Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Premenirea

In campania dusă cu atâta selbătăcie împotriva ziarului nostru se repetă mereu acuza, cu intenţie foarte străvezie, că noi ni-am fi răsvrătit împotriva comitetului naţional, că nu i-am recunoaşte autoritatea, că nu l'am admite ca organ legal al partidului naţional român. Trebuie să protestăm în mod categoric împotriva acestei acuzaţii. Scrisele noastre nu pot fi în nici un caz restălmăcite în acest sens. In toate vremurile am susţinut sus şi tare că singurul organ reprezentativ al poporului român de aici este comitetul său naţional. In tot decursul tratativelor de pace cu guvernul n'am încetat a accentua acest lucru. Şi mărturisim şi azi, după atâtea lovituri nemeritate ce ni-se dau, sub afişajul comitetului naţional, că nu recunoaştem alt for autoritar în viaţa noastră politică decât comitetul naţional. De aici pornesc toate nizuinţele noastre de-a lămuri şi convinge comitetul naţional, că direcţia în care-l târăsc unii membri, orbiţi de patimă şi de ură, este nefastă pentru partid şi pentru cauza naţională. Nu este numai chestiunea „Tribunei", este o chestiune de înalta dreptate şi moralitate cauza ce apărăm. Căci înc'odată, nu suntem în ofensivă, ci în defensivă. N'am atacat niciodată comitetul naţional, am pus cel mult în discuţie, idei şi oameni, în marginile criticei permise, cum o dovedeşte aceasta „însemnările unui trecător" în cari se află întrunite articolele dlui Octavian Goga şi cum o pot dovedi toate articolele „Autorului părerilor libere", pe cari le vom scoate de asemenea curînd în broşură, singurele articole de critică scrise în ziarul nostru înnainte de izbucnirea scandalului dela Vas, dela care îşi iau origina lor stările de azi.

Se va dovedi pe deplin din aceste articole, că motivele adevărate ale atacurilor îndreptate contra ziarului nostru nu erau aceste articole de critică justă ori nejustă, ce s'au publicat, ci intrigile locale din Arad, consecuenta şi sistematica ponegrire a ziarului şi a oamenilor din jurul acestui ziar, care dela moartea lui Russu Şirianu, nu mai avea un contact direct cu comitetul naţional, şi toate intenţiile, toate pornirile sale, puteau fi cu succes răstălmăcite şi întortochiate de oamenii interesaţi. E posibil, chiat probabil că din lipsa acestor legături direge şi nemijlocite să se fi făcut chiar aievea greşeli la ziar, greşeli de interpretare a intenţiilor comitetului, pe cari ziarul n'a avut posibilitatea a le cunoaşte, greşeli cari puteau fi în urmă exploatate în detrimentul bunei noastre credinţe.

E greşit deci pusă teza de d. Dr. Aurel Vlad ca o incriminare, că „gruparea dela „Tribuna" a fost dela început o grupare independentă, care nu odată şi-a impus voinţa sa conducerei din partid şi care la toate ocaziile îşi avea direcţia sa opusă vederilor exprimate de conducerea oficioasă şi a.probată de imensa majorităte a poporului nostru".

