Inapoi la pagina principala

Pledoarie pentru o revolutie etica

Si ei si noi trăim adesea ca niste păgâni

Nu mă pot considera un expert în ortodoxie, dar impresia generală pe care am căpătat-o în anii în care am studiat-o este că ortodoxia nu are o ofertă etică consistentă pentru laic, pentru cel care este chemat să trăiască în societate, si ceea ce observ în jurul meu este că oamenii care participă cu asiduitate la liturghie, săptămână de săptămână, trăiesc ca niste păgâni în restul săptămânii, în spatiul trăirii lor seculare.

Cu alte cuvinte, nu există o legătură consistentă între ceea ce se întâmplă duminica în biserică, si ceea ce se întâmplă de luni până sâmbătă în spatiul public. Din nefericire, acelasi lucru se întâmplă adesea si în spatiul protestant din România. Si asta este cea mai mare tragedie, pentru că, asa cum spuneam mai înainte, noi am avea teoretic o excelentă ofertă. Am putea fi purtătorii de stindard ai acestor valori etice fără de care, repet, societatea românească nu va avea un viitor prosper.

Noi nu întrupăm aceste valori

Ce avem de făcut în cazul acesta? Ne aflăm într-un cerc vicios. Nu putem iesi de aici fără promovarea acestor valori, ori noi nu întrupăm aceste valori, si atunci nici nu le putem promova. Singura solutie, cred eu, este o revolutie etică în sânul comunitătii protestante, în care există sub raport teologic, o structură pe care această revolutie etică se poate edifica. Din nefericire, nu cred că oamenii trecuti de 35 de ani se mai pot schimba. Poate sună cinic, dar pe acestia, printre care mă număr si eu, nu putem decât să-i îngropăm. Or eventual să asteptăm o minune de la Dumnezeu. Dumnezeu este liber să facă oricând minuni, dar nu cred că trebuie să contăm pe ele, pentru că Dumnezeu are tendinta de a le produce când vrea El, si nu ne dă nouă socoteală pentru aceasta. De aceea, eu văd că singura solutie consistentă este o una pe termen lung, si aceasta constă în a investi în educatie. Acest lucru se va realiza numai atunci când vom reusi să formăm o nouă generatie de lideri evanghelici, cu o nouă mentalitate, cu o nouă atitudine fată de raportarea la spatiul public. Ei vor trebui să priceapă că nu au doar responsabilitatea de a fi sfinti în spatiul privat, ci si de a avea o ofertă în spatiul public, în plan economic, politic, cultural.

Suntem vinovati

Cred că intelectualii si oamenii cu un impact social major sunt si ei purtători ai chipului lui Dumnezeu. Ei au nevoie de Evanghelie la fel de mult ca si săracii. În momentul în care, din lene, din ignorantă, sau din nepăsare, nu reusim să dăm mărturie despre Evanghelie în spatiul lumii intelectuale, în acel moment, noi ne plasăm într-o pozitie vinovată. Este adevărat că pentru a te apropia de ei trebuie să plătesti un pret pe care în general noi nu suntem gata să îl plătim, pentru că, de exemplu, nu te poti apropia de un filosof fără să poti vorbi cât de cât limba lui. Desi în esentă Evanghelia este aceeasi pentru un tăran, ca si pentru un academician, problema este că cu un tăran poti să mergi aproape direct la Evanghelie, si există câteva lucruri din spatiul lui, pe care le poti aborda direct. Hristos, de exemplu, când a vorbit unei culturi arhaice, a vorbit în termenii ei - despre semănat, secerat, etc. Exact acelasi lucru, dar la o altă scară mult mai amplă si mai complexă, trebuie să îl facem cu un filosof, de exemplu.

Două faze ale procesului de prezentare a mărturiei crestine

Francis Schaeffer, în cartea lui The God Who Is There [Dumnezeu care există], vorbeste despre două faze ale procesului de prezentare a mărturiei crestine. El vorbeste mai întâi despre pre-evanghelizare, si apoi despre evanghelizarea propriu-zisă.

Prezentarea mărturiei evangheliei, evanghelizarea propriu-zisă, spune el, este acelasi la oricine. Procesul de pre-evanghelizare, însă, este unul cu atât mai complex, cu cât omul respectiv este mai cultivat si, eventual, mai departe de o decizie pentru Cristos, mai departe de întelegerea crestină a realitătii. În procesul de pre-evanghelizare datoria noastră este de a intra într-un dialog cu persoana respectivă, pentru a elimina acel sistem de protectie, de justificări cu care omul încearcă să îsi acopere sentimentul de frustrare pe care îl are, pentru că trăieste practic într-o constantă luptă cu realitatea.

Francis Schaeffer mai spune că lumea este creată de Dumnezeu, si atunci a trăi ca si când Dumnezeu nu există, ca si când lumea ar exista la întâmplare, aduce în viata fiecărui om care trăieste acest tipar, o tensiune teribilă. Nimeni nu poate trăi sub o asemenea tensiune dezgropată la lumină, pentru că ar înnebuni. Si atunci oamenii încearcă să îsi mascheze această tensiune sub tot felul de justificări. Rolul pre-evanghelizării este de a elimina această protectie, si de a-l face pe om să se confrunte cu această tensiune. Riscul este foarte mare, pentru că sunt oameni care pur si simplu nu rezistă la acest bombardament. Sunt oameni care riscă să se sinucidă pentru că nu mai pot suportă această tensiune.

De aceea pre-evanghelizarea este un proces riscant, care presupune o pregătire extraordinară, pentru că în spatiul ei trebuie să vorbim limba celui de care vrem să ne apropiem. Ori, acesta este motivul pentru care bisericile evanghelice de la noi se apropie prea putin de lumea intelectuală. Nu avem pregătirea necesară, si nici nu ne interesează s-o câstigăm. Această sarcină rămâne pentru generatia următoare, si responsabilitatea noastră este să formăm această generatie.

Fără asta eu cred că ideile frumoase ale teologiei evanghelice si ale eticii protestante pe care ea o promovează, nu vor avea nici un impact asupra acestei tări.