Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Cine mistifică?

Sunt vre-o doua săptămâni de când şi-au ţinut aici în Arad învăţătorii noştri, adunarea generală a Reuniunii lor. Doua săptămâni! Doamne sfinte, câte nu se pot întâmpla în două săptămâni. Iată, în cuprinsul 'acestor zile a isbucnit un răsboi care de atunci a rectificat harta lumii, şi, e pe cale a se şi fi terminat în două săptămâni. Ni-a emoţionat câteva zile, s'a trecut însă şi peste el, cum-se trece peste toate, şi cetitorul de ziare e în aşteptarea altor evenimente, altor sensaţii, cari în vremea aceasta a aeroplanelor ee schimbă ca tablourile la cinematograf.

Ar fi interesant a se şti, care va fi fost gândul întâi al cetitorilor ziarului autorizat, când şi-au desfăcut azi dimineaţă gazeta. Pun rămăşag, ca cei mai mulţi vor fi căutat involuntar la dată, să vadă nu cumva e vre-o greşeală la mijloc. Ori îşi vor fi zis, ce naiba, nu şi-au terminat încă dascălii în Arad adunarea ori banchetul ţine cumva într'una de două săptămâni.

Căci, mă rog, autorizatul are azi un prim despre... adunarea generală a învăţătorilor, ori mai bine zis, despre banchetul dela adunarea generală, şi mai precis, despre... un toast, rostit la acel banchet.

După două săptămâni de zile, ziarul autorizat s'a pomenit azi, că nu s'au întâmplat toate în bună regulă la banchetul dela învăţători, că s'a rostit acolo un toast „care a fost o încercare de a zăpăci pe români, prin români" şi în consecinţa să'l pună pe toastant la locul său. E mai probabil însă că vre-unul dintre inteligenţii colaboratori ai autorizatului se căzneşte de atunci cu articolul şi acum a isbutit să'l dea gata. De aci posna.

In sfârşit ori oare ar fi explicaţia, trebui să ne întoarcem înapoi la istorie, să rememorăm faptele petrecute: banchetul şi ominosul toast. Din lipsă de isvor la îndemână, să le primim în redactarea autorului, care le are în „proaspătă memorie". Iată de ce e vorba:

„O reuniune de învăţători români îşi ţine adunarea generală într'un oraş oare-care. Adunare generală fără banchet, bine înţeles, nici nu se poate. S'a dat deci banchetul. Şi învăţătorii cuviincioşi şi de omenie au închinat un pahar în cinstea presei româneşti, a presei cinstite româneşti. Aşa a zis oratorul lor, foarte bine şi înţelepţeşte, bine ştiind, că astăzi, durere avem şi presă românească necinstită.

La închinarea aceasta cinstită se scoală un domn bine îmbrăcat, care părea că se crede îndreptăţit a se considera pe sine de reprezentantul presei cinstite româneşti şi — mulţă-meşte învăţătorilor pentru închinare.

Ei, a fost bine. Nu se făcuse chiar gaură în cer. Dar, domnul nostru nu s'a mulţă.mit numai cu îmbulzirea sa de reprezentant al presei cinstite româneşti şi nici cu aducerea mul-ţămitei din partea acestei prese pentru cinstea ce i-s'a făcut, ci domnul nostru a crezut potrivit prilejul ca să — zăpăcească.

Domnul nostru, oare absolut nu avea nici un titlu de a reprezenta, cu drept cuvânt, cultura românească şi nu avea nici un drept formal, cu atât, mai puţin moral, de a reprezenta politica românească, domnul nost.ru îşi ia aerul de filozof şi începe să dăscălească pe dascăli despre cultură şi despre politică".

Să ne oprim puţin aci. Acel domn, care am avut îndrăsneala de „a mă îmbulzi de reprezentant al presei româneşti cinstite" — aş fi eu.

Aş putea să şi pun punctul aci. Şi dacă n'ar trebui să protestez împotriva unor prostii patente cari mi-se atribuie, dacă n'ar trebui să refuz pa ternitatea nu a unor cuvinte numai ci a întreg sensului acestor cuvinte — pentru proza

asta searbădă, pentru ironia ei deplasată şi grosolană, n'aş avea, de sigur nici un cuvânt de zis. Sunt, slavă Domnului, deprins, cu felul elegant de discuţie a ziarului autorizat. Din partea asta nu mă mai poate ajunge surprindere. Insultele dar, cât de multe, nu mă pot atinge, nu pot însă de sigur lua asupra-mi o prostie, pe care îmi iau voie a o returna, cu toată onoarea, la adresă. Iată ce spune domnul că aş fi zis:

„S'a 'adus în comparaţie cultura cu politica. Şi s'a 'susţinut teza, că interesele culturale primează interesele politice. E greu a face cultură, s'a zis, şi e uşor a face politică. Şi pentru aceea domnii noştri, cari se cocoţează la conducerea poporului românesc, se mulţămesc a face politică, pcntrucă. lucrul acesta e prea uşor, dar se lapădă de munca culturală cea binecuvântată, deoarece această muncă e grea şi obositoare. Mult mai vrednici fii ai neamului sunt însă aceia, oari ostenesc în ogorul culturei naţionale, decât politicianii, cari cutreeră satele şi aruncă în masă frazoaiele răsunătoare despre sfânta luptă naţională, iar apoi învăluiţi în mantaua caldă a popularităţii se pun la masa intimă şi se veselesc de succesele lor ieftine. N'or fi fost cuvintele tocmai acestea, clar înţelesul, rostul lor a fost întocmai".

Câte cuvinte, atâtea neadevăruri. Şi nu numai cuvintele, ci sensul întreg e denaturat şi falsificat. Autorul acestor şire nici n'a putut fi prezent, mai curînd cred că a fost mistificat de cineva şi a scris în baza unor informaţii. Altfel nu'mi pot explica curajul de a mistifica lucruri pe cari le-au auzit două sute de oameni inteligenţi, cari în nici un caz nu pot face o aşa mare greşeală de interpretaţie.

De altfel sunt gata să'mi reconstitui textul întreg al cuvântării, dacă se găseşte cineva să susţină cu iscălitura exhibiţiile din „Românul".

E firesc doar să cer pe acest cineva, să ştiu, cine îmi contestă dreptul de a vorbi în numele presei româneşti cinstite... In ce priveşte titlurile de a vorbi în numele culturei româneşti, pe cari asemeni mi-le contesta, vad că cu aceste d-sa e în regulă. Ce frumos sună: „învăţătorii se substrag dela îndatoririle lor"... ori „...n'or fi fost cuvintele tocmai aceste, dar rostul lor a fost întocmai". Domnul vrea să zică sensul, căci rostul, cum ni-a spus m'ai sus, ar fi fost „a zăpăci pe români, prin români". Fireşte habar n'are de deosebirea noţiunilor, înzestrat cu asemenea cultură românească, era cel mai competent să atace, cu inteligenţa sa limpede şi clară, problema încercată a oficialităţii, politica si cultura, pentru proprie edificare. De acum, s'a făcut lumină în acest punct în redacţia „Românului", căci omul meu a găsit adevărul.

Arad, 6 Octomvre

Sever Bocu

___________________

¹) Sever Bocu, „Cine mistifică?” Tribuna, XV (1911), no. 209 (September 24/ October 7): 4.