Greşit, fiindcă nu numai „Tribuna" este o grupare independentă, ci mult puţin ori ce ziar înseamnă şi o grupare independentă, prin diferenţiare le oameni, cari pot dobândi un fel deosebit de a vedea, dela cari pot emana curente nouă de idei pe cari e numai firesc să dorească a şi-le şi validita. Iată de pildă „Gazeta Transilvaniei" în noua sa formă de azi. In ce se deosebeşte de „Tribuna"? Are aceeaş organizaţie, aproape copiată după organizaţia atât de mult în van batjocorită a. „Tribunii", Cinci inşi, cinci membri ai partidului naţional, alcătuiesc o comandită sub firma Branişte et Comp. (Nichin et Comp.) şi se fac stăpâni asupra ziarului, care până aci era posesiunea unui singur om. Aşa e şi „Tribuna", cu deosebire că comanditarii „Tribunei" au închinat aceasta avere drept avere naţională, în vremece comanditarii din Braşov, dacă nu ne înşelăm, au primit „Gazeta" ca proprietate a lor privată. Au şi la aceasta drept, căci dacă pot înfiinţa şi susţinea ziare particularii, nu li-se poate tăgădui acest drept unor asociaţi. Prin urmare baza de drept morală şi legală, a nouii întreprinderi ziaristice din Braşov este aceeaş ca şi a „Tribunei". Este vorba deci de o nouă grupare independentă de oameni şi precum vom vedea chiar de idei, care-şi ia locul în partidul nostru naţional. Iată cum îşi anunţă însuş ziarul programul său: „Dar în acelaş timp declaram, că ne vom susţine independenţa (o noua „Independentă" ! N. R.) şi ne vom folosi de critică justă, cinstită şi binevoitoare, de câte ori va fi lipsă, descoperind eventualele greşeli sau întrelăsări şi vom stărui pentru îndreptarea sau delăturarea lor". Iar în al doilea articol, prim-colaboratorul d. Dr. V. Moldovan, fixează precis deosebirea de idei a nouii grupări independente din Braşov când spune clar şi precis:

„Cari sunt ideile politice şi fundamentale ale „Gazetei Transilvaniei"?

Prima şi fundamentala idee e un conservatism sănătos şi cuminte".

Şi în alt loc:

„....Ei bine, în unitatea politică a partidului naţional român „Gazeta Transilvaniei" a reprezentat în totdeauna aripa dreaptă a elementelor mai conservatoare atât în urma etăţii, cât şi mai ales în urma educaţiei şi ocupaţiei lor".

Noul ziar din Braşov se anunţă deci într'un nod destul do clar şi explicit ca o grupare independentă, care va reprezenta aripa dreaptă a elementelor şi ideilor conservatoare în partid. N'avem nimic de obiectat şi nu vom găsi decât firească năzuinţa nouii grupări de a căuta să-şi impuie credinţele sale   conducerii oficioase, cum zice d. Vlad, a partidului.

Dar dacă gruparea din Braşov se anunţă, ca o nouă grupare independentă, atunci când comitetul naţional n'a isbutit încă să stârpească gruparea independentă din Arad, nu însemnează ea oare totodată şi o nouă primejdie pentru unitatea şi solidaritatea partidului? Desigur că nu, căci nu în grupările cari se înmulţesc zace primejdia pentru solidaritatea şi unitatea partidului, dimpotrivă ori ce grupare nouă, răspunzând la nevoi noui, la idei noui cari răsar pe urma vieţii mai intense şi complicate a vieţii noastre politice care progresează şi ea, contribuie la întărirea lui, primejdia lor rezidă în raportul dintre ele care poate fi turburat şi ajuns în desechilibru, producând atunci perturbaţiuni mai mici ori mai mari în viaţa internă a partidului. Aici intervine arta de a conduce un partid. In menţinerea acestui echilibru, care-i revine neapărat conducerii, zace puterea magică a unităţii şi solidarităţii partidului.

Cum a putut ajunge gruparea din jurul „Tribunei" în gravul conflict de azi cu Comitetul naţional? Prin încercarea de a se strivi această grupare, prin închiderea pe cât e cu putinţă a uşelor comitetului pentru reprezentanţii ei. In comitetul naţional din partea ziarului „Tribuna" se afla singur d. Oncu, care fusese ani întregi pe acea vreme bolnav, iar gruparea nouă care se strînse în jurul dlui Goga, îndată la ivirea dsale în viaţa politică şi-şi alesese de ziar tot „Tribuna", era reprezintată numai prin şeful ei, prin d. Goga, oare lipsea asemenea în străinătate. Terenul era nu se poate mai prielnic deci pentru triumful intrigei. „Tribuna" avea numai acuzatori, apărător pe nimeni.

