Rigoare catolică vs. "lasă-mă ca să te las"
Probabil că pentru această discutie este bine să delimităm conceptul de
mărturie crestină la spatiul intelectual, al lumii profesionistilor. Asta este
un domeniu în care Biserica în general nu se implică. Exceptie unică face
Biserica catolică, a cărei rigoare atrage oamenii de calitate. Dar si în
bisericile ortodoxe, si în cele evanghelice, accentul cade, cu anumite
exceptii, pe oameni de slabă calitate intelectuală. Catolicii excelează prin
ordine, printr-un accent pe lucrul făcut cum trebuie, care nu este foarte
compatibil cu spiritul balcanic de "
lasă-mă ca să te las
", "lasă că Domnul primeste pentru că si asa nu are pe altii". Mentalitătile
acestea în nici un caz nu stimulează profesionalismul, seriozitatea, rigoarea.
Catolicismul îsi extrage rigoarea din rădăcinile lui romane, putintel
ingineresti, cu slăbiciunile de rigoare - de exemplu o ordine care uneori poate
anihila sau atenua creativitatea, o structură care poate cădea într-o ierarhie
rigidă si chiar dictatorială. Dacă aceste lucruri sunt echilibrate cu un accent
pe dimensiunea mistică si pe cea creativă, cum se întâmplă în foarte multe
spatii catolice, atunci se crează un echilibru si un rezultat atrăgător. Poate
că în România avantajul este acela că Biserica Catolică este minoritară, si nu
îsi poate permite spiritul triumfalist pe care îl afisează biserica ortodoxă,
sau cea evanghelică, în S.U.A.
În Epistola I către Corinteni, 1:26, (De pildă, fratilor, uitati-vă la voi cari
ati fost chemati: printre voi nu sînt multi întelepti în felul lumii, nici
multi puternici, nici multi de neam ales) Pavel face o constatare, si nu afirmă
un ideal. El nu spune că "Biserica trebuie să fie formată din ignoranti".
Adevărul este că de-a lungul istoriei marea majoritate a crestinilor nu au fost
din păturile bogate sau cultivate. Ce spune lucrul acesta? Poate că este mai
usor pentru săraci să intre în Împărătia Cerurilor, pentru că au mai putin de
pierdut decât cei bogati. Omul bogat plăteste un pret mai mare, trebuie să se
smerească mai mult, dar asta nu înseamnă că nu au existat oameni bogati care au
intrat în Împărătia lui Dumnezeu, si nu înseamnă că un sărac este prin
definitie mântuit prin sărăcia lui. Oricine trebuie să plătească un pret, si
cine nu plăteste, nu va intra în Împărătie.
Oameni bogati sau oameni de calitate?
Există oameni de calitate si între săraci, si între bogati. Dar discutia despre
bogătie si sărăcie s-a născut din citatul lui Pavel, care se referă în mod
special la faptul că în Biserică nu sunt multi oameni bogati sau din păturile
intelectuale. Si asta nu pentru că Evanghelia nu poate satisface asteptările
intelectuale ale oamenilor cultivati. Dacă ne uităm de-a lungul istoriei,
Biserica crestină a atras în rândurile ei oameni de o exceptională calitate
intelectuală. Este suficient să amintim pe Augustin, care este de departe cel
mai important gânditor al vremii lui. Să-i mai amintim pe părintii capadocieni,
pe Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz, pe Vasile cel Mare, oameni care au
fost filosofi de înaltă clasă, au fost creatori de scoală, initiatori de
activităti de caritate, cu un răsunet extraordinar pe vremea lor. Oamenii
acestia au fost dătătorii de directie ai vremii lor.
I-am lăsat să ne conducă !
Deci a fi crestin nu presupune neapărat a fi un ignorant. Crestinismul poate
atrage oameni de cea mai înaltă calitate. Din nefericire, după secolul al
XVIII-lea, mai ales în urma atacului concentrat al iluminismului asupra
Bisericii, s-a petrecut un fenomen de retragere a bisericii în spatiul privat,
si o lăsare a spatiului public în mâna intelectualilor seculari. Este ceea ce
numim în general "miscarea pietistă", care s-a petrecut în special în Germania,
în spatiul luteran, dar care a afectat întreaga miscare evanghelică. Pietismul
este una dintre rădăcinile traditiei evanghelice, si care a marcat cel mai mult
spiritul evanghelic. Este putin cunoscut faptul că într-un fel, liberalismul
teologic s-a născut între altele ca reactie la pietism.
Pietismul, ca să definim termenii, reprezintă o concentrare dominantă pentru
cultivarea vietii spirituale lăuntrice si o retragere din sfera publică,
considerată a fi un mediu păcătos, stricat, dominat de cel rău. Accentul pe
care pietistii l-au pus asupra evlaviei personale este unul apreciabil, si
trebuie să fie recunoscut. Retragerea din sfera publică însă a avut efecte
nocive asupra mărturiei crestine în ultimele două-trei secole. Din pricina
acestei retrageri, în primul rând, observăm manifestarea masivă în spatiul
public a ideilor socialiste, ateiste, evolutioniste, în detrimentul gândirii
crestine în general. Aceasta a dat nastere liberalismului, pentru că o serie de
teologi germani în special, au observat că crestinismul încetează să mai ofere
o sansă societătii. Si atunci problema pe care ei si-au pus-o, începând cu F.
Schleiermacher, a fost aceea de a oferi o sansă "dispretuitorilor cultivati" ai
Evangheliei. Din nefericire, ei au făcut aceasta în termeni care i-au afectat
esenta.
|