Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Pentru d. Al. Vaida-Voevod

Autorul răspunsului din Nr. 243 al „Tribunei" relativ la scrisoarea deschisă ce ai adresat D-ta Dlui Goldiş — sunt eu.

Şi pentru că afirmaţia „minciunei trecute la protocol" te predispune în paroxismul de mânie ce se svârcoleşte în rîndurile laconice din „Romanul" de azi, la acuzaţia că „Tribuna" „se identifică cu deputaţii şovinişti ai Camerei coaliţioniste, cari ştiind, că eu (d. Vaida) am citit versurile cu pricina, totuş au adus hotărirea că nu le-aş fi cetit" — mă simt dator să aduc o rectificare acestei acuzaţii a Dtale.

Nu, dle Vaida, nu cu deputaţii şovinişti ai Camerei coaliţioniste ne identificăm azi când susţinem minciuna versurilor dtale cu pricina, ci cu amicii dtale d. V. Goldiş şi d. Dr. Ştefan C. Pop, cari se aflau cu dta în Cameră, şi erau în măsură prin urmare a cunoaşte adevărul mai bine decât noi. Afirmaţia noastră ,,cu minciuna de care a trebuit odinioară să roşească un neam întreg" — este numai repetarea afirmaţiitor amicilor Dtale intimi de azi dd. Goldiş şi Stefan C. Pop.

Acum cinci ani, când cu chestia Vaida din Cameră, o repet azi din nou, pe cuvântul meu de onoare, ceea ce-ţi poate proba toţi amicii, mei din Arad, dacă dnii sus citaţi ar avea curajul să tăgăduiască — au venit în redacţia noastră în timpul nopţii, dd. Goldiş şi Pop, cerindu-ne în numele „disciplinei" nu numai să nu-ţi luăm apărarea, ci expressis verbis, „să-i dăm în cap" lui Vaida, care a făcut clubul de ruşine, căci nu-i adevărat că ar fi cetit versurile fi dânşii, pe un om care minte, nu-l pot susţine. Am spus amicilor dtale de azi, că nu le putem împlini această cerere, dimpotrivă că suntem hotărîţi chiar să te susţinem în ori ce împrejurare, cu toată hotărîrea, căci ori cum ar califica dânşii purtarea Dtale, scopul poate totuş scuză uneori mijloacele şi minciuna, dacă era, nu era decât un exces de zel greşit pentru interesul cauzei naţionale.

A doua zi, dacă ironia împrejurărilor de azi, îţi poate îngădui o mai bună aducere aminte, ai putea să-ţi însemni în treacăt dle Vaida, că, aderam atitudinei Dtale, în fruntea unei entuziaste telegrame de felicitare, pe care ţi-o trimiseseră într'una din pornirile sincere ale sentimentelor mele faţă de Dta şi faţă de cauza naţională.

A treia ori a patra zi, erau în Arad să-mi ceară socoteală martorii dlui Frâncu, pe care tot dintr'o asemenea pornire, îl atacasem pentru Dta.

Nu se putea ca acest devotament să nu-şi primească răsplata sa. Era prea sincer, prea pătimaş, prea orb ca să nu-i urmeze recunoştinţa, din parte Dtale, recunoştinţă care n'a întârziat mult.

Astăzi suntem puşi faţă în faţă în vâltoarea unei duşmănii aprige pe care ai ţi-

nut de sfântă datorie să o aprinzi cu tot focul inimei Dtale, care palpită pentru neam. Ei bine, vitregia vremurilor de azi trebuie cu toate acestea să nu te facă să uiţi nici Dta, că.... scopul poate, totuş scuză uneori mijloacele: cu armele ce ne loveşti, ne apărăm. Şi dacă Dta, care ne faci pantelimoni, bandiţi, tâlhari, într'o complectă uitare de sine, ne spui că eşti surprins de „tupeul" nostru, pe noi dela Dta nu ne mai surprinde nimic.

