioburi si ma doare gândul ca n-am sa stiu sa-l învat (a câta oara ?) sa primeasca lumina ca la început. Pe urma, nimeni nu-i vinovat cu nimic. Numai mie, atunci când am simtit durerea si am dus mâna la tâmpla, îmi crestea în palma o floare. Delir II Când totul e pierdut si nu mai poti sa-ti faci în suflet adapost, spre cine ti se-ndreapta pasul mut si fara rost ? Spre care înaltimi ridici sau prabusesti pumnul nebun de zacaminte sufletesti eliberat de toate câte-au fost lovite ? Când te-ai descoperit uitat si spulberat de vântul care îti arunca-n valuri o ultima frântura de catarg, spre care maluri rechemi tacerile pierdute-n larg ? Spre care timp sa-ti ancorezi privirea când fiecare-avem în noi iubirea si-un timp în care nu putem ierta decât în doi ? Delir III Sunt umbra dinaintea pasului tau, când îl ridici sa ma preschimbi în urma. Eu, din cel mai frumos vis al vietii m-am trezit tipând. Tu încearca sa-ti amintesti ca nu am fost niciodata lumina din apropierea pleoapei tale; nu ai putea doar sa ma privesti iubindu-te si sa înveti câte ceva despre moarte din asta ? Arheologie Îmi sângereaza talpile de parca mi-ar fi sufletul pavat cu cioburi si palmele mi se ratacesc în mine cautând ziduri stiute, sa-si sprijine febra. Ma-mpiedic de ruine si, razbunatoare, gândurile sfâsie bezna pâna-aproape-i nasc în adâncuri stropi de lumina incandescenta. Asa n-am sa ma regasesc niciodata. Noiembrie Singur, în noapte, nerecunoscându-ma nici eu în pasii parca straini, ravasesc praful înca fierbinte al strazilor. Pentru tine eu am murit de mult. Sa nu-ti fie rusine sa plângi. Cândva eu mi-am amanetat lacrimile numai sa-ti aud privirea întorcându-se spre mine, cu pantofii plini de praful de toamna târzie si frunze de castan în par, pe umeri cu povara unei sticle de vin . Daca ti-e frica sa strigi lasa-ma sa-ti vad adevarul în priviri ... Decembrie Lumina din toate se stinge-n nimic. Si-abia atingând al ninsorii abis, în noapte, un pian arcuieste un vis nepermis. Departe, se-aude cum timpul inunda oglinzile-n care-ar putea sa se ascunda. Tipar pentru doi Hai, pune-ti palmele privirii peste trupul meu; din noi doar tu stii cum e începutul - saruta-ma, vreau sa-mi pastrez sarutul - tipar durut a toate ce-am iubit - pentru târziu când amândoi vom ocoli-nceputul prabusit. În doi.