GHEDEON

Când am primit îndemnul de a studia teologia, nu m-am întrebat de ce as face-o. Lucrasem câtiva ani ca jurnalist crestin, apoi devenisem pensionar de boală, iar puterile fizice mă părăsiseră în mare măsură si, după câte se părea, definitiv. O boală nenumită până în prezent părea a pune capăt slujirii mele. Si totusi chemarea de a studia teologia era atât de puternică, încât nu am stat pe gânduri. Stiam că Acela care mă cheamă, nu mă cheamă degeaba.

Spre finalul studiilor teoretice, când am încheiat lucrarea de diplomă cu tema "Ghedeon...", m-am întrebat foarte serios: "De ce a trebuit să fac acesti ani de scoală? Am deja 40 de ani, în public nu pot vorbi din cauza bolii, deci nu pot predica, iar în fata unor copii, ca profesor, ar fi penibil să apar, fiindcă tremur prea tare... Numai "bâtâitul, bâtâitul!" nu s-a strigat după mine..." Am pus înaintea Domnului în rugăciune toate acestea, iar El m-a lămurit: "Nu ai vrut mereu să studiezi în mod sistematic?" m-a întrebat. "Ba da." "Nu ti-am încredintat un talant pe care l-ai pus în negot?" "Ba da." "Nu ti-am creat timp suficient si o pensie, ca să pui laolaltă talantul tău si cunostintele dobândite?" "Ba da." "Atunci, de ce mai crezi că esti bolnav?" Nu stiam cum să-I multumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe care o primisem. Să leg predica si scrisul era pentru mine cea mai potrivită alternativă, iar eu, desi scrisesem si publicasem destul de mult până atunci, nu mă gândisem la ea! Povestiri, eseuri, poezie - mai ales poezie! - scrisesem si publicasem, dar predici sau studii, nu. Ah, cât de orbi putem fi uneori! Ca Ghehazi! Dar Domnul mi-a deschis ochii, asa cum Elisei i-a deschis pe ai lui Ghehazi.

Era cât se poate de adevărat. În timpul anilor de studiu am sperat în secret că Domnul mă va tămădui, că voi putea lucra din nou ca orice om sănătos, că voi păstori o biserică sau că voi lucra ca profesor crestin, că vom trăi mai bine decât numai din pensia mea de boală si salariul de bugetar al sotiei... Probabil că era nevoie de acest gând ca să nu renunt, desi, atunci când mă angajasem la efortul studiului, acceptasem ideea că scrisul avea să fie adevăratul amvon, pentru mine. Era chiar motivul evident, în situatia în care mă găseam, care să-mi justifice dorinta. Apoi am analizat foarte atent răspunsul Domnului. Ce urma să fac, asadar? Urma să scriu. Dar, asta făcusem si până acum. Scriu de când mă stiu... Da, si asta, dar nu numai asta: trebuia să leg scrisul cu lucrarea unui predicator. Asa că mi-am imaginat o biserică de... cititori. Devenise foarte clar: trebuia să scriu predici! Scrisul va fi amvonul meu, iar cititorii - biserica pe care o voi păstori! M-am întrebat apoi cum să o fac, dar mi-am adus imediat aminte că tocmai o făcusem, finalizând lucrarea despre Ghedeon. Cele câteva luni cât timp lucrasem la realizarea ei fuseseră o adevărată delectare spirituală si intelectuală, cu bucurii ale descoperirii unor minunate adevăruri, pe care numai părtăsia cu Domnul în Cuvântul Lui le poate procura. Mi-am amintit de părerea de rău care mă încercase fiindcă trebuise a-mi impune un ritm de lucru care mă obligase la autocenzuri mult prea riguroase, desi, în acelasi timp mă bucuram de realizarea a ceea ce-mi propusesem. Era pentru prima oară în cadrul demersului meu scriitoricesc când, constrâns de rigorile unei lucrări pentru un examen, imaginatia îsi dădea mâna în mod deliberat cu studiul aplicat si documentarea, iar bucuria unei astfel de împliniri nu o poate întelege decât cel care a reusit, după ani si ani de zile, să-si realizeze un vis.

Da, Domnul mă pusese într-o nouă matcă. Îi multumesc Lui si, în Numele Lui minunat, tuturor acelora care au contribuit la împlinirii re-formării mele: profesorilor de la Institutul pe care l-am absolvit, pentru eforturile lor, anonimilor care au contribuit cu bani pentru bursa de studii, familiei mele pentru că "au uitat că exist" mai multe ore zilnic si, nu în ultimul rând, Bisericii Baptiste din localitatea Gropeni, jud. Brăila si "îngerului" ei pentru a mă fi invitat si încurajat "să fac exercitii" duminici la rând, oferindu-mi astfel posibilitatea să descopăr gustul slujirii ca vestitor al Evangheliei. Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Ceea ce am încercat acum pe aceste pagini nu se vrea a fi un studiu. Mai degrabă e o încercare de a lucra cu mijloacele despre care am pomenit mai sus si în urma chemării pe care am resimtit-o. Stiu că voi fi chemat să dau socoteală înaintea Domnului si pentru aceste rânduri, asa cum voi da - si vom da fiecare! - de fiece "talant" investit de El în noi. Stiu apoi că nici cititorii acestor rânduri nu sunt orbi... De aceea, recunosc, responsabilitatea este uriasă, mult mai mare decât puterile mele. Dacă sunt lucruri bune aici, sunt de la Domnul. Ceea ce este slab, este ceea ce pot eu... " Căci când sunt slab, atunci sunt tare! "