Şi când d. Goga, care se afla în Paris, află deodată despre intenţia comitetului de a decapita „Tribuna", pentru articolele sale şi ale Autorului Părerilor Libere, care era d. Chendi,.fireşte că nu-i rămânea decât să-şi trimită şi el dimisia, ca cel puţin hotărîrea împotriva şi a sa, să nu se aducă oare-cumva şi cu consimţământul său. Comitetul era curăţit acum de „tribunişti", doar d. Oncu, mai încerca zadarnic să ţie pieptul cu intriga care biruise pe toată linia şi care urmărea scopul de a lua „Tribuna" din mâna celor ce o făcuseră şi a i-o da dlui Goldiş, pe titlul de drept că proprietarii ei o declaraseră avere naţională şi prin urmare comitetul e stăpân să o conducă prin oamenii în cari are el încredere, căci actualii conducători timbraţi de „mangrişti" nu mai prezintau suficientă încredere.

In această ciocnire nenorocită de interese, împrejurările trobuiau să mă scoată fatal pe mine., prin situţia ce ocupam la „Tribuna", după moarte regretatului meu prieton Ioan Russu-Şirianu. Intriga locală, voia ou ori cu preţ să scoală ziarul /2/ din manile adevăraţilor proprietari, a dlor Oncu, Ciorogar. Spre acest scop a ţinut mai întâi să împiedece accesul meu în comitetul naţional, în urma căruia s'a pus la cale cunoscuta campanie împotriva mea prin dnii Vaida, Vlad şi Bontescu, cu autorii adevăraţi în umbră dnii Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi Ştefan C. Pop. Nedumerit de goana sălbatecă ce se pornise împotriva mea d. Goldiş mă asigura, că domnii amintiţi n'au nimic împotriva mea personal, ci numai împotriva dlui Oncu şi Ciorogar, de cari să mă lapăd şi să mă. duc cu dânsul la. Budapesta, ca să aranjăm lucrurile. Mi-se cerea cu alte cuvinte, să mă angajez şi eu la acţiunea de distrugere a dlor Oncu şi Ciorogar, amicii şi tovarăşii mei, ca să scoatem „Tribuna" din manile lor şi să o punem, într'ale dlui Goldiş. N'am stat fireşte nici pe un moment pe gânduri asupra hotărîrii mele pe care mi-o dicta nu numai cinstea ci şi convingerile politice, căci eu, deşi trăiesc în Arad şi cunosc bine oamenii, n'am ajuns la convingerea dlui Vlad că dnii Goldiş, Suciu şi Pop, ar fi mai buni români, ori aderenţi mai sinceri ai partidului naţional, ca dnii Oncu şi Ciorogar.

Gruparea „Tribunei" izgonită astfel din comitet şi timbrată de trădătoare şi-a apelat cauza sa dela comitetul rău informat la opinia publică mai bine informată, căci în politică nu cunosc decât două tribunale: opinia publică de azi, cu drept de apel la opinia publică de mâne; înafară de aceste tribunale nu e nici unul, carierele politice nu se desfiinţează prin hotărîri, astfel de hotărîri pot cel mult, proba că cu partizani fanatici şi cu oaxneni cari ţi-se închină ori tac, firea omenească poate duce la acea beţie a puterii, la acea rătăcire a măririlor, care te face să te crezi impecabil şi să zdrobeşti pe ori cine se încearcă să-ţi stea în cale.

O putea face aceasta d. Vaida cu mine, un gazetar, care nu am sprijinul nimănui, gazetar pe cari în broşura sa d. Vaida ne înfăţişează ca simple slugi, cari n'au convingeri, pe care Ciorogar ne dă când îi place afară, dar, nu o putea face cu d. Goga, căci deh, ori cât de mult apreciez eu talentul dlui Vaida, dela dsa, să nu fie cu supărare, până la d. Octavian Goga, providenţa a pus totuşi oare-care resgândire. Eu ştiu că ori cine face parte dintr'un partid trebuie să se supuie disciplinei; dar tot aşa de adevărat e că a te supune disciplinei, este a face un sacrificiu, sacrificiul propriei tale individualităţi, şi că nimeni nu poate face acest sacrificiu, atunci când nu e vorba de principii.