Îmi mai citezi din acel articol al meu, următoarea frază: „N'am dori să ne răfuim definitiv cu dsa, căci pentru aceasta îi lipseşte şi curajul, dsa a insultat pe mulţi, dar nu ne aducem aminte eă-şi fi susţinut vreodată bărbăteşte acuzele". Afirmaţia aceasta o însoţeşti cu următoarea observaţie:

„Aceasta infamie e vrednică, de bandiţii condeiului, cari prostituiază zilnic în „Tribuna” limba românească. Dacă ei nu doresc să se răfuiască definitiv cu mine, doresc să mă răfuiesc eu cu dânşii. Îi provoc deci, pe dnii Bocu şi Schiopu să-şi dovedească afirmarea calomnioasă, ori să recunoască că insultându-mă şi calomniându-mă pe mine au fost victimele unei nefericite forţe majore, a obiceiului lor de a minţi, calomnia şi mistifica, în care caz o să-i iert, după ce „năravul din fire n'are lecuire".

Nu ştiu, dacă vei considera un caz de suficient pentru îndreptăţirea declaraţiei mele de sus, dar pe acesta, dacă-mi dai voe, ţi-l prezint. E cazul întâmplat cu mine, care e făcut atâta vâlvă şi care reapare fără de voie mereu ca o mustrare, în desfăşurarea nenorocită a neînţelegerilor dureroase de azi.

Dta ţi-ai împrumutat atunci, numele şi aureola neştirbită încă pe vremea aceea la o adevărată campanie de calomnii şi în sulte, meschine, împotriva mea. Toată murdăriile intrigilor odioase, cari se făceau aici în Arad, din motive desvăluite astăzi cari n'au găsit pe cutezătorul să le ia asupra-şi, Domniata cu un trist curaj, dar cu o şi mai tristă lipsă de simţ a răspunderii le-ai primit asupra Dtale. Nu vreau să inşist aci asupra părţii politice a acestei celebre afaceri, căci acum ne interesează partea pur personală.

Ei bine, care a fost atitudinea Dtale cavalerească în împrejurarea aceasta?

Constrîns de potopul injuriile Dtale, pe care n'aveam nici putinţa să le controlez în felul cum binevoiai să le împrăştii în dreapta şi stânga, ţi-am cerut reparaţie cavalerească.

Atunci însă Dta, sub scutul unei aristocratice gratitudini, mi-ai spălat onoarea în faţa întregei opinii publice româneşti cu îngăduitorul verdict: că insulta nu a fost de ordin personal ci politic. Mărinimos ca totdeauna, generositatea ţi-o rezervase-şi faţă de Dta însuţi, nu faţă de mine. /6/

Am fost eu acela care te-am iertat atunci pentru consideraţia superioară a bunei înţelegeri, căci eram tocmai în faţa, campaniei electorale şi m am retras cu sacrificiul persoanei mele, din calea furiei Dtale, care nesocotea tot. Firesc era, să se facă lumină şi mai curînd sau mai târziu să se destrame negura infamiilor cu care mi-se copere a numele.

După toate aceste eram ori nu în drept să afirm că Domniata insulţi, dar nu-ţi susţii bărbăteşte insultele ?

Dacă n'aveam dreptul acesta, fac apel la cavalerismul Dtale integru, susţii Dta în faţa lurnei întregi, acuzele, al căror ecou te-ai făcut anul trecut la adresa mea şi în temeiul cărora jertfeai interesele naţionale, pentru motivul de a nu-ţi sta alături în viaţa politică?

Pretind aceasta din partea Domniei Tale şi o cer în mod imperios aceluia car-e are bonomia de a mă ierta a doua oară, după ce a avut bunăvoinţa a patrona în organul amicilor săi reeditarea mişelească a infamiilor odioase, ce se debitează pe socoteala mea. Cavalerismului, Domniei Tale solicit acum, înlăturarea omului de paie îndărătul căruia se dosesc mişeii, înaintea Tribunalului din Oradea mare. Pentru că nu e timpul pierdut, ca Domnia Ta să poţi susţine cinstit şi pe faţă, dar la Tribunal acum, afirmaţiile pe cari şi aşa-ţi place să le laşi să le înţeleagă alţii din rîndurile Dtale.

Ori, dacă nu susţii aceste acuze, crezi Dta că intră în datoria, demnităţii Dtale, de a da satisfacţia cuvenită, nu adversarului politic, ci omului ponegrit de Domnia Ta f ară nici un temei ?

Sper că d. Vaida mă va învrednici de un răspuns.

Arad.  l Decemvrie 1911

Sever Bocu

___________________

¹) Sever Bocu, „Pentru d. Vaida-Voevod,” Tribuna, XV, no. 257 (Noiembrie 24 / Decembrie 7), pp. 5-6.