REZERVORUL DE LAPTE AL CARTIERULUI

 

povestire scrisă în anul 1979


Volum de povestiri scurte compus din trei sectiuni: Tablouri dupa realitate, Basme de azi si Imaginatia inaintea tutror.

I.

Magdalena dusese multă vreme o viaţă tristă de funcţionară. Într-un timp datoria ei era pur şi simplu de a completa formulare. Semnăturile erau ale contabilului-şef şi ale directorului-adjunct. Ea trebuia doar să zâmbească binevoitor clienţilor, şi câteodată conducerii. Zâmbetul ei era molipsitor ca oreionul, unora le dădea emoţii, altora încredere în viitor. Nimeni nu se plânsese vreodată de corectitudinea Magdalenei. Erau seri când, singură, Magdalena plângea. Asta se întâmpla în cămăruţa ei de la mansarda unui imobil cu şase caturi de pe bulevardul Magheru. Nici gazda şi nici vecinii nu cunoşteau acest mic amănunt. Ei o vedeau dimineaţa coborând din lift, zâmbitoare ca o pasăre care şi-a găsit cuibul. Colegele de ghişeu îi invidiau acel zâmbet care făcea victime. Încercau şi ele să-1 imite când se duceau la toaletă, în faţa oglinzii, exersau dar degeaba. Magdalena nu tânjea

după viaţa clocotitoare a oraşului, pe care o simţea în respiraţie de fiecare dată când se întorcea de la serviciu. Cei mai nebuni, răpuşi de frumuseţea ei, de candoarea şi prospeţimea ochilor, o aşteptau mereu lângă florărie

cu câte un buchet în mână şi cu dorinţa în piept de a merge cu ea măcar până

la discotecă. lar ea trecea ca o zână transparentă printre coloane şi oameni

fără să vadă nimic. Mulţi refuzaţi luaseră drumul unor meserii sigure.

II.

Şi apoi, într-o dimineaţă, în lift, Marian Teodorescu, profesorul pensionar de la etajul patru, fusese primul care observase schimbarea. Magdalena, zicea el, mereu zâmbitoare ca de obicei, dar parcă astăzi, faţa ei avea altă culoare, iar chipul îi era luminat de o strălucire necunoscută. M-a salutat politicoasă cum îi este fîrea, cu glasul ei de copil, dar numai un surd nu ar fi observat timbrul uşor schimbat al vocii, o uşoarâ asprime, un accent dur. Magdalena continua să zâmbească la ghişeul ei, în vreme ce colegele părăsiseră obiceiul de a-i studia mişcările la toaletă. 0 priveau acum ca pe o soră, fără să o mai invidieze în vreun fel. Contabilul-sef şi directorul semnau formularele completate de Magdalena şi erau mulţumiţi că nu au reclamaţii.

III.

În luna iunie, Magdalena părăsi hainele colorate de mătase naturală, acelea care îi transmiteau nuanţele mării şi ale câmpiei, în favoarea taioarelor severe. Albastrul-închis dobândea un avantaj copleşitor în garderoba Magdalenei. Părul până mai ieri lăsat să fluture liber pe umeri era acum prins puternic la spate cu clame de oţel. Pantofii cu toc înalt fuseseră dăruiţi unor colege, iar locul lor fu luat peste noapte e sandale comode cu şireturi. Cu toate că nimeni nu ştia, Magdalena era însărcinată. Formularele erau la fel de frumos completate şi numai în iulie se întâmplase un mic accident, pus mai mult pe seama neatenţiei. Magdalena vărsase sticla cu cemeală pe birou peste un teanc ce formulare necompletate încă. Lucruri din acestea se mai întâmplaseră şi celorlalte funcţionare, dar la Magdalena acest fapt se întâmpla pentru prima oară. Chiar şi contabilul-şef observase purtarea plictisită a clienţilor în faţa ghişeului Magdalenei, care de la o vreme nu mai avea acel farmec indescriptibil de altădată. Dar puse totul pe seama căldurii din oraş. Iar Magdalena, care ieşea seara de la serviciu trecând prin dreptul florăriei, nu-i mai zărea pe nebunii aceia sinceri care doreau din tot sufletul să o invite la discotecă. Şi forfota oraşului, clocotul acela de pasiuni mărunte consumate sau rămase nedigerate, vacarmul acela de dorinţe neexprimate răsunau parcă mai clar ca niciodată, dându-i ghionturi pe la coaste. Frumuseţea ei oglindită în vitrine rămânea mută.

În cămăruţa ei de la la mansardă Magdalena uneori plângea.

IV.