Eu iscălesc în mare parte vederile dlui Aurel C. Popovici din cele două articole ale d-sale asupra „Disciplinei de partid". Dacă cineva e nemulţumit cu cele ce se petrec în partidul său, caută să îndrepteze lucruri de asemenea natură în şedinţe de ale comitetului executiv, spune Dsa. Aşa este, şi sunt sigur că dacă gruparea „Tribunei" înţelegând sub ea şi gruparea dlui Goga, avea un număr corespunzător de reprezentanţi în sinul comitetului, criza era exclus să se producă. Erau poate frământări interne în sinul comitetului, căci ivirea unei personalităţi puternice cum era a domnului Octavian Goga, se face cam totdeauna cu oare-cari sguduiiri — cel ce a revoluţionat literatura românească în Ardeal trebuia să provoace o mişcare similară şi în concepţiile politice — dar acestea se potoleau şi sfârşiau prin restabilirea echilibrului real de forţe a căror expresiune trebuie să fie comitetul naţional. Suprimată însă gruparea din comitet, avea să vorbească cu atât mai violent în afară, iar pe de altă parte comitetul, care nu mai avea protivnici, avea să se dedeie la simple acte de volnicii. Eu cred că d. Aurel Popovici, care este neapărat un cugetător politic, numai în lipsa de cunoştinţă exactă a împrejurărilor şi a oamenilor cari sunt în joc, ajunge cu cunoscuta dsale patimă, să dea atât de orbiş concur-

sul său unei acţiuni, care continuată în fe lul de pân' aci, nu poate avea alte şanse decât a sparge într'adevăr partidul naţional şi a înfierbânta urile la paroxism. Luminat în punctul acesta, cred că d. Popovici va reveni să-şi dea concursul său pre-ţios la restabilirea păcii şi a solidarităţii în partid, pe care nu o doreşte domnia sa mai cu adevărat decât noi.

Nu văd putinţa unei alte soluţii — dacă-mi dă d. Popovici voe să manifest şi eu o părere — decât în reîntrarea dlui Goga, cu un număr corespunzător din amicii săi în comitetul naţional. Trebuie să spun numai decât că între aceştia mă exclud pe mine. Este mica contribuţie ce o pot aduce eu păcii şi pe care o aduc cu plăcere. Se va găsi poate între colegii mei din redacţii vre-unul vrednic, care să poată fi între aceştia pentru    intermediarea   directă între ziar şi comitet. Dar nu înţeleg, ca din acea gardă de tineri de talent pe care o văd în jurul dlui Goga, să nu poată fi aleşi zece cincisprezece inşi (în comitet sunt azi vre-o 40) pentru a intra în comitetul naţional. D. Popovici s'ar înşela foarte mult,.dacă ar crede, că ar fi mic folosul ce ar rezulta din această intrare a tinerilor de valoare în comitet, fără ca în schimb să prezinte acest lucru pentru nimeni vre-un neajuns Ar trebui să cunoască cine sunt acei ne noscuţi, pe cari de altfel nu vreau să-i ating, cari ar putea însă fi înlocuiţi,   ori poate nici de aceasta n'ar fi nevoie, ci de cari alături, ar putea să stea acei reprezentanţi ai tinerei noastre generaţii, în mijlocul numărului mai ales de advocaţi ar aduce o notă nouă, nota culturei noastre româneşti, notă ce mai ales în anii urmă a căpătat o formulare nouă în ţia acestei generaţii. Ar fi o infusiune de sânge nou şi proaspăt, această premenire, care ar reînoi tinereţa comitetului naţional. De aci a pornit nenorocita acţiune premenire, în care de altfel n'am avut nici un rol, premenire răstălmăcită şi pervertită, căci nimeni n'a, avut nebuneasca dorinţă, de a înlocui elementele valoroase ale comitetului. Acum mai mult decât la început, aceasta este, după părerea mea fireşte, o părere modestă de tot, singura cale ieşi din impasul acesta ce duce spre povârniş.

Arad, 25 Decemvrie.

Sever Bocu.

___________________

¹) Sever Bocu, „Premenirea,” Tribuna, XV (1911), no. 272 (13/26 December): 1-2.