În august, trecând pe sub coloane, seara, după orele de lucru, simţi prima durere. Nu în pântec, ci înlăuntrul sânilor. În lift, privindu-se în oglindă, îşi apăsă cu palmele bluza albă de mătase. Scoase un ţipăt scurt. Doamna Pavelescu, văduva de la etajul V, îl auzi, dar puse zgomotul pe seama pisicii de pe hol. Apoi liftul se opri la ultimul etaj şi Magdalena urcă cele 13 scări. În cameră se dezbrăcă şi-şi mai privi o dată corpul în oglindă. Era limpede, sânii i se măriseră vizibil, creând acum un contrast, în fond, deloc neplăcut cu corpul subţire, prea subţire. Îşi aranjă o nouă bluză pe spătarul scaunului, pentru a doua zi şi se culcă liniştită. Putea fi şi mai rău. La ghişeu clienţii observaseră paloarea obrajilor şi a buzelor, iar colegele o surprinseră la toaletă zâmbind în pauza de prânz. Toate fură căzură acord asupra faptului că Magdalena era însărcinată. Discutară o vreme despre tatăl prezumtiv şi se mirară pentru scurt timp cât de proaste fuseseră. Cum de nu înţeleseseră ele zâmbetul ei enigmatic. Aştcptau acum ca Magdalena să vină şi să le ceară un sfat, iar ele să o liniştească cu vorbe de îmbărbătare. Curând după

terminarea pauzei de prânz, ochii lor se îndreptară asupra pântecului fetei de la ghişeu. Nici o schimbare. Magdalena completa formulare cu scrisul ei egal, aplecat puţin către dreapta. Apoi sosi luna septembrie. În septembrie, Magdalena, cu mijlocul ei la fel de subţire ca în anii de liceu, deveni mamă. Seara înainte, de a face baie, bluza portocalie de mătase se îmbibă în câteva minute cu lapte. Sânii devenisereră de nerecunoscut, mari, grei şi plini de lapte, ca ai unei lehuze. Magdalena alergă la doamna Panait de la etajul III, cea care avea un copil de trei luni, hrănit cu lapte praf, şi-şi oferi serviciile. Doamna Panait o privi mai întâi cu răceală şi cu mirare, apoi se lăsă convinsâ de insistenţele fetei. Oricum laptele de mamă e mult mai hrănitor decât laptele praf. După ce terminase de alăptat, Magdalena mai umplu o sticlă de un kilogram şi i-o lăsă doamnei Panait peste noapte. A doua zi, ceru permisiunea directorului de a pleca la prânz acasă pentru că o aştepta copilul doamnei Panait. Directorul râse ca de o glumă, dar încuviinţă.

V.

Nu peste multă vreme doamna Panait observă că Magdalena are mai mult lapte decât îi trebuie copilului ei. Micuţul George devenise dolofan ca un pepene galben şi imun la orice boală. Crezu de cuviinţă să-i spună şi unei prietene, lehuză şi ea, că ar fi bine să-şi hrănească fetiţa cu laptele vecinei de bloc. Ceea ce se şi întâmplă, fară nici o împotrivire din partea Magdalenei. Mai ales că laptele era atât de abundent, încât chiar după două hrăniri succesive, sânii ei se umpleau aproape imediat de parcă n-ar fi fost goliţi de două guri hrăpăreţe. Ştirea ajunse la urechile administratorului de bloc. El se oferi sa o ajute pe mama fără copil şi astfel Magdalena fu mutată la parter, într-un apartament liber, unde tânăra funcţionară începu să primească vizita mamelor ce-şi pierduseră laptele imediat după naştere, din diverse motive. Erau acum în număr dc 14. Băieţii şi fetele se întreceau în a suge cât mai vârtos laptele dintr-un piept care părea fără sfârşit. Sânii Magdalenei deveniseră ca două ferestre. Stătea într-un fotoliu, acoperită cu un cearşafalb de satin care avea două deschizături de mărimea unei guri de copil. Directorul, sub presiunea comitetului de bloc, fusese de acord să-i semneze Magdalenei demisia, deşi era conştient că unitatea lui urma să aibă de pierdut. Pierdea conştiinciozitatea, zâmbetul şi scrisul ei frumos. În acelaşi timp însă, blocul şi mamele fără lapte erau în mare câştig. Apartamentul de la parter devenise o întreprindere mult mai rentabilă şi mai folositoare decât întreprinderea la care lucrase Magdalena. Fata mânca, aşa cum îi era obiceiul, fără nici un exces. Singura schimbare era că Magdalena nu mai ieşea în oraş.

VI.

În cele din urmă, situaţia din blocul M-6 ajunse la urechile consiliului popular. Doi inspectori verificară la faţa locului. Întocmiră un referat în care propuneau crearea unei microindustrii bazată pe produse lactate. Magdalena stătea în fotoliu şi zâmbea, o amuza toată agitaţia din jurul ei. Sectorul fusese imediat de acord, luând în considerare faptul că multe mame, fie că şi-au pierdut imediat după naştere laptele, fie că nu doresc să-şi hrănească odraslele cu propriul lapte, se aflau în situaţia de a folosi laptele praf. Consiliul era de acord că în acest fel se va raporta şi o economisire a laptelui praf, care astfel putea fi folosit în alte scopuri. Puse la dispoziţia blocului M-6 o cistemă de lapte din oţel inoxidabil. Sânii Magdalenei erau acum  adevărate fântâni. Nu păru deloc deranjată nici în clipa în care doi instalatori concepură un aparat de colectare a laptelui direct într-un rezervor din care în fiecare dimineaţă se alimenta cisterna consiliului. Era inestetică, aşa cu două ventuze pe piept, dar nu se plângea. Avea permisiunea ca după-amiază să le scoată şi să alăpteze cei 150 de copii din sector. Psihologic vorbind, lucrul acesta era necesar. Subiectul era discutat pe la colţuri, sau în jurul mesei. Părinţii se împărţiseră în două tabere. Unii spuneau că e bine aşa, dar se arătau sceptici atunci când ajungeau să evalueze rezerva izvorului de lapte al Magdalenei. Spuneau că şi petrolul se termină la un moment dat. Ei erau pentru o exploatare limitată. Ceilalţi susţineau că de vreme ce laptele este din belşug, ar fi o prostie să nu profite. 0 exploatare limitată ar duce la alterarea surplusului. Şi aceasta era o pierdere.

VII.

Cineva avu ideea, pe care şi-o exprimase într-un cadru organizat, că atâta vreme cât laptele există şi sânii Magdalenei îl pot da, întreprinderea ar putea lua proporţii. Patru inspectori se prezentară la faţa locului. Făcură observaţia că instalaţia trebuie schimbată cu una mai sofisticată. Întocmiră un referat în care suţineau că întreaga ţară paote fi aprovizionată cu lapte de mamă. Că ar fi un câştig pentru toţi nou născuţii. Magdalena fusese la un moment dat mutată în cadrul unui institut de cercetări. Acolo, ea continua să dea lapte, concomitent cu studiile cercetătorilor care făceau prognoze şi analize amănunţite asupra cazului şi a producţiei. Un fapt real era laptele. Altul, că el nu costa nimic. Magdalena nu mânca mai mult decât un adult obişnuit. Sânii ei ca două rezervoare impresionau mai ales femeile. Bărbaţii faceau calcule.

VIII.

În spatele institutului se construi o fabrică. Aici aşteptau zilnic zeci de cisterne de lapte, cu şoferii pregătiţi pentru a porni în cursă către toate colţurile ţării. Şoferii nu prea înţelegeau ce mare scofală se întâmplă în fabrica aia, dar făceau cursele cu plăcere. Le ieşeau banii.

IX.

Magdalena îşi păstra zâmbetul acela din vremea în care ducea o viaţa tristă d6 funcţionară. Cercetătorii se învârteau pe lângă ea, întrebând-o cum se simte, dacă are impresia că laptele şi-a pierdut din forţa erupţiei. Ea zâmbea şi spunea că nu, dimpolrivă. Simte că laptele are o forţă uriaşă şi că rezervorul nu pare să se termine aşa de curând. Medicii care o asistau constatau o tensiune normală. Un puls regulat. Anormală era situaţia în sine, pe care nu puteau să şi-o explice. În rest, mare vânzoleală nu prea era. Fire, cabluri şi captatori formau în jurul ei o reţea pe care nu era bine să calci. Ca să-i şteargă din când în când sudoarea de pe frunte, asistenta medicală Veronica Popescu apela la un cărucior electric cu platformâ hidraulică dotat cu un braţ mobil. Cei care erau şi acum orbiţi de frumuseţea ei şi-i ofereau flori, foloseau acelaşi dispozitiv. Magdalena zâmbea şi aranja florile într-o vază pe care o avea la nivelul mâinilor. Nu vedea mai departe.

X.

Nu a fost pentru nimeni nici o mirare când s-a hotărât ca laptele oferit de Magdalena să meargă şi la export. Era în ordinea firească a lucrurilor. S-a cerut consimţământul celei care adăpostea  zăcământul natural : Lapte bogat în vitamine şi gras. Magdalena a completat formulaml cu un scris plăcut, puţin aplecat spre dreapta. Apoi a iscălit indescifrabil într-un colţ. Era pentru prima oară în viaţă când semna un formular, privilegiu rezervat doar conducerii. Dar, cum zicea bunica ei, în toate este un început.

 

 

 Copyright George Cuşnarencu